Dreptul muncii - ramura a sistemului de drept din tara noastra

Notiunea dreptului muncii

Dreptul muncii, ca ramura a sistemului de drept, este strans legat de munca. Nimic nu este posibil fara munca si toate bunurile folositoare omului sunt produsul muncii sale.

Munca fizica sau intelectualaeste o necesitate, un comandament moral al umanitatii, constituie sursa constiintei de sine, de multumire, de inspiratie intelectuala, de contacte sociale si un mijloc pentru afirmarea individului in societate.

Avand in vedere importanta si valoarea muncii in societatile moderneputerea statala a fost si este preocupata sa adopte dispozitii legale adecvate pentru reglementarea acesteia, astfel incat ea sa capetemaxima eficienta, sa fie armonizate inmodul cel mai optim interesele capitalului cu cele ale fortei de munca, sa se asigure protectia necesara celor care o presteaza.

Dreptul muncii - guverneaza raporturile dintre patroni (angajatori) pentru care se lucreaza si salariati (angajati) care presteaza munca.

Patron - este orice persoana care angajeaza o alta persoana sa desfasoare o activitate in calitate de salariat. Poate fi persoana fizica sau persoana juridica de drept privat ( societai comerciale) sau de drept public(institutie bugetara).

Unitatea - reprezinta cadrul organizatoric prin care patronul, singur ori impreuna cu colaboratorii sai, urmareste anumite scopuri tehnice, economice sau financiare. Acestea pot fi: societati comerciale, regii autonome, companii,etc.

Salariatii - sunt acele persoane obligate pe baza contractului individual de munca, ca prin profesia sau functia lor sa desfasoare o anumita activitate pentru patron (angajator), o anumita perioada de timp.

Avand in vedere cele prezentate, dreptul muncii poate fi definit ca " acea ramura a sistemului de drept din tara noastra alcatuit din ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile individuale si colective de munca dintre patroni si salariati".

Relatiile individuale iau nastere ca urmare a incheierii contractului individual de munca.

Relatiile colective - sunt o consecinta a incheierii contractului colectiv de munca, dar si ca rezultat al institutionalizarii dialogului social.

In Romania, datorita evolutiei societatii, a trecerii la economia de piata, dreptul muncii s-a transformat, a dobandit noi valente, iar in continuare se prefigureaza a fi ramura de drept cea mai dinamica in privinta transformarilor.

Dupa 1989 dreptul muncii a parasit zona dreptului public, in cea mai mare parte si s-a plasat in zona dreptului privat.

Este un drept negociat, de origine conventionala.

Negocierea este colectiva concretizata in incheierea contractului colectiv de munca si individuala prin incheierea contractului individual de munca.

Astfel se poate vorbi de dreptul individual al muncii si de dreptul colectiv al muncii.

Dreptul individual al muncii se refera la: incheierea, executarea, modificarea, incetarea, suspendarea si nulitatea contractului individual de munca, inclusiv la drepturile si obligatiile celor doua parti in procesul muncii, la solutionarea litigiilor de munca si la formarea profesionala.

Dreptul colectiv al muncii - in afara problemelor la care se refera dreptul individual al muncii mai priveste:

statutul juridic al organizatiilor patronale si sindicale

dialogul social inclusiv tripartismul, prin implicarea statului in desfasurarea acestui dialog

conflictele de interese si de drepturi, precum si greva

aspecte privind concedierea colectiva, etc.

Obiectul dreptului muncii - il reprezinta relatiile sociale de munca ,care, reglementate de normele juridice, devin raporturi juridice de munca.

Sfera de reglementare a dreptului muncii mai cuprinde si unele raporturi juridice conexe( pregatire profesionala, protectia si igiena muncii, organizarea, functionarea si atributiile sindicatelor si patronatelor, jurisdictia muncii), care deriva din incheierea contractului individual de munca ori sunt grefate pe acesta.

2.Raporturile juridice de munca

Obiectul de reglementare al dreptului muncii il constituie raporturile juridice de munca, care pot fi individuale sau colective.

Raporturile juridice de munca sunt acele relatii sociale reglementate de lege, ce iau nastere intre o persoana fizica, pe de o parte si , de regula, o persoana juridica, pe de alta parte, ca urmare a prestarii unei anumite munci de catre prima persoana in folosul celei de a doua, care, la randul ei, se obliga sa o remunereze si sa creeze conditiile necesare prestarii acestei munci.

Subiectele raportului juridic de munca sunt angajatorul si salariatul (angajatul).

Angajatorii - sunt persoane juridice sau fizice care incheie contracte de munca cu salariatii lor.

Referitor la subiectele sale, raportul juridic de munca se caracterizeaza prin aceea ca:

poate exista numai intre doua persoane (nu poate avea pluralitate de subiecte);

se stabileste, de regula, numai intre o persoana juridica si o persoana fizica, ori exceptional intre doua persoane fizice (este exclusa existenta raportului juridic de munca intre doua persoane juridice);

are caracter personal, fiind incheiat "intuitu personae" in considerarea pregatirii, aptitudinilor si calitatilor personale ale celui care presteaza munca, dar si in functie de specificul celeilalte parti, avand in vedere colectivul, climatul si conditiile de munca existente.

Trasaturile raportului juridic de munca

Raporturile juridice de munca sunt concretizate de anumite trasaturi care le delimiteaza si individualizeaza de alte raporturi juridice:

a) Relatii de subordonare existente intre subiectele raportului juridic, respectiv subordonarea salariatului fata de angajatorul in folosul caruia presteaza munca.

Este o trasatura proprie, fundamentala, caracteristica si determinanta a raportului juridic de munca.

Subordonarea - consta in dreptul exclusiv al unitatii de a organiza in conditiile legii munca persoanei fizice incadrata in colectivul ei.

Consecintele subordonarii:

in conditiile legii, angajatorul stabileste programul si locul de munca al persoanei incadrate;

angajatorul are dreptul de a da indicatii generale sau amanunte salariatului cu privire la modalitatile realizarii sarcinilor de serviciu;

salariatul nu poate refuza indeplinirea indicatiilor, chiar daca, sub aspectul oportunitatii, eficientei economice, ori interesului serviciului acestea nu ar reprezenta solutia optima ori ar fi gresite;

salariatul are obligatia de a respecta disciplina muncii (respectarea programului de lucru, a regulilor privind cantitatea si calitatea muncii) in caz contrar fiind pasibil de raspundere disciplinara.

Fara elementul de subordonare nu ar fi cu putinta unitatea de actiune a colectivului si eficienta activitatii sale.

b) Raportul juridic de munca ia nastere, ca regula, prin incheierea unui contract individual de munca.

c) Are caracter bilateral, intre doua persoane, iar persoana care presteaza munca este intotdeauna o persoana fizica.

d) Caracter personal (intuitu personae). Munca este prestata de persoana fizica in considerarea pregatirii, aptitudinilor si calitatilor proprii. Reprezentarea este inadmisibila in raporturile de munca.

e) Remunerarea muncii - salariul reprezentand contraprestatia cuvenita angajatului. Munca gratuita nu poate constitui obiect al unui raport juridic de munca in sensul dreptului muncii.

f) Asigurarea unei protectii multilaterale pentru persoanele care presteaza munca, cu privire la conditiile de desfasurare a procesului muncii si in ceea ce priveste toate drepturile ce decurg din incheierea contractului colectiv de munca.

Formele raporturilor juridice de munca

Raporturile juridice individuale de munca se prezinta sub doua forme: tipice si atipice (imperfecte).

a)     Formele tipice sunt cele fundamentate pe contractul individual de munca.

Contractul de munca constituie forma tipica si clasica a raportului de munca.

Tot forme tipice sunt considerate si raporturile juridice de munca care privesc:

functionarii publici - deoarece raporturile lor juridice de munca sunt de natura contractuala pentru ca implica acordul de vointa al partilor;

militarii, cadre permanente din M.Ap.N., M.I.. Ministerul Justitiei, S.R.I., S.P.P., etc., carora desi nu li se aplica legislatia muncii si nu incheie contracte de munca , se afla in raporturi juridice de natura contractuala cu unitatile din care fac parte. In aceeasi situatie sunt si politistii din cadrul M.I., care, prin lege sunt functionari publici cu statut special.

membrii cooperativelor mestesugaresti, de consum si de credit, care presteaza munca in baza raporturilor de munca cooperatiste, reglementate de normele dreptului cooperatist.

membrii societatilor agricole - raporturile dintre aceste societati si membrii lor sunt reglementate de normele dreptului civil sau societar si au drept temei subscrierea actului de constituire a societatii agricole, respectiv declaratia de intrare in acea societate.

b)     Formele atipice - sunt cele fundamentate pe contractul de ucenicie, prin care angajatorul se obliga ca, in afara platii unui salariu, sa asigure uncenicului formarea profesionala intr-o anumita meserie, iar ucenicul se obliga sa urmeze cursurile de formare profesionala si sa munceasca in subordinea angajatorului respectiv.

3.Izvoarele dreptului muncii

Definitie - Izvoarele dreptului muncii sunt acele acte normative care reglementeaza raporturile juridice de munca, inclusiv raporturile juridice grefate pe raportul de munca, respectiv cele care privesc pregatirea profesionala, organizarea si protectia muncii, sindicatele,patronatele, jurisdictia muncii.

Pot fi impartite in doua categorii principale:

izvoare comune cu cele ale altor ramuri de drept

izvoare specifice dreptului muncii

a)     Izvoare comune cu cele ale altor ramuri de drept

Constitutia - izvor important pentru dreptul muncii.

In Constitutie unele drepturi fundamentale ale cetatenilor sunt legate de munca si intereseaza dreptul muncii: dreptul de asociere, dreptul la protectia muncii, dreptul la greva, etc.

De asemenea, principiile fundamentale ale dreptului muncii au ca izvor primar chiar textele constitutionale (neingradirea dreptului la munca, libertatea muncii, negocierea conditiilor de munca, dreptul la odihna, etc.).

Codul Muncii - este cel mai cuprinzator izvor al dreptului muncii

Legile - constituie izvoare ale dreptului muncii, legile care au ca obiect de reglementare relatiile sociale de munca. Exemple:

- Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca

- Legea nr 90/1996 privind protectia muncii.

- Legea 54/1991 privind sindicatele

- Legea 108/1999 privind infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii, etc.

Decretele lege - sunt considerate izvor de drept " sui generis". A cetsea s-au dovedit a fi necesare pentru asigurarea continuitatii functionarii puterii publice in conditii de criza, cand nu exista Parlament.

Exemplu: Decretul lege 147/1990 privind modificarea sau abrogarea unor dispozitii legale care limiteaza libertatea muncii;

Decretul lege 95/1990 privind trecerea la saptamana de lucru de 5 zile in unitatile de stat.

- Hotararile si ordonantele Guvernului - potrivit Constitutiei, Guvernul, in exercitarea atributiilor sale adopta hotarari si ordonante..

Exemplu: - H.G. 288/1991 privind calificarea, recalificarea si perfectionarea pregatirii profesionale a somerilor, etc.

Sunt izvoare ale dreptului muncii si H.G. prin care se stabileste periodic salariul minim brut pe tara.

- O.G. 65/1998 privind salarizarea diplomatilor;

- Ordonanta de urgenta 59/200 privind statutul personalului silvic, etc.

- Ordinele, instructiunile si alte acte normative emise de ministri si conducatorii celorlalte organe centrale. Acestea se emit in baza si in vederea executarii legilor, decretelor-legi, a hotararilor si ordonantelor Guvernului. Scopul lor este de a stabili masuri tehnico-organizatorice, detalieri si concretizari ale dispozitiilor legale superioare, precum si indrumari necesare in vederea executarii intocmai a acestora.

Izvoare internationale

- Conventii internationale, ratificate de Romania, Conventii si intelegeri incheiate cu alte state, prin care sunt reglementate aspecte din domeniul muncii.

Prin efectul ratificarii ( aprobarii ), toate aceste conventii au dobandit forta juridica necesara si devin acte normative integrate in sistemul legislatiei muncii.

b)     Izvoare specifice dreptului muncii

Contractele colective de munca - Reglementate prin Legea 130/1996, acestea au devenit unul din cele mai importante izvoare ale dreptului muncii. Ele sunt izvoare de o factura deosebita, speciala, pentru ca nu sunt de origine statala ci de origine conventionala, negociata.

Prin contractul colectiv de munca sunt negociate raporturile dintre patroni si salariati, in calitatea lor de parteneri sociali.

Statutele profesionale si disciplinare - reglementeza activitatea unor categorii de salariati pentru ca prezinta un anumit specific, ori disciplina acestora trebuie sa fie deosebit de riguroasa.

Regulamentele de ordine interioara - cuprind dispozitii referitoare la organizarea lucrului in unitate, disciplina muncii, recompense ce se pot acorda, modul de aplicare a sanctiunilor disciplinare si persoanele carea au dreptul de a le aplica. Calitatea lor de izvor de drept deriva din faptul ca sunt emise in baza prevederilor legale si cuprind norme de conduita obligatorie in cadrul unitatii, a caror respectare este garantata prin masurile de constrangere.

C. Problema practicii judiciare a doctrinei si cutumei ca izvor de drept.

Aspectele legate de aceste probleme sunt in general controversate in cadrul literaturii juridice.

Se poate retine ca jurisprudenta formata in urma solutionarii recursurilor in interesul legii constituie izvor subsidiar de drept. Deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii , caracterul lor fiind " ergo omnes". Doctrina, in sens strict, riguros tehnoic juridic nu este izvor de drept, insa are o influenta decisiva asupra jurisprudentei.

Cutuma este incompatibila cu reglementarea juridica a relatiilor de munca, insa dupa aparitia O.G. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, se apreciaza ca uzul are calitatea de izvor de drept in raporturile de munca.

4. Principiile dreptului muncii

Principiile de drept sunt fie idei generale si comune tuturor normelor din sistemul juridic, fie specifice unei singure ramuri de drept si constituie reguli fundamentale intrucat reflecta ceea ce este esential si hotarator in sistemul dreptului respectiv. Ele pot fi formulate direct, in articole de legi speciale, ori pot fi deduse pe cale de inerpretare. Si in dreptul muncii se intalnesc doua categorii de principii:

a) Principii fundamentale generale ale sistemului dreptului. Acestea se regasesc in intreaga legislatie a tarii si sunt: principiul democratiei, principiul legalitatii, principiul egalitatii in fata legii, principiul separatiei puterii in stat, etc.

c)     Principii fundamentale proprii dreptului muncii, pot fi comsiderate urmatoarele:

neingradirea dreptului la munca si liberatea muncii

interzicerea muncii fortate

nedisriminarea in raporturile de munca;

negocierea conditiilor de munca adecvate activitatii desfasurate;

dreptul la protectie sociala;

dreptul la securitate si sanatate in munca;

dreptul la respectarea demnitatii si a constiintei salariatului, fara nici o discriminare;

dreptul la plata egala pentru munca egala;

dreptul la negocieri colective;

dreptul la protectia datelor cu caracter personal;

dreptul la protectie impotriva concedierilor nelegale;

dreptul la libera asociere;

dreptul la odihna;

dreptul la greva;

principiul consensualitatii si al bunei credinte;

disciplina muncii;

perfectionarea pregatirii profesionale.

5. Dreptul muncii si alte ramuri de drept

In orice stat, sistemul de drept se prezinta ca un ansamblu unitar, ca un sistem omogen structurat. Normele juridice care alcatuiesc sistemul de dreptsunt grupate dupa diferite criterii in institutii juridice si ramuri de drept.

Ramura de drept poate fi definita ca un ansamblu distinct de norme juridice legate organic intre ele, care reglementeaza relatii sociale ce au acelasi specific, folosesc aceasi metoda sau acelasi complex de metode.

Ramurile dreptului nu sunt izolate unele de altele, ci se gasesc intr-o stransa interdependenta, corelatiile si interferentele dintre ele fiind evidente.

Dreptul muncii si dreptul constitutional

Datorita pozitiei superioare ocupate de dreptul constitutional in sistemul dreptului nostru, principiile sale generale se regasesc in toate celelalte ramuri ale dreptului, inclusiv in dreptul muncii, fiind dezvoltate de acesta.

Dreptul muncii, dreptul civil si dreptul procesual civil

Corelatia dreptului muncii cu dreptul civil are la baza calitatea acestuia din urma de a fi "drept comun". Aceasta calitate conduce la teza potrivit careia "atunci cand o alta ramura de drept nu contine norme proprii care sa reglementeze un anumit aspect al unui raport juridic, se apeleaza la norma corespunzatoare din dreptul civil".

Aplicarea normelor dreptulu civil intervine numai daca legislatia muncii nu cuprinde reglementari proprii si numai daca dispozitiile legislatiei civile nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca.

In privinta dreptului procesual civil, principiile fundamentale, respectiv publicitate, oralitatea si contradictorialitatea dezbaterilor se aplica in mod corespunzator si jurisdictiei muncii.

Dreptul muncii si dreptul administrativ

Corelatiile dintre acestea sunt multiple:

Printre izvoarele dreptului muncii sunt si acte normative emise de Guvern - organ suprem al puterii executive, precum si de alte organe ale acestui sistem (ministere).

Subiecte ale unor raporturi juridice de munca sunt institutii sau unitati apartinand puterii executive, acestea incheind contracte de munca cu salariatii lor.

In privinta militarilor, raporturile lor de munca sunt reglementate prin dispozitii de drept administrativ

In apararea dreptului la munca si asigurarea legalitatii in raporturile juridice de munca, un rol important revine controlului administrativ (intern, ierarhic, special).

Dreptul muncii si dreptul comercial - se afla in legatura, in esenta, datorita faptului ca toate categoriile de comercianti, persoane fizice sau juridice, pot folosi munca salariata. Comerciantii, ca parte a contractelor colective si individuale de munc, sunt supusi dreptului muncii avand numeroase obligatii privind desfasurarea si incetarea raporturilor juridice de munca, inclusiv inregistrarea contractelor individuale de munca la Camera de Munca.

Dreptul muncii, dreptul penal si dreptul procesual penal - este relevata de existenta raspunderilor juridice specifice dreptului muncii, dar si raspunderea penala, al caror subiect sunt persoanele incadrate in munca.

Prin lege se prevede si posibilitatea cumulului raspunderii penale, materiale si disciplinare.

In anumite situatii normele dreptului muncii ajuta la aplicarea dispozitiilor dreptului penal. Astfel, anumite infractiuni pot fi determinate in concret numasi daca sunt examinate atributiile de serviciu ale persoanei respective.

Dreptul muncii si securitatii sociale se interfereaza deoarece:

unele drepturi de asigurari sociale ( indemnizatiile si concediile pentru incapacitate de munca, de maternitate) sunt grefate pe calitatea de salariat;

acordarea ajutorului de somaj este consecinta desfasurarii unei activitati salariale;

contractele colective de munca pot cuprinde clauze prin care se acorda salariatilor drepturi suplimentare de asigurari sociale.

TITULAR DISCIPLINA

Drd. NITA NELU