Drept civil - Ramurile dreptului

Drept civil

Notiuni introductive

In mod frecvent, termenul "drept" este utilizat cu 3 intelesuri:

1. Acest termen desemneaza totalitatea normelor juridice in vigoare la un moment dat, adica ansamblul legislatiei adoptate de catre un stat pentru a reglementa relatiile dintre oameni in cadrul societatii.

2. Prin "drept" se intelege acea prerogativa, posibilitate recunoscuta de lege titularului dreptului de a avea o conduita corespunzatoare dreptului sau. Este vorba de asa numitul drept subiectiv.

3. In al 3-lea rand, termenul desemneaza stiinta dreptului adica activitatea de cercetare a normelor juridice, a fenomenelor care le influenteaza aplicarea, a consecintelor aplicarii unor norme de drept.

Ramurile dreptului

Dreptul obiectiv formeaza un sistem in care se reflecta atat unitatea normelor care il compun cat si caracterul lor diferentiat pe ramuri si institutii juridice. In operatia delimitarii ramurilor dreptului se folosesc mai multe criterii:

●Obiectul de delimitare

Prin obiectul de delimitare se intelege o categorie unitara de relatii sociale care sunt reglementate de o serie de norme juridice care alcatuiesc ramura de drept respectiva. Astfel, o prima delimitare se face intre dreptul international si dreptul intern /national.

Dreptul international se ocupa cu relatiile dintre state sau dintre supusii unor state diferite, iar dreptul intern reglementeaza relatiile dintre stat si supusii sai sau cetatenii aceluiasi stat.

Dreptul international poate fi public atunci cand reglementeaza relatiile dintre state sau privat atunci cand vizeaza relatii de interes privat intre supusii unor state diferite.

Dreptul intern se imparte in drept public si drept privat.

Dreptul public priveste constituirea statului si a puterilor publice, raporturile dintre stat si participanti, normele sale vizeaza interesele generale ale intregii societati. Dreptul public cuprinde: dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul penal si procesual penal.

Dreptul privat reglementeaza raporturile dintre particulari, raporturi care pun in joc numai interese individuale. Dreptul privat cuprinde: dreptul civil si procesual civil, dreptul familiei, dreptul comercial etc.

In cadrul ramurii de drept normele sunt grupate pe institutii juridice care la randul lor reglementeaza anumite categorii de relatii sociale dar mai in amanunt.

●Metoda de reglementare

Prin metoda de reglementare se intelege mijlocul specific cu ajutorul caruia statul impune participarii la raportul juridic, o anumita conduita prin intermediul unor norme juridice. Mai exact, metoda de reglementare precizeaza pozitia partilor unui raport juridic, pozitie care poate fi de egalitate juridica sau de subordonare juridica. Egalitatea juridica inseamna ca in cadrul unui raport juridic nici una din parti nu este subordonata celeilalte parti. Subordonarea juridica presupune ca in cadrul raportului juridic, o parte sa se supuna in anumite limite vointei celeilalte parti.

Astfel, in ramurile ce tin de dreptul public, raporturile sunt de subordonare, iar in cele apartinand dreptului privat , metoda reglementarii este cea de egalitate.

●Calitatea subiectelor raporturilor juridice

Unele ramuri ale dreptului detin prin normele acestora o calitate speciala a subiectelor (organ al puterii in stat-cetateanul) - dreptul comercial, administrativ.

In cadrul alto ramuri de drept este suficienta calitatea de persoana fizica sau juridica a subiectului raportului juridic - dreptul civil /procesual civil.

●Caracterul normelor

In cadrul unor ramuri de drept sunt preponderente si specifice normele dispozitive: permisive sau supletive - dreptul penal.

Pentru ramurile de drept ce tin de dreptul public sunt preponderente normele imperative.

●Caracterul sanctiunii

Incalcarea unei norme juridice atrage o consecinta negativa pentru autor. Aceasta sanctiune are un continut diferit de la o ramura de drept la alta. In dreptul civil sanctiunea consta in repararea prejudiciului cauzat. In dreptul penal, sanctiunea poate consta in lipsirea de libertate a unei persoane sau interzicerea unor drepturi.

Definitia Dreptului Civil

Obiectul si metoda dreptului civil

Pornind de la primul criteriu de delimitare a unei ramuri de drept, aratam ca obiectul dreptului civil il constituie raporturile juridice patrimoniale si cele nepatrimoniale stabilite intre diversi subiecti de drept.

Raporturile patrimoniale au un continut economic susceptibil de a putea fi evaluat in bani. La randul lor, aceste se impart in raporturi reale, care au in continut drepturi reale (dreptul de proprietate si dezmembramintele sale) si raporturi operationale care au in continut dreptul de creanta.

Raporturile nepatrimoniale au un continut neevaluabil in bani si acestea privesc existenta, integritatea fizica si morala a persoanelor (dreptul la viata etc.), elemente de identificare ale persoanei (dreptul la nume, domiciliu, stare civila etc.). Nu toate raporturile juridice patrimoniale sau nepatrimoniale sunt reglementate de dreptul civil. Unele apartin dreptului muncii, dreptului familiei, dreptului comercial etc.

Pentru a stabili apartenenta unui raport juridic la o anumita categorie, ramura de drept, trebuie sa utilizam cele mai multe dintre criteriile de delimitare enuntate mai sus. Astfel, putem defini dreptul civil ca fiind acea ramura de drept ce reglementeaza raporturile intre persoane fizice si juridice aflate pe pozitia de egalitate juridica.

Principii fundamentale ale Dreptului Civil

Prin principiile fundamentale ale dreptului civil intelegem acele idei calauzitoare care stau la baza reglementarii raporturilor sociale precum si la baza actelor judiciare.

Dupa domeniile de aplicare, distingem 3 categorii de principii:

●principiile fundamentale ale dreptului roman, adica idei de baza ce se regasesc in intreaga legislatie a Romaniei, cele mai multe gasindu-se in Constitutie.

ex: principiul democratiei, principiul egalitatii in fata legii, principiul separarii puterilor in stat etc.

●principiile fundamentale ale dreptului civil, adica idei calauzitoare pentru intreaga legislatie civila

ex: principiul proprietatii, principiul egalitatii in fata legii civile, principiul imbinarii intereselor personale cu cele generale, principiul ocrotirii si garantarii drepturilor subiective etc.

●principii ale unor institutii de drept civil

ex: principiul consensualismului - se refera la forma actului judiciar, principiul irevocabilitatii actului juridic, principiul ocrotirii bunei credinte.

Delimitarea Dreptului civil de alte ramuri ale dreptului

Dreptul Constitutional si Dreptul Civil

Dreptul constitutional contine normele fundamentale privind existenta statului de drept, constituirea si functionarea organelor sale, drepturle si indatoririle cetatenilor etc.

Deosbiri:

-in Dreptul civil predomina raporturile patrimoniale iar in Dreptul constitutional, raporturile nepatrimoniale

-in Dreptul civil functioneaza egalitatea de pozitie juridical a partilor, pe cand in Dreptul constitutional exista subordonarea partilor.

-in Dreptul civil nu se cere o calitate speciala a subiectelor fiind suficient sa fie persoane fizice sau juridice. In schimb, in Dreptul Constitutional subiectele trebuie sa aiba o calitate speciala (organ al statului, cetatean roman etc.)

-in Dreptul civil cele mai multe norme au caracter dispozitiv in timp ce normele constitutionale au caracter imperativ.

Interferente:

-Dreptul constitutional consacra principii ale Dreptului civil

-garantiile juridice ale drepturilor subiectelor civile

Dreptul Administrativ si Dreptul Civil

Dreptul Administrativ reglementeaza raporturile sociale care se formeaza in sfera administratiei publice.

Deosbiri:

-in Dreptul civil predomina raporturile patrimoniale iar in Dreptul administrativ, raporturile nepatrimoniale

-in Dreptul civil functioneaza egalitatea de pozitie juridica pe cand in Dreptul administrativ functioneaza subordonarea partilor.

-in Dreptul civil nu se cere o calitate speciala a subiectelor, pe cand in Dreptul administrativ cel putin unul din subiecte trebuie sa aiba o calitate speciala - organ al administratiei publice.

-in Dreptul civil majoritatea normelor juridice au caracter dispozitiv in timp ce normele de drept administrative sunt imperative.

-Dreptul administrativ prevede sanctiuni proprii precum amenda contraventionala.

Dreptul Muncii si Dreptul Civil

Dreptul muncii reglementeaza relatiile sociale izvorate din raporturile de munca precum si din cele conexe.

Deosbiri:

-in Dreptul muncii pozitia de egalitate juridica este specifica doar momentului incheierii contractului de munca, apoi disciplina muncii impune o relatie de subordonare a angajatului.

-in Dreptul muncii pe langa raspunderea patrimoniala exista si raspunderea disciplinara.

-in Dreptul muncii sunt predominante normele imperative.

Dreptul Comercial si Dreptul Civil

Dreptul comercial reglementeaza raporturile izvorate din activitatea comerciala desfasurata de comercianti. Dreptul comercial s-a desprins din Dreptul civil.

Deosbiri:

-in Dreptul comercial cel putin una din parti trebuie sa aiba calitate de comerciant.

Asemanari:

-relatiile de egalitate a partilor si raporturile patrimoniale

Dreptul Familiei si Dreptul Civil

Dreptul familiei reglementeaza raporturile izvorate din casatorie, rudenie, adoptie si alte raporturi asimilate celor de familie.

Deosbiri:

-in Dreptul familiei intalnim si relatii de subordonare

-in Dreptul familiei trebuie sa existe de regula calitati specifice de sot, parinte sau ruda.

-in Dreptul familiei predomina normele imperative.

Dreptul Procesual Civil si Dreptul Civil

Dreptul procesual civil reglementeaza modul de judecare si solutionare a litigiilor privind drepturile si interesele civile, precum si modul de punere in executare a hotararilor judecatoresti si a altor titluri executorii.

Dreptul civil ar fi lipsit de eficacitate daca nu s-ar eficientiza realizarea lui prin procesul civil dupa cum si procesul civil ar fi inutil daca nu ar exista un drept material pe care sa-l apare sau valorifice.

Rolul Dreptului civil

Rolul dreptului civil ca ramura are rolul sau functia de a fi dreptul comun. Aceasta inseamna ca atunci cand o alta ramura de drept nu contine norme proprii care sa reglementeze un anumit aspect al unui raport juridic, se apeleaza la normele corespunzatoare din Dreptul civil. Astfel, se spune ca Dreptul civil imprumuta nomele sale altor ramuri de drept atunci cand acestea nu reglementeaza anumite chestiuni specifice lor.

Izvoarele Dreptului civil

Aceasta notiune are 2 sensuri:

1. prin izvor al dreptului civil intelegem conditiile materiale de existenta care genereaza normele acestei ramuri (sensul material)

2. notiunea de izvor de drept desemneaza forma specifica de exprimare a normelor Dreptului civil (sensul formal)

Forma de exprimare a izvoarelor Dreptului civil

In dreptul civil normele sale imbraca forma de acte normative adica acte ce emana de la organizarea de stat ivestite cu prerogativa legiferarii. Prerogativele sunt stabilite de legea fundamentala adica de Constitutie. Astfel Camera Deputatilor si Senatul adopta legi, hotarari si motiuni, iar parlamentul adopta legi constitutionale, legi organice si legi ordinare. Legea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare la data prevazuta in textul ei. Guvernul adopta hotarari in exercitarea atributiilor proprii si regulamente de aplicare a legilor cand prin lege s-a prevazut aceasta.

Potrivit Constitutiei, Guvernul adopta hotarari si ordonante. Hotararile se emit pentru organizarea executarii legilor iar ordonantele se emit in temeiul unei legi specifice. Asadar principalele forme juridice in care se exprima izvoarele de Drept civil sunt legiile acte normative adoptate de Parlament si hotarariile Guvernului Romaniei.

Mai amintim si prerogativa presedintelui tarii care poate emite decrete. Pot fi socotite ca izvoare ale dreptului numai acele decrete care contin norme generale si numai daca au ca obiect de reglementare relatii sociale care intra in obiectul Dreptului civil. Tot caracter de izvor al Dreptului civil are si actul normative adoptat de un ministru ori seful unui alt organ al administratiei de stat indiferent de denumire: ordin, regulament, instructiune daca are ca obiect de reglementare relatii sociale ce intra in obiectul Dreptului civil. In categoria izvoarelor Dreptului civil trebuie incadrate si reglementarile internationale (conventii, pacte, acorduri) cu conditia ca Romania sa fie parte prin aderare sau ratificare si evident numai daca acestea privesc relatiile sociale ce intra in obligatiile Dreptului civil.

Daca exista neconcordanta intre pacte si tratate privitor la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte, legile au prioritate reglementarilor internationale.

Acte normative in vigoare care constituie izvoare ale Dreptului civil

●Legile - Constitutia, Codul civil roman si alte legi civile.

ex: codul familiei, legea 18/1991 privind fondul financiar, leg. 31/1990 privind societatiile comerciale etc.

Codul civil roman are ca model Codul civil francez de la 1804 numit si codul lui Napoleon si a fost adoptat in 1864.

Codul civil este principalul izvor al Dreptului civil.

● Decretele - termenul lege desemneaza actul normative ce emana de la puterea legislativa, adica Parlamentul si avand aceasta denumire. Intr-un sens mai larg, prin lege se inteleg si celelalte acte normative respectiv: decrete, hotararile Guvernului, ordinele ministriilor etc. Cu titlul de exemplu amintim decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice, decretul 32/1954 de punere in aplicare a codului familiei si a decretului 31/1954, 167/1958.

Alte izvoare ale Dreptului civil

Obiceiul (cutuma) reprezinta o regula de conduita stabilita in practica vietii sociale si respectata un timp indelungat in virtutea deprinderii ca o norma sociala obligatore

Obiceiul si morala (bunele moravuri) nu sunt si nu pot fi izvoare distincte ale Dreptului civil. Regulile de conduita cristalizate in cadrul acestora se integreaza in ipotezele si dispozitiile normelor de Drept civil in masura in care aceste norme fac trimitere expresa la obicei sau reguli de conduita sociala.

Precedentul judiciar si doctrina (literatura de specialitate) nu sunt si nu pot fi izvoare ale Dreptului civil. Ele reprezinta utilitate in interpretarea si aplicarea corecta a normlor cuprinse in actele normative.

Aplicarea legii civile in timp

●intrarea in vigoare a legii civile are loc fie la data precizata in cuprinsul legii, fie pe data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei partea I.

●iesirea din vigoare a legii se face prin abrogare, care poate fi expresa sau implicita.

Principiul neretroactivitatii legii civile noi:

-este regula juridica potrivit careia o lege civila se aplica numai situatiilor existente in practica dupa adoptarea ei. Constitutia dispune prin articolul 15 ca legea dispune numai pentru viitor cu exceptia legii penale mai nefavorabile. Legislativ acest principiu e consacrat expres in art. 1 Cod Civil "Legea dispune numai pentru viitor."

2. Principiul aplicarii immediate a legii:

-este regula de drept particular conform caruia de indata ce a fost adoptata legea noua, aceasta se aplica tuturor situatiilor ivite dupa intrarea ei in vigoare, excluzand aplicarea legii vechi.

Exceptiile de la principii:

Retroactivitatea legii civile noi:

-inseamna aplicarea legii civile noi la situatii juridice anterioare adoptarii ei. Aceasta exceptie isi gaseste aplicarea doar daca este prevazuta expres in legea noua deoarece exceptiile nu se prezuma, ele fiind de stricata interpretare pentru aplicare.

Ultraactivitatea:

-supravietuirea legii civile vechi care inseamna aplicarea inca un timp determinat a legii vechi  a intrat in vigoare legea noua fiind o exceptie, aceasta trebuie prevazuta expres.

Pentru aplicarea corecta a legii trebuie urmata urmatoarea regula:

-o situatie juridica produce acele efecte care sunt prevazute de legea civila in vigoare de la data producerii ei, regula cristalizata in adagiul "tempus regit actum".

Aplicarea legii civile in spatiu

Exista 2 aspecte:

●un aspect intern - care vizeaza situatia raporturilor juridice stabilite intre subiectii de drept civil de cetatenie ori nationalitate romana pe teritoriu Romaniei.

●un aspect international - care vizeaza ipoteza raporturilor civile cu un element de extremitate (cetatenie, locul incheierii contractului etc.)

Aspectul intern - regula este ca actele normative civile care emana de la organele de stat se aplica pe intreg teritoriul tarii, iar cele care emana de la o autoritate locala se aplica doar pe teritoriu respectivei unitati administrativ-teritoriale.

Aspectul international - acesta se rezolva de catre normele conflictuale ale dreptului international privat.

Aplicarea legii civile asupra persoanelor

-legile civile au ca destinatari persoanele fizice si juridice

-exista legi civile cu vocatie generala de aplicare, adica aplicabile atat persoanelor fizice cat si celor juridice

-exista deasemenea legi cu vocatia aplicarii numai persoanelor fizice si de asemenea legi cu vocatia aplicarii numai persoanelor juridice.

Interpretarea legii civile

-intelegem operatiunea logico-rationala de lamurire, explicari a continutului si sensului normelor de drept civil

-interpretarea legii este o etapa a procesului aplicarii legii civile.

-continutul interpretarii este tocmai lamurirea sau explicarea sensului vointei legiuitorului exprimata intr-o anumita norma de drept civil, iar scopul interpretarii este corecta incadrare a diferitelor situatii din circuitul civil.

Exista 3 criteri de clasificare a interpretarii legii civile:

●Interpretarea in functie de forta sa (obligatorie si neobligatorie)

(oficiala si neoficiala)

Este oficiala (obligatorie) acea interpretare care este facuta in exercitarea atributiilor ce ii revin potrivit legii de catre un organ de stat apartinand puterii legislative, executive, judecatoresti.

Este neoficiala (neobligatorie) interpretarea care se da legii civile in doctrina.

●Interpretarea literala, extensiva si restrictiva

-Literala este interpretarea impusa de concluzia ca intre formularea textului legal interpretat si cazul din practica ce se incadreaza in ipoteza sa, exista concordanta nefiind motive nici de a extinde si nici de a restrange aplicarea dispozitiei respective in cauza.

-Extensiva este interpretarea impusa de cazul ca intre formularea textului legal interpretat si cazurile din practica la care se aplica acel text nu exista concordanta in sensul ca textul trebuie extins si asupra unor cazuri care nu se incadreaza in litera textului, deci interpretarea extensiva este ceruta de formularea prea restrictiva a unui text legal fata de intentia legala a legiuitorului.

-Restrictiva este interpretarea impusa de cazul ca intre formularea unui text legal si cazurile de aplicare practica exista neconcordanta in sensul ca formularea este prea larga fata de ipotezele care se pot incadra in text.

●Interpretarea gramaticala, sistematica, istoric teleologica

-Gramaticala - consta in lamurirea interesului unei dispozitii legale civile pe baza regulilor gramaticale, adica tinand cont de sintaxa si morfologia propozitiei ori frazei de semantica termenilor utilizati precum si de semnele de punctuatie.

-Sistematica - consta in lamurirea interesului unei dispozitii legale tinandu-se seama de legaturile sale cu alte dispozitii din acelasi act normativ ori din altul. Acest tip de interpretare se intalneste des in practica in privinta determinarii domeniului de aplicare a unei dispozitii in sensul ca exista 2 reguli:

1. norma generala - nu deroga de la norma speciala

2. norma speciala - deroga de la norma generala

-Istoric teleologica - inseamna stabilirea sensului unei dispozitii legale tinandu-se seama de finalitatea urmarita de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face parte dispozitia in cauza.

Interpretarea logica a legii

-consta in lamurirea sensului ei pe baza legilor logice formale, a rationamentelor logice inductive si deductive.

Exista anumite reguli de interpretare logica:

Exceptia este de stricta interpretare si aplicare. In general sunt supuse acestei interpretari textile legale care cuprind enumerari limitative, textile care instituie prezumtii legale si cele care contin o exceptie.

Unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie sa distinga: unei formulari generale a textului legal trebuie sa ii corespunda o aplicare a sa tot generala, fara a introduce distinctii pe care legea nu le distinge.

Legea civila trebuie interpretata in sensul aplicarii ei iar nu in sensul neaplicarii. Aceasta regula este cuprinsa in art. 978 Cod Civil.

Argumente de interpretare logica

Argumentul per a contrario - asta inseamna ca atunci cand se afirma ceva se neaga contrariul.

Argumentul de analogie - acest argument are in vedere ca atunci cand exista aceleasi ratiuni, trebuie aplicata aceeasi lege/solutie.

Argumentul reducerii la absurd.

Raportul juridic civil

Raportul juridic civil este o relatie sociala patrimoniala sau nepatrimoniala, reglementata de norma dreptului civil. Asadar prima conditie a raportului juridic civil o reprezinta reglementarea unei relatii sociale prin norme ce intra in continutul dreptului civil. Desi reglementeaza prin norma de drept civil, relatia sociala nu-si pierde calitatea sa de raport social.

Caracteristicile raportului juridic civil

Raportul juridic are caracter social:

-continutul acestui caracter rezulta din 2 aspecte: prin reglementarea sa de catre norma de drept civil, relatia dintre oameni nu isi pierde trasatura sa de a fi o relatie sociala iar norma de drept civil nu se poate adresa decat conduitei oamenilor in calitatea lor de fiinte sociale.

Raportul juridic are caracter volitional:

-aceasta inseamna ca o relatie sociala devine raport de drept civil pentru ca acest lucru s-a dorit de catre legiuitor atunci cand a fost adoptata norma juridica civila.

Raportul juridic se caracterizeaza prin pozitia de egalitate juridica a partilor:

-continutul acestui caracter se exprima in nesubordonarea unei parti fata de cealalta. Acest caracter nu trebuie confundat cu principiul fundamental al dreptului civil care este principiul egalitatii in fata legii civile intrucat in cazul caracterului este vorba de pozitia unei parti fata de cealalta care este de nesubordonare pe cand in cazul principiului este vorba de pozitia subiectelor de drept in fata legii.

Elementele raportului juridic civil

-partile

-continutul

-obiectul

Partile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice si juridice care sunt titularele drepturilor si obligatiilor civile.

Continutul este dat de totalitatea drepturilor subiective si obligatiilor civile pe care le au partile.

Obiectul raportului juridic civil consta in actul pe care partile sunt obligate sa-l respecte. Asadar obiectul raportului dreptului civil consta in conduita pe care o pot avea ori trebuie sa o aiba partile.

Aceste 3 elemente trebuie intrunite cumulativ pentru a fi in prezenta unui raport juridic civil.

Partile raportului juridic civil

-in dreptul civil persoana fizica este subiectul individual de drept adica omul privit ca titular de drepturi si obligatii.

-persoana juridica este subiectul colectiv de drept adica un colectiv de oameni care intrunind conditiile cerute de lege este titular de drepturi subiective si obligatii civile.

Pentru a avea calitatea de persoana juridica legea civila cere indeplinirea cumulativa a 3 conditii:

-sa aiba o organizare proprie

-sa aiba un patrimoniu distinct

-sa aiba un scop determinat

Asadar prin subiect de drept civil se intelege acea specie de subiect de drept care cuprinde persioane fizice si juridice in calitate de titular de drepturi subiective si obligatii civile. In privinta categoriilor de subiecte de drept civil deosebim 2 mari categorii:

Persoane fizice care la randul lor se impart in :

-minori sub 14 ani

-minori intre 14-18 ani care au capacitate de exercitiu restransa

-majori in deplina capacitate de exercitiu

Dupa criteriul cetateniei persoanele fizice se impart in:

-persoane cu cetatenie romana

-persoane cu cetatenie straina

-apatrizi

-persoane cu dubla cetatenie

Persoanele juridice deasemenea se impart in:

-particulare sau private

-persoane juridice de stat

-persoane juridice mixte

-persoane juridice cooperatiste

Determinarea, pluralitatea si schimbarea

subiectelor raportului juridic civil

●Prin determinarea subiectelor raportului juridic civil intelegem cunoasterea partilor acestui raport. Aceasta determinare se realizeaza diferit dupa cum e vorba de raporturi ce au in continutul lor drepturi absolute sau drepturi relative. In primul caz este dat numai subiectul activ care este insasi titularul dreptului subiectiv civil. Subiectul pasiv este format din toate celelalte subiecte de drept civil ceea ce inseamna ca subiectul pasiv este nedeterminat. In cel de-al doilea caz este dat atat subiectul activ de regula numit creditor cat si cel pasiv numit debitor.

●Pluralitatea raportului dreptului civil - majoritatea cazurilor din circuitul civil sunt cele in care raportul juridic civil se stabileste intre o persoana ca subiect activ si o alta persoana ca subiect pasiv. Un asemenea raport este simplu, insa exista si situatii in care raportul juridic civil este stabilit intre mai multe persoane fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive.

Pe categorii de raporturi de drept civil pluralitatea de subiecte se infatiseaza astfel:

In raporturile reale, avand in continut dreptul de proprietate subiectul pasiv (nedeterminat) este constituit din pluralitatea celorlalte subiecte de drept civil in afara de titularul dreptului de proprietate. Subiectul activ poate sa fie o persoana (proprietate exclusiva) ori sa fie alcatuit din mai multe persoane determinate (proprietate comuna). Asadar pluralitatea activa exista in cadrul raporturilor reale subiective sub forma mai multor titulari ai dreptului de proprietate asupra unui bun sau asupra unor bunuri, proprietatea comuna imbracand 3 forme:

-coproprietatea adica mai multe persoane detin in propritate un bun sa mai multe bunuri avand calitatea de coproprietar si fiecare isi cunoaste cota ideala de drept (1/2, 2/3, 4/5)

-indiviziunea adica mai multe persoane detin in proprietate o masa de bunuri avand calitatea de coindivizor, fiecare cunoscandu-si doar cota ideala de drept dar care nu are un anumit bun sau bunuri pe care sa le detina in exclusivitate  (ex. mostenitorii).

-devalmasia adica sotii detin bunurile comune dobandite in timpul casatoriei, partea fiecaruia fiind determinata prin lege generic conform criteriului, gradului de contributie la dobandirea acestora.

In raporturile nepatrimoniale decurgand din creatia intelectuala pluralitatea activa se infatiseaza sub forma coautorat.

In raporturile obligationale (de creanta) pluralitatea poate fi:

-activa cand exista mai multi creditori

-pasiva cand exista mai multi debitori

-mixta

In raporturile obligationale regula o reprezinta divizibilitatea, spunandu-se ca in principiu obligatiile civile sunt conjuncte ceea ce inseamna ca in caz de pluralitate activa fiecare dintre creditori nu poate pretinde de la debitor decat partea sa. In caz de pluralitate pasiva fiecare ca debitor nu este tinut decat pentru partea sa din datoria comuna fiind vorba de un principiu, divizibilitatea nu trebuie prevazuta expres ea subintelegandu-se.

●Solidaritatea - poate fi activa si pasiva. In caz de solidaritate activa oricare dintre creditori este in drept sa pretinda intreaga datorie de la debitor iar debitorul platitor se libereaza fata de toti creditorii. In caz de solidaritate pasiva, oricare dintre debitori poate fi obligat la plata intregii datorii.

●Schimbarea subiectelor raportului juridic civil

In categoria raporturilor nepatrimoniale aceasta schimbare nu poate intervenii. In raporturile reale poate interveni o schimbare a subiectului activ printr-un mod legal de transmitere a bunului. In cazul raporturilor obligationale poate interveni atat o schimbare a subiectului activ cat si a subiectului pasiv.

Subiectul activ poate fi schimbat prin:

-cesiunea de creanta

-subrogatia personala

-movatia prin schimbare de creditor.

Capacitatea civila

Desemneaza aptitudinea generala de a fi titular de drept si obligatii.

In structura capacitatii civie intra 2 elemente:

-capacitatea de folosinta

-capacitatea de exercitiu

Capacitatea civila a persoanei fizice:

Capacitatea de folosinta a persoanei fizice este aptitudinea generala si abstracta a omului de a avea drepturi si obligatii (art. 5 decr. 31/1954). Inceputul si

sfarsitul acestei capacitati este stabilit de art. 7 "Capacitatea de folosinta incepe de la nasterea peroanei si inceteaza odata cu moartea acesteia". Drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune insa numai daca se naste viu.

Potrivit art. 11 "Nu au capacitate de exercitiu":

-minorul care nu a implinit 14 ani

-persoana pusa sub interdictie

Potrivit art. 8 "Capacitatea deplina de exercitiu incepe la data cand persoana devine majora. Persoana devine majora la implinirea varstei de 18 ani. Minorul care se casatoreste dobandeste prin aceasta capacitatea de exercitiu."

Capacitatea civila a persoanei juridice:

Capacitatea de folosinta a pesoanei juridice este atitudinea subiectului colectiv de drept de a avea drepturi si obligatii. Potrivit art. 33 din decr. 31/1954 aceasta capacitate se dobandeste de la data inregistrarii sale sau de la alta data. Persoana juridica nu poate avea decat drepturi care corespund scopului stabilit prin lege, actului de infiintare sau statut (art. 34, decr.31/1954).

Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice este aptitudinea de a-si exercita drepturile civile si de a-si indeplinii obligatiile civile prin incheierea de acte juridice de catre organele sale de conducere.

Potrivit art. 35, decr. 31/1954 persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale in limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice insasi, iar raporturile dintre persoana juridica si organele sale sunt supuse regulilor mandatului.

Continutul raportului juridic civil

Prin continutul acestui raport se intelege totalitatea drepturilor subiective si a obligatiilor civile pe care le au partile lui. Drepturile subiective civile formeaza latura activa a continutului raportului juridic civil iar obligatiile civile alcatuiesc latura pasiva a acestuia.

Oricarui drept subiectiv ii corespunde o anumita obligatie civila. Asadar drepturile subiective si obligatiile civile constituie elementele continutului raportului juridic civil.

●Dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscuta de legea civila subiectului activ (persoana fizica si persoana juridica) in virtutea caruia aceasta poate in limitele dreptului sau a moralei, sa aiba o anumita conduita, sa pretinda o conduita corespunzatoare (sa dea, sa faca sau sa nu faca) de la subiectul pasiv si sa ceara concursul fortei coercitive a statului in caz de nevoie.

Clasificarea drepturilor subiective civile se face in functie de 4 criterii:

In functie de opozabilitatea lor drepturile subiective sunt absolute sau relative.

Dreptul subiectiv civil absolut este acel drept in virtutea caruia titularul sau poate avea o anumita conduita fara a face apel la altcineva pentru a si-l realiza. Sunt absolute drepturile nepatrimoniale personale si drepturile reale.

Caracteristicile dreptului absolut:

-e recunoscut numai titularului de drept

-ii corespunde obligatia generala si regula de a nu i se aduce atingere

-este opozabil tuturor

Dreptul subiectiv civil relativ este acel drept in virtutea caruia titularul sau pretinde subiectului pasiv o conduita determinata fara de care dreptul nu se poate realiza. (ex. dreptul de creanta)

Caracteristicile dreptului relativ:

-este cunoscut titularului sau cat si subiectului pasiv

-ii corespunde o obligatie ce are ca obiect a da, a face sau a nu face ceva

-este opozabil numai subiectului pasiv determinat

In functie de natura continutului lor drepturile subiective civile se impart in drepturi patrimoniale si nepatrimoniale.

Este patrimonial dreptul subiectiv civil al carui continut poate fi evaluat in bani. Sunt patrimoniale drepturile reale si cele de cranta.

Este nepatrimonial sau personal nepatrimonial acel drept subiectiv al carui continut nu poate fi evaluat in bani.

Clasificarea drepturilor patrimoniale:

-drepturi reale

-drepturi de creanta

Dreptul real (ius in re) este acel drept patrimonial in virtutea caruia titularul sau isi poate exercita prerogativele unui bun fara concursul altcuiva.

Dreptul de creanta (ius ad personam) numit si drept personal este cel in virtutea caruia subiectul activ numit creditor poate pretinde subiectului pasiv numit debitor sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.

Comparatie intre dreptul real si dreptul de creanta:

Asemanari:

-ambele sunt patrimoniale

-au cunoscuti titularii lor ca subiecte active

Deosebiri:

-sub aspectului subiectului pasiv. Pe cand in cazul dreptului real nu este cunoscut subiectul pasiv fiind nedeterminat in cazul dreptului de creanta este cunoscut titularul obligatiei corelative care este debitorul.

-sub aspectul continutului obligatiei corelative. Daca dreptului real ii corespunde o obligatie generala si nagativa, dreptului de creanta ii corespunde o obligatie al carei obiect poate consta in a da, a face sau a nu face ceva.

-ca numar. Pe cand drepturile reale sunt limitate cele de creanta sunt nelimitate.

-numai dreptul real este insotit de prerogativa urmaririi si de cea a preferintei. Prerogativa urmaririi consta in posibilitatea titularului dreptului real de a urmari bunul in mainile oricui s-ar gasi iar prerogativa preferintei consta in posibilitatea titularului dreptului real de a-si realiza dreptul sau cu intaietate sau preferinta.

Categorii de drepturi personale nepatrimoniale:

-drepturile care privesc existenta si integritatea persoanei

-drepturi care privesc identitatea persoanei

-drepturi decurgand din creatia intelectuala adica drepturile nepatrimoniale ce izvorasc din opera literara, artistica si din inventii. Un astfel de drept este acela de a fi recunoscut ca autor al operei.

3. Dupa corelatia dintre ele drepturile subiective se impart in drepturi principale si drepturi accesorii.

Este principal acel drept subiectiv civil care are o existenta de sine statatoare, soarta sa nefiind influentata de vreun alt drept. Sunt drepturi principale drepturile nepatrimoniale.

Este accesoriu acel drept subiectiv civil a carui soarta juridica depinde de existenta altui drept subiectiv civil cu rol de drept principal. Ca ex. dreptul creditorului de a pretinde de la debitor dobanda aferenta creantei principale.

Drepturile reale principale sunt:

a) dreptul de proprietate in ambele sale forme adica dreptul de proprietate publica ce apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniu public care potivit legii sunt de uz sau interes public, precum si dreptul la proprietatea privata in formele sale care sunt:

-dreptul de proprietate privata apartinand persoanelor fizice

-dreptul de proprietate apartinand persoanelor juridice de stat (regiile autonome, societati comerciale cu actionar unic-statul roman)

- dreptul de proprietate al persoanelor juridice cooperatiste sau obstesti.

- dreptul de proprietate al persoanelor juridice particulare si mixte

- dreptul de proprietate al statului si unitatilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul lor privat.

b) Drepturile reale principale corespunzatoare dreptului de proprietate privata consacrate de dreptul civil sunt:

-dreptul de uz

-dreptul de uzufruct

-dreptul de abitatie

-dreptul de superficie

-dreptul de servitute

c) Dreptul de administrare (folosinta) al regiilor autonome si institutiilor publice ca drept real corespunzator dreptului de proprietate publica al statului sau al unitatiilor administrativ-teritoriale.

d) Dreptul de folosinta al persoanelor care si-au construit locuinte personale pe terenurile atribuite de stat si care au drept de folosinta asupra terenurilor in cauza.

e) Drepturi de folosinta pentru societatiile care desfasoara activitati de binefacere sau de utilitate publica asupra unor imobile proprietate publica sau privata a statului sau a unitatiilor administrativ-teritoriale.

f) Dreptul de folosina conferit de stat persoanelor juridice cooperatiste asupra unor bunuri proprietatea statului.

g) Dreptul de concesiune

i)        Dreptul de preemtiune

Drepturile reale accesorii se impart in:

-drepturi de accesorii cu garantie reala

-dreptul de gaj

-privilegiile

4. In functie de gradul de certitudine conferit titularului, drepturile subiective se impart in drepturi pure si simple si drepturi afectate de modalitati. Este pur si simplu acel drept subiectiv care confera maxima certitudine titularului sau intrucat nici existenta, nici exercitarea lui nu depind de nimic.

Sunt modalitati ale actului juridic civil termenii conditie si sarcina.

Unul dintre principiile fundamentale ale dreptului civil este cel al ocrotirii si apararii drepturilor subiective. Acest principiu este consacrat de art. 3, decr. 31/1954. In cazul incalcarii acestui principiu titularul sau poate chema in judecata persoana raspunzatoare de atingerea dreptului. Deci mijlocul juridic de aparare a drepturilor subiective civile il reprezinta procesul civil.

Principiile exercitarii drepturilor subiective civile sunt:

-dreptul subiectiv civil trebuie exercitat numai potrivit cu scopul sau economic si social.

-dreptul subiectiv civil trebuie exerciat cu respectarea legii

-dreptul subiectiv civil trebuie exerciat cu bunacredinta

-dreptul subiectiv civil trebuie exerciat in limitele sale

Prin abuz de drept intelegem exercitarea unui drept subiectiv civil cu incalcarea principiilor enumerate. Modul obisnuit de sanctionare a abuzului il constituie refuzul concursului fortei coercitive a statului in sensul ca organul de jurisdictie constatand ca este in prezenta exercitarii abuzive a unui drept nu va admite cererea reclamantului.

Obligatiile civile

Definim obligatia civila ca fiind indatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumita conduita corespunzatoare dreptului subiectiv crelativ, conduita care poate consta in a da, a face sau a nu face ceva si care la nevoie poate fi impusa prin forta.

Termenul de "obligatie" are 3 sensuri:

Desemneaza indatorirea subiectului pasiv de a da, a face sau a nu face ceva.

Desemneaza raportul obligational adica raportul civil in care subiectul activ (creditorul), poate pretinde subiectului pasiv (debitorului) sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.

Desemneaza inscris constatator a unei creante.

Exista 3 criterii de clasificare a obligatilor:

1. In functie de obligativitatea lor:

●Obligatia de a da, a face sau a nu face ceva

Obligatia de a da este indatorirea de a construi sau transmite un drept real (ex: obligatia vanzatorului de a transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vandut in patrimoniul cumparatorului)

Obligatia de a face este indatorirea de a executa o lucrare, a presta un serviciu, ori de a preda un lucru.

Obligatia de a nu face ceva ca obligatie corelativa unui drept absolut inseamna indatorirea generala de a nu face nimic de natura a aduce atingere acelui drept. A nu face ceva ca obligatie corelativa unui drept relativ inseamna a nu face ceva ce ar fi putut fi facut daca debitorul nu s-ar fi obligat la abtinere.

●Obligatii pozitive - a da

- a face

●Obligatii negative - a nu face

●Obligatii de rezultat si de diligenta

Este de rezultat (determinata) acea obligatie care consta in indatorirea debitorului de a obtine un rezultat determinat. Este o astfel de obligatie cea a vanzatorului de a preda cumparatorului lucrul vandut.

Este de diligenta acea obligatie care consta in indatorirea debitorului de a depune toata staruinta pentru obtinerea unui anumit rezultat fara a se obliga insa la insusirea rezultatului.

2. In functie de opozabilitatea lor:

●Obligatii obisnuite

●Obligatii opozabile si tertilor

●Obligatii reale

Este obisnuita acea obligatie civila care incumba debitorului fata de care s-a nascut.

Este obligatie opozabila si tertilor acea obligatie care este strans legata de un bun astfel incat creditorul nu-si mai poate realiza dreptul decat cu concursul titularului actual al dreptului real asupra acelui bun care este tinut si el de indeplinirea unei obligatii nascute anterior fara participarea sa (obligatia cumparatorului de a respecta locatiunea anterioara a imobilului pe care l-a cumparat).

Este reala indatorirea ce revine potrivit legii detinatorului unui bun in considerarea importantei deosebite a unui astfel de bun.

3. In functie de sanctiunea ce asigura respectarea obligatiilor civile:

●Obligatii civile perfecte

●Obligatii civile imperfecte

Este perfecta acea obligatie a carei executare este asigurata in caz de neexecutare de catre debitor, printr-o actiune in justitie si obtinerea unui titlu executor ce poate fi pus in executare silita.

Este imperfecta (naturala) acea obligatie a carei executare nu se poate obtine pe cale silita dar odata executata de bunavoie de catre debitor nu este permisa restituirea (debitorul care a exercitat obligatia dupa ce dreptul la actiune s-a prescris, nu are dreptul sa ceara inapoierea prestatiei chiar daca nu stia ca termenul prescriptiei s-a implinit).

Obiectul raportului juridic civil

Prin obiect al raportului juridic civil intelegem actul la care este indrituit subiectul activ si cea de care este tinut subiectul pasiv. Deci obiectul raportului civil este format din conduita partilor intrucat in raporturile patrimoniale conduita partilor se refera la bunuri, acestea pot fi considerate ce obiect derivat al raportlui juridic civil.

Bun

Prin bun se intelege o valoare economica ce este utila pentru satisfacerea nevoii materiale sau spirituale a omului si este susceptibila de apropiere (insusire) sub forma dreptului patrimonial.

Prin patrimoniu se intelege totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale care apartin unei persoane fizice sau juridice. Dupa cum se poate observa, intre bun si patrimoniu exista corelatia parte-intreg.

Izvoarele si proba raporturilor juridice civile concrete

Prin izvor al raportului juridic civil concret se intelege o imprejurare (act sau fapt) de care legea leaga nasterea unui raport juridic civil concret.

Izvoarele raporturilor juridice civile concrete se impart in:

-actiuni omenesti

-fapte naturale (evenimente)

Sunt actiuni umane faptele omului omise sau comise, savarsite cu sau fara intentia de a produce efecte juridice prevazute de legea civila cu aceasta semnificatie. Asadar aceasta categorie reuneste atat actiunile voluntare, dorite, cat si pe cele involuntare, nedorite. Actiunile omenesti pot si clasificate in:

-actiuni licite (savarsite cu respectarea legii)

-actiun ilicite (savarsite cu incalcarea legii)

Evenimentele sau faptele naturale sunt imprejurari care se produc independent de vointa omului si de care legea leaga nasterea de raporturi civile concrete (cutremurul).

In sens larg, prin fapt juridic se desemneaza atat actiunile omenesti cat si evenimentele sau faptele naturale.

In sens restrans prin faptele juridice se desemneaza numai faptele omenesti savarsite fara intentia de a produce efecte juridice, efecte care se produc in puterea legii precum si faptele naturale.

Proba raportului juridic civil concret

Prin proba se intelege mijlocul juridic de stabilire a existentei unui act sau fapt juridic si prin aceasta a dreptului subiectiv si a obligatiei civile.

Obiectul probei il constituie elementele de dovada pentru a demonstra existenta unui drept subiectiv si a obligatiei corelative.

Formeaza obiect al probei toate imprejurarile, acte sau fapte juridice care sunt izvoare ale raporurilor civile concrete.

Sarcina probei potrivit art. 1169 Cod Civil apartine celui care face o propunere in fata judecatorului in sensul ca acesta este tinut sa o dovedeasca.

Paratul in aparare este tinut sa dovedeasca la randul sau faptele pe care isi sprijina cererile sale. Deci sarcina probei trece la el in acest fel paratul devine reclamant. La aceste 2 reguli se adauga o a 3-a - judecatorul trebuie sa aiba rol activ in stabilirea completa a adevarului putand sa ordone din oficiu administrarea probelor stabilirii situatiei de fapt deduse judecatii .

Conditiile de admisibilitate a probei:

Pentru a fi incuvintata proba trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

1. Sa nu fie oprita de lege

2. Sa fie verosimila

3. Sa fie pertinenta - sa aiba legatura cu cauza

4. Sa fie concludenta - de natura sa conduca la rezolvarea cazului

Mijloacele de proba:

Inscrisurile - Codul Civil nu contine o definitie a inscrisului ca si mijloc de proba dar defineste speciile de inscrisuri care sunt:

-autentic

-sub semnatura privata

-inceputul de dovada scrisa

Precizam ca prin inscris se intelege consemnarea de date despre acte si fapte juridice cu un mijloc adecvat pe un anumit suport material.

Clasificari:

a)      Dupa scop

-inscrisuri preconstituite - cele intocmite pentru a servi ca probe

-inscrisuri nepreconstituite respectiv celelalte inscrisuri

b)      Dupa efectul lor

-inscrisuri originale - cele intocmite pentru a dovedi incheierea, modificarea ori incetarea unui act juridic civil.

-inscrisuri recognitive - sunt intocmite pentru o reconstituire a existentei inscrisurilor originale pierdute sau distruse pe care le inlocuiesc.

-inscrisuri confirmative - sunt acelea prin care se inlatura anulabilitatea unui act juridic civil.

c)      Dupa raportul dintre ele

-inscrisuri originale

-copii

d)     Dupa criteriul semnaturii

-inscrisuri semnate

-inscrisuri nesemnate

Inscrisul autentic:

Potrivit art. 1171 Cod Civil actul autentic este acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege, de un functionar public care are drept de a functiona in locul unde actul s-a facut.

Categorii de inscrisuri autentice:

-inscrisuri autentice notariale

-hotarari organizatorice jurisdictionale

-acte de stare civila

Puterea doveditoare a inscrisurilor autentice:

1. Mentiunile ce reprezinta constatari personale ale agentului instrumentator facute cu propriile simturi fac dovada deplina, ele neputand fi combatute decat prin procedura inscrierii in fals.

2. Mentiunile ce privesc declaratiile partilor facute in fata agentului instrumentator dar a caror veridicitate nu poate fi verificata de acesta fac dovada pana la proba contrarie.

3. Mentiunile straine de obiectul inscrisului pot avea valoarea unui inceput de dovada scrisa.

Consecintele juridica ale inscrisului nul ca inscris autentic:

-cand forma autentica e ceruta de lege pentru valabilitatea operatiunii constatate, nulitatea actului atrage insasi nulitatea actului juridic pe care il constata. Cand inscrisul a fost intocmit doar pentru proba actului juridic desi nu ca inscris autentic el poate valora ca inscris sub semnatura privata daca indeplineste cerintele art. 1172 Cod Civil.

Inscrisul sub semnatura privata

Este acel inscris care este semnat de cel ori de cea de la care provine. Asdadar exista o singura conditie pentru valabilitatea acestuia respectiv semnatura autorului. Semnatura este numai aceia executata de mana autorului inscrisului. Din locul unde este asezata semnatura trebuie sa rezulte ca autorul ei isi insuseste intregul continut al actului.

Conditiile speciale de valabilitate pentru anumite inscrisuri sub semnatura privata:

●Conditia pluralitatii de exemplare (art. 1179 C.C.)

●Conditia scrierii in intregime ori punerii formului "bun si aprobat" inainte de semnare. Art. 1180 C.C prevede "Actul sub semnatura privata prin care o parte se obliga catre alta ai plati o suma de bani sau o catime oarecare trebuie sa fie scris in intregul lui inainte de a semna, sa adauge la finele actului cuvintele bun si aprobat aratand mereu in litere suma sau catimea lucrurilor si apoi sa iscaleasca ". Nu se supun acestei reguli comerciantii. Art. 1181 C.C arata ca atunci "cand suma aratata in act este deosebita de cea ce este aratata in bun, obligatoriu se prezuma ca este pentru suma cea mai mica chiar cand actul, precum si bunul sunt scrise in intreg de mana aceluia care s-a obligat afara numai de se va proba in care parte este greseala".

Sanctiunea nerespectarii art. 1180 C.C este aceea ca inscrisul este lipsit de putere probatorie ceea ce nu afecteaza conventia ca actul juridic ce poate fi dovedit prin alte mijloace de proba chiar si prin proba cu martori si prezumtii pentru ca desi nul ca inscris acesta constituie un inceput de dovada scrisa.

●Conditia ceruta testamentului olograf - sa fie scris, semnat si data de mana testatorului. Art. 939 C.C arata ca testamentul olograf nu este valabil decat atunci cand este scris in tot, datat si semnat.

Puterea doveditoare a inscrisului sub semnatura privata:

-Potrivit art. 1174 C.C "Actul sub semnatura privata are tot efectul intre parti despre drepturi si obligatii ce constata precum si despre accea ce este mentionat in act peste obiectul principal al conventiei cand mentionarea are un raport oarecare cu acest obiect".

-Art. 1176 "Actul sub semnatura privata recunoscut de cel careia i se opune sau privit dupa lege ca recunoscut are acelasi efect cu actul autentic intre acei care l-au subscris si intre cei care reprezinta dreptul lor".

-Art. 1177

Bunurile

Prin lucru se intelege tot ceea ce se afla in natura avand o existenta materiala.

Pentru ca un lucru sa devina bun in sens juridic este necesar ca acesta sa indeplineasca 3 conditii in mod cumulativ

-sa fie util pentru om

-sa aiba valoare economica

-sa fie susceptibil de a fi apropriat sub forma unor drepturi ce intra in componenta unui patrimoniu.

Clasificarea bunurilor:

■Bunuri imobile si bunuri mobile (miscatoare)

●Bunurile imobile sunt acelea care au o asezare fixa si stabila.

●Bunurile mobile sunt cele care nu au o asezare fixa si stabila putand fi deplasate fie cu ajutorul lor, fie cu concursul unor forte straine (automobile).

Bunurile imobile se impart in:

Imobile prin natura lor:

-terenurile si cladirile

-morile de vant

-fructele de arbori

2. Imobile prin destinatie - acele bunuri mobile prin natura dar care se considera imobile in mod fictiv intrucat sunt destramate ca accesorii la exploatare.

3. Imobile prin obiectul la care se aplica - cuprind toate drepturile care se refera la bunuri imobile cum sunt: drepturile reale, imobiliare, creante imobiliare, acte reale imobiliare etc.

Bunurile mobile se impart in:

1. Mobile prin natura lor - acele bunuri care se pot transporta dintr-un loc in altul prin ele insele sau cu concursul unei forte straine.

2. Mobile prin det. legii sunt toate drepturile reale privitoare la drepturi imobile, drepturi de creanta si actiuni in justitie privind bunurile mobile.

3. Mobile prin anticipatie - acele bunuri care prin natura sunt imobile datorita incorporarii cu fondul (fructe prinse in arbori), insa partile le considera a fi mobile prin actele juridice pe care le incheie (ex: recoltele si fructele vandute inainte de strangerea sau de culegerea lor).

Aceasta clasificare a bunurilor in mobile si imobile prezinta o importanta sub urmatoarele aspecte:

-Din punct de vedere al instrainarii formele de publicitate se aplica doar actelor juridice privind bunurile imobile pentru a fi cunoscute de parti si pentru a le fi opozabile.

-In materie mobiliara posesiunea de buna credinta se confunda cu proprietatea.

-Numai imobilele pot forma obiectul unei ipoteci in timp ce mobilele pot forma obiectul unui gaj.

-Rigoriile legii in privinta capacitatii de instrainare a bunurilor sunt mai stricte cand e vorba de infierea unor acte juridice atunci cand e vorba de imobile decat atunci cand se refera la bunuri mobile.

■Bunuri scoase din circuitul civil si bunuri aflate in circuitul civil

●Bunurile scoase din circuitul civil sunt acelea care nu forma obiectul unor acte juridice intre vii sau pentru cauze de moarte fiind bunuri inalienabile. Intra in aceasta categorie bunurile apartinand domeniului public, al statului.

●Toate celelalte bunuri ce privire la care persoanele fizice sau juridice pot incheia acte juridice sunt bunuri aflate in circuitul civil. Acestea din urma se subclasifica in:

-bunuri care pot fi instrainate de orice persoana

-bunuri a caror circulatie este supusa unor restrictii fie cu privire la subiectele de drept care pot dobandii sau instraina, fie cu privire la conditia de incheiere a actelor juridice (armele si munitiile).

■Bunuri individual determinate si bunuri generic determinate

●Bunurile individual determinate sunt acelea care prin trasaturile lor juridice se deosebesc de bunurile asemanatoare.

●Bunurile generic determinate sunt cele care au trasaturi comform speciei din care fac parte si care se individualizeaza prin numarare, cantarire sau masurare (ex:banii).

Aceasta clasificare prezinta importanta sub urmatoarele aspecte:

-In cazul bunurilor individual determinate transferul bunului de proprietate are lor in momentul incheierii actului juridic iar in cazul bunurilor generic determinate

proprietatea se transmite in momentul individualizarii acestora.

-In cazul bunurilor individual determinate riscurile se transmit asupra cumparatorului la momentul incheierii actului juridic iar in cazul bunurilor general determinate la momentul individualizarii.

-Bunurile independent determinate se predau la locul unde se afla acestea in momentul incheierii actului iar bunurile generic determinate se predau la dom. debitorului.

■Bunuri consumabile si bunuri neconsumabile

●Bunurile consumabile sunt acelea care nu pot fi folosite potrivit destinatiei lor obisnuite fara a li se consuma substanta.

●Bunurile neconsumabile sunt acelea care pot fi intrebuintate in mod continuu fara a li se consuma substanta.

■Bunuri fungibile si bunuri nefungibile

●Bunurile fungibile sunt cele care pot fi inlocuite unele cu altele in executare.

●Bunurile nefungibile sunt cele care nu se pot inlocui unele cu altele in executarea unei obligatii.

■Bunuri divizibile si bunuri indivizibile

●Bunurile divizibile spre deosebire de cele indivizibile sunt susceptibile de impartire fara a li se schimba destinatia.

■Bunuri principale si bunuri accesorii

●Bunurile principale sunt cele care au existenta de sine statatoare, iar cele accesorii sunt acelea care nu pot fi utile decat prin intermediul altor lucruri.

●Bunul accesoriu urmeaza partea juridica a bunului public conform principiului "accesorium sequitur principale".

■Bunuri fugifere si bunuri nefugifere

●Bunurile fugifere spre deosebire de cele nefugifere sunt susceptibile de a produce fructe fara a le li se consuma substanta. Fructele sunt ceea ce produce un bun in mod periodic fara consumarea substantei sale.

Fructele se clasifica in:

1. Naturale - sunt acelea produse de un bun fara nici o interventie a omului.

2. Fructe industriale - sunt acelea care se obtin ca urmare a actiunilor omului.

3. Fructe civile - reprezinta echivalentul in bani sau in alte lucruri.

■Bunuri corporale si bunuri incorporale

●Bunurile corporale sunt cele care au o existenta materiala, pe care le putem atinge.

●Bunurile incorporale nu au o existenta materiala (drepturile)

■Bunuri sesizabile si bunuri insesizabile

●Bunurile sesizabile spre deosebire de cele insesizabile sunt acelea care pot fi urmarite silit pentru plata unei datorii a debitorului.

Marturia

Marturia sau proba cu martori ori testimoniala. Marturia este relatarea orala facuta de o persoana in fata instantei de judecata cu privire la acte sau fapte litigioase savarsite in trecut si despre care are cunostinta personala.

Reguli si exceptii privind administrarea probei cu martori:

-Regula generala este ca faptele judiciare stricto sensum pot fi dovedite neingradit cu martori. Regulile si exceptiile de la proba cu martori sunt continute in art.1181 pana la 1198 C.C si privesc indeosebi actele juridice. Art. 1191 C.C stabileste doua reguli:

"Dovada actelor juridice a caror obiect are o valoare ce depaseste 250 lei chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decat prin act autentic sau prin act sub semnatura privata".

Nu se va primi niciodata o dovada prin martori in contra sau peste ceea ce contine actul, nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis inaintea, la timpul sau in urma confectionarii actului chiar cu privire la o suma sau valoare ce nu depaseste 250 lei

Exceptiile de la regulile stabilite mai sus sunt prevazute de art. 1197 C.C "Reglementarile mai sus mentionate nu se aplica in cazul in care exista un inceput de dovada scrisa. Se numeste inceput de dovada scrisa orice scriptura a aceluia in contra caruia s-a formulat petitia sau a celui ce el reprezinta si care scriptura face a fi crezut faptul pretins".

Art. 1198 dispune: "Acele reguli nu se aplica insa totdeauna cand creditorului nu i-a fost cu putinta a-si procura o dovada scrisa despre obligatia ce pretinde sau a conserva dovada luata precum:

La obligatii ce se nasc din cvasidelicte si din _____________

La depozitul necesar in caz de incendiu, ruina sau naufragiu si la dep. ce fac calatorii in ospataria unde trage. Despre toate acestea judecatorul va

avea in vedere calitatea persoanei si circumstantele faptului.

3. La obligatiile contractate in caz de accidente neprevazute.

4. Cand creditorul a pierdut titlul ce-i servea de dovada scrisa dintr-o cauza de forta majora neprevazuta."

Puterea doveditoare a marturiei:

Codul Civil nu precizeaza forta probanta a marturiei ceea ce inseamna ca ea este lasata la libera apreciere a judecatorului.

Marturisirea (recunoasterea)

Marturisirea este recunoasterea de catre o persoana a unui act sau fapt pe care o alta persoana isi intemeiaza o pretentie si care este de natura sa produca efecte contra autorului ei.

Marturisirea este un act juridic din punct de vedere al dreptului civil si un mijloc de proba din punct de vedere al dreptului procesual civil.

Ca act juridic, marturisirea este irevocabila. Art. 1206 prevede ca marturisirea nu poate fi revocata de autorul ei afara numai de va proba ca a facut-o din eroare de fapt.

Clasificarea marturisirii:

1. Judiciara

2. Extra judiciara

3. Expresa sau tacita

4. Simpla

5. Calificata (consta in recunoasterea de catre parat a faptului invocat de reclamant dar si a altor imprejurari strans legate de faptul invocat).

6. Complexa (care consta in recunoasterea de catre parat a faptului pretins de reclamant dar si a altor imprejurari ulterioare care il anihileaza pe primul).

Potrivit art. 1206 marturisirea nu poate fi luata decat in intregime impotriva celui care a marturisit, deci ea este indivizibila. Aceasta reprezinta de fapt o simpla recomandare facuta judecatorului ea neavand caracter interactiv. Anterior anului 1950 marturisirea era considerata regina probelor, insa ulterior forta sa probanta a fost lasata la libera apreciere a judecatorului. Mijlocul procesual de administrare a probei marturisirii este interogatoriul care este reglementat de art. 218-225 Codul de procedura civila.

Prezumtiile

Art. 1199 statueaza ca: "Prezumtiile sunt consecintele ce legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut". Asadar prezumtia este o presupunere facuta de legiuitor sau judecator.

In doctrina ea este definita ca fiind considerarea unui fapt ca existent, dedus din existenta altui fapt vecin si conex, fie ca inducerea existentei unui fapt necunoscut din cunoasterea altui fapt datorita legaturii ce exista intre cele 2 fapte.

Exista 2 criterii de clasificare:

1. Dupa autorul lor avem:

●Prezumtii legale - acelea ce reprezinta opera legiuitorului.

Art. 1200 C.C defineste prezumtiile legale astfel: "Sunt prezumtii legale acelea care sunt determinate prin lege precum:

-Actele ce legea le declara nule pentru ca le priveste facute in frauda dispozitiilor sale.

-In cazurile in care legea declara ca dobandirea dreptului de proprietate sau liberatiunea unui debitor rezulta din oarecare imprejurari determinate.

-Puterea ce legea acorda autoritatii de lucru judiciare.

Cu privire la sarcina probei mentionam ca prezumtia legala depensa de orice dovada pe acela in favoarea caruia este facuta. Nu poate fi primita nici o dovada impotriva prezumtiei legale.

●Prezumtiile simple - sunt cele stabilite de magistrati. Prezumtiile nu sunt permise magistratului decat in cazurile in care este permisa si dovada cu martori.

2. Dupa forta lor probanta avem:

●Prezumtii absolute - juris et de jure adica cele ce nu pot fi rasturnate prin proba contrarie. Sunt asemenea prezumtii cea a puterii lucrului juridic, cea privind limita maxima de 300 de zile si cea minima de 180 de zile dinaintea nasterii copilului care marcheaza timpul legal al conceptiunii.

●Prezumtiile relative sunt acelea ce pot fi rasturnate prin proba contrarie (prezumtia de paternitate). Majoritatea prezumtiilor legale e formata din prezumtii relative.

Actul juridic civil

Prin act juridic civil se intelege o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, respectiv de a da nastere, a modifica ori sterge un raport juridic civil concret.

Elementele definitorii sunt:

-prezenta unei manifestari de vointa care sa provina de la un subiect de drept civil, manifestarea sa fie facuta cu intentia de a produce efecte juridice iar efectele urmarite pot consta in a da nastere, a modifica sau a sterge un raport juridic civil concret.

Notiunea de act juridic civil se intrebuinteaza in 2 sensuri:

-intr-un prim sens desemneaza tocmai manifestarea de vointa cu intentia de a produce efecte juridice civile si in acest sens poarta denumirea de negatium juris .

-in al doilea sens se desemneaza inscrisul constatator al manifestarii de vointa, adica suportul material ce consemneaza manifestarea de vointa cunoscuta si sub denumirea de instrument.

Clasificare actelor:

Dupa numarul partilor avem:

-acte unilaterale - acel act juridic care este rezumat vointei unei singure parti.

-acte bilaterale - actul juridic care reprezinta vointa concordanta a doua parti.

-acte multilaterale - actul juridic care este rodul acordului de vointa ce provine 

de la 3 sau mai multe parti.

2. Dupa scopul urmarit avem:

-acte cu titlu

-acte cu titlu gratuit

Este oneros acel act juridic in care in schimbul folosirii patrimoniului procurat de o parte celeilalte se urmareste obtinerea altui folos patrimonial.

Este cu titlu gratuit acel act juridic prin care se procura un folos patrimonial fara a se urmari obtinerea altui folos patrimonial in schimb.

Actele cu titlu oneros se subclasifica in:

-comutative

-aleatorii

Este comulativ acel act juridic oneros la a carui incheiere partile cunosc existenta si intinderea obligatiei lor.

Este aleatoriu acel act cu titlu oneros la a carui incheiere partile nu cunosc intinderea obligatiei existand sansa unui castig sau riscul unei pierderi.

Actele cu titlu gratuit se subclasifica in:

-liberalitati

-acte dezinteresate

Este liberalitate acel act cu titlu gratuit prin care dipunatorul isi micsoreaza patrimoniul sau prin folosirea patrimoniului procurat.

Este act dezinteresat acel act cu titlu gratuit prin care dispunatorul procura un avantaj fara a-si diminua patrimoniul sau.

3. In functie de efectul lor:

-acte juridice civil constitutive

-acte juridice civil translative

-acte juridice civile declarative

Este constitutiv acel act juridic care da nastere la un drept subiectiv civil care n-a existat anterior.

Este translativ acel act juridic civil care are ca efect stramutarea unui drept subiectiv dintr-un patrimoniu in altul.

Este declarativ acel act juridic civil care are ca efect consolidarea ori definitivarea unui drept subiectiv preexistent.

O specie aparte de acte declarative este actul confirmativ, adica acel act prin care o persoana renunta la dreptul sau de a ataca cu actiune in anulabilitate un act juridic civil la a carui incheiere a fost incalcata o dispozitie legala ce ocroteste un interes personal. Prin actul confirmativ se inlatura cauza de anulabilitate, actul juridic devenind valabil.

4. Dupa importanta lor:

-acte juridice de conservare

-acte juridice de administrare

-acte juridice de dispozitie

Este act de conservare acel act care are ca efect preintampinarea pierderii unui drept subiectiv civil.

Este act de administrare acel act prin care se realizeaza o normala punere in valoare a unui bun sau a unui patrimoniu.

Este act de dispozitie actul juridic care are ca efect iesirea din patrimoniu a unui bun ori grevarea unui bun cu o sarcina reala (ipoteca).

5. Dupa continutul lor:

-acte juridice civile patrimoniale

-acte juridice civile nepatrimoniale

6. Dupa modul de incheiere:

-acte juridice civile consensuale

-acte juridice civile solemne

-acte juridice civile reale

Este consensual actul juridic care se incheie prin simpla manifestare de vointa. El reprezinta regula.

Este solemn acel act la a carui incheiere manifestarea de vointa trebuie sa imbrace o anumita forma prescrisa de lege. Forma speciala solemna este o conditie de valabilitate.

Este real actul juridic care nu se poate incheia decat daca manifestarea de vointa este insotita de remiterea bunului.

7. Dupa momentul producerii efectelor:

-acte juridice intre vii

-acte juridice civile si pentru cauza de moarte

Actul intre vii este actul juridic care isi produce efectele neconditionat de moarte autorului.

Actul pentru cauza de moarte este acel act juridic care isi produce efectele doar la moartea autorului ei.

8. Dupa rolul vointei partilor:

-acte juridice civile subiective

-acte conditie

Este act subiectiv acel act juridic al carui continut este determinat prin vointa autorului.

Este act conditie acel act juridic la a carui incheiere partile isi exprima vointa doar in privinta nasterii actului.

9. Dupa legatura lor cu modalitatile:

-acte juridice pure si simple

-acte juridice afectate de modalitati

Este pur si simplu actul juridic care nu cuprinde o modalitate.

Este afectat de modalitati actul juridic care cuprinde o modalitate.

10. Dupa legatura lor cu cauza:

-acte cauzale

-acte abstracte

Este cauzal acel act juridic a carui valabilitate implica analiza cauzei sau a scopului ei.

Este abstract actul juridic civil care este detasat de elementul cauza, valabilitatea sa neimplicand analiza acestui element.

11. Dupa raporturile dintre ele:

-acte juridice principale

-acte juridice accesorii

12. Dupa modalitatea incheierii lor:

-acte juridice personale

-acte ce pot fi facute si prin reprezentare

13. Dupa reglementarile lor:

-acte juridice numite

-acte juridice nenumite

14. Dupa modul de executare:

-acte juridice civile cu executare dintr-odata

-acte juridice cu executare succesiva