Efectele posesiei

EFECTELE POSESIEI

1 Consideratii generale

Desi constituie, asa cum am mai aratat, o simpla stare de fapt, posesia genereaza, potrivit legii civile, importante efecte juridice.

Importanta acestor efecte juridice este fie in functie de caracterul posesiei (de buna sau rea-credinta), fie de natura bunului asupra caruia se exercita, bun mobil sau bun imobil.

Unele efecte ale posesiei se produc indiferent daca posesorul este de buna-credinta sau rea-credinta si ele se numesc efecte generale ale posesiei. Acestea sunt:

- posesia creeaza o prezumtie de proprietate;

- posesia este aparata prin actiunile posesorii;

- in cazul bunurilor imobile, posesorul dobandeste dreptul de proprietate.

Atunci cand posesorul este de buna-credinta posesia produce unele efecte juridice, numite efecte particulare1, si anume:

- in materie de bunuri imobile, posesorul de buna-credinta dobandeste dreptul de proprietate prin uzucapiune de la 10 la 20 ani;

- in materie de bunuri mobile sunt aplicabile dispozitiile art. 1909 Cod civil (prescriptia instantanee);

- posesorul de buna-credinta dobandeste fructele lucrului posedat.

In cele ce urmeaza, vom analiza efectele generale ale posesiei si apoi efectele particulare ale acesteia consacrand actiunilor posesorii un subcapitol al prezentei lucrari.

2 Posesia creeaza o prezumtie de proprietate

Posesia creeaza o aparenta a dreptului, deoarece exercitarea unei puteri de fapt asupra unui bun corespunde, de cele mai multe ori, existentei dreptului de proprietate. Orice posesor al unui bun este, in aparenta, proprietarul sau. In acest sens, art. 1854 Cod civil prevede ca "posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este probat ca a inceput a poseda pentru altul".

Avantajul acestei prezumtii este extrem de important, intrucat posesorul, avand calitatea de parat, fiind presupus proprietar, este scutit de a aduce alte probe in sprijinul dreptului sau, prezumat pana la proba contrara .

In cazul bunurilor mobile, prezumtia de proprietate este mai puternica intrucat potrivit dispozitiilor art. 1909 alin. 1 Cod civil, posesia de buna-credinta echivaleaza cu insusi titlul de proprietate, astfel incat in favoarea posesorului opereaza prezumtia absoluta, "JURIS ET DE JURE", de proprietate.

In ceea ce priveste bunurile imobile, prezumtia de proprietate este relativa sau "JURIS TANTUM", deoarece poate fi rasturnata prin proba contrara.

Precizam ca prezumtia de proprietate inceteaza sa opereze in toate situatiile in care se face dovada ca posesorul este de rea-credinta.

Totodata, aceasta prezumtie nu opereaza pentru bunurile proprietate publica, aflate in afara circuitului civil, conform dispozitiilor art. 135 pct. 4 si 5 din Constitutia Romaniei.

3 Posesorul de buna-credinta dobandeste fructele bunului posedat

3.1 Definitia fructelor. Categorii de fructe

Prin fructe intelegem produsele periodice ale unui bun, prin a caror percepere si obtinere nu se consuma sau altereaza substanta bunului respectiv.

Fructele pot fi: naturale, industriale si civile; astfel sunt fructe naturale: recoltele, prasila animalelor, chiriile, dobanzile, etc. Fructele naturale sunt cele care sunt produse de natura, fara interventia omului. Fructele industriale sunt, si ele, produse de natura, dar prin interventia omului. Fructele civile sunt veniturile banesti produse prin folosirea bunului (chirii, arenzi, dobanzi).

3.2 Dobandirea fructelor de posesorul de buna-credinta

Conform dispozitiilor art. 483 Cod civil, fructele, indiferent de categoria din care fac parte, se cuvin proprietarului bunului. Dreptul proprietarului de a culege fructele in proprietate constituie un element al atributului de folosinta care intra in alcatuirea continutului juridic al dreptului de proprietate.

De la aceasta regula exista o singura exceptie. Astfel, conform dispozitiilor art. 485 Cod civil, posesorul de buna-credinta dobandeste in proprietate fructele produse de bunul pe care-l poseda. Posesorul de buna-credinta este acela care "poseda ca proprietar in puterea unui titlu translativ de proprietate ale carui vicii nu-i sunt cunoscute" (art. 486 Cod civil).

Deci, componentele bunei-credinte sunt: existenta titlului si recunoasterea de catre dobanditorul bunului fungifer a viciilor acestuia . Titlul ce se invoca de posesor nu este un element separat de buna-credinta, ci este intrinsec acesteia de natura a o justifica.

In practica judecatoreasca s-a stabilit ca pentru ca posesorul sa poata culege fructele in proprietate este necesara o singura conditie, si anume: sa fie de buna-credinta. (Decizia civila nr. 812/1988 a Tribunalului jud. Maramures si Decizia civila nr. 152/1988 a Tribunalului jud. Hunedoara)

Titlul posesorului, prin ipoteza, nu este valabil, caci daca ar fi valabil nu s-ar pune nici o problema privind dobandirea fructelor de catre posesor .

Posesorul care cunoaste nevaliditatea titlului sau in virtutea caruia poseda, este posesor de rea-credinta si nu posesor de buna-credinta. Rezulta asadar, ca buna-credinta este de ordin subiectiv si consta in convingerea posesorului ca lucrul posedat se intemeiaza pe un titlu valabil, ale carui vicii nu-i sunt cunoscute .

Poate fi luat in considerare nu numai titlul provenit de la un

neproprietar, dar si un titlu nul absolut sau relativ, pentru vicii de fond ori de forma, cu conditia ca nulitatea absoluta a actului sa nu se intemeieze pe incalcarea grava a unei norme privind ordinea publica.

In ceea ce priveste titlul putativ, care nu are o existenta reala, ci exista numai in credinta posesorului, se considera ca poate fi un just titlu care sa fundeze buna-credinta a posesorului .

Titlul translativ de proprietate, la care face referire art. 486 Cod civil trebuie inteles in sens de "NEGOTIUM", operatie juridica, si nu in sens de "INSTRUMENTUM", adica inscris care constata operatia juridica. Aceasta operatie juridica trebuie sa fie translativa de proprietate, adica sa poate opera transferul proprietatii catre posesor.

Buna-credinta a posesorului fiind o convingere subiectiva a acestuia, bazata pe justul titlu ca a dobandit lucrul posedat, in mod valabil, exista in cazul existentei unei erori de fapt (se crede, de exemplu, ca instrainatorul este proprietarul lucrului) cat si in cazul existentei unei erori de drept (de exemplu, nu se cunoaste ca legea prevede solemnitatea pentru donatie).

In ceea ce priveste momentul in care trebuie sa existe buna-credinta art. 487 Cod civil stabilind ca posesorul inceteaza sa mai fie de buna-credinta in momentul in care a luat cunostinta de viciile care afecteaza titlul, rezulta ca pentru a percepe fructele, nu este suficient ca buna-credinta sa existe in momentul dobandirii bunului; pentru a percepe fructele, buna-credinta trebuie sa existe in momentul fiecarei perceperi a fructelor. Astfel spus, posesorul nu va dobandi decat acele fructe pe care le-a perceput in momentul in care era de buna-credinta.

Din moment ce afla ca poseda fara drept bunul, posesorul nu mai poate dobandi in mod valabil fructele pe viitor, iar daca le percepe, va fi obligat sa le restituie proprietarului. De asemenea, buna-credinta se

socoteste incheiata din ziua cererii in justitie facuta impotriva posesorului, chiar daca acesta ar continua sa creada ca proprietarul a pornit actiunea impotriva sa fara drept.

In materia uzucapiunii, buna-credinta trebuie sa existe in momentul dobandirii posesiei, neavand importanta daca a incetat in cursul posesiei. Problema dovezii bunei-credinte, este controversata in literatura de specialitate. Astfel, intr-o prima opinie , buna-credinta se prezuma, prin extinderea dispozitiei art. 1899 Cod civil (in materie de uzucapiune), pana la proba contrara.

Intr-o alta opinie , daca posesorul stabileste titlul in temeiul caruia poseda, se prezuma buna-credinta, astfel ca sarcina relei-credinte revine adversarului posesorului.

Stabilirea bunei-credinte, a relei credinte si incetarea bunei-credinte este o chestiune de fapt, lasata la aprecierea instantelor de judecata .

3.3 Justificarea dobandirii fructelor de catre posesorul de buna-credinta

Acela care a perceput fructele produse de un bun, fara a fi autorizat pentru aceasta printr-un titlu opozabil proprietarului, este tinut sa le restituie acestuia din urma, deoarece proprietatea asupra unui bun da dreptul exclusiv la culegerea fructelor produse de acest bun. Aceasta este o regula generala, la care art. 485 si 486 Cod civil consacra o exceptie in favoarea posesorului de buna credinta care le-a perceput.

Aceasta regula nu este o aplicatie particulara a principiului general consacrat de art. 1909 Cod civil, referitor la prescriptia instantanee in

materia bunurilor mobile11. Daca ar fi reala, atunci ar trebui ca posesorul

sa dobandeasca nu numai fructele, ci si productele, ceea ce nu este posibil, deoarece productele se cuvin intotdeauna proprietarului si nu posesorului. De asemenea, art. 1909 Cod civil presupune ca posesorul a dobandit bunul de la altcineva decat proprietarul.

Posesorul de buna-credinta dobandeste fructele chiar si atunci cand a dobandit bunul de la altcineva decat adevaratul proprietar, Totodata, posesorul de buna-credinta dobandeste fructele chiar si in situatia in care a dobandit lucrul pe baza unui titlu viciat ce provine de la adevaratul proprietar.

Fundamentul dobandirii fructelor de catre posesorul de buna-credinta se gaseste in motive de echitate. Posesorul a fost de buna-credinta si a cules fructele considerandu-se proprietar. A-l sili sa le inapoieze, ar insemna sa i se impuna o sarcina prea oneroasa si nemeritata, cu atat mai mult cu cat, de obicei, fructele au fost consumate12.

Paguba suferita de proprietar este urmarea neglijentei acestuia, care a lasat ca bunul sa fie stapanit de altcineva. Aceasta pedeapsa suferita de catre proprietarul neglijent este considerata chiar ca o justificare a retinerii fructelor de catre posesorul de buna-credinta13.

Intre un proprietar neglijent cu bunul sau, care a lasat ca acesta sa fie stapanit de altcineva, si un posesor de buna-credinta este preferabil sa se dea o prima de incurajare bunei-credinte mai ales ca buna-credinta a posesorului a fost intarita de pasivitatea proprietarului1

3.4 Situatia posesorului de rea-credinta

Posesorul de rea-credinta, adica acela care a cunoscut viciile titlului sau de dobandire, este obligat, in primul rand, sa restituie proprietarului lucrul posedat. In afara de aceasta obligatie, posesorul de rea-credinta este obligat sa restituie si toate fructele (naturale, industriale sau civile), atat pe cele pe care le-a perceput, cat si pe cele pe care nu le-a perceput, din neglijenta sa.

Daca posesorul de rea-credinta a cules fructele el este obligat sa le restituie proprietarului in totalitate. In situatia in care aceasta restituire in

natura nu este posibila, atunci posesorul de rea-credinta este obligat sa restituie valoarea acestora.

Daca posesorul de rea-credinta, a facut cheltuieli necesare cu lucrul si cheltuieli pentru producerea fructelor, el are dreptul de a fi despagubit de catre proprietar, caci, in caz contrar, proprietarul ar realiza o imbogatire fara just temei.

De altfel, dispozitiile art. 484 Cod civil obliga proprietarul sa plateasca posesorului semanaturile, araturile si munca depusa.

Daca posesorul este de buna-credinta, proprietarul nu este obligat sa-i achite cheltuielile facute pentru producerea fructelor, deoarece aceste fructe se cuvin posesorului de buna-credinta. In ceea ce priveste cheltuielile necesare cu lucrul posedat, proprietarul este obligat sa le restituie posesorului de rea-credinta.

Rezulta asadar ca, indiferent ca este de buna-credinta sau este de rea-credinta, posesorul are dreptul sa ceara proprietarului restituirea cheltuielilor necesare cu lucrul posedat. Aceasta se explica prin faptul ca aceste cheltuieli au fost necesare lucrului, si ele ar fi trebuit sa fie suportate de catre proprietar, daca s-ar fi aflat in posesia lucrului.

4 Apararea posesiei prin actiuni posesorii

1 Notiunea si caracterele juridice le actiunilor posesorii

1.1 Notiunea actiunilor posesorii

Dupa cum am mai aratat, art. 1854 Cod civil prevede "posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este probat ca a inceput a poseda pentru altul". Aceasta prezumtie se intemeiaza pe ideea ca, de cele mai multe ori, posesia nu este decat insusi exercitiul aparent al dreptului de proprietate. Aparand posesia, ca stare de fapt, in ultima instanta, se apara insusi dreptul de proprietate sau alt drept real asupra bunului.

Actiunile posesorii sunt acele actiuni in justitie prin care posesorul urmareste sa-si apere posesia impotriva oricaror tulburari, sau sa-si redobandeasca posesia, atunci cand a pierdut-o1 .

Rezulta, deci ca aceste actiuni au ca scop restabilirea situatiei de fapt existente anterior tulburarii sau deposedarii.

Codul nostru de procedura civila reglementeaza actiunile posesorii in art. 674 - 676. Exista mai multe motive pentru care legea ocroteste posesia prin actiunile posesorii, si anume:

- intrucat in marea majoritate a cazurilor posesorul este insusi titularul dreptului real ce se manifesta prin posesie, prin actiunile posesorii se apara insusi dreptul titularului;

- intr-o ordine juridica nu-i este permis nici unei persoane sa-si faca

singura dreptate; pentru aceasta, persoana trebuie sa solicite concursul organelor de stat competente;

- deoarece posesia duce la dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, actiunile posesorii apara posesia care face posibila uzucapiunea.

1.2 Caracterele juridice ale actiunilor posesorii

Prin actiunile posesorii se apara posesia, astfel incat aceste actiuni prezinta avantaje, sub raport probatoriu, fata de actiunile petitorii. Aparand starea de fapt (posesia), proba este usor de facut in actiunile posesorii (poate fi folosit orice mijloc de proba, intrucat nu se pune in discutie careia din partile in proces ii apartine dreptul de proprietate sau alt drept real asupra bunului.

Actiunile posesorii sunt actiuni reale, deoarece pot fi introduse impotriva oricarei persoane care, prin faptele sale, tulbura exercitarea pasnica a posesiei sau l-a deposedat pe posesor de bunul sau si prin apararea posesiei se apara insasi drepturile reale.

Merita subliniat ca daca se utilizeaza actiuni posesorii si proprietarul pierde actiunea posesorie, el poate intenta ulterior o actiune petitorie, fara a se incalca prin aceasta, autoritatea de lucru judecat, intrucat intre cele doua actiuni nu exista identitate de cauza juridica16.

Actiunile posesorii sunt actiuni imobiliare si ele pot fi exercitate numai pentru apararea posesiei imobilelor. In materie imobiliara, posesoriul ramane distinct de petitoriu si nu se cumuleaza cu acesta, pe cand in materia bunurilor mobile, in conditiile art. 1909 alin. 1 Cod civil, posesia se confunda cu proprietatea sau alt drept real.

2 Actiunea posesorie generala sau in complangere

Textele codului de procedura civila (respectiv art. 674 - 676) reglementeaza doua actiuni posesorii: actiunea posesorie generala, denumita in complangere si actiunea posesorie speciala sau in reintegrare ("REINTEGRANDA").

Actiunea posesorie generala sau in complangere este denumita si de drept comun, deoarece este folosita pentru a face sa inceteze orice tulburare a posesiei cu exceptia cazului cand posesorul este deposedat prin violenta.

Tulburarile in posesie pot fi de fapt sau de drept. Tulburarea de fapt consta in orice act material prin care se incalca posesia bunului. Tulburarea de drept consta intr-un act judiciar sau extrajudiciar prin care o persoana are o pretentie contrara posesiei altei persoane (de exemplu somatia pe care o terta persoana o trimite unui chirias caruia ii pune in vedere sa-i plateasca lui chiria, deoarece el este proprietarul bunului inchiriat, si nu inchirietorul)17.

Art. 674 Cod procedura civila prevede ca pentru exercitarea actiunii posesorii generale trebuie sa fie intrunite urmatoarele conditii:

- sa nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare;

- reclamantul sa probeze ca a posedat bunul cel putin un an, inainte de data tulburarii sau deposedarii;

- posesia reclamantului sa fie utila, adica neviciata.

3 Actiunea posesorie speciala sau in reintegrare ("REINTEGRANDA")

Aceasta actiune poate fi utilizata pentru apararea posesiei numai atunci cand tulburarea sau deposedarea are loc prin violenta.

Prin violenta se intelege orice fapta contrara ordinei de drept, care implica rezistenta din partea adversarului si care tinde la deposedarea posesorului.

In general, faptele care justifica introducerea actiunii in reintegrare, pot fi impartite in trei categorii: acte de ocupare a unui imobil fara permisiunea posesorului; acte de obstructie, prin care o persoana impiedica pe posesor sa-si stapaneasca imobilul; acte de distrugere.

Avand in vedere caracterul si scopul acestei actiuni art. 674 alin. 2 Cod procedura civila prevede necesitatea existentei unei singure conditii: sa nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare.

In primul rand, actiunile posesorii pot fi exercitate de catre posesorul unui bun imobil.

In al doilea rand, actiunile posesorii pot fi exercitate, de regula si de catre detentori precari. Astfel, prin Decizia civila nr. 1592/1991, pronuntata de Sectia Civila a Curtii Supreme de Justitie18, s-a stabilit ca "cererile posesorii pot fi facute si de cel care detine lucrul in interesul sau propriu, in temeiul unui contract incheiat cu posesorul, afara numai daca tulburatorul este cel pentru care el detine".

In ceea ce priveste exercitiul actiunilor intre coproprietari practica judiciara a statuat ca este admisibila actiunea posesorie introdusa de catre un mostenitor care stapaneste in mod exclusiv o parte din bunurile succesorale si este tulburat in posesia sa de catre alt comostenitor (Decizia civila nr. 591/1957 a fostului Tribunal Suprem, Sectia Civila)19. Daca insa un comostenitor exercita posesia, atat pentru sine, cat si pentru ceilalti comostenitori, comportandu-se ca un coposesor, el nu poate exercita actiunile posesorii impotriva altui comostenitor (Decizia civila nr. 327/1977 a fostului Tribunal Suprem, Sectia civila) .

5 Comparatie intre actiunile posesorii si actiunile petitorii

Actiunile petitorii sunt acele actiuni prin care se solicita instantei de judecata sa stabileasca in mod direct ca reclamantul este titularul dreptului de proprietate sau altui drept real asupra unui bun. Redobandirea posesiei bunului asupra caruia poarta acel drept real este doar un efect accesoriu al admiterii actiunii posesorii.

Actiunile posesorii sunt, asa cum am mai aratat, actiuni prin care se urmareste apararea posesiei ca simpla stare de fapt, fara a se pune in discutie existenta unui drept real asupra imobilului respectiv si ele sunt, intotdeauna, actiuni imobiliare. Ele pot fi exercitate de catre posesor, detentor si, in anumite cazuri, de catre coproprietar (asa cum am aratat in subcapitolul anterior).

Actiunile petitorii sunt: in primul rand, actiunea in revendicare, apoi, actiunea in granituire, actiunea negatorie si actiunea confesorie.

Granituirea este o operatie de determinare a limitei dintre doua fonduri vecine, prin semne exterioare, fonduri ce apartin unor titulari

diferiti. Ea este reala, petitorie si imprescriptibila.

Actiunea negatorie este acea actiune prin care reclamantul cere instantei de judecata sa stabileasca, prin hotararea pronuntata, ca paratul nu are un drept real (uz, abitatie, uzufruct, servitute sau superficie) asupra bunului aflat in proprietatea sa si sa-l determine, pe cale de consecinta, sa inceteze exercitarea lui nelegitima. Ea este reala, petitorie si imprescriptibila.

Actiunea confesorie este actiunea reala prin care reclamantul cere instantei de judecata sa stabileasca, prin hotarare, ca el este titularul unui drept real (uzufruct, uz, abitatie sau superficie), asupra bunului altuia si sa-l oblige pe parat (proprietarul sau alta persoana) sa-i permita exercitarea lui deplina si netulburata. Ea este o actiune petitorie, dar prescriptibila in termen de 30 ani.

Actiunea in revendicare este acea actiune reala prin care reclamantul cere instantei de judecata sa i se recunoasca dreptul de proprietate asupra unui bun determinat si, pe cale de consecinta, sa-l oblige pe parat la restituirea posesiei bunului. Ea este reala, petitorie si imprescriptibila.

Asadar, actiunile petitorii sunt actiuni reale, intrucat prin intermediul acestora se apara dreptul de proprietate, care este opozabil tuturor. In proces se pune in discutie insasi existenta dreptului de proprietate (sau a altui drept real) al reclamantului. De aceea, spre deosebire de actiunile posesorii (unde reclamantul poate dovedi starea de fapt - posesia - prin orice mijloace de proba), in cazul actiunilor petitorii, reclamantul are o sarcina dificila sub aspect probator.

Si, in fine, actiunile petitorii sunt imprescriptibile sub aspect extinctiv (exceptand actiunea confesorie care se prescrie in 30 ani).

Actiunile petitorii nu pot fi introduse decat de titularul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra lucrului, si in caz de coproprietatre, numai de catre toti coproprietarii.

Daca instanta admite actiunea petitorie, atunci se recunoaste reclamantului dreptul de proprietate (sau alt drept real) asupra lucrului.

In cazul admiterii actiunii in revendicare, bunul se restituie in natura si liber de orice sarcini constituite de parat in favoarea unor terte persoane. Daca bunul revendicat a produs fructe, paratul posesor de buna-credinta are dreptul se pastreze fructele bunului in proprietatea sa, iar paratul posesor de rea-credinta va fi obligat sa le restituie reclamantului, in natura sau contravaloarea lor, cand restituirea in natura nu mai este posibila.

Si, in fine, indiferent daca a fost posesor de rea-credinta sau de buna-credinta, paratul are dreptul sa pretinda reclamantului restituirea cheltuielilor necesare si a celor utile pe care le-a facut cu bunul respectiv, cu precizarea ca, in privinta cheltuielilor utile acestea se restituie numai in limita sporului de valoare a bunului, stabilit in momentul obligarii la restituire.

6 Efectele posesiei cu privire la bunurile mobile

6.1 Efectele posesiei de buna-credinta cu privire la bunurile mobile

Conform dispozitiilor art. 1909 alin. 1 Cod civil: "Lucrurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fara sa fie trebuinta de vreo scurgere de timp". Astfel spus, intr-o exprimare sintetica si clara, posesia de buna-credinta a unui bun mobil valoreaza titlu de proprietate.

Acest mod de dobandire a dreptului de proprietate se aplica numai

in privinta bunurilor mobile corporale individual determinate, care se afla in proprietate privata.

Pentru a invoca prevederea art. 1909 alin. 1 Cod civil, trebuie sa fie intrunite urmatoarele conditii:

- proprietarul sa se fi desesizat voluntar de bunul sau, incredintandu-l unui detentor precar;

- detentorul precar sa instraineze bunul mobil respectiv unei terte persoane, fara sa aiba consimtamantul proprietarului care i l-a incredintat;

- tertul sa dobandeasca bunul mobil cu buna-credinta de la detentorul precar si nu de la adevaratul proprietar, printr-un act translativ de proprietate;

- posesia tertului dobanditor de buna-credinta a bunului mobil sa fie utila, efectiva sau reala21.

6.2 Revendicarea bunurilor mobile de la un posesor de buna-credinta care le-a dobandit de la un hot sau gasitor

Regula inscrisa in art. 1909 alin. 1 Cod civil se explica in ipoteza in care proprietarul s-a desesizat voluntar de bunul sau mobil, incredintandu-l unui detentor precar. Cand un tert de buna-credinta dobandeste posesia unui mobil care a iesit involuntar din stapanirea proprietarului sau, fiind pierdut sau furat, atunci sunt aplicabile dispozitiile art. 1909 alin. 2 Cod civil: "Cu toate acestea, cel ce a pierdut sau cel caruia i s-a furat un lucru, poate sa-l revendice in decurs de trei ani, din ziua de cand i s-a furat, de la cel la care-l gaseste, ramanand acestuia recurs in contra celui de la care-l are".

Asadar in aceasta ipoteza proprietarul care revendica bunul de la

un tert de buna-credinta care l-a dobandit de la un hot sau gasitor, nu este obligat sa plateasca contravaloarea acelui bun sau sa-l indemnizeze pe posesor pentru pretul platit. Art. 1909 Cod civil prevede insa, ca atunci cand "posesorul actual al lucrului furat sau pierdut l-a cumparat de la un balci sau la targ, sau la o vindere publica sau de la un negutator care vinde asemenea lucruri proprietarul originar nu poate sa ia lucrul inapoi decat intorcand posesorului pretul ce l-a costat". Prin ceasta regula se acorda o protectie deosebita tertului de buna-credinta care a cumparat bunul intr-un loc public unde se incheie in mod curent asemenea acte juridice.

In legatura cu domeniul de aplicare a dispozitiilor art. 1909 alin. 2 Cod civil, se cuvine sa facem urmatoarele precizari:

- textul se aplica numai atunci cand bunul mobil se afla in posesia de buna-credinta a unui tert care l-a dobandit de la autorul furtului sau de la gasitor;

- nu se are in vedere ipoteza in care bunul se afla chiar in posesia autorului furtului sau gasitorului si nici in posesia unui tert de rea-credinta;

- prin "furt" se intelege furtul propriu-zis, talharia si pirateria;

- prin "pierderea bunului" se intelege iesirea bunului din stapanirea proprietarului datorita neglijentei sale, unui caz fortuit ori unui caz de forta-majora.

Daca actiunea in revendicare nu se introduce in termen de trei ani, calculati din momentul sustragerii sau pierderii bunului, se stinge dreptul de proprietate al titularului initial, termenul de trei ani fiind un termen de decadere22.

6.3 Revendicarea bunurilor mobile de la posesorul de

rea-credinta, de la un tert sau de la un gasitor

Posesia de rea-credinta a unui tert dobanditor, a hotului sau gasitorului, nu poate avea ca efect dobandirea dreptului de proprietate asupra unui bun mobil, indiferent de durata de timp cat a fost exercitata, o astfel de persoana neputand beneficia de dispozitiile art. 1909 alin. 1 Cod civil.

Daca intr-o vreme s-a considerat ca actiunea in revendicare a unui bun mobil de la posesorul de rea-credinta ar fi prescriptibila in termenul de 30 ani, prevazut de art. 1890 Cod civil, in ultimul timp se considera ca o asemenea actiune este imprescriptibila. Se considera ca nu se poate face diferentiere intre drepturile reale imobiliare si drepturile reale mobiliare sub aspectul incidentei normelor privind prescriptia extinctiva: "indiferent ca se revendica un bun imobil sau mobil, dreptul la actiune este imprescriptibil, pentru ca proprietatea nu se stinge prin neuz" (Decizie civila nr. 144/1982 a fostului Tribunal Suprem) .

De altfel, si in literatura juridica, in unele lucrari este impartasit acelasi punct de vedere cu cel al fostei instante supreme

7 Efectele posesiei cu privire la bunurile imobile

7.1 Efectele posesiei de buna-credinta cu privire la bunurile imobile

In legislatia noastra civila, dreptul de proprietate se dobandeste prin scurgerea timpului cerut pentru uzucapiune, la care se adauga conditia unei posesii lipsita de vicii, ceea ce inseamna ca aceasta trebuie sa fie continua, neantrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar (art. 1847 Cod civil). Timpul opereaza prin el insusi dobandirea proprietatii de catre cel care poseda, precum si pierderea acesteia de catre adevaratul proprietar, fara a se tine seama de situatia particulara a persoanelor si nici daca acestea sunt de buna sau de rea-credinta .

Uzucapiunea constituie unul din efectele cele mai importante ale posesiei utile. Ea se justifica pe urmatoarele considerente:

- desi este o stare de fapt, de cele mai multe ori posesia corespunde dreptului de proprietate;

- uzucapiunea indeplineste o functie de clarificare a unor situatii juridice, deoarece avand ca efect nasterea dreptului de proprietate al posesorului unui imobil, transforma o aparenta indelungata intr-un raport juridic de proprietate cert si indiscutabil;

- uzucapiunea constituie si o sanctiune indreptata impotriva fostului proprietar al unui imobil care, dand dovada de neglijenta, l-a lasat timp indelungat in posesia altei persoane, permitandu-i prin pasivitatea sa, sa se comporte public ca proprietar sau titular al altui drept real26.

Pot fi dobandite prin uzucapiune numai bunurile imobile care se afla in proprietate privata.

In materia uzucapiunii, legiuitorul nostru defineste buna-credinta ca fiind "credinta posesorului ca cel de la care a dobandit imobilul avea toate insusirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea" (art. 1898 Cod civil).

In domeniul uzucapiunii scurte, buna-credinta consta in credinta deplina a posesorului despre dreptul de proprietate al autorului sau asupra bunului transmis. Art. 1898 alin. 2 Cod civil prevede ca buna-credinta trebuie sa fi existat numai in momentul dobandirii imobilului de catre posesor.

Uzucapiunea de 10 pana la 20 ani (scurta) este reglementata in art. 1895 - 1899 Cod civil. Pentru a putea invoca acest fel de uzucapiune se cer intrunite cumulativ doua conditii speciale, si anume:

- posesia sa se intemeieze pe un just-titlu;

- posesia sa fie de buna-credinta.

Justul-titlu, la acest fel de uzucapiune, este un act sau un fapt translativ de proprietate, adica o operatiune juridica care are ca scop sa transfere proprietatea.

Justul-titlu este o conditie de sine statatoare a uzucapiunii de 10 pana la 20 ani, distincta de buna-credinta. Aceasta inseamna ca justul-titlu trebuie sa fie dovedit de cel care invoca uzucapiunea. Justul-titlu trebuie sa aiba data certa, deoarece termenul de 10 - 20 ani incepe sa curga de la data certa a justului-titlu.

Asa cum am aratat, uzucapiunea scurta se aplica tuturor imobilelor care nu sunt scoase din circuitul civil.

In afara dreptului de proprietate, prin acest fel de uzucapiune se poate dobandi si un alt drept real asupra lucrului.

Uzucapiunea retroactiveaza, in sensul ca cel ce uzucapeaza se considera proprietar din ziua cand a inceput posesia, iar nu in momentul implinirii termenului de uzucapiune.

7.2 Efectele posesiei de rea-credinta cu privire la bunurile imobile

Atunci cand un posesor al unui bun imobil, chiar de rea-credinta poseda acel bun timp de 30 ani, el dobandeste asupra bunului un drept de proprietate. Conform dispozitiilor art. 1890 Cod civil, pentru a opera uzucapiunea de 30 ani, trebuiesc indeplinite urmatoarele conditii:

- sa existe o posesie de 30 ani;

- posesia sa fie utila, adica neviciata.

Asadar legea sanctioneaza indirect, pe fostul proprietar al unui bun imobil care da dovada de neglijenta, permitand, prin pasivitatea sa, altei persoane, sa se comporte public ca proprietar sau titular al altui drept real, chiar daca posesorul este de rea-credinta.

Daca in cazul uzucapiunii scurte se cere ca posesorul sa fie de buna-credinta, in cazul uzucapiunii de 30 ani nu se cere ca posesorul sa fie de buna-credinta si nici ca el sa aiba titlu. Aceasta uzucapiune opereaza dupa implinirea termenului de 30 de ani de posesie utila.

Se poate constata ca legiuitorul a inteles sa acorde posesorului de buna-credinta posibilitatea de a dobandi dreptul de proprietate sau alt drept real in conditii mai avantajoase decat posesorului de rea-credinta, respectiv, prin invocarea uzucapiunii scurte ca efect al bunei-credinte.

Totodata si posesorul de rea-credinta dobandeste dreptul de proprietate sau alt drept asupra unui bun imobil, ca efect al posesiei ce o exercita asupra bunului respectiv, sanctionandu-se pasivitatea proprietarului. Spre deosebire de posesorul de buna-credinta posesorul de rea-credinta poate invoca uzucapiunea numai dupa implinirea unei perioade de timp mari (respectiv 30 ani).

8 Succinta analiza a practicii judiciare privind efectele posesiei

Dupa cum am aratat unul din principalele efecte ale posesiei este acela ca posesorul de buna-credinta dobandeste fructele bunului posedat. Atat practica instantei noastre supreme, cat si practica altor instante judecatoresti a fost si este constanta in acest sens.

Astfel, intr-o decizie mai veche a fostului Tribunal Suprem se arata ca: "Atat cat posesorul este de buna-credinta nu poate fi obligat sa restituie fructele, restituirea devine obligatorie din momentul in care buna lui credinta a incetat, adica de cand a cunoscut viciul titlului pe baza caruia poseda (Decizia Sectiei civile nr. 1422/1970)27.

Intr-o decizie relativ recenta s-a stabilit ca pentru ca posesorul sa poata culege fructele in proprietate este necesara o singura conditie, si anume, sa fie de buna-credinta (Decizie Civila nr. 812/1988 a Tribunalului jud. Maramures)28.

In ceea ce priveste momentul incetarii bunei-credinte si efectele generate de acest lucru, in aceeasi decizie citata, se arata: "Astfel, de exemplu, buna-credinta inceteaza de la data cand s-a introdus impotriva posesorului actiunea in revendicare. Imprejurarea ca anterior ocuparii bunului proprietarul nu obtine fructe, nu-l dispenseaza pe posesor de

obligatia de restituire, deoarece legea nu conditioneaza dreptul proprietarului asupra fructelor de faptul de a fi valorificat anterior bunul respectiv" (art. 483 - 485 Cod civil).

Un alt efect al posesiei il reprezinta dreptul posesorului de a exercita actiunile posesorii (in complangere sau in reintegrare).

In ceea ce priveste conditiile in care se pot exercita actiunile posesorii, Curtea Suprema de justitie a stabilit ca: "Posibilitatea utilizarii actiunilor posesorii este legata de indeplinirea cumulativa a trei conditii prevazute de art. 674 alin. 1 din Codul de procedura civila: sa nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare; reclamantul sa faca dovada ca inainte de aceasta data a posedat bunul cel putin un an; posesiunea intruneste conditiile cerute de art. 1846 si 1847 din Codul civil. Actiunea posesorie poate fi promovata si de cel care detine bunul in interesul sau propriu, in temeiul unui contract incheiat cu posesorul. In cazul detentorului precar, acesta va fi tinut sa dovedeasca atat indeplinirea primelor doua conditii prevazute prin art. 674 din Codul de procedura civila, cat si titlul in baza caruia detine bunul (Decizia Sectiei civile nr. 1592/1991)29.

Intr-o alta solutie, Curtea Suprema de justitie a stabilit ca: "Cererile privitoare la posesie vor fi admise daca nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare, iar reclamantul dovedeste ca inainte de aceasta data, a posedat cel putin un an in conditiile cerute de art. 1846 si 1847 din Codul civil. Daca deposedarea sau tulburarea s-a facut prin violenta, cel ce formuleaza actiunea in justitie trebuie sa dovedeasca numai prima dintre conditiile mentionate" (Decizia Sectiei civile nr. 2010/1992)30.

Dreptul posesorului de a exercita actiunile posesorii este atat de puternic, incat actiunea posesorie poate fi introdusa si impotriva proprietarului (Decizia Sectiei civile a fostului Tribunal Suprem nr.

.

Daca in privinta bunurilor mobile posesia de buna-credinta este atat de puternica incat valoreaza titlu de proprietate, posesia bunurilor imobile, indiferent ca este de buna-credinta sau rea-credinta produce si ea, in anumite conditii, efecte deosebit de importante.

Astfel, posesorul de buna-credinta poate dobandi dreptul de proprietate prin prescriptia definitiva de la 10 la 20 ani, iar posesorul de rea-credinta poate dobandi dreptul de proprietate prin prescriptia de 30 ani. In primul caz se cere sa existe o posesie utila de buna-credinta si un just-titlu, care este element distinct. Curtea Suprema de Justitie a precizat ca: "Potrivit prevederilor art. 1874 din Codul civil, pentru a uzucapa se cere o posesie continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar, iar prevederile art. 1853 din acelasi cod precizeaza ca actele ce se executa asupra unui lucru al altuia in calitate de locatar, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar. Locatarul exercitand posesia in numele altuia, respectiv al proprietarului, in calitate de detentor precar, nu poate beneficia de prevederile Codului Civil privind uzucapiunea, oricat ar dura posesia sa" (Decizia Sectiei civile nr. 391/1992)32.

In ceea ce priveste justul-titlu, aceeasi instanta a stabilit ca: "Certificatul de mostenitor nu constituie titlu de proprietate, ci confirma doar calitatea de mostenitor si intinderea drepturilor succesorale. Ca atare, el nu poate fi invocat ca just-titlu, pentru ca sa opereze uzucapiunea de 10 - 20 ani" (Decizia Sectiei civile nr. 459/1993)33.

Intr-o solutie pronuntata de Tribunalul Municipiului Bucuresti se arata ca: "Dispozitiile legale referitoare la prescriptia achizitiva sunt aplicabile numai in cazul in care titlul translativ de proprietate pe care se intemeiaza posesorul bunului mobil provine de la o alta persoana decat adevaratul proprietar (art. 1895 si 1897 Cod civil). In cazul in care, ca in speta, chitanta de plata a pretului provine de la adevaratul proprietar, de la care reclamantul a primit bunul prin incheierea unei conventii de vanzare-cumparare, aceste dispozitii legale nu-si gasesc aplicarea (Decizia Sectiei IV civile nr. 687/1992)

Daca posesorul este de rea-credinta, el nu poate invoca dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea scurta, ci numai prin uzucapiunea de 30 de ani. In acest caz, el poate dovedi, fie ca a posedat bunul timp de 30 de ani, fie poate adauga la posesia sa posesia autorului sau (jonctiunea posesiilor). Cu privire la jonctiunea posesiilor, aceasta instanta35 a precizat: "Este de principiu ca dobandirea proprietatii prin uzucapiune poate avea loc numai cand posesia este exercitata pe baza unui titlu care emana de la alta persoana decat adevaratul proprietar. Posesia care nu se exercita sub nume de proprietar se poate schimba in posesie utila, si atunci cand transmiterea ei din partea detinatorului la altul se face printr-un act cu titlu universal, daca acest posesor este de buna-credinta (art. 1858 pct. 4 Cod civil). In speta, aflandu-se intr-o atare situatie, reclamantul a putut sa ceara unirea (jonctiunea) posesiei sale cu posesia exercitata de autorul sau, in acest caz, termenul de prescriptie fiind de 30 de ani, cat ar fi avut nevoie si autorul sau pentru a prescrie" (Decizia Sectiei IV civile nr. 1211/1992).