Reglementarea minoritatii in codul penal

REGLEMENTAREA MINORITATII IN CODUL PENAL                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      §1.Limitele raspunderii penale                                                                                                                                                                                                                                                          Potrivit articolului 99, alineatul 1, Codul penal, ,,minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu raspunde penal"; ,,minorul care are varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal,numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant" (alineatul 2) ; ,,minorul care a implinit varsta de 16 ani raspunde penal" (alineatul 3).                                                                    Pentru a fi subiect activ al unei infractiuni, persoana fizica trebuie sa indeplineasca anumite conditii. Aceste conditii sunt de doua categorii: generale,care sunt necesare pentru ca o persoana            sa poata fi subiect activ al oricarei infractiuni, iar celelalte sunt coditii speciale, de care este nevoie, pe langa conditiile generale, pentru ca o persoana sa poata fi subiect activ al anumitor infractiuni.                                                                                                   Conditiile generale sunt: varsta minima ceruta de lege, responsabilitatea, libertatea de vointa si de act.                                                                                                                                                                                                                                                                                ●Varsta ceruta de lege pentru a fi subiect activ al unei infractiuni.                                          Calitatea de subiect activ al infractiunii presupune aptitudinea biopsihica a unei persoane de a intelege si de a-si asuma obligatiile de comportament prevazute in normele de drept penal, precum si capacitatea de a intelege si de a-si stapani actele de conduita in raport cu aceste exigente.                                                                                                                                            Viata omului parcurge patru etape de dezvoltare biopsihica: copilaria, adolescenta, maturitatea, batranetea. De interes, in cazul subiectului dezbatut, sunt etapa copilariei si cea a adolescentei, adultul fiind presupus ca avand capacitatea penala de a raspunde pentru faptele sale.                                                                                                                            Copilaria:,, este perioada de formatiune, initiare si desvoltare fizica,fiziologica si psihica" . In acesta perioada de viata, tanarul este lipsit in mod natural de capacitatea de a intelege si capacitatea de a-si manifesta vointa, in conformitate cu cerintele legii penale.                         Aceasta incapacitate rezulta din natura lucrurilor, este o incapacitate normala (nu rezulta din vreo stare de anomalie,sau dintr-o stare patologica).                                                                    Din aceasta cauza,copiii nu pot fi supusi pedepselor. Aceasta incapacitate este una absoluta, astfel ca, fata de copii se pot lua masuri de ocrotire, de educare, atunci cand se constata o conduita rea, insa nu se poate recurge la sanctiuni represive, deoarece, asa cum am precizat anterior, acesta nu are capacitatea de a intelege, astfel ca nu isi da seama de insemnatatea actiunilor sale si, prin urmare nu intelege nici rostul pedepsei. Pentru un copil ,,pedeapsa ramane o pura suferinta, menita doar sa-i inraeasca caracterul, sa-i intunece constiinta si sa-i vestejeasca trupul"                                                                                                                        Adolescenta: ,,este, in general, o perioada de desavarsire, de expansiune si de asezare psiho-fizica; se poate, uneori, sa fie si o simpla prelungire a epocii de formatiune". Aflat intre copilarie si maturitate, adolescentul are ceva si din copil si din omul matur, proportia intre aceste componente scazand sau sporind reciproc,in functie de limita cea mai apropiata(copilaria sau adolescenta); de aceea, aceasta perioada se poate imparti in doua etape: preadolescenta(12-15 ani) si sfarsitul adolescentei.                                                                                   In prima faza, avem o capacitate psiho-fizica incompleta, fiindca adolescentul va fi in stare sa inteleaga si sa-si manifeste normal vointa, in conformitate cu exigentele normelor juridice, in anumite situatii, insa, din contra, nu va avea aceasta capacitate in alte circumstante. Asadar, in aceasta prima faza, adolescentul are capacitate, insa ea este relativa,difera de la caz la caz.                                                                                                                    In cea de-a doua faza a adolescentei, capaciatea sa se invecineaza cu aceea a adultului sub rapotul aptitudinii de a intelege, astfel ca el se gaseste in plina desavarsire psiho-fizica. De aceea, prezumtia ca adolescentul aflat in aceasta perioada de dezvoltare are capacitate penala deplina, este una absoluta.                                                                                                    Tinandu-se seama de particularitatile dezvoltarii biopsihice a persoanei, pe planul dreptului penal a aparut ca imperios necesar stabilirea unei limite de varsta sub care minorul nu raspunde penal, acesta fiind prezumat, prin lege, ca lipsit de capacitate penala. In general, in dreptul penal al multor tari, limita de varsta sub care nu este admisa raspunderea penala este de 14 ani, insa exista si coduri in care acesta limita este mai ridicata.                                     Aceleasi particularitati de dezvoltare au impus stabilirea unei limite de varsta la implinirea careia o persoana sa fie considerata ca avand capacitate penala deplina. Si in aceasta privinta, legile penale prevad limite de la care persoana este presupusa ca avand capacitate penala deplina, limite care, in multe legislatii, coincid cu varsta majoratului(in tara noastra, 18 ani). Cu toate acestea, este unanim admisa posibilitatea ca o persoana sa aiba capacitate psiho-fizica deplina si inainte de a implini varsta de 18 ani. Prin stabilirea a doua limite de varsta, una in care capacitatea penala este prezumata ca inexistenta, si o a doua, incepand de la care capacitatea se prezuma ca existenta, s-a creat nevoia prevederii unei limite de varta intermediare, in care, in raport de situatie, persoana poate avea sau nu, capaciatate penala.                                                                                                                                                                     In ceea ce priveste aceasta varsta intermediara, Codul penal roman prevede ca, intre varsta de 14 si 16 ani, minorul raspunde penal doar daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant.                                                                                                                                      Prin discernamant se intelege ,,capacitatea minorului de a-si da seama de caracterul socialmente periculos al faptei si de a-si manifesta constient vointa".                                                                                                                                                                                        ●Responsabilitatea este acea ,,stare psiho-fizica a persoanei care are capacitatea de a intelege caracterul faptelor sale, de a-si da seama de valoarea si de urmarile acesteia, precum si capacitatea de a-si controla si dirija in mod normal vointa raportat la propriile fapte".                                                                                                                                                             Starea de responsabilitate este starea normala a adultului, iresponsabilitatea constituind exceptia, dat fiind ca ea reprezinta o stare psiho-fizica normala. Codul penal nu prevede ce se intelege prin responsabilitate, insa prevede, in articolul 48 ce inseamna iresponsabilitatea (,,nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca faptuitorul, in momentul savarsirii faptei, fie din cauza alienatiei mintale, fie din alte cauze, nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inctiunile sale, ori nu putea fi stapan pe ele"); legea penala considera ca persoana care a implinit varsta de 16 ani este responsabila, avand insusirile psiho-fizice caracteristice acesteia.                                                                                                                                                                                                                                                                                    ●Ce-a de-a treia conditie generala pentru ca o persoana sa fie subiect activ al unei infractiuni este libertatea de vointa si de actiune .Pentru ca o persoana fizica  sa fie subiect activ, ea trebuie sa fi avut posibilitatea de  a decide si de a actiona in mod liber, fara a fi constransa. De aceea, Codul penal prevede, in articolul 46, constrangerea fizica si constrangerea morala printre cauzele care inlatura caracterul penal al faptei, si, implicit, raspunderea penala.                                                                                                                                                                                                                                                                                    

§2.Minoritatea faptuitorului, cauza care inlatura caracterul penal al faptei.                                                                                                                                                                                   Privita ca o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, minoritatea  este ,, starea in care se gaseste faptuitorul minor care in momentul savarsirii unei fapte prevazute de legea penala, nu implinise varsta minima necesara, potrivit legii, pentru ca minorul sa poata raspunde penal".                                                                                                                                            Potrivit dispozitiilor articolului 99, alineatele 1 si 2, din Codul penal, minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu raspunde penal, iar minorul care are varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani in momentul savarsirii faptei, raspunde penal numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant. Articolul 50, Cod penal, pe de alta parte, precizeaza ca ,,nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savarsita de un minor care la data comiterii acesteia nu indeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal".                                                Din analiza acestor doua dispozitii legale, putem concluziona ca, minorul sub 14 ani, la data savarsirii faptei, sau cel cu varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani si a actionat fara discernamant, nu raspund penal.                                                                                                                    Minorii aflati in aceasta situatie se afla in cadrul unui proces natural de dezvoltare organica si psihica pe o treapta inferioara si sunt lipsiti de capacitatea de a intelege si de a-si manifesta vointa potrivit cerintelor legii penale.[9]Aceasta insuficienta dezvoltare psiho-fizica a minorului exclude vinovatia, si, pe cale de consecinta, inlatura caracterul penal al faptei.                                                                                                                                                         Pentru ca starea de minoritate sa inlature caracterul penal al faptei, trebuie intrunite o serie de cerinte:                                                                                                                                a). Sa se fi comis o fapta prevazuta de legea penala.                                                                 Neprevederea unei fapte in legea penala face ca aceasta sa nu fie infractiune, prin lipsa uneia dintre trasaturile esentiale ale infractiunii prevazute in articolul 17, alineatul 1, Codul penal.                                                                                                                                                          b). Sa se constate ca faptuitorul era un minor care, la data savarsirii faptei, nu indeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal, prevazute in articolul 99 din Codul penal, adica nu implinise varsta de 14 ani, sau era in varsta de 14 ani, dar nu implinise 16 si nu s-a dovedit ca a savarsit fapta cu discernamant .Lipsa discernamantului se dovedeste cu ajutorul unei expertize psihiatrice si a unei anchete sociale. Sarcina dovedirii discernamantului revine acuzarii. La stabilirea discernamantului se tine seama de natura faptei savarsite, de imprejurarile concrete ale faptei, de dezvoltarea biopsihica a minorului si de experienta de viata a acestuia.                                                                                                                                            c). Minorul sa se afle in aceasta stare in momentul savarsirii faptei.                                              In cazul infractiunilor continue, continuate sau de obicei, daca, dupa inceperea executarii, minorul a implinit 16 ani, el va raspunde penal pentru actele efectuate dupa implinirea acestei varste, iar daca a implinit 14 ani dupa inceperea executarii, raspunderea sa penala depinde de existenta discernamantului. In cazul infractiunilor progresive, cerinta este indeplinita  daca starea de minoritate, care inlatura raspunderea penala, exista in momentul savarsirii faptei, chiar daca urmarile s-au amplificat progresiv dupa implinirea varstei de 14 ani sau, respectiv, de 16 ani.                                                                                                                                                                                                                                                                                    Practica judiciara                                                                                                                  1 .Minorul intre 14 si 16 ani se prezuma ca nu are discernamant, cauza care inlatura caracterul penal al faptei.                                                                                                                    Potrivit dispozitiilor articolului 99, alineatul 2 din Codul penal, minorul care are varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant         .                                                                                                                                               Prezumtia lipsei discernamantului poate fi rasturnata daca printr-o expertiza de specialitate se dovedeste contrariul.                                                                                                                   Instanta de recurs a admis recursul procurorului, a casat incheierea data de instanta inferioara , si rejudecand, a admis propunerea de arestare preventiva formulata de Parchet, privind pe inculpatul minor P.V si a dispus arestarea preventiva pe o durata de 15 zile incepand cu data de 4 februarie 2006 pana la data de 18 februarie 2006, pentru savarsirea infractiunii de complice la o talharie (articolul 26 raportat la articolul 211, alineatele 1 si 2 literele b si c, alineatul 2' litera a cu aplicare articolul 99 si urmatoarele Cod penal).                              La data savarsirii faptei, inculpatul avea varsta de 15 ani si 7 luni. Dovada discernamantului s-a facut cu o expertiza medico-legala care a constatat existenta acestuia pentru o perioada anterioara, urmand a se efectua o astfel de proba si in prezenta cauza.                               Prin incheierea din 7 februarie 2006 data de catre instanta de apel s-a admis cererea formulata de inculpatul minor P.V., a dispus revocarea masurii arestarii preventive si punerea in libertate daca nu este arestat in alta cauza.                                                                                 In motivare se arata ca expertiza medico-legala efectuata a stabilit existenta discernamantului inculpatului pentru perioada septembrie-octombrie, anterioara savarsirii faptei retinuta in prezenta cauza, respectiv 3 februarie 2006.                                                                                  In consecinta, prezumtia legala a lipsei discernamantului nu a fost rasturnata, masura preventiva fiind luata cu incalcarea prevederilor legale invocate.                                                        Potrivit articolului 139 alineatul 3³ din Codul de procedura penala, masura preventiva se revoca din oficiu si cand a fost luata cu incalcarea prevederilor legale, dispunandu-se, in cazul retinerii si arestarii preventive, punerea de indata in libertate a invinuitului sau inculpatului, daca nu este arestat in alta cauza.                                                                     Astfel, in cauza, hotararea a ramas definitiva prin incheierea pronuntata de catre instanta de recurs, prin care s-a respins recursul declarat de procuror impotriva hotararii date de instanta de apel.                                                                                                                                              In cauza, in mod gresit s-a solicitat de catre procuror arestarea preventiva a inculpatului minor cu varsta intre 14 si 16 ani in lipsa expertizei de specialitate care sa dovedeasca existenta discernamantului la dat savarsirii faptei, iar concluziile formulate in cursul judecatii, precum si in caile de atac exercitate, au fost nelegale.                                                                                                                                                                                                  2. Nerespectare prevederilor articolului 99, alineatul 2 si articolul 50 Codul penal.[15]                                                                                                                                                                   Potrivit dispozitiilor legale invocate, minorul care are varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal numai daca de dovedeste ca a savarsit fapte cu discernamant. In caz contrar nu raspunde penal, lipsa discernamantului reprezentand o cauza care inlatura caracterul penal al faptei.                                                                                                                                                                      Prezumtia stabilita de lege poate fi rasturnata daca printr-o expertiza de specialitate se dovedeste contrariul.                                                                                                                   Prin rechizitoriul din 29 septembrie 2005 al Parchetului  s-a dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatului Z.G. pentru savarsirea infractiunilor de furt si furt calificat (prevazute de articolul 208 alineatul 1, articolul 209 alineatul 1, literele a, g si I Codul penal, cu aplicare articolul 99 si urmatoarele din acelasi cod).                                                        La data savarsirii faptei, minorul avea vasta de 14 ani si 11 luni.                                        Din dosarul de urmarire penala rezulta ca inculpatul s-a sustras urmaririi penale, parasind tara, motiv pentru care a fost cercetat si trimis in judecata in lipsa.                                 Apreciind ca efectuarea expertizei medico-legale in cursul judecatii s-ar putea face cu mare intarziere, prin sedinta publica, instanta de fond a dispus, in baza articolului 333 din Codul de procedura penala, raportat la articolul 99 alineatul 2 Cod penal, restituirea dosarului la parchet pentru a se stabili daca inculpatul avea discernamant la data savarsirii faptei, prin efectuarea unui raport de expertiza medico-legala.                                                                 Hotararea a ramas definitiva prin nerecurare.                                                                       Solutia este imputabila procurorului care a intocmit actul de sesizare a instantei.                     Totodata, se constata ca in cazul judecatii nu s-au respectat dispozitiile articolului 486 alineatul 2 Codul de procedura penala, in sensul judecarii cauzei in sedinta nepublica.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 

§3. Consecintele raspunderii penale.                                                                                                                                                                                                                                     ,,Fata de minorul care raspunde penal se poate lua o masura educativa ori i se poate aplica o pedeapsa."(Codul penal, articolul 100, alineatul 1)                                                                        Aceasta dispozitie isi gaseste aplicarea in cazul minorilor intre 14 si 16 ani, la care s-a dovedit ca au discernamant si a celor peste 16 ani.                                                                                 Insa exista situatii in care faptasul este un minor ce nu indeplineste conditiile cerute de lege pentru a raspunde penal, iar daca aceasta situatie este legal constatata, se inlatura vinovatia si ca urmare, caracterul penal al faptei dispare. In aceasta situatie, vinovatia se inlatura din cauza insuficientei dezvoltari a facultatilor psihice care permit persoanei sa inteleaga caracterul faptelor sale si sa fie stapana pe ele. Avand in vedere ca minoritatea se refera la o persoana determinata, ea va produce efecte numai fata de faptasul minor (in personam).                                                                                                                                                       Fapta savarsita de minorul care nu raspunde penal nu poate atrage raspundere penala, dar constituie temeiul si vadeste necesitatea luarii fata de minor a uneia dintre masurile de protectie speciala a copilului, prevazuta in Legea numarul 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului.(articolele 55, 56 litera e, 67, intreg capitolul V).                                               Articolul 55 din lege precizeaza care sunt masurile de protectie speciala ce pot fi luate fata de  ,,copilul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal"(articolul 56 litera e).Aceste masuri sunt: plasamentul, plasamentul in regim de urgenta si supravegherea specializata.                                                                                                                                   In alegerea uneia dintre aceste masuri se va tine seama de conditiile care au favorizat savarsirea faptei, gradul de pericol social al faptei, mediul in care a crescut si a trait copilul, riscul savarsirii, din nou, de catre copil, a unei fapte prevazute de legea penala, orice alte elemente de natura a caracteriza situatia copilului. In realitate, aceste criterii sunt insuficiente prin ele insele pentru a fundamenta aplicarea masurii plasamentului, fiind necesar a se avea in vedere si conditiile speciale pentru aplicarea acestei masuri.                                                           Supravegherea specializata consta in mentinerea copilului in familia sa, sub conditia respectarii de catre acesta a unor obligatii, ca de exemplu: frecventarea cursurilor scolare, utilizarea unor servicii de ingrijire de zi, urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie; interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legaturi cu anumite persoane (articolul 81, alineatul 1).                                                                                                                    Masura plasamentului constituie o masura de protectie speciala, ce are caracter temporar si poate fi dispusa, dupa caz, la o persoana sau familie sau intr-un serviciu de tip rezidential. Plasamentul se poate dispune in mai multe situatii:                                                                        -atunci cand nu este posibila mentinerea in familie sau copilul nu isi indeplineste obligatiile impuse prin masura supravegherii specializate. In acest caz, potrivit articolului 81, alineatul 2 din lege, plasamentul se dispune in familia extinsa[19] ori in cea substitutiva , pastrandu-se necesitatea indeplinirii obligatiilor impuse prin masura supravegherii specializate.                                                                                                                                    -cand fapta prevazuta de legea penala, savarsita de copilul care nu raspunde penal, prezinta un grad ridicat de pericol social, sau atunci cand copilul pentru care s-a stabilit masura supravegherii specializate ori cea a plasamentului in familia extinsa sau substitutiva savarseste in continuare fapte penale. In aceste ipoteze, plasamentul copilului se dispune, pe o perioada determinata, intr-un serviciu de tip rezidential specializat. Potrivit articolului 5 din H.G. numarul 1439/2004, serviciile de tip rezidential specializate se organizeaza ca centre de orientare, supraveghere si sprijinire a reintegrarii sociale a copilului.                                                   Competenta de a dispune masurile de protectie difera, dupa cum exista sau nu acordul parintilor pentru aplicarea acestora. In cazul in care exista acordul parintilor sau al reprezentantului legal, masura supravegherii specializate se dispune de catre Comisia pentru Protectia Copilului, iar in caz contrar, masura se dispune de catre instanta judecatoreasca.                               In acest context se pune problema necesitatii consimtamantului minorului care a implinit varsta de 14 ani la luarea masurilor de protectie. In aceasta ipoteza ne referim la copilul cu varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani care a comis o fapta prevazuta de legea penala dar care nu raspunde penal, neputandu-se dovedi existenta discernamantului. Potrivit articolului 53, alineatul 3, masurile de protectie speciala a copilului care a implinit varsta de 14 ani se stabilesc numai cu consimtamantul acestuia. In situatia in care minorul refuza sa isi dea consimtamantul, masurile de protectie se stabilesc de catre instanta de judecata, care, in situatii temeinic motivate, poate trece peste refuzul acestuia de a-si da consimtamantul asupra masurii propuse. In consecinta, masura plasamentului ori cea a supravegherii specializate vor putea fi dispuse de Comisia pentru Protectia Copilului fata de un minor care a implinit varsta de 14 ani numai in situatia existentei acordului, atat din partea copilului cat si a parintilor. Drept urmare, competenta de a dispune masura revine instantei, chiar daca exista acordul parintilor, insa nu si acordul copilului.                                                                                                                                        Pe toata durata aplicarii masurilor destinate copilului care savarseste fapte penale si nu raspunde penal, vor fi asigurate servicii specializate, pentru a-i asista pe copii in procesul de reintegrare in societate.                                                                                                                     Potrivit articolului 4 din H.G. numarul 1439/2004, activitatile desfasurate in cadrul serviciilor specializate destinate protectiei copilului care a savarsit o fapta penala si nu raspunde penal au ca obiectiv: a) prevenirea si combaterea actiunilor sau comportamentelor deviante ale copiilor; b) educarea copiilor in spiritul respectului fata de lege si fata de valorile morale, in spiritul tolerantei, demnitatii si solidaritatii; c) incurajarea si sprijinirea copiilor in evolutia spre o viata responsabila si corecta; d) responsabilizarea si constientizarea copiilor fata de factorii ce le-ar putea periclita dezvoltarea fizica si morala; e) reintegrarea scolara, familiala ori sociala a copilului.