Rolul si responsabilitatile politiei in prevenirea si combaterea situatiilor de abuz a copilului

Rolul si responsabilitatile politiei in prevenirea si combaterea situatiilor de abuz a copilului

Politia are obligatia de a crea un mediu sigur si protector prin apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei, a proprietatii private si publice prin prevenirea si descoperirea infractiunilor, precum si prin asigurarea respectarii ordinii si linistii publice.

Rolul politiei in domeniul combaterii situatiilor de abuz a copiilor este de natura preventiva si represiva, in egala masura.

Actiunile organelor de drept in prevenirea abuzului fata de copii

Politia poate initia campanii de informare publica in mas-media, in scoli sau in alte locuri publice in scopul sporirii gradului de constientizare si de sensibilizare a publicului cu privire la drepturile copilului, la situatiile de incalcare a drepturilor omului si cu privire la impactul acestora asupra copiilor; pentru a aborda tema delicata privind acceptarea culturala a violentei impotriva copiilor; pentru a promova politica "tolerantei zero" fata de orice forma de violenta impotriva copiilor.

Politia poate sa ajute la identificarea copiilor, victime sau martori ai violentei domestice, poate sa intervina pentru aplanarea situatiilor conflictuale si pentru rezolvarea unor cazuri sociale. De asemenea, poate stabili situatii, de fapt, sesizate si contribui la rezolvarea acestora.

Politia are, de asemenea, un rol si in responsabilizarea parintilor cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti. Identificarea familiilor cu risc de abuz este o parte importanta a activitatilor de prevenire. In realizarea rolului preventiv, politia locala trebuie sa cunoasca si sa viziteze familiile din raza lor teritoriala, sa discute problemele cu care se confrunta acestea si sa le orienteze spre institutiile sau serviciile de consiliere si sprijin social. O atentie deosebita trebuie sa se acorde familiilor, membrii carora au comis infractiuni, consuma alcool, droguri; familiilor in care persista violenta sexuala sau fizica intre adulti, scandalurile de familie sau alte manifestari de violenta impotriva copiilor, de neglijare a lor. Politistul are obligatia sa transmita aceste informatii colegilor sai specializati sau serviciilor sociale competente, chiar daca nu exista o suspiciune de abuz direct asupra copilului.

In mod practic, in lipsa unor servicii speciale ce ar aborda problema violentei fata de copii, politia este singura institutie imputernicita cu dreptul de a examina si a interveni in astfel de cazuri prin prisma Codului cu privire la contraventiile administrative si a Codului penal. Potrivit Regulamentului Inspectoratelor de politie pentru minori , inspectorii pentru problemele minorilor sunt obligati sa efectueze permanent, in scopuri profilactice, verificarea tuturor familiilor socialmente vulnerabile aflate in evidenta si in care persista riscul de abuz sau neglijare a copiilor, sau in care copiii manifesta comportament deviant. In acest scop, inspectorii sunt in drept sa viziteze aceste familii de sine statator sau impreuna cu: pedagogii din institutiile de invatamant obligatoriu, medicii de familie, specialistii autoritatilor tutelare. De asemenea, ei sunt in drept sa culeaga informatii despre situatia familiei si a copiilor de la autoritatile publice locale, de la alte institutii, de la vecini. Daca in rezultatul unor asemenea verificari inspectorii

" depisteaza ca parintii, tutorii sau alte persoane, influenteaza negativ educarea copiilor, se comporta brutal cu ei, aplica masuri violente sau alte actiuni nelegitime fata de minori" ( p. 52 al Regulamentului), se intocmesc rapoarte care sunt prezentate conducerii Comisariatului de politie pentru a fi adoptate decizii in interesul copilului.

Este important ca politistii sa cunoasca semnele specifice ale abuzului, neglijarii copiilor si sa fie receptivi la indicii relevanti ai comportamentului copiilor, parintilor sau altor responsabili legali de educatia si ingrijirea acestora.

In afara activitatii lor specifice de identificare si cercetare a infractiunilor privind neglijarea si abuzul fata de copii, in asemenea situatii, politistii trebuie sa sesizeze imediat si Autoritatea tutelara teritoriala pentru ca aceasta sa realizeze propriile evaluari si sa intreprinda actiunile necesare de protectie a copilului. Totodata, politistii trebuie sa ofere sprijin reprezentantilor autoritatilor tutelare in cadrul verificarii sesizarilor privind cazurile de abuz si neglijare a copilului, iar in cazul in care se va constata ca exista un pericol iminent pentru viata si sanatatea copilului sa acorde sprijin autoritatii tutelare in luarea imediata a copilului din mediul abuziv, conform prevederilor art. 71 din Codul Familiei.

In acest scop politistii trebuie sa fie informati cu privire la existenta si datele de contact ale persoanelor responsabile din cadrul Directiilor sociale privind protectia familiei si a copilului. La nivelul politiei locale si a Directiilor de asistenta sociala privind protectia familiei si a copilului (Autoritatea tutelara ) trebuie sa existе un mecanism de sesizare stabilit, iar politistul trebuie sa fie parte a acestui sistem si sa-l utilizeze ca atare.

Actiunile politiei in cercetarea infractiunilor de abuz comise asupra copilului

Responsabilitatea de baza a politiei ramane a fi in continuare descoperirea infractiunilor prin efectuarea investigatiilor active si prin identificarea infractorilor in scopul condamnarii lor.

Competenta generala de investigare a infractiunilor comise asupra persoanelor, in conformitate cu legea (art. 266, CPP), revine ofiterilor de urmarire penala din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Procedura de examinare a plangerilor, sesizarilor cu privire la orice forma de abuz, neglijare a drepturilor copiilor se efectueaza de catre organele responsabile in conformitate cu mai multe acte normative in vigoare :

Legea cu privire la politie[4] prevede examinarea de catre politie a oricaror petitii sau sesizari, in functie de natura lor, conform Legii cu privire la petitionare[5], Codului de procedura penala sau Codului cu privire la contraventiile administrative.

Modul de primire, inregistrare si examinare a oricaror sesizari sau petitii este stabilit de regulamentele, instructiunile si ordinele departamentale interne. Organele de politie sunt obligate, potrivit Legii cu privire la politie si Instructiunilor interne, sa primeasca orice sesizare in forma scrisa, verbala, prin telefon, fax sau prin intermediul mijloacelor mass - media si sa porneasca imediat efectuarea unei verificari sau cercetarea penala, daca informatia primita se refera, in mod evident, la o infractiune comisa sau in curs de pregatire. Primirea cererilor si informatiilor se efectueaza zilnic de catre colaboratorii de politie responsabili in orele de munca, iar in unitatile de garda ale politiei informatiile pot fi receptionate nonstop .

Sesizarea cu privire la savarsirea sau pregatirea comiterii unei infractiuni poate veni din partea unei persoane fizice sau juridice careea i s-a cauzat un prejudiciu, sau a unei persoane care a aflat despre comiterea unei infractiuni (Art. 263, CPP).

Reiesind din prevederile actelor normative in vigoare, in cazurile de abuz fata de copii, politia poate incepe urmarirea penala si in lipsa unui denunt sau a unei plangeri parvenite din partea unei persoane concrete, suficienta fiind orice informatie sau suspiciune, iar colaboratorul de politie care a receptionat informatia trebuie sa intocmeasca un raport in acest sens. Politia este obligata sa efectueze verificarea, inclusiv, a plangerilor sau denunturilor anonime, daca acestea contin date despre comiterea unei infractiuni[7].

In conformitate cu normele Codului de procedura penala, in cazul unor infractiuni (spre exemplu, de vatamare corporala medie si usoara a integritatii corporale), organele de drept vor putea incepe urmarirea penala doar in baza cererii prealabile a victimei.

Ca exceptie, procurorul poate sa porneasca urmarirea penala in lipsa unei plangeri din partea victimei in cazul " incapacitatii victimei, capacitatii de exercitiu limitate, a starii de neputinta sau a dependentei fata de banuit, ori din alte motive, in situatiile in care victima nu este capabila sa-si apere drepturile si interesele legitime".

In situatia in care victima se impaca cu agresorul, urmarirea penala inceteaza chiar daca a fost pornita din oficiu, de catre procuror. In cazul copiilor, impacarea poate avea loc numai cu acordul reprezentantului legal[9].

Este important de mentionat ca in unele situatii agresorul copilului poate fi una dintre rudele apropiate sau chiar unul dintre parinti, astfel existand posibilitatea ca reprezentantul legal (celalalt parinte) sa doreasca impacarea in detrimentul intereselor copilului supus abuzului sau neglijarii. Pentru situatiile de clasare / incetare a urmaririi penale sau a unui caz administrativ pe motivul impacarii partilor (cand una dintre parti este copilul), in lege trebuie sa existe prevederi, conform carora sa fie necesara consultarea suplimentara a autoritatii tutelare, daca organul de urmarire penala/procurorul sau instanta de judecata constata ca reprezentantul legal nu actioneaza in interesele copilului.

Toate probele se acumuleaza in cadrul unui proces administrativ - de catre inspectorii de politie, iar in cadrul unui proces penal - de catre ofiterii de urmarire penala ai MAI, sub supravegherea si conducerea Procurorului. Probele administrate in cadrul unui proces si sursele din care provin acestea, sunt analizate, coroborate cu alte probe si apreciate obiectiv de catre instantele judecatoresti, care, luand in consideratie gravitatea faptelor comise, vor aplica pedepsele prevazute de lege (art. 101, Cod procedura penala; art.239, Cod cu privire la contraventiile administrative).

Articolul 12, alin. 2 din Conventia ONU cu privire la drepturile copilului mentioneaza ca, pentru a asigura participarea copilului, acestuia " trebuie [.] sa i se acorde posibilitatea de a fi ascultat in cadrul oricaror proceduri judiciare sau administrative care il privesc, fie direct, fie prin intermediul unui reprezentant sau al unui organism adecvat, in conformitate cu regulile de procedura ale legislatiei nationale". In acelasi timp, implicarea copilului in aceste proceduri ar putea sa-i provoace unele traume, de aceea actiunile politistilor in acest sens trebuie sa fie centrate mai mult pe nevoile si interesele specifice ale copilului implicat.

Cand comunica cu un copil, politistul trebuie sa constientizeze, in primul rand, relatia inegala dintre ei (adult si copil). In relatia cu un politist copilul poate resimti mai puternic raportul de inegalitate, pentru ca politistul reprezinta pentru el o autoritate. In cadrul comunicarii cu copilul - victima a abuzului este important sa se stabileasca o relatie de incredere si de respect fata de copil, luandu-se in consideratie caracterul individual si dreptul acestuia de a participa la adoptarea deciziilor care il privesc.

Modul de comunicare a specialistului care efectueaza investigarea cazului trebuie sa se caracterizeze prin deschidere, implicare, interes si respect.

La audierea copilului, victima a abuzului sau neglijarii, trebuie sa se respecte principiile stabilite de standardele internationale in urmatoarele acte normative:

Conventia ONU cu privire la drepturile copilului;

Regulile standard minime ale ONU pentru administrarea justitiei juvenile (regulile de la Beijing), 1985;

Principiile ONU pentru prevenirea delincventei juvenile (principiile de la Riyadh), 1990;

Principiile de actiune privind copiii in sistemul penal, adoptate in 1997 de Consiliul Economic si Social al ONU, care dezvolta anumite principii continute in Conventia ONU cu privire la drepturile copilului.

Potrivit standardelor mentionate, in cazul interogarii copiilor sau investigarii cazurilor penale cu implicarea acestora, specialistii trebuie sa respecte un sir de principii:

Principii pentru interogarea copilului

Investigarea cazurilor de abuz asupra copiilor si interogarea acestora trebuie sa fie realizata de politisti si unitati de politie cu formare specializata;

Victima de sex feminin (in special, in cazurile de abuz sexual) trebuie sa fie interogata de un ofiter- femeie;

La efectuarea interogatoriului copilului este necesar consimtamantul copilului si cel al parintelui sau tutorelui / curatorului copilului;

Pentru a pastra marturia copilului intacta, parintii nu trebuie sa aiba posibilitatea de a adresa intrebari copilului inainte de interogatoriu;

Este necesar sa i se explice copilului, intr-un limbaj accesibil, care sunt motivele interogatoriului;

Este inadmisibil sa se manifeste si sa se exprime neincredere fata de cele relatate de copil;

Copilului trebuie sa i se acorde timp pentru a verbaliza ceea ce stie. Nu trebuie sa se manifeste semne de frustrare, pentru ca, in rezultat, copilului ii va fi si mai complicat sa vorbeasca. Copilul nu trebuie presat sa marturiseasca, deoarece poate fi traumatizat sau incapabil sa-si aminteasca experientele prin care a trecut. S-ar putea sa dureze pana cind copilul va avea incredere si va vorbi din nou despre lucrurile rele care i s-au intamplat;

Este necesara crearea unui spatiu sigur si neamenintator: o camera separata, in care sa nu existe arme; sa fie liniste - nici un zgomot, nici o interferenta; nimeni sa nu poata intra in timpul desfasurarii interogatoriului; ofiterul sa stea langa copil (nu la birou), dar nici foarte aproape de el;

Ofiterul nu trebuie sa intrerupa interogatoriul pentru a raspunde la telefon sau pentru solutionarea unor probleme urgente;

Standardele recomanda prezenta unui asistent social pentru a se asigura ca copilul nu este subiect al unor interogatorii repetate, care il pot tulbura si ii pot crea impresia ca nu a fost crezut prima data;

In cazul interogatoriilor la care participa mai multe persoane (asistent social, pedagog, psiholog, reprezentanti legali, avocat) o singura persoana trebuie sa preia initiativa adresarii intrebarilor si celelalte sa ia note, acest lucru fiind necesar de explicat copilului. Declaratiile copilului trebuie sa fie inregistrate corect;

Informatiile oferite de copil pot fi incomplete, insa, copilul poate singur sa sugereze idei privind intrebarile la care este gata sa raspunda. Copiii pot sa nu ofere naratiunea coerenta ce se asteapta de la ei, conceptia lor despre timp poate fi diferita;

Copilul poate fi intrerupt doar pentru a concretiza ce vrea sa spuna;

E necesar sa se evite adresarea de mai multe ori a aceleiasi intrebari, pentru ca copilul poate sa creada ca a raspuns gresit sau ca nu a fost crezut si ar putea incerca sa-si schimbe marturia pentru a face pe plac.

Aceste principii nu sunt intocmai mentionate in legislatia moldoveneasca, insa, ele sunt aplicabile in tara noastra, dat fiind faptul ca actele internationale care le cuprind au fost ratificate de Republica Moldova.[10]