Situatii din dreptul comparat - Germania

Situatii din dreptul comparat - Germania

1.1. Concepte și principii.

Principiile generale de dreptul mediului in discutie nu sunt in sine explicit integrate in dreptul urbanismului sau al constructiilor.[1] Anumite aspecte ale lor constituie parți ale principiilor planificarii urbane și sunt in acest fel codificate in BauGB, ca fiind de interesul dreptului constructiilor. Aceste principii sunt enumerate in § 1 alin. 6 din BauGB. Pentru punerea in evidența, in acest context, § 1 alin. 7 din BauGB prescrie ca in momentul elaborarii planului de urbanism este indispensabila luarea in considerare a consecintelor eventuale asupra mediului, pentru a evita astfel, de exemplu, emisiile nocive și de a garanta un tratament corespunzator deseurilor si apelor uzate. La momentul elaborarii planurilor de urbanism, aceste interese trebuie puse in balanta cu interesele publice si private care pot sa apara. Ele nu sunt deci determinante si nu au valoare integrala, dar trebuie puse in acord cu celelalte interese de planificare si cuprinse astfel in procesul de elaborare a planurilor.

Alte principii privind conservarea mediului sunt codificate in § 1a din BauGB. Teza 1 a alin. 2 al § 1a din BauGB stipuleaza ca "solul trebuie folosit cu economie și cu management, luandu-se in calcul reducerea utilizarii suplimentare a suprafetelor pentru constructii, eventualele dezvoltari ale comunelor grație punerii in serviciu a anumitor suprafete, o recondensare și alte masuri de interdezvoltare și, in acelasi timp, limitarea la strictul necesar a exproprierile de sol".

De altfel, § 1a alin. 3 din BauGB impune ca, la elaborarea planurilor de urbanism, posibilele atingeri, prejudicii, aduse aspectului peisajului prin functionarea și productivitatea surselor de perturbare a echilibrul natural sa fie compensate, chiar evitate.

La nivel constitutional protectia mediului este inclusa printre obiectivele generale de stat, fiind pusa in evidența prin art. 20a din GG:[3] "Asumandu-și de asemenea responsabilitatea pentru generatiile viitoare, Statul protejeaza fundamentele naturale ale vietii și animalele prin exercitarea puterii legislative, in cadrul ordinii constitutionale, și a puterilor executiva și judiciara, in conditiile stabilite de lege și drept."

Printre principiile de mai sus numai principiul dezvoltarii durabile este explicit garantat de art. 20a din GG. Totusi, obiectul normei nu este limitat la termenii sai, ci merge mai departe. Astfel, ea impune, intre altele, principiile fundamentale ale dreptului mediului ca standarde ecologice de baza. Acestea includ principiile precauției, al responsabilitații, al cooperarii și al integrarii.

Chiar daca la nivelul ierarhiei normelor, aceste principii, datorita rangului lor constituțional, sunt superioare in comparație cu cele din dreptul construcțiilor, ele nu au aproape nici o influența asupra acestuia.

Explicația consta in faptul ca aceste principii sunt mai mult sau mai puțin vagi și nu in totalitate determinate, ele necesitand o concretizare din partea legiuitorului care, in aceasta materie, dispune de o marja legislativa remarcabila. Aceasta marja este limitata numai de faptul ca art. 20a din GG interzice derivarea negativa de la statu quo. Standardul pus in evidența in 1994, in timpul intrarii in vigoare a art. 20a, nu poate fi pus in cauza. Grație numeroaselor masuri, generate de politicile de mediu la nivel național și european, acest standard este cvasi protejat de pericole. Rangul constituțional al principiilor nu este lipsit de importanța. Chiar daca art. 20a din GG se adreseaza in primul rand legiuitorului, atat executivul, cat și puterea judecatoreasca sunt ținute sa respecte nu numai dreptul constituțional, ci și toate legile care deriva de aici. In privința acestor din urma legi, art. 20a din GG le poate in mod egal servi ca ajutor pentru interpretare. Cu aceasta ocazie, de decretare a lor, puterile executiva și judiciara nu sunt autorizate decat sa umple incertitudinile ramase. Devine la fel de important de știut daca toate principiile codificate prin art. 20a din GG nu sunt ințelese ca fiind prioritare in utilizarea lor fața de legile derivate.

Așa cum am explicat mai sus, toate principiile citate, cu excepția dreptului mediului, constituie norme cuprinse fie in legi ce reglementeaza domenii aflate in corelație cu mediul, fie in art. 20a din GG.[4] Faptul ca aceasta codificare a lor se poate datora dreptului internațional, nu pare sa aiba importanța, deoarece judecatorii germani nu aplica numai legile naționale in deciziile lor. Dreptul german are o concepție dualista asupra relațiilor dintre dreptul internațional și dreptul național. Reglementarile de drept internațional trebuie mai intai transpuse in dreptul național, inainte de a deveni aplicabile. Judecatorii nu sunt deci, nici obligați, nici autorizați sa recurga la dreptul internațional. Principiile existente numai in dreptul internațional nu sunt deci, in definitiv, aplicate de judecatorul german.

1.2. Evaluarea de mediu.

Dupa transpunerea directivei europene corespunzatoare, dreptul german cunoaște acum și o anumita procedura pentru distingerea efectelor pe care le pot avea planurile de mediu.

Cercetarile se fac in timpul planificarii urbanistice, cu ajutorul unui studiu de impact asupra mediului. Desfașurarea acestui studiu este descrisa de alin. 4 al § 2 din BauGB: "Pentru asigurarea intereselor de protecție a mediului () se va efectua un studiu de impact asupra mediului, orice efect considerabil urmand a fi determinat apoi descris și evaluat in raport []. Comuna decide, pentru fiecare plan de urbanism, importanța și precizia pe care trebuie sa le aiba aceste cercetari pentru a putea servi la punerea in balanța cu celelalte interese. Studiul se va concentra pe ceea ce pare plauzibil conform metodelor recunoscute, starii actuale a știintei si importanței planificarii avuta in vedere. Rezultatul sau va fi luat in calculul de la momentul punerii in balanța".

Anumite planuri de urbanism nu sunt supuse unui asemenea studiu. Excepția s-ar putea datora fie faptului ca ar fi supuse unui studiu mai specific, fie faptului ca impactul lor asupra mediului poate fi exclus inca de la inceput. Acesta este cazul planurilor de urbanism prevazute de alin. 4 al § 1 din BauGB, care oricum nu sunt decat informale, al planurilor reglementate de § 13 din BauGB, carora li se aplica o procedura simplificata, al planurilor de construire pentru dezvotarea interna, distinse prin § 13a din BauGB, precum și al reglementarilor de dezvoltare, de modificare și pentru sectoarele exterioare, in condițiile § 34 alin. 4 și § 35 alin. 6 din BauGB.

Deoarece, cu aceste excepții, toate planurile de urbanism sunt supuse unui studiu de impact asupra mediului, este imposibil de a aprecia cantitatea lor. In acest context, trebuie subliniat faptul ca studiile de impact asupra mediului sunt efectuate de catre comuna, care este autorul planurilor, și ca nu mai exista o alta autoritate, centrala sau chiar superioara, care sa analizeze planurile.

Nu exista un control extern. Totuși, atat planurile de utilizare a suprafețelor, cat și planurile de construcții care nu au la baza un plan de utilizare a suprafețelor, trebuie sa fie autorizate de autoritatea administrativa superioara. Aceasta este investita cu supravegherea juridica, fapt ce implica puterea de a verifica legalitatea planului in sine și de a controla daca studiul de impact asupra mediului a fost efectuat. De altfel, rezultatul studiului de impact asupra mediului trebuie sa fie și publicat.

In momentul in care o Curte trebuie sa verifice un plan de urbanism, ea poate cu aceasta ocazie sa controleze daca studiul de impact asupra mediului a fost bine efectuat. Conform Tezei I a alin. 1 al art. 214 din BauGB, Curtea trebuie sa ia in considerație daca studiului de impact asupra mediului a fost complet omis. Atunci cand in studiu s-a comis o eroare, i se acorda importanța cuvenita numai in situația in care interesele de mediu nu au fost studiate intr-un mod satisfacator, comuna cunoscand sau trebuind sa cunoasca eroarea, care era evidenta și producea efecte asupra rezultatului pus in balanța. Toate aceste erori trebuie invocate la comuna, intr-un interval de 1 an care, potrivit § 215 din BauGB, curge incepand cu data notificarii planului.

In afara studiului de impact asupra mediului prevazut de BauGB, care se refera la un plan, grație transpunerii unei directive europene, exista acum și un alt studiu de impact asupra mediului. Acesta din urma se efectueaza in relație cu un proiect concret și este reglementat in UVPG.[5] Acestui studiu nu ii sunt supuse numai proiectele de urbanism enumerate in anexa acestei legi. Reglementarea privește toate proiectele pentru care, datorita dimensiunilor, amplasamentului și naturii lor se poate prevedea in mod cert ca vor avea efecte cu impact asupra mediului.

Studiul prevazut de UVPG este un studiu integrat, efectuat de catre autoritatea care va decide in același timp și licențierea proiectului. In cazul in care un proiect necesita mai multe aprobari, diferitele studii necesare vor fi efectuate separat in timpul procedurii de autorizare, iar rezultatele lor vor fi rezumate intr-un bilanț, de catre autoritatea responsabila, conform legilor Landurilor. Nu are loc un control extern asupra rezultatelor.

Studiul de impact asupra mediului, efectuat potrivit UVPG, poate fi supus unui control judiciar complet. Foarte rar un studiu omis sau greșit poate conduce la introducerea in cauza a autorizației. Aceasta se datoreaza faptului ca normele juridice de reglementare a studiilor de impact asupra mediului nu includ drepturi subiective. Din acest motiv, terții se afla in imposibilitate de a-și intemeia o plangere in fața Curții cu privire la un studiu omis sau greșit.

De o maniera generala, studiile de impact asupra mediului privind un plan sau un proiect concret se efectueaza o singura data. O repetare sau un control ulterior al studiului nu sunt deci necesare.

Se poate totuși cere un nou studiu, atunci cand un proiect supus unui studiu de impact asupra mediului este realizat in domeniul aplicarii unui plan de construcții și daca la punerea in aplicare a acestuia s-a realizat deja un studiu de impact. Pentru a evita un dublu control in aceste cazuri, § 17 din UVPG prevede o limitare a studiului: "In cazul unde studiul de impact este realizat in timpul punerii in opera a unui plan de construcții și in procesul de autorizare al acestuia, el poate fi redus la cautarea de impacte adiționale sau divergente in procedurile privind proiectul concret."

1.3. Dreptul publicului la informare si participare.

Germania și-a indeplinit obligația de transpunere a directivei europene privitoare la accesul publicului la informația de mediu. Acest fapt menține existența unui drept subiectiv la informația privind mediul. Din cauza structurii federale, acest drept nu poate fi derivat dintr-o lege unica. Exista la nivel federal o lege principala - UIG,[6] care garanteaza accesul la informația de mediu prin competența autoritaților federale. Totuși, nivelul federal nu poseda competența necesara pentru a garanta in mod egal accesul la informația de mediu, așa cum este el gestionat de Landuri. Acest acces este garantat prin diverse legi ale Landurilor, care reglementeaza informația de mediu. Aceste legi insa nu exista peste tot, in fiecare Land.

§ 3 alin. 1 din UIG garanteaza fiecarui individ accesul nelimitat la informațiile de mediu disponibile. Acest drept este limitat doar de interese publice contrarii, așa cum sunt ele enumerate in detaliu in § 8 din UIG, al carui alin. 1 stipuleaza: "In cazul in care transmiterea de informații poate avea consecințe negative asupra:

a)    relațiilor internaționale, apararii sau asupra bunurilor de protecție și securitate publica;

b)    confidențialitații consultarii dintre autoritațile insarcinate cu informația, in sensul § 2 alin. 1;

c)    derularii unor procese judiciare aflate in curs, a dreptului oricarei persoane la un proces echitabil ori la realizarea anchetelor penale sau disciplinare, ori a anchetelor privind contravenții administrative sau;

d)    starii naturii și a elementelor sale, in sensul § 2 alin. 3, sau bunurilor de protecție, in sensul § 2 alin. 3,

cererea se va respinge, daca nu predomina interesul public pentru publicare. Accesul la informațiile de mediu privind emisiile nu poate fi refuzat pentru rațiunile enumerate la pct. nr. 2 și pct. nr. 4."

Alte excepții se gasesc in alin. 2 al aceluiași paragraf: "In masura in care o cerere:

a)    a fost efectuata in mod abuziv;

b)    se refera la o notificare interna a unei autoritați insarcinata in sensul § 2 alin. 1;

c)    este efectuata pe langa o autoritate care nu dispune de informațiile de mediu cerute și daca cererea nu poate fi transmisa cum prevede § 4 alin. 3;

d)    se refera fie la accesul la documente care se afla in curs de a fi completate, fie la documente inca negestionate sau in curs de a fi soluționate ori

e)    este prea nedefinita și nu este bine precizata,

autoritatea competenta in sensul § 2 alin. 2, dupa trecerea termenului acordat, o va respinge, daca nu predomina interesul public pentru publicarea sa."

Celelalte interese contradictorii se gasesc enumerate in alin. 1 al § 9 din UIG, care dispune: "In masura in care:

a)    transmiterea de informații conduce la revelarea de informații private asupra unei persoane și astfel intra in opoziție cu interesele acelei persoane;

b)    proprietatea intelectuala, in special dreptul de autor, sunt violate prin transmitere;

c)    transmiterea duce la revelarea de secrete comerciale, de secrete de intreprindere, de informații supuse regimului secretului fiscal sau statistic,

cererea va fi refuzata, daca persoanele interesate nu accepta transmiterea lor sau daca nu predomina interesul public. Accesul la informațiile de mediu privind emisiile nu poate fi refuzat pentru rațiunile enumerate la pct. nr. 1 și nr. 3. Inainte de a lua decizia definitiva privind revelarea informațiilor protejate prin pct. 1 - 3, persoanele interesate vor fi consultate. Faptul ca o persoana poate fi afectata in sensul prevazut la pct. 3, este in general dedus de catre autoritațile competente, inca din momentul in care informația solicitata a fi transmisa este caracterizata, de catre persoanele interesate, ca fiind un secret de intreprindere sau un secret comercial. In momentul cand autoritatea competenta cere o caracterizare privind natura informației, persoanele eventual afectate trebuie sa demonstreze ca intr-adevar este vorba de un secret de intreprindere sau de unul comercial."

Alin. 2 al normei conține și el restricții: "Informațiile in materie de mediu pe care o terța persoana privata le-a comunicat unei autoritați, fara a fi juridic obligata și a caror revelare poate avea consecințe negative pentru ea, nu pot fi facute accesibile fara asentimentul acelei persoane, decat daca interesul public predomina. Accesul la informațiile de mediu privind emisiile nu poate fi refuzat pentru rațiunile enumerate la teza 1."

Dreptul la liberul acces la informațiile in materie de mediu nu a beneficiat de o transpunere specifica și in contextul dreptului construcțiilor.

Participarea publicului la nivel de elaborare de planuri este reglementata de § 3 din BauGB. Aceasta participare este divizata in doua etape: prima constand in informarea cetațenilor cat mai repede posibil asupra obiectivelor și scopurilor generale ale planificarii, iar cea de a doua constand in punerea la dispoziția publicului a proiectelor de planuri directoare.

Prima etapa a participarii publicului este detaliata de § 3 alin.1 din BauGB: "Cetațenii trebuie informați in mod public și cat mai repede posibil asupra obiectivelor și scopurilor generale ale planificarii, a principalelor soluții alternative avute in vedere pentru configurația sau dezvoltarea unei zone, a efectelor deja previzibile ale planificarii, trebuind sa li se dea posibilitatea de exprimare și de a primi explicații. Informarea și discuțiile pot fi omise atunci cand:

un plan de construcție este stabilit sau abrogat, nefiind urmat de efecte, sau fiind urmat numai de efecte neglijabile asupra zonei afectate de plan și asupra celor invecinate, sau cand

informațiile și discuțiile au avut deja loc pe un alt fundament.

Informația și discuțiile sunt urmate de procedura prevazuta de alin. 2, chiar daca discuțiile vor conduce la o modificare a planificarii."

Alin. 2 trateaza apoi procedura privind proiectele de planuri directoare: "Proiectele de planuri urbanistice trebuie puse la dispoziția publicului pentru o durata de o luna, insoțite de un raport explicativ și de luarile de poziție privind mediul, deja accesibile și considerate ca fiind importante de catre comuna. Locul și durata punerii la dispoziție, cat și o indicație asupra informațiilor de mediu accesibile trebuie aduse la cunoștința publicului cu cel puțin o saptamana in avans și in formele utilizate la nivel local, facand mențiunea posibilitații luarii de poziție in perioada in care proiectul este pus la dispoziția publicului, precum și a faptului ca orice luare de poziție netransmisa in termenul prevazut nu poate fi luata in considerație pentru decizia finala privind planul de urbanism. Pe de alta parte, fiind facuta mențiunea ca cererea prevazuta de § 47 din VwVfG[7] nu poate fi ținuta daca ea se intemeiaza pe obiective pe care petentul nu le-a anunțat inca sau le-a anunțat cu intarziere perioadei punerii la dispoziție, dar se dovedește ca la acel moment ar fi fost capabil sa o faca (). Obiecțiunile primite in limitele termenului vor fi examinate, rezultatul obținut urmand sa faca parte din proiectul de plan. In cazul unde mai mult de 50 persoane au luat poziție, aducand mai mult sau mai puțin aceleași motive, rezultatul nu mai poate fi comunicat individual, ci facut public printr-o dispoziție oficiala. Locul unde va avea loc aceasta comunicare se va aduce la cunoștința publicului in formele utilizate la nivel local."

Paragraful § 13 prevede excepțiile pentru planurile directoare de urbanism, acestea putand fi modificate sau completate printr-o procedura simplificata. In acest caz, autoritatea poate alege intre a da cetațenilor interesați posibilitatea de a lua poziție intr-un termen corespunzator sau de a proceda la punerea la dispoziție in virtutea § 3 alin. 2.

Aceasta norma se aplica de asemenea prin trimitere la decret, la forma unei proceduri accelerate a unui plan de construcție pentru dezvoltarea interna, așa cum este reglementata de § 13a din BauGB, la statutul menționat de § 22 alin. 9 din BauGB, care are ca obiect salvgardarea zonelor cu funcțiuni turistice, la statutele sectoarelor interioare, conform § 34 alin. 4 tezele nr. 2 - 3, și in ultimul rand la statutele sectoarelor exterioare, prevazute la § 35 alin. 6 din BauGB.

In privința proiectelor individuale, participarea publicului nu are loc numai daca autorizarea proiectului se efectueaza sub forma de decizie pentru stabilirea unui plan. Daca acesta este cazul, comuna in care se situeaza proiectul ia poziția, conform § 73 din VwVfG, de a pune oficial la dispoziție planul pentru o luna, inaintea expirarii unui termen de trei saptamani, care incepe de la primirea ultimului plan. Aceasta punere la dispoziție poate fi omisa daca cercul persoanelor interesate este limitat și daca acestora li se acorda separat posibilitatea de a lua cunoștința despre plan, in limitele unui termen potrivit. Punerea la dispoziție se va aduce la cunoștința publicului in formele utilizate la nivel local.

Dupa cum deja am evocat anterior, procedurile care permit publicului participarea la elaborarea de planuri nu se desfașoara in aceeași forma și in privința planurilor directoare de urbanism sau a unor anumite statute urbanistice specifice, ca și cea pentru toate celelalte decizii de stabilire de planuri.

Așa cum am aratat, publicul este consultat, adica i se acorda posibilitatea luarii la cunoștința a proiectelor și a enunțurilor de obiecțiuni. Orice obiecțiune ridicata cu respectarea termenului prevazut va fi examinata, iar rezultatul inclus. Cu toate acestea, nu exista obligația de a fi respectat.

Timpul la sfarșitul caruia publicul trebuie sa ia la cunoștința proiectele nu este in mod explicit fixat de lege. Teza I a alin. 1 al § 3 din BauGB stipuleaza numai ca cetațenii trebuie informați in mod public și cat mai repede posibil asupra obiectivelor și scopurilor generale ale planificarii, a principalelor soluții alternative avute in vedere pentru configurația sau dezvoltarea unei zone, a efectelor deja previzibile ale planificarii.

Aceasta implica faptul ca participarea nu poate incepe numai cand planificarea este practic terminata și, deci, publicul nu o mai poate influența. Pe de alta parte, aceasta implica, de asemenea, și faptul ca participarea nu poate avea loc atunci cand obiectivele planificarii nu sunt inca suficient detaliate. De aceea, la nivel de practica, participarea publicului are loc ulterior deciziei comunei privind elaborarea planurilor de construcții.

Punerea la dispoziție a planurilor de catre comuna urmarește aducerea la cunoștința publicului, prin formele uzuale locale, de regula prin afișaj sau prin comunicate de presa. La fel, și pentru deciziile comunei privind elaborarea de planuri care, de asemenea, trebuie aduse la cunoștința publicului, prin formele uzuale locale. Daca planurile necesita consimțamantul autoritaților superioare, deciziile acestora trebuie de asemenea sa fie publicate in formele utilizate local. De abia dupa acestea, planul obține validitate juridica.

Asociațiile private nu joaca un rol important in elaborarea de planuri. § 4 din BauGB nu prevede numai o procedura pentru participarea instituțiilor purtatoare ale interesului public. In acest context, prin institutii purtatoare ale interesului public, se ințeleg numai autoritațile administrative și reprezentanții altor instituții publice, cum ar fi bisericile, camerele de comerț și industrie, etc. Organismele private pot rareori fi insarcinate cu interese publice, și aceasta numai printr-o rațiune legislativa, așa cum este cazul centralelor electrice private.

O lege a asociațiilor nu este prevazuta de dreptul construcțiilor. Reglementari exista numai in cadrul dreptului privind protecția naturii, al legii privind studiile de impact asupra mediului, al legii privind protecția contra emisiilor și al legii privind aprovizionarea cu apa. Asociațiile recunoscute de lege in privința protecției naturii și a conservarii peisajului, care sunt, intre altele, abilitate sa sesizeze judecatorul, nu sunt recunoscute ca instituții insarcinate cu interes public in cadrul elaborarii planurilor directoare de urbanism. Ele sunt limitate la procedura de participare prevazuta de § 3 din BauGB.

Judecatorul poate controla, atunci cand este insarcinat cu verificarea legitimitații unui plan director de urbanism, daca procedura de participare a publicului a fost efectuata. Aceasta situație este identica cu cea a studiului de impact asupra mediului.

Aici principiul "menținerii in vigoare a planurilor"[8] predomina, ceea ce face ca o eroare in timpul elaborarii planurilor sa nu duca neaparat la consecințe in afara controlului judiciar. De maniera generala, urmand § 214 alin. 1 teza 2, o violare a regulilor privind procedura de participare nu este susceptibila sa antreneze nulitatea planului. Aceasta nu incadreaza cazul in care, daca la aplicarea acestor dispoziții, anumite persoane afectate de masuri nu au putut participa, iar interesul lor era nesemnificativ sau a fost luat in considerație in decizie.

1.4. Articularea dreptului urbanismului cu dreptul mediului.

Dreptul mediului și dreptul urbanismului fac obiectul unor legislații diferite. In privința codificarii, cele doua domenii sunt strict separate. Dreptul construcțiilor este codificat la nivel federal prin BauGB, iar la nivel de Landuri prin codurile respective ale construcțiilor. Dispoziții specifice dreptului mediului se afla reglementate in conținutul diverselor legi, atat la nivel federal, cat și la nivelul Landurilor. Proiectul de punere in practica a unui cod general al dreptului mediului nu distinge prea mult o integrare a dreptului construcțiilor.

De asemenea, o integrare directa a dispozițiilor corespunzatoare dreptului mediului in reglementarile specifice dreptului construcțiilor nu exista. De aceea, legile respective trebuie examinate intr-o maniera consecutiva. Cateodata, BauGB face trimitere explicita la normele de dreptul mediului. In consecința, protejarea obiectivelor de conservare, in sensul §1 alin. 6 teza 7 din BauGB, a obiectelor de protecție a teritoriului de importanța comunitara și a zonelor europene de protecție a pasarilor, menționate in legea federala privind protecția naturii, fac parte din principiile de baza, care trebuie respectate in momentul elaborarii planurilor.

Prin alin. 3 al § 1a din BauGB se impune luarea in considerare a regulilor legii federale privind protecția naturii, care cere, la elaborarea planurilor de construcții, o evitare și o compensare a atingerilor, prejudiciilor, aduse aspectului peisajului prin functionarea și productivitatea surselor de perturbare a echilibrul natural.

Dreptul mediului este direct aplicabil la masurile luate in dreptul construcțiilor. Pentru proiectele care necesita un permis de construire, dar nu o autorizare la nivel de drept al mediului, autoritatea competenta trebuie deja sa verifice conformitatea cu legislația de mediu. Nu exista o procedura specifica pentru aplicarea regulilor de dreptul mediului la proiectele de construcții. Autoritatea insarcinata cu proiectul trebuie sa aplice regulile de dreptul mediului, in mod egal și in aceeași masura, așa cum le-ar fi aplicat autoritațile de mediu.

In general, autorizațiile de mediu au un efect de concentrare, adica acestea includ in sine permisiunea acordata la nivel de drept de construire. De aceea, autoritatea competenta trebuie ca, inainte de a elibera autorizația, sa trateze toate problemele de dreptul construcțiilor care pot surveni. Un permis izolat de construire nu poate fi din acest motiv acordat.