Trasaturile juridice ale contraventiei

Trasaturile juridice ale contraventiei

Pornind de la definitia contraventiei putem identifica trei trasaturi ale acesteia. In doctrina elaborata inainte de intrarea in vigoare a Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 se analizeaza trei trasaturi ale contraventiei: fapta savarsita cu vinovatie, fapta care prezinta pericol social mai redus decat infractiunea si fapta care este prevazuta de lege sau alte acte normative[1]. Ulterior, dupa intrarea in vigoare a noii legi cadru, unii autori nu mai retin pericolul social ca trasatura a contraventiei, in timp ce altii considera ca nu se poate renunta la aceasta trasatura, desi legea noua nu o mai prevede in mod expres.

Intr-o lucrare recenta s-au mai evidentiat ca trasaturi ale contraventiei tipicitatea, antijuridicitatea, vinovatia si legalitatea[2].

Din analiza prevederilor articolului 1 al Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 aprobata prin legea nr. 180/2002, in opinia celor mai multi autori se desprind trei trasaturi ale contraventiei, trasaturi care ne permit sa o deosebim de alte forme de ilicit. Aceste trasaturi sunt:

a.      Fapta care aduce atingere unor valori sociale;

b.      Fapta savarsita cu vinovatie;

c.      Fapta prevazuta si sanctionata de legi si alte acte normative expres determinate prin lege.[3]

a.      Fapta care aduce atingere unor valori sociale generice

Alaturi de infractiune, contraventia este singura fapta ilicita care aduce atingere unor valori sociale generice, respectiv, prin savarsirea unei contraventii, se aduce atingere unor valori care intereseaza intreaga comunitate. Daca prin alte forme de ilicit se aduce atingere, in general, unor relatii sociale care reglementeaza buna desfasurare a activitatii intr-un anumit domeniu sau unor drepturi subiective ori interese legitime, prin savarsirea unei contraventii se lezeaza valori care sunt ale intregii comunitati. Raspunderea civila se angajeaza prin savarsirea unei fapte ilicite care produce un prejudiciu unei persoane; in cazul unei abateri disciplinare se aduce atingere unor relatii care ocrotesc raporturile de munca; raspunderea administrativ disciplinara a functionarului public se declanseaza, de asemenea, in cazul comiterii unei fapte care aduce atingere raporturilor de serviciu. Cand o fapta este prevazuta insa intr-un text legal ca fiind contraventie, se considera ca acea fapta aduce atingere unor valori sociale generice.

De aceea a fost criticata in doctrina tendinta de a se sanctiona contraventional multe fapte care aduceau atingere doar unor relatii sociale cu privire la incalcarea raporturilor de munca, fapte care constituiau de fapt abateri disciplinare[4].

Si Curtea Europeana a Drepturilor Omului apreciaza ca prin savarsirea unei contraventii se aduce atingere unor valori ale intregii comunitati, atata timp cat dispozitia incalcata prin savarsirea contraventiei are un caracter general si nu se adreseaza unui grup de persoane determinat, ci tuturor cetatenilor; aceasta prevedere stabileste un anumit comportament, iar prin sanctiunea atrasa de nerespectarea ei se incearca in acelasi timp atat sa se previna cat si sa se reprime[5].

Consideram asadar, ca prima trasatura a contraventiei o reprezinta atingerea adusa unor valori apartinand intregii comunitati. Numai o fapta care aduce atingere unor relatii sociale care intereseaza comunitatea in ansamblul ei poate fi considerata contraventie, in caz contrar fiind in prezenta unei alte forme de ilicit, astfel incat, datorita acestei trasaturi se poate face distinctia intre contraventie si alte fapte ilicite.

b.     Fapta savarsita cu vinovatie

Aceasta trasatura este comuna majoritatii faptelor ilicite, intrucat, in dreptul romanesc, raspunderea obiectiva este intalnita destul de rar si intotdeauna in ceea ce priveste declansarea unei raspunderi cu caracter reparator, niciodata in ipoteza angajarii unei raspunderi cu caracter represiv. Pentru a interveni raspunderea contraventionala, trebuie ca subiectul activ al contraventiei sa fie vinovat de comiterea acesteia. Doctrina defineste vinovatia ca reprezentand starea subiectiva a autorului faptei ilicite, in momentul incalcarii ordinii de drept, exprimand atitudinea psihica negativa a acestuia fata de interesele si valorile sociale ocrotite de normele juridice.

Legea-cadru nu consacra insa o definitie a vinovatiei, rezultand ca au aplicabilitate principiile prevazute in Codul penal (art.19).

Potrivit acestui articol, vinovatia exista numai atunci cand fapta ilicita este savarsita cu intentie sau din culpa. Intentia, la randul ei, este de mai multe feluri:

a) intentie directa, atunci cand faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si urmareste producerea ori comiterea acelui rezultat;

b) intentie indirecta atunci cand faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu urmareste ca el sa se produca, insa accepta posibilitatea interventiei lui.

Din culpa, o fapta antisociala se poate produce in urmatoarele imprejurari:

a) atunci cand faptuitorul (contravenientul) prevede rezultatul faptei sale, nu-l accepta si socoteste fara temei ca nu se va produce, situatie care reprezinta usurinta sau culpa cu previziune;

b) atunci cand subiectul activ al faptei nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada, suntem in prezenta neglijentei sau a culpei fara previziune (culpa in omitendo).

Indiferent de formele pe care le imbraca, vinovatia releva faptul ca subiectul de drept (cu exceptia neglijentei) este constient ca fapta sa este contrara legii, ca ea produce anumite urmari periculoase pentru societate si ca, in ciuda acestui fapt, el o comite. Ca si in cazul infractiunii, vinovatia constituie latura subiectiva a contraventiei.

Ilicitul contraventional poate consta in una din urmatoarele categorii de atitudini:

- o actiune;

- o inactiune;

- fapte cu caracter mixt, omisive si comisive, in acelasi timp.

Raportat la persoanele juridice, doctrina dreptului penal admite existenta vinovatiei persoanei juridice, vinovatie proprie acestor entitati, care nu se confunda cu vinovatia membrilor persoane fizice, vorbindu-se de o culpa colectiva, imputabila persoanei juridice[6].

In dreptul contraventional, raspunderea persoanei juridice a fost prevazuta, intr-o forma mai restransa sau mai extinsa, de toate actele normative cadru, care au reglementat aceasta materie.

In materie contraventionala, gradele vinovatiei nu sunt importante, intrucat potrivit legislatiei in vigoare, raspunderea contraventionala se angajeaza indiferent daca fapta este savarsita cu intentie sau din culpa.

c.      Fapta prevazuta si sanctionata de legi si de alte acte normative expres determinate prin lege.

Aceasta trasatura permite, de asemenea, delimitarea contraventiei de alte forme de ilicit juridic.

La fel ca in materie penala, in dreptul contraventional opereaza principiul legalitatii stabilirii si sanctionarii contraventiilor. Pentru a putea fi in prezenta unei contraventii este necesar ca printr-un text expres sa fie descrisa activitatea care constituie contraventie. De asemenea, norma juridica trebuie sa prevada si o sanctiune aplicabila persoanelor care savarsesc fapta descrisa. Sub aspectul modului in care se intalnesc normele de sanctionare contraventionala in dreptul obiectiv, putem vorbi de norme contraventionale care formeaza obiectul unui act normativ, norme contraventionale cuprinse in acte normative care reglementeaza anumite domenii de activitate.

Datorita acestei trasaturi a contraventiei se poate face distinctie de alte forme de ilicit juridic, care nu necesita descrierea amanuntita a conduitei ilicite. Astfel, in materie civila constituie fapta ilicita si atrage raspunderea civila delictuala orice fapta care, aducand atingere dreptului obiectiv, produce un prejudiciu unei persoane. De asemenea, in cazul unei abateri disciplinare nu este necesara descrierea in parte a fiecarei conduite ilicite, incalcarea obligatiilor din contractul de munca sau din actele normative care reglementeaza acest domeniu putand constitui abatere disciplinara.

Aceasta trasatura a contraventiilor ajuta si la delimitarea contraventiei de infractiune. Spre deosebire de sistemele de drept in care contraventia este o forma a ilicitului penal si care presupun stabilirea contraventiilor prin acte normative specifice dreptului penal, in tara noastra se pot stabili si sanctiona contraventii printr-o multime de acte normative, in timp ce, in materie penala incriminarea se produce intotdeauna prin lege organica.

Aceasta a doua trasatura a contraventiei se mai numeste si legalitatea contraventiei sau legalitatea contraventionalizarii[7] si ea reprezinta un transfer in materia contraventionalului a principiului din dreptul penal "nullum crimen sine legem, nulla poena sine lege" (nici o infractiune nu exista in absenta legii si nici o pedeapsa nu exista fara sa existe lege).

La nivel central, identificam urmatoarele organe care pot reglementa, in prezent, contraventii:

1. Parlamentul reprezinta prima autoritate competenta sa reglementeze contraventii. Primul act normativ prin care se pot reglementa contraventii este astfel legea, desi art.1 din Ordonanta de Guvern nr. 2/2001 nu precizeaza la care tip de lege se refera textul respectiv.

Analizand prevederile Constitutiei vom constata ca materia contraventionala nu este rezervata domeniilor de reglementare ale unei legi organice, de unde concluzia ca reglementarea contraventionala este de domeniul legii ordinare.

Art.2 alin.(1) prevede in mod expres ca prin lege, ca si prin Hotarare de Guvern si prin Ordonanta de Guvern, pot fi stabilite si sanctionate contraventii in toate domeniile de activitate.

2. Guvernul este cea de-a doua autoritate publica la nivel central, care este competenta sa stabileasca reglementari in materie contraventionala. El isi realizeaza aceasta competenta prin Ordonante de Guvern (simple sau de urgenta) sau prin Hotarari de Guvern.

La nivel judetean si local pot fi stabilite contraventii prin:

- hotarari ale consiliului judetean, ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti si ale celui local, prin care pot fi stabilite si sanctionate contraventii in toate domeniile de activitate in care acestora li s-au stabilit atributii prin lege, in masura in care in domeniile respective nu sunt stabilite contraventii prin legi sau prin hotarari ale Guvernului.

- hotarari ale sectoarelor municipiului Bucuresti pot reglementa contraventii numai in domeniile care sunt prevazute expres de art. 2 alin. 3 din Ordonanta de Guvern nr. 2/2001[8].

Enumerarea continuta de articolul mai sus mentionat este enuntiativa, nu limitativa, in sensul ca se recunoaste posibilitatea pentru Consiliul General al Municipiului Bucuresti de a stabili si alte domenii de activitate din competenta consiliilor locale in care acestea sa poata stabili si sanctiona contraventii.

Art.3 alin.(1) din actul normativ-cadru prevede ca actele normative prin care se stabilesc contraventii vor trebui sa cuprinda, in mod obligatoriu:

a) descrierea faptelor ce constituie contraventie;

b) sanctiunea care urmeaza sa se aplice pentru fiecare dintre acestea. In cazul in care se aplica sanctiunea amenzii, actul normativ va trebui sa cuprinda limita minima si maxima a acestei sanctiuni sau, dupa caz, cote procentuale din anumite valori;

c) pot fi cuprinse si anumite tarife de determinare a despagubirilor pentru pagube pricinuite prin savarsirea contraventiilor.

Legea instituie principiul potrivit caruia actele normative contraventionale intra in vigoare in termen de 30 zile de la data cand au fost publicate sau, dupa caz, de la data publicarii, iar in cazul hotararilor consiliilor locale sau judetene, punerea in aplicare se face si cu respectarea conditiilor prevazute la art.5 alin.(2) din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001.

In cazuri urgente, legiuitorul ingaduie ca actul normativ contraventional sa poata intra in vigoare si intr-un termen mai scurt, fara ca acesta sa poata fi mai mic de 10 zile.

Fata de aceasta trasatura a contraventiei, mentionam existenta principiului legalitatii in materie contraventionala, care presupune doua aspecte:

- legalitatea contraventionalizarii - care semnifica faptul ca reprezinta contraventii numai faptele considerate ca atare prin legi, ordonante de Guvern, hotarari de Guvern si alte acte normative prevazute de lege;

- legalitatea sanctionarii contraventionale - care, in conceptia noastra presupune la randul ei doua aspecte.

Primul aspect vizeaza posibilitatea aplicarii doar a sanctiunilor contraventionale stabilite de organele competente in materie contraventionala.

De la acest principiu exista si o exceptie, si anume sanctiunea avertismentului, in privinta careia, datorita caracterului sau moral, legiuitorul admite posibilitatea aplicarii lui si atunci cand legea nu-l prevede expres.

Cel de-al doilea aspect vizeaza redactarea si emiterea actelor normative contraventionale cu respectarea clauzelor prevazute de legiuitor.