De ce au fost tara romaneasca si moldova tari separate ?

DE CE AU FOST TARA ROMANEASCA SI MOLDOVA TARI SEPARATE ?

Dualismul politic romanesc. Problema unirii Principatelor Romane a f( pusa adeseori, in chip stiintific sau in legatura cu anume comemorari; s-a lami aproape definitiv cand si cum s-a nascut, in legatura cu secolul nationalitatii' ideea unitatii nationale la romani, in ce imprejurari interne si internationale izbandit Unirea de la 1859.

Dar fata cealalta a problemei e mult mai putin cunoscuta si totusi trebi pusa neaparat, ca s-o intelegem pe cea dintai. De ce s-au format in veacul al XIV-1< aproape in acelasi timp, doua state romanesti, Tara Romaneasca si Moldova, si de veacuri de-a randul, au ramas fata in fata, adesea dusmane? Era aceasta o simt intamplare, sau dualitatea formei de stat corespunde unor cauze adanci, unor deoseb organice, geografice si economice, multa vreme mai tari decat unitatea etnica?

intrebarea este cu atat mai legitima, cu cat alte popoare, cel francez, englez si cel spaniol, si-au facut unitatea politica la sfarsitul Evului Mediu, intr epoca in care ideea nationala nu facea inca parte din patrimoniul sufletesc omenirii. Istoricii nostri, incepand cu paginile poetice ale lui Nicolae Balcescu d Istoria lui Mihai Viteazul au aratat doara, cu o fericita comparatie, unitatea organi a pamantului romanesc: o cetate, podisul Ardealului, incercuita de munti, povarnisurile dealurilor si cu santurile cu apa de jur imprejur.

Aceasta unitate, care e o unitate geografica si economica in acelasi tim trebuia sa dea o unitate politica si totusi, timp de cinci veacuri, n-a fost asa. E datoria istoricului sa raspunda de ce, impotriva aparentelor favorabile, au fost, in . acest lung rastimp (tocmai 500 de ani de la intemeierea Moldovei-1359-pana Unire-1859), doua state romanesti cu doua domnii.

Nu e vorba de o impartire multipla, pe provincii, ca a Italiei sau a German medievale, ci de un aspect politic special, care n-are elemente de comparatie Europa, cel putin pentru o durata asa de lunga: dualismul politic romanesc.

Problema acestui dualism apare astfel ca una din cele mai importante si m; complicate din istoria noastra.

Aspectul geografic al chestiunii. Ca sa intelegem problemele de geograf politica, trebuie sa pornim de la geografia fizica, in cazul nostru - de la acea unita a pamantului romanesc, de care am pomenit mai sus. Aceasta unitate este o realitate dar cu conditia ca podisul Ardealului, care formeaza centrul acestui sistem de provincii si elementul de legatura intre ele, sa fie in stapanire romaneasca. Fara Ardeal, oricine isi da seama, privind harta, ca Moldova si Tara Romaneasca sunt doua provincii excentrice, carora le lipseste tocmai nucleul central. Este, deci, sigur ca punctul de plecare al situatiei speciale in care a trait politiceste poporul romanesc timp de atatea veacuri este stapanirea Ardealului de unguri. Rupandu-se unitatea pamantului romanesc, prin stapanirea straina in podisul Transilvaniei, regiunile / ramase libere nu mai formau, impreuna, o unitate teritoriala si de aceea n-au putut forma nici o unitate politica.

'Cucerirea Ardealului de unguri, care trebuie pusa in veacul al Xl-lea, este anterioara nasterii primului stat romanesc in nordul Dunarii, caci conditiile economice si culturale din acea epoca nu ingaduisera inca romanilor trecerea de la conceptia de trib (voievodate) la aceea de stat. Asadar, atunci cand, abia in veacul al XlV-lea, romanii, in urma schimbarii imprejurarilor de la Dunarea de Jos - deschidere de drumuri comerciale, influente culturale de la vecini - au format state, elementul geografic de unitate nu mai exista de trei secole prin introducerea unui stat puternic militar, de invaziune, in centrul pamantului romanesc. De aceea, in chip fatal, au trebuii sa fie doua state pe teritoriul ramas liber de cucerirea ungureasca.

Problema aceasta a fost intrucatva gresit inteleasa, pentru ca, pana la o vreme, asa-zisul "descalecat', care explica fundarea celor doua Principate Romane, a fost o teorie scumpa istoricilor. Se credea anume ca, in veacul al XlV-lea (de ce tocmai in veacul al XlV-lea?), romanii ardeleni, prigoniti pentru credinta lor rasariteana, au fost nevoiti sa paraseasca in cete mari tara lor de bastina si sa treaca dincolo de munti, in tinuturi aproape pustii, punand temeliile unor state noi. Daca ar fi fost asa (nu examinez aici posibilitatea ca niste fugari sa infiinteze repede state puternice), atunci emigratia pornita in acelasi timp, din acelasi loc si din aceleasi cauze, ar fi putut forma un singur stat. in realitate, nimic, afara de traditii legendare pastrate de cronicari ce scriu cu sute de ani dupa intemeiere, nu dovedeste vreo emigratie in mase mari de romani peste munti, in principate. Trebuie sa renuntam azi la mitul descalecarii. Populatia;romaneasca intemeietoare de stat in Tara Romaneasca si in Moldova a fost de aici. Cel mult, pentru Moldova se poate admite venirea din Maramures a elementelor de conducere, nicidecum, insa, scurgerea unei populatii intregi prin pasurile muntilor. Poporul^rofHariesc_t_ear_ejJ£jQtdeauna era in Campia Munteniei (pastrarea numelui traco-scitic al Dunarii si a terminologiei latine in limba romana o dovedeste), ca si in Moldova, a ajuns la un moment dat, la o maturitate politica si, pe locurile sale stravechi, a fundat, conform cu configuratia geografica a regiunilor, doua state.

In adevar, cele doua regiuni in care s-au infiintat statele romanesti au, pe langa asezarea lor in colt, si o configuratie deosebita care le desparte. in Evul Mediu si chiar mai tarziu, unitatea unui tinut si configuratia sa depind, in~prfmul rand, de directia apelor. Geografii antici, cand descriau o regiune, insemnau totdeauna directia spre care "se indreapta' tinutul iyergit versus septemtrionem). .Muntenia si Moldova au, in aceasta privinta, directii divergente. in epoca medievala, raurile, ca linii de comunicatie, aveau o insemnatate cu mult mai mare decat azi. Nu numai din pricina eventualei navigatii ce s-ar fi facut pe ape, in lipsa unor drumuri lucrate (j mana omeneasca, dar si prin faptul ca, in aceasta epoca, padurile acoperea¹ suprafete cu mult mai intinse ca acum; in tara noastra, acopereau aproape fai intrerupere intreaga campie a Tarii Romanesti, de la Olt pana la marginii Baraganului, si luncile raurilor deschideau drumuri naturale care taiau aceste padur, Erau singurele drumuri prin codrii care purtau numele de Padurea Nebun (Teleorman), Padurea Romanilor (Vlasia), Padurea cea Mare (in Ilfov), ceea ce ara marimea si importanta acestor codri medievali.

Examinand comparativ situatia Munteniei si a Moldovei, din punct de vede al curgerii apelor, constatam aspecte divergente. Muntenia sau Tara Romaneas< formeaza un tinut armonios, de la Carpati -la nord, pana la Dunare -la sud, o ser de rauri, privite schematic, sunt aproape paralele, sunt perpendiculare pe aceste doi granite, ele unesc pasurile muntilor cu Dunarea. Consecinta acestei situatii este unitate a regiunilor dintre munte si Dunare si legaturi stranse intre munte, deal. ses balta. Produsele specifice ale fiecareia din aceste regiuni, care se completeaza, schimba usor; populatia trebuie si poate sa stea in continua legatura. Din prime timpuri ale principatului muntean, in secolul al XlV-lea, constatam din documente populatie deasa in tot sesul si numeroase asezari omenesti stravechi, cu populat romaneasca la baltile Dunarii, mai ales de la Braila pana la Calarasii de azi, ce< ce dezminte hotarat conceptia unui descalecat de populatie de la munte. Legaturi intre munte si Dunare erau asa de stranse si de lesnicioase, incat constatam in acela secol, secolul intemeierii, ca manastirile din muntii Olteniei aveau boga proprietati cu sate la baltile de la gura Ialomitei, si carutele manastiresti cu pes sarat strabateau mereu tara de-a curmezisul. intr-un cuvant, circulatia comercia interna si de tranzit in Tara Romaneasca se facea de la munte spre Dunare si inver aceste drumuri, lunci de rauri, nu se continuau in Moldova, si nu se completau < drumurile acestei tari, care erau indreptate in alta parte.

Moldova are alt aspect hidrografic, raurile ei mai importante nu coboa: perpendicular pe linia muntilor, strabatand toata tara, ca in Muntenia, ci sui paralele cu Carpatii; Siretul, Prutul si Nistrul constituie un fel de bariere spre rasai si izvoarele lor sunt in afara granitelor tarii, in afara tinutului locuit de roman Numai spre varsarea lor ele se apropie intre dansele si anume spre coltul de sud-est tarii, spre gurile Dunarii si Marea Neagra. Din aceasta constatare rezulta intai < Moldova are un sistem hidrografic deosebit, care nu se completeaza, nici nu se leat de acel al tarii vecine. Astfel, legatura de drumuri dintre cele doua principate nu e: naturala si lesnicioasa in primele timpuri. in al doilea rand, constatam ca Moldo este mai putin unitara, mai putin legata decat Tara Romaneasca. De acee principatul moldovean nu s-a format, de la inceput, ca o unitate politica, cuprinzar intreg tinutul de la munte pana la Nistru si la mare. Aceasta unitate s-a facut i etape; este sigur ca primul stat moldovenesc cuprindea numai bazinul raului Moldov 'caci altfel nu ne-am explica de ce tara poarta numele acestui rau secundar. Si m; tarziu, ea a ramas cu amintirea acestei forme de la inceput, pastrand numele raul ramas cu o importanta secundara. inaintarea statului moldovean din coltul c nord-vest spre gurile Dunarii si ale Nistrului, catre care ducea sistemul ei de ape, si facut incet, in vreo 50 de ani, si la 1392 apare prima oara litoralul marii in stapanirea unui domn moldovean. Atunci cand Moldova a ajuns, in sfarsit, vecina cu Tara ^TJomaneasca, aceasta din urma tara era de mult constituita in chip solid.

Drumurile de comert. Apele cu vaile lor au alcatuit cele mai vechi legaturi interne de comunicatie intre sate si tinuturi. Dar, pe langa aceste drumuri locale, avem prin tarile noastre, curand dupa intemeiere, marile drumuri de comert 'international de la sfarsitul Evului Mediu si de la inceputul evului modern. Importanta lor a fost studiata si s-a aratat influenta ce au asupra dezvoltarii noastre sociale si economice, in studiile d-lor N. Iorga, I. Nistor si ale istoricului polon O. Gorka, iar pentru Moldova, si intr-un studiu al autorului acestor randuri¹.

Erau doua drumuri mari: drumul Lembergului (Liovului), prin Moldova si drumul oraselor sasesti din Ardeal, in special Brasovul si Sibiul, prin Tara Romaneasca. Cel dintai, prin capitalurile investite, prin ramificatiile sale departate si prin numarul negustorilor, era mult mai insemnat.

Doua grupuri de orase comerciale din Europa erau interesate in acest tranzit comercial prin Moldova: orasele hanseatice din Germania de nord, care faceau comert cu Polonia, in special comertul cu postavuri, si orasele din Italia-Genova si Venetia - care, din timpul cruciatelor, aveau asezari, adevarate colonii, in Orientul Apropiat si pe coastele Marii Negre. Din Asia se aduceau produsele transportate de caravane pana la tarm, care erau apoi incarcate pe corabiile italienesti si negustorii italieni le schimbau, la Lemberg sau la Cetatea Alba, cu produsele aduse de negustorii din Germania. Legatura cu coloniile italiene se facea intr-o vreme prin Polonia, centrul comertului oriental fiind, de la inceput, Liovul, apoi prin tinuturile tataresti ale Rusiei sudice si in Crimeea, la Caffa, principala colonie genoveza, pe asa-numitul "drum itaresc'. Dupa consolidarea statului moldovenesc, acesta prezenta mai multe garantii de siguranta a marfurilor si a negustorilor, asa ca drumul moldovenesc a inlocuit pe cel tataresc, si capetele lui au fost la Chilia si la Cetatea Alba, in loc de Caffa Crimeii. Italienii erau cei mai mari capitalisti ai Europei la sfarsitul Evului Mediu (se stie ca in aceasta epoca de Friihkapitalismus exista numai capitalismul comercial, nu inca si cel industrial), lombard era numele generic al bancherilor. Numarul mare de italieni bogati si importanta capitalurilor investite de ei pe drumul moldovenesc (pe langa comert, ei inchiriau vamile de la domnul Moldovei si salinele din Galitia de la regele Poloniei) arata rolul european al acestui drum comercial.

Drumul moldovenesc se indrepta, asadar, de la nord spre sud-vest, la Chilia si Cetatea Alba si nu spre Galatii vecini cu Tara Romaneasca, oras care nici nu exista fa secolele al XlV-lea si al XV-lea.

In Tara Romaneasca, in schimb, drumul oraselor sasesti, Sibiul si Brasovul, trecea prin pasurile Turnu-Rosu si Bran si de aici apuca spre Dunare, la Braila, Cetatea de Floci (la gura Ialomitei) si Giurgiu, cele trei porturi ale traficului dunarean, si apoi pe apa, spre mare. Dar, pe langa acest drum spre Marea Neagra, un alt drum mai putin studiat de istorici, dar tot asa de important, dadea o fizionomie deosebita comertului muntean. E vorba de drumul spre Adriatica. Drumul acesta nu era strabatut in intregime de negustorii sasi din Ardeal, in Peninsula Balcanica nu era o linie directa, ci se strabateau drumuri intoarse cu multe intreruperi. Marfurile apusene erau aduse pana la Dunare de raguzani. Se cunoaste rolul important pe care Raguza (Dubrovnik) 1-a jucat in Evul Mediu si pana tarziu, in veacul al XVIII-lea, in negotul Peninsulei Balcanice. Acest oras croat cu civilizatie apuseana, asezat la Marea Adriatica, obtinuse privilegii de negot de la craii sarbi si de la suveranii Imperiului Romano-Bulgar, de la imparatii bizantini si, mai tarziu, si de la padisahul turcesc, ca negustorii de acolo sa poata strabate cu marfurile lor drumurile interioare de uscat ale peninsulei si sa cumpere si sa vanda in targuri. Asezarile lor, cu case de negot si cu biserici catolice, erau pretutindeni si infloreau, la Belgrad, ca si la Sofia, la Cavarna si la Silistra; nimeni nu le putea face concurenta, caci genovezii si venetienii atingeau doar porturile. Nodul de legatura al comertului raguzan cu cel sasesc a fost la Vidin, oras pentru care raguzanii aveau un privilegiu de comert special inca din anul 1240, de la tarul Ioan Asan II. Si, de asemenea, cel mai vechi privilegiu comercial acordat sasilor din Brasov este tot pentru acest oras bulgaresc, dat de tarul bulgar Sratimir. Vidinul a fost un centru comercial de legatura foarte important intre Raguza, Tara Romaneasca si Ardeal; se ridicase acolo un tarat bulgar deosebit de cel de la Tarnovo si moneta de argint vidineana circula si in Muntenia lui Mircea si in Ardeal, in special in Tara Barsei, semn al prosperitatii economice a acestui oras. Asadar, acest drum comercial, ce trecea prin Tara Romaneasca, era indreptat spre sud-vest, spre Adriatica, tocmai in directia opusa celui moldovenesc, intre drumurile de comert din Tara Romaneasca si cele din Moldova nu era, deci, nici o legatura, cele doua tari aveau orientari economice deosebite.

Veacul al XlV-lea si mai ales al XV-lea au fost pentru istoria noastra economica o epoca deosebita; atunci, si numai atunci, au trecut prin tarile noastre drumuri de negot de importanta internationala. Drumuri de tara, noroioase, neingrijite, sapate de rotile carutelor ce treceau scartaind, incarcate cu marfuri rare, calauzite de negustori ce vorbeau limbi stranii si purtau costume din tari departate, dar care au facut, prin ridicarea economica a tarii, puterea si stralucirea domniilor unui Mircea sau a unui Stefan.

Zonele de influenta politica. Comertul moldovenesc era in legatura, in primul rand, cu Polonia, cu Ungaria, de asemenea, dar mai putin. Bistrita Ardealului si Brasovul au avut legaturi comerciale si cu Moldova si marfurile sasesti ajungeau pana la Chilia, dar interesele comerciale ale Poloniei, drumul moldovenesc de la Liov pana la Cetatea Alba era cu mult mai important. Rezultatul acestor interese comerciale poloneze este suzeranitatea polona asupra Moldovei. Regele polon, pentru a-si asigura debuseul marfurilor la Marea Neagra, a luat sub protectia lui Moldova, tara vasala. Juramintele omagiale depuse de domnii moldoveni de la Petre Musatin pana la Stefan cel Mare, cu celebra scena a cortului de la Colomeea, nu erau numai simboluri medievale, ele insemnau protectoratul politic si economic al Poloniei asupra Moldovei.

De cate ori domnul Moldovei intarzia depunerea juramantului, regele polon il reclama cu ingrijorare si, fapt caracteristic, tratatele politice - e vorba de contractele feudale incheiate in scris intre Moldova si Polonia - erau intotdeauna completate cu tratate de comert, privilegii comerciale pentru negustorii din Polonia, cu usurari de vama si asigurarea trecerii pasnice prin tara a negustorilor si a marfurilor. Ungaria, care avea si ea interese comerciale de aparat in Moldova, a incercat in mai multe randuri, in veacul al XlV-lea si in al XV-lea, sa rapeasca Poloniei, in favoarea ei, suzeranitatea asupra acestei mici tari romanesti si vestita lupta a lui Matei Corvin cu Stefan cel Mare la Baia. urmata imediat de protestul polon la Buda, face parte din aceasta serie de sfortari. Daca nu tinem seama de cateva episoade de scurta durata din istoria Moldovei. Ungaria n-a izbutii, totusi, sa-si intinda influenta politica asupra tarii vecine dintre Carpati si Nistru, care a ramas sub suzeranitatea polona, pana ce turcii au inlaturat-o definitiv in veacul al XVI-lea.

in Tara Romaneasca, legaturile comerciale cu Polonia erau mai slabe, de aceea regatuTlagelIoni lor n-a incercat, afara de un singur caz, in vremea lui Mircea, sa dispute ungurilor suzeranitatea asupra ei. Si aici, ca si in Moldova, vasalitatea in forme feudale fata de Ungaria a fost o urmare a legaturilor comerciale, o asigurare a drumului de scurgere si de aducere a marfurilor. Dar drumurile principale ale negotului venind aici din Ungaria, Tara Romaneasca a ramas sub suzeranitatea Coroanei Sfantului Stefan.

Cu alte cuvinte, erau doua zone deosebite de influenta politica, ce erau urmarea zonelor de influenta comerciala: zona ungureasca era in Muntenia, iar Moldova cadea in zona de interese si de influente polone.

Aceasta situatie politica se adauga situatiei economice si geografice analizate mai sus, ca sa explice de ce Tara Romaneasca si Moldova au alcatuit doua organisme deosebite.

Traditia dinastica. Pe temeiul acestor imprejurari economice, s-au inchegat, incetul cu incetul, cele doua state romanesti si din neamul intemeietorilor s-au intarit _dou^dinastiKj)omnul, care era paznicul si garanTut^c^Ste1^s1iulitirrcre'caTe'am vorbit, devine, cu familia lui, elementul superior de conducere care personifica pastrarea traditiei, continuitatea statului. in aceasta credinta se imbina si o credinta religioasa, domnul cu neamul sau sunt lasati de Dumnezeu; se formeaza foarte repede la noi doua traditii dinastice. Aceasta se vede bine din raspunsul scris dat de boierii din Ramnic, Braila si Buzau lui Stefan cel Mare, venit din Moldova sa rastoarne palida umbra de pe tronul Munteniei, un domn supus turcilor. "Avem domnul nostru bun si mare', zic boierii munteni si rar se gaseste in Evul Mediu romanesc, asa de masurat si de hieratic, o pagina mai sarcastica si mai triviala, ca aceea trimisa de boierii de la marginea Tarii Romanesti, lui Stefan, Marele Stefan al Moldovei. Pentru ei, stralucirea de invingator pentru Cruce a domnului vecin nu era nimic, fata de traditia stapanilor lor cei vechi.

Aceasta traditie dinastica reprezenta, pentru gandul oamenilor de atunci, o stare permanenta, vesnica. Noi, astazi, gandim evolutiv, socotim ca starile de azi sunt rezultatul transformarii starilor de ieri si cele de maine vor rezulta din schimbarea fatala a celor de azi. Atunci se gandea alttel: tara, ca si Biserica, era, pentru acesti oameni, o unitate fixa, ierarhica si hieratica, in frunte cu domnul ei, uns de Dumnezeu, cu boierii semeti si taranii umili si supusi. Si, vesnic, cat va tine Dumnezeu mana sa asupra tarii, trebuia sa fie asa, neclintita de-a lungul veacurilor.

imprejurarile geografice si economice constituisera doua state deosebite, aceasta dualitate coborase in constiinte ca o ordine permanenta, datorita celor doua dinastii ce personificau, fiecare, o oranduiala deosebita. Li s-a zis domnilor munteni Basarabi, desi, in fapt, n-au existat Basarabi si nici Musatini, e vorba de nume proprii individuale, nu de nume de familii, care pe atunci nu se obisnuiau in Rasaritul ortodox. Au fost doua dinastii: dinastia Moldovei si dinastia Tarii Romanesti si crearea lor, durata lor de doua secole si jumatate, arata cat de adanca a fost sciziunea politica a celor doua state romanesti, ce realitati bine asezate si inchegate erau fiecare dintre ele, mai ales daca ne gandim ca, la sfarsitul secolului al XlV-lea, putine state din Europa centrala si rasariteana aveau acest element politic, semn de stabilitate, dinastia.

Epoca aristocratica a istoriei romanesti. Epoca din istoria noastra, de care am vorbit pana acum, tine de la intemeiere pana in a doua jumatate a veacului al XVI-lea. Caracterele ei esentiale sunt: trecerea marilor drumuri de comert prin tarile noastre, suzeranitatea feudala a Ungariei si a Poloniei, existenta a doua dinastii adanc inradacinate in viata sufleteasca a neamului. Toate acestea erau, cum am spus, elementele pe care se intemeia dualismul politic romanesc, existenta a doua organisme de stat romanesti de sine statatoare.

Veacul al XVI-lea a vazut rasturnandu-se intreaga aceasta situatie, in urma inaintarii otomane spre Europa centrala. Porturile de la Dunare si de la mare au fost cucerite de turci si transformate in posturi militare; pe rand, cazura Giurgiul, Chilia, Cetatea Alba, Braila. Curand, nici unei corabii de negot crestine nu-i mai fu ingaduit sa pluteasca pe apele Marii Negre, interdictie care a fost ridicata abia in veacul al XVIII-lea, marele comert de stofe si de vite din Moldova si Polonia a fost ruinat, italienii dispar de pe aceste meleaguri, capitalismul comercial isi cauta aiurea fructificarea, departe, pe caile noi ce se deschideau acum pe oceane spre America si India. Lembergul in Polonia. Brasovul, Sibiul si Bistrita in Ardeal, orasele din nordul Moldovei, in frunte cu Suceava, s-au ruinat economiceste, vistieria domnilor nostri a -inceput sa se goleasca.

Ca urmare a pierderii debuseurilor comerciale in tarile noastre si a inaintarii turcesti, suzeranitatea feudala a Poloniei si a Ungariei asupra Moldovei si a Tarii Romanesti a fost inlaturata si inlocuita cu o singura suzeranitate asupra ambelor tari, cea otomana, cu un caracter de protectorat militar.

Tot atunci^ la sfarsitul veacului al XVI-lea, vechile dinastii s-au stins, sau au fost inlaturate din drepturile lor traditionale, amandoua aproape in acelasi timp.. Puterea domneasca a cazut si domn putea ajunge orice boier sau orice pretendent care afirma, de forma, ca ar fi de vita domneasca, dar cu conditia sa se bucure de favoarea boierilor. La acest sfarsit de secol, moldoveni ajung sa domneasca in Muntenia si munteni in Moldova.

S-ar parea ca zidurile cele vechi de despartire intre cele doua principate se naruisera atunci, ca elementele care constituiau unitatea organica deosebita a fiecaruia nu mai existau, ca atunci s-ar fi putut face unirea lor intr-un singur stat. O privire adancita asupra noii situatii economice si politice care a inlocuit pe cea veche arata, insa, ca nici aceste imprejurari nu erau mai favorabile unei fuziuni dimpotriva.

In apusul Europei, epoca moderna a fost o epoca de unificare a statelor, o stergere'a faramitirii feudale, regii, sprijiniti de burghezia bogata, isi intemeiaza inileTea pe infrangerea si decaderea economica a nobilimii de mari proprietari funciari. Aceasta era urmarea deschiderii drumurilor comerciale spre Orient, apoi pe oceane, a ridicarii unei noi clase de mijloc, care slabeste pe aceea a nobililor. Burghezia are nevoie de liniste si de unitate ca sa poata munci si agonisi si, de aceea, sprijina pe rege, spre a obtine unificarea statului.

in Rasarit, in Polonia, in Ungaria, la noi, evolutia politica a fost in epoca modernalocmai opusa: coeziunea statului se destrama, puterea suveranilor scade in asa arad. incat ei devin o jucarie in mainile nobilimii atotputernice, sunt alesi, temporari si fara drept de a-si numi urmasi, nobilimea este stapana pe viata economica si, de aici, si pe cea politica. in aceste tari, unde nu mai treceau drumuri 'comerciale, unde, deci, o burghezie nu s-a putut constitui, singurul izvor de venit 'ramane pamantul cu roadele lui. Era firesc ca proprietarii pamantului, deci nobilii, sa fie stapani pe viata economica a tarilor agricole si, prin aceasta, sa stapaneasca si statul. Avem, deci, din veacul al XVI-lea puna in al XlX-lea. in istoria noastra, ca si 'TiTa statelor vecine pomenite, o perioada pe care o putem numi aristocratica, urmand dupa cea voievodala.

Boierii, singurii stapani ai produselor, isi croiesc latifundii pe ruinele micii proprietati, supun din ce in ce mai mult taranimea, domnul devine un reprezentant al lor, il aleg din randurile lor si-1 schimba mereu. Figura de tragedie a lui Mihai Viteazul, iroul care a incercat mai mult decat putea un domn atunci si a fost nevoit sa urmeze directivele politice date de boieri, impotriva aspiratiilor nobile si cavaleresti, cade in aceasta perioada.

Era, aceasta perioada aristocratica, favorabila unei contopiri a celor doua state romanesti? Numai in aparenta. in realitate, din punct de vedere economic, ca si statuletele feudale ale Europei apusene din "inaltul Ev Mediu', Principatele Romane strabat acurn o perioada de autarhie economica, nefavorabila unitatii politice.

Istoricii Evului Mediu, de pilda Henri Pirenne, recunosc azi ca principala cauza a faramitirii politice a Europei apusene si centrale in aceasta perioada este lipsa legaturilor economice dintre diversele regiuni, fiecare tinut era autarhic intr-o viata de economie agricola si de industrie casnica; un demeniu agricol independent din punct de vedere economic devenea, fatal, independent si politiceste. Numai deschiderea drumurilor de comert prin cruciate, intai, prin marile descoperiri geografice, apoi, a restabilit unitatea economica si apoi si cea politica.

La fel ca in Apusul medieval, luand, fireste, lucrurile in liniile lor mari si neglijand anume exceptii, se infatiseaza, in aceasta privinta, situatia Principatelor Romane, incepand cu sfarsitul veacului al XVI-lea. Moldova si Tara Romaneasca, tari agricole pastoresti care, in mare parte, din cauza industriei casnice foarte dezvoltate pe atunci, importau foarte putin, exportau iarasi putin in urma inchiderii drumurilor de comert, erau acum unitati economice autarhice. De comert de tranzit, fireste ca nu mai poate fi vorba. Exportul a inceput sa se mareasca, pentru aprovizionarea Constantinopolului si a ostirii turcesti, dar este vorba de o exploatare economica, ce nu prea aduce bani in tara. Asadar, inchise in viata lor de economie agricola, fara sa aiba nevoie una de cealalta, unitati mici, ca statuletele autarhice din "inaltul Ev Mediu' apusean, cele doua state romanesti au continuat, fatal, viata lor izolata, inceputa din alte pricini si in alte conditii.

Ideea unitatii si conceptia politica a separatismului..in veacul al XVII-lea se naste in tara noastra, in ambele principate, o miscare intelectuala importanta, a carei manifestare mai insemnata este literatura istorica a cronicarilor. Cronicarii moldoveni cei dintai, apoi si cei munteni, iau contact cu cultura clasica in scolile polone, grecesti si italiene, afla originea latina a poporului nostru, ceea ce constituie un ferment de unitate, caci originile comune impun ideea unitatii neamului. Un Miron Costin, un Dimitrie Cantemir, un Constantin Cantacuzino stiu ca poporul nostru, peste granitele politice, formeaza o unitate etnica, si o spun cu mandrie si tarii si strainilor.

Este o mare descoperire a secolului al XVII-lea care pregateste formarea unei constiinte nationale. Am putea gasi si mai inainte slabe indicii despre ideea unei origini comune a neamului nostru, chiar la unii scriitori romani medievali. Astfel, autorul anonim al unei cronici a Moldovei, cronica anexata mai tarziu unui letopiset mai mare rusesc, scrisa in slavoneste, in vremea Iui Stefan cel Mare, deci cu doua veacuri inainte de Miron Costin, spune ca noi, romanii, ne tragem din doi frati veniti de la Venetia; unul se chema Roman, celalalt Vlahata, eponimii poporului nostru, roman si vlah.

De ce doi frati? Pentru ca sunt doua principate si aceste principate sunt doi frati, doua ramuri ale aceluiasi popor. O idee timida, care nu putea inca sa imbrace haina cugetarii limpezi si se ascundea in negura legendei.

in veacul al XVII-lea, la marii cronicari, ideea se limpezeste, e spusa raspicat: noi, romanii, suntem un singur popor, ne tragem din romani, stapanii lumii de odinioara. Dar aceasta idee a unitatii neamului, a originii comune, aducea ea consecinta, fireasca pentru noi cei de azi, ca acest neam unitar trebuia sa formeze un stat unitar? in vremea cronicarilor, ideea de stat nu acoperea ideea de neam, nu se nascuse inca principiul nationalitatilor. Statul era al suveranului, al clasei stapanitoare.

Sunt, fireste, dovezi de solidaritate nationala intre munteni, moldoveni si ardeleni din acea vreme, exemplele au fost deseori repetate de istorici si ne vom margini numai ia cel mai caracteristic: porunca data de domnul Moldovei, Mihai Racovita, la 1717, tatarilor, cu care navalise asupra Maramuresului, sa crute in prada lor cumplita numai casele romanilor din acel tinut.

Dar sa ne ferim sa confundam solidaritatea intre diferitele ramuri ale poporului nostru, care este un sentiment, cu ideea politica a unui stat unitar romanesc, ceea ce este cu totul altceva. Putem afirma, intemeiati pe dovezi, ca o asemenea idee nu exista in veacul al XVII-lea, nici chiar in al XVIII-lea; mai mult, era privita ca o absurditate si ca o primejdie de cei mai luminati dintre intelectuali si oamenii de stat. Nu pentru ca acestia nu-si iubeau tara, dar conceptiile politice ale vremii se impotriveau unei asemenea idei.

Doua exemple putin cunoscute sunt deosebit de caracteristice: Miron Costin povesteste, in cronica lui, cum a fost vorba, un moment dat, la curtea otomana, ca turcii sa impuie pe tronul principatului Ardealului, unde domnisera pana atunci numai principi din nobilimea maghiara, pe fostul domn al Moldovei, bogatul si trufasul Vasile Lupu. Si cronicarul observa cu acest prilej: "Care lucru nu stim cum ar hi putut fi pentru lege'. Adica, un domn ortodox al Moldovei si, deci, nici un roman ortodox n-ar fi putut sta, dupa Miron Costin, in scaunul princiar al Ardealului, pentru ca in acea tara clasa guvernanta, nobilimea maghiara, era de alta lege, calvina. Asa cugeta cronicarul care trambitase cel dintai, in chip lamurit, originea comuna a poporului roman.

Dincolo, in Tara Romaneasca, ideile lui Miron Costin despre originea neamului si unitatea lui fusesera reluate cu mai multa largime de vederi si cu argumente noi de invatatul boier si om de stat, Constantin stolnicul Cantacuzino. in vremea lui Brancoveanu, stolnicul era unchiul si sfatuitorul domnului. Si povesteste cronicarul Neculce cum marele vizir oferise lui Constantin Brancoveanu si tronul Moldovei, pe langa acel al Tarii Romanesti, pe care-1 avea. "Iar Brancoveanul voda, daca au auzit asa, foarte ii era cu voia sa fie domn la doua tari', dar a cerut ragaz sa se sfatuiasca si cu unchiul sau, Constantin stolnicul. Cronicarul luminat, sfetnic batran, afland de planul unirii celor doua principate sub sceptrul lui Brancoveanu, i-a raspuns: "Sa-si pazeasca treaba si grija tarii sale. Iar mai mult sa nu stie ca se amesteca, ca apoi, de nu-1 va asculta si va face peste voia lui, bine sa stie ca cand va | incaleca el la Udriu (Adrianopol), el va inhama in caruta si va trece in Ardeal'. ; Stolnicul Cantacuzino socotea unirea principatelor o nebunie asa de mare, incat, la auzul ei, era gata sa paraseasca tara si sa fuga peste granita. Nu e nevoie sa adaug ca Brancoveanu a raspuns vizirului ca "nu va putea purta de grija a doua tari ce sunt de margina'.

Daca oamenii cei mai culti ai vremii, tocmai aceia care dadusera la iveala originile comune ale romanilor, care subliniasera cu glas profetic in scrierile lor unitatea etnica a neamului, Miron Costin si Constantin stolnicul Cantacuzino, gandeau asa despre unitatea politica a romanilor, este clar ca ideea aceasta era cu totul straina cugetarii politice de atunci.

S-ar putea obiecta acestor consideratii cu epopeea fulgeratoare a lui Mihai Viteazul. Macar cateva luni, romanii au fost uniti prin fapta romaneasca. Dar si aci, daca scrutam de aproape imprejurarile, gasim un sentiment de solidaritate romaneasca, fara indoiala, insa lipsa totala a oricarei idei politice de unificare. Dovezi de solidaritate sunt acum multe si bine cunoscute: cand Mihai a intrat in Ardeal, o mare bucurie s-a aprins in colibele umile ale satenilor romani de acolo, multi au crezut ca a sunat ceasul liberarii din iobagie si au pus mana pe furca si pe topor, ca sa atace castelul proprietarilor; se stia, doara, ca stapanul cel nou este din neamul taranilor ardeleni. Aceasta o marturisesc cronicile unguresti contemporane din Ardeal. De alta parte, Mihai, asezat in scaunul din Alba Iulia, porunceste dietei ardelene sa ia masuri pentru satele romanesti, pentru pasunatul vitelor lor, pentru ridicarea situatiei preotilor romani. Mihai Viteazul este, de asemenea, intemeietorul Mitropoliei romanesti din cetatea domniei. Aceasta inseamna solidaritate, este partea sufletului. Dar oranduielile politice au alta infatisare: in Moldova, in Tara Romaneasca, in Ardeal, erau sub Mihai trei guverne (divane) deosebite si chiar trei domni, unul din ei, Mihai, fiind cu o situatie mai inalta, caci la Bucuresti guverna fiul sau, Nicolae, si la Iasi - nepotul (sau presupusul nepot), Marcu voda, pe cand Mihai statea la Alba Iulia. Mai mult chiar, trebuie sa se stie ca intre Tara Romaneasca si Ardeal se platea vama de trecere in vremea lui Mihai voda.

De ce a cucerit Mihai Ardealul si Moldova? insufletit de un ideal crestin, el era legat de alianta impotriva turcilor cu principii acestor doua tari; cand schimbarile de domnie au adus desfacerea aliantei si parasirea luptei de catre cei doi vecini, el a refacut alianta crestina cu sabia, sub obladuirea lui. Fireste, Mihai ramane totusi un precursor, nu prin conceptia lui politica, care era a vremii sale, ci prin fapta lui. Ca orice fapta, ea se valorifica in chip deosebit in timp, dupa ecoul pe care-1 trezeste in societatea ce evolueaza continuu.

Cercetand ideile politice ale vremii, ajungem, prin urmare, la aceeasi concluzie: traind viata lor patriarhala, izolata, de economie agricola, Principatele Romane cultiva, pana la sfarsitul veacului al XVIII-lea, un separatism care excludea ideea politica a unirii.

Perioada contemporana. Perioada contemporana in istoria lumii inseamna, in domeniul economic, o uriasa expansiune a capitalismului comercial, mai tarziu a celui industrial. Viata comerciala, caile de circulatie a marfurilor si campurile de productie si de desfacere, marginite pana acum Ia anume regiuni restranse si speciale ale globului, cuprind toate tinuturile locuite. Tari necunoscute pentru comertul mondial sunt acum "descoperite', produsele lor incep sa fie pretuite. Bogatiile latente incep acum sa fie valorificate pentru industrie si comert si unul din tinuturile bogate, parasite de comertul mondial de la sfarsitul Evului Mediu, care acum este din nou descoperit, este tara noastra. S-a spus de unii istorici ca pacea de la Adrianopol (1829), care ar fi inlaturat monopolul turcesc (mult mai putin efectiv decat se crede), asupra produselor pamantului nostru, a deschis tara noastra comertului mondial. in realitate, acel tratat a insemnat prea putin, cum s-a dovedit in timpul din urma, pentru schimbarea vietii economice a principatelor. Alta a fost cauza intrarii tarilor noastre in cercul de preocupare a economiei apusene: Orientul, mai putin civilizat, devine o piata a produselor industriale si, in schimb, se descopera atunci graul romanesc, iar mai tarziu petrolul. Initiativa legaturilor comerciale n-a venit de la romanii descatusati, ci a trebuit sa vie Apusul sa forteze barierele autarhiei noastre.

Descoperirea vitelor romanesti in Austria si la Lipsea, la sfarsitul veacului al XVIII-lea, descoperirea graului romanesc de catre Europa apuseana in veacul al XlX-lea, cucerirea Baraganului de catre agricultura romaneasca (in a doua jumatate a veacului), descoperirea petrolului, sunt faptele principale care au rupt vechea autarhie patriarhala a tarilor noastre si le-a pus in contact cu Apusul. Odata cu legaturile comerciale, ca o urmare a lor, au inceput si legaturile culturale cu acelasi Apus, care iu adus schimbarea civilizatiei romanesti.

Acum, incepand de la sfarsitul veacului al XVIII-lea si treptat tot mai mult, in cursul veacului urmator, incep sa vie bani in tara, sa se faca schimb de bani cu

arile straine.

Astfel, au inceput sa vie straini la noi si sa mearga romanii in Apus, ideile ie libertate ale burgheziei franceze au patruns si la noi, luand aici caracterul special, ;are era necesar pentru noi, libertatea nationala.

Autarhia se desface, unitatile economice mici nu-si mai au rostul. Pentru a ace fata nevoilor marelui comert mondial, ca odinioara in Apus, dupa descoperirile »eografice, dar pe o scara mult mai intinsa, trebuiau sa se uneasca in organisme mari ;conomice teritoriile locuite de acelasi neam. Neamul cu limba si originea sa de rasa amane o realitate peste care nu se putea trece. Astfel se naste secolul iationalitatilor, pe care l-am putea defini in acest chip: oamenii care se pot intelege iiirif nevoiti sa se inteleaga.

Unirea celor doua principate, care cerea neaparat si completarea unitatii omanesti, este rezultatul desfacerii autarhiei economice, in care traiau cele doua ari, dar, in acelasi timp, nu trebuie sa negam aportul curentului de idei pentru ibertate, care a putut patrunde la noi din Apus, prin deschiderea legaturilor, asa cum im aratat. Acest curent apusean la noi, cu originile si rezultatele lui, este destul de )ine cunoscut, studiat fiind de istorici si de istorici literari, asa ca nu vom starui aici isupra lui, ceea ce nu inseamna ca nu-i recunoastem importanta. Solidaritatea lationala era un sentiment vechi, un instinct, la care s-a adaugat ideea politica de stat lational, ceea ce inseamna, fireste, o maturitate politica a poporului nostru.

Fara indoiala, insa, ca problema existentei a doua principate romanesti eparate ce. se mentin de-a lungul veacurilor se poate rezolva, in primul rand, onsiderand imprejurarile economice in care a trait neamul nostru. Cand aceste mprejurari speciale au fost inlaturate, numai atunci unirea s-a putut face.

Fara sa fim partizani exclusivi ai materialismului istoric, recunoastem ca imprejurarile economice explica in multe privinte, cum este si problema pe care am ercetat-o, infatisari ale istoriei noastre politice. Pentru lamurirea adevarata si ompleta a istoriei noastre, este nevoie sa facem apel si la ajutorul pe care ni-1 da tudiul acestor imprejurari.