EVUL MEDIU - Centrul ecleziastic si comitatens

EVUL MEDIU

Centrul ecleziastic si comitatens

In istoria Vaii Muresului Inferior si implicit a Aradului secolele XI - XIII reprezinta perioada cea mai controversata, in care peste structurile autohtone existente se suprapun alte structuri de tip central sau vest european. Aceasta suprapunere culmineaza cu asezarea noilor institutii statale peste vechile institutii autohtone - cnezate, voievodate. Regatul Maghiar, consolidat in urma crestinarii de la anul 1000, a ocupat mai intai zonele de campie din Banat si Crisana, mai usor de anexat si stapanit. Regiunile colinare si montane, vaile superioare ale raurilor, depresiunile intramontane si mai ales Transilvania intracarpatica au fost supuse o vreme doar incursiunilor de jaf si prada, fara a fi cucerite efectiv. Cucerirea Transilvaniei (sistematica) a inceput abia in a doua jumatate a secolului XI .

Secolul XII si inceputul celui urmator marcheaza ultima etapa a cuceririi spatiului intracarpatic de catre statul maghiar. Teritoriile din est si sud-est, cat si zonele montane ale Transilvaniei, la fel ca si cele de la vest de Apuseni, incadrate formal in statul maghiar, sunt acum organizate politic si administrativ dupa modelul preluat din Apus[2].

Evolutia social-politica a comunitatilor umane din zona Aradului, pentru aceasta perioada, datorita precaritatii izvoarelor scrise, poate fi completata cu ajutorul marturiilor arheologice[3]. Folosirea pentru zona Aradului si perimetrul inconjurator a izvoarelor scrise, permite reconstituirea unui cadru istoric relativ, conditionat de confirmarea informatiilor prin izvoare de alta natura si prin stiri scrise mai tarziu .

Descoperirile arheologice de pe teritoriul actual al orasului Arad si al localitatilor apartinatoare, databile in perioada secolelor XI - XIII, documenteaza existenta unor comunitati umane. Aceste marturii de epoca, relativ putine ca numar, sunt rezultatul unor descoperiri fortuite si al unor cercetari sistematice efectuate in ultimele trei decenii[5].

Din descoperirile arheologice ocazionale in diferite puncte ale municipiului mentionam materiale arheologice compuse din ceramica, unelte din metal, materiale osteologice (oase de animale si schelete umane), monede de factura bizantina si central-europeana.

Materielele ceramice aparute cu ocazia unor lucrari edilitare in fata "Stadionului UTA" atesta existenta unei asezari databile in perioada secolelor XI -XIII[6].

Cu ocazia lucrarilor de constructie a centralei electrotermice "CET" din zona Gradiste, in urma unor investigatii de teren, au fost recuperate materiale, in special ceramica (fragmentara, dar si intreaga) apartinand secolelor XII - XIII. Se remarca fragmente de caldari de lut, vase borcan, cu decor specific[7].

Cartierul Gradiste, unul dintre cele mai bogate cartiere ale orasului in descoperiri arheologice, in punctele "Sere" si strada Lucretiei, prin materialele rezultate atesta o locuire puternica de secol III-V si secolul XII-XIII . Materialele, in special ceramica, sunt identice cu cele descoperite in celelalte puncte ale municipiului si zonele invecinate, unde au fost facute cercetari sistematice: Zabrani, Cladova, Arad-Vladimirescu.

Materiale arheologice contemporane celor descrise mai sus au aparut in anii saptezeci in cartierul Aradul-Nou, la intersectia strazilor Calea Timisoarei cu strada Ana Ipatescu si in hotarul "Bufniti". Din pacate, configuratia urbanistica nu a permis cercetarea sistematica[9].

Pentru perioada secolelor XI-XIII, semnificative sunt cercetarile sistematice, efectuate de muzeul aradean in zona cuprinsa intre cartierul Micalaca si limita de vest a comunei Arad-Vladimirescu (Glogovat). Sondajul efectuat de E. Dörner (arheolog la Muzeul din Arad) in anul 1971 la 1,5 km vest de comuna, in apropierea cantonului de cale ferata, a dus la descoperirea unei necropole, compusa din 13 morminte de inhumatie; mormintele aveau orientarea V-E, fara inventar deosebit. Intr-unul dintre morminte a aparut o moneda emisa de Stefan III al Ungariei (secolul XII). Ulterior, in anii 1978-1979, in punctul "Padurea Vrabiilor" (situat la aproximativ 300 m sud de canton), au fost identificate urmele unei asezari contemporane necropolei[10].

Cercetarile de la "Cetatea de pamant" - Arad-Vladimirescu (Glogovat), au evidentiat, pe langa existenta asezarii de secol VIII-IX si a fortificatiei, distrusa la inceputul secolului XI, si o necropola ce-si are inceputurile in prima jumatate a secolului XI[11]. Fazei finale de evolutie a cimitirului ii corespunde o asezare din secolele XII -XIII.

In general, mormintele din necropolele depistate si cercetate au orientarea V-E, apatrtinand unor barbati, femei si copii de diferite varste. Inventarul mormintelor este in unele cazuri inexistent sau saracacios, constand din inele de tampla din bronz si argint, margele din lut, inele torsionate, inele cu chaton. Credem ca lipsa inventarului poate fi pusa pe seama situatiei social-economice a colectivitatilor din aceasta zona.

Existenta acestor asezari si necropole pe teritoriului municipiului si al zonei inconjuratoare este confirmata si de izvoarele scrise care devin tot mai numeroase incepand cu secolul XII[12].

Pentru istoria Aradului, un rol deosebit il reprezinta vestigiile monumentelor arhitectonice de la Arad-Vladimirescu (Glogovat) si Frumuseni, analizate de arheologi, istorici, incepand cu secolul XIX si pana in zilele noastre[13].

In localitatea suburbana Vladimirescu (Glogovat), in imediata vecinatate a bisericii catolice actuale, se afla ruinele unui important monument istoric si arhitectonic. La aproximativ 500 m vest, spre Arad, se afla cetatea de pamant si lemn, cercetata arheologic si datata in secolele IX - XI. Majoritatea autorilor care au semnalat si s-au ocupat de aceste ruine, legandu-le de istoria Aradului, le atribuie bisericii prepoziturii de Orod. La sfarsitul secolului XIX, Marki Sandor, in monografia sa privind istoria comitatului si orasului Arad, emite ipoteza ca aceste ruine reprezinta vechea manastire benedictina Bizere[14].

Cele doua opinii merita a fi analizate, de data aceasta tinand cont si de cercetarile arheologice si de noile informatii istorice aparute intre timp. Ocupandu-se de istoricul orasului Arad si al comitatului, o serie de istorici, precum Fábian Gábor, Márki Sándor, remarca existenta romanilor in partile de vest ale Transilvaniei si ale Aradului inainte de venirea ungurilor[15].

Legat de cucerirea teritoriului dintre Tisa si Carpatii Apuseni si apoi de penetratia maghiara in Transilvania propriu-zisa, majoritatea cercetatorilor maghiari si romani afirma faptul ca maghiarii au ocupat asezari fortificate ale autohtonilor ca Biharia, Morisena, Arad-Vladimirescu, Balgrad etc., in jurul carora isi vor implanta noile structuri, cetati regale, biserici; in acest context istoric apare si prima mentiune a cetatii Orod (1131)[16].

Documentele vremii mentioneaza inca la 1177 existenta in vechiul Orod (Arad) a unui capitlu in frunte cu un preposit, care avea o biserica in cuprinsul cetatii[17].

Ruinele bisericii de la Arad-Vladimirescu au fost descrise de catre Fábian G. (1835), Lakatos O. (1881), Márki S. (1882). Pe langa acestea beneficiem si de doua planuri, unul intocmit de P. Molnár in 1873 si al doilea de Márki S. in 1882, reproduse de cercetatorul E. Dörner[18].

Toate descrierile, cat si planurile, prezinta o basilica cu doua turnuri pe vest, cu trei nave si transept, cladita in stil romanic, avand un altar de forma semicirculara. Istoricul de arta V. Vatasianu, folosind aceste descrieri, si invocand existenta transeptului, propunea o datare a bisericii dupa invazia tatara si o atribuie abatiei de Bizere[19].

Controversele legate de datarea si atribuirea monumentului au determinat initierea unor cercetari arheologice sistematice care s-au desfasurat in doua etape: 1969-1970 si 1983-1984 Au fost realizate sectiuni longitudinale pe axa E-V traversand nava centrala si sectiuni transversale pe directia N-S la nivelul transeptului. S-a urmarit datarea din punct de vedere arheologic a monumentului, definirea eventualelor faze ale constructiei, cat si a posibilelor urme de constructie anterioara.

In urma cercetarilor au aparut diferite materiale arheologice si morminte, databile incepand cu a doua jumatate a secolului XII si pana in secolul XVI. Cel mai vechi mormant, descoperit in apropierea altarului, este datat cu moneda emisa de regii Stefan si Bella in jurul anilor 1165 -1170[21]. Nu poate fi exclusa existenta in spatiul bazilicii a unor morminte chiar mai vechi.

Deosebit de importante pentru evolutia monumentului sunt elementele de constructie descoperite in sapaturi. Este vorba de fragmente de baze si fusuri de coloana precum si un capitel de factura romanica. Materialul de constructie este piatra si marmura alba.

Mai mentionam in zona de vest (intrare) si in zona sudica a transeptului descoperirea unor cripte din caramida si a unor negative de ziduri.

In zona centrala si in apropierea altarului au fost surprinse urmele unei constructii anterioare databile, pe baza materialului ceramic, in secolele XI - XII.

Existenta acestor vestigii arheologice coroborata cu inforamtiile oferite de documentele istorice, ii determina pe autorii sapaturilor sa afirme ca biserica isi are inceputurile inca inainte de invazia tatara, posibil in secolul XII. Edificatoare in acest sens sunt documentele care se refera la prepositura si capitlul de Orod, cum ar fi cele din 1131 sau tramsumptul din 1177[22].

Prezenta in interiorul monumentului a unor morminte, cripte, elemente si urme de constructie, datate in a doua jumatate a secolului XII, confirma faptul ca monumentul de la Arad-Vladimirescu (Glogovat) era construit in aceasta perioada. Forma si dimensiunile, in lipsa unor documente sau sapaturi de amploare, sunt greu de precizat.

Surprinderea in vecinatate a unui puternic zid de incinta si a unor cladiri anexe ne face sa credem ca aici se afla cetatea si capitlul de Orod, ca elemente administrative si politice ale statului maghiar. Existenta acestora nu este intamplatoare, daca ne gandim ca in imediata lor apropiere se aflau numeroase asezari romanesti de epoca, semnalate si surprinse arheologic.

Evolutia noii organizari politico-administrative in acest teritoriu este legata si de modificarile proprietatii, trecerea in posesiunea regalitatii sau a unor institutii religioase (manastiri, biserici) a terenurilor apartinand inainte feudalitatii locale.

Avand in vedere atat documentele scrise, cat si rezultatul cercetarilor arheologice, se poate afirma ca nucleul cel mai vechi al orasului Arad l-a format teritoriul localizat in jurul actualelor ruine de la Arad-Vladimirescu. Evolutia acestei zone poate fi urmarita arheologic pana la jumatatea secolului XVI (campania lui Kasson-Bey la 1552 pe Valea Muresului), cand se produc distrugerile incintei cetatii si probabil si a monumentului.

Dupa aceasta perioada, atat documentele scrise, cat si materialul arheologic rezultat din sondaje, atesta noua cetate a Aradului in zona actualului cartier Dragasani. In jurul ei, in noua situatie politica, economica, sociala, se va plamadi in secolele urmatoare noul Arad[23].

Legatura dintre Orod si Arad este o problema controversata: este Orodul mentionat in 1177 sinonim cu Aradul care apare in documentele mai tarzii

Dupa opinia unor cercetatori Orod este sinonim cu Arad, toponimul fiind derivat din numele unui personaj istoric real. Alti istorici consemneaza numele Orod in spatiul dunarean . Ambele opinii se sprijina pe argumente istorice serioase.

Identificarea Orod = Arad pare fortata, ea nu poate fi demonstrata convingator pe baza informatiilor de care dispunem pana acum. Clarificarea acestei probleme ramane in sarcina cercetarii viitoare.

Pentru a putea face o analiza a evolutiei orasului, consideram necesara si prezentarea unui alt monument si anume cel de la Frumuseni, localitate suburbana a orasului Arad. Suntem obligati sa facem aceasta analiza cel putin din doua considerente: de ordin arheologic si documentar - istoric. La sfarsitul secolului trecut, Marki S., in opozitie cu alti istorici, atribuia ruinele biserciii de la Arad-Vladimirescu vechii manastiri benedictine de la Bizere. Reputatul istoric al orasului si judetului Arad si-a construit ipoteza pornind de la documentele ce amintesc manastirea Bizere in apropierea capitlului de la Arad, si de la ruinele bisericii de la Arad-Vladimirescu[25].

Localizarea acestui monument a fost ingreunata atat de lipsa unor cercetari arheologice, cat si de modificarile de teren legate de regularizarea cursului Muresului de la sfarsitul secolului XVIII si inceputul secolului XIX. In urma acestor lucrari, o parte din siturile medievale, mentionate in documente, unele localizate chiar in teren, au ajuns de la nord, la sud de Mures. In aceasta situatie se afla si punctul "Fantana Turcului" din "Hada" de la Frumuseni, unde, inca de la inceputul secolului si apoi in perioada interbelica, au fost semnalate vestigii apartinand epocilor preistorica si medievala.

Semnificative in acest sens sunt cercetarile efectuate de arheologul Dorin Popescu in 1948 la N-E de localitate, care au surprins un nivel de locuire din secolele XI - XIII, datat prin monede bizantine. El este reprezentat de o asezare cu locuinte de tip semibordei de forma rectangulara, cateva morminte de inhumatie (lipsite de inventar) si ceramica. Materialul arheologic, dar mai ales monedele bizantine, plaseaza asezarea in secolele XII - XIII si indica legaturile autohtonilor cu lumea Bizantului[26].

La inceputul deceniului noua, s-a initiat o cercetare sistematica in "Hada" de la Frumuseni, punctul "Fantana Turcului". Tinand cont de cercetarile anterioare, de existenta unor ruine vizibile, se presupunea existenta unui monument medieval, disparut in timp: "Bizere" sau poate altul? Zona investigata se afla la 500 m nord de perimetrul cercetat in anul 1948[27].

Materialul descoperit poate fi incadrat in doua perioade istorice: secolele XII - XIII si XV - XVI. Pentru prima perioada mentionam un nivel de locuire in care au fost surprinse urmele unor ziduri, ceramica, paviment (piscoturi din lut, piatra, marmora) de diferite forme si dimensiuni, fragmente de coloana si de capitel. In acest context au aparut si cateva morminte de inhumatie, fara inventar. Peste acest nivel se suprapune un strat arheologic apartinand perioadei secolelor XV - XVI: material ceramic, morminte datate cu monede, cea mai tarzie emisiune apartinand lui Matei Corvin.

Analiza materialului arheologic rezultat in urma cercetarii ne duce la concluzia ca la Frumuseni ne aflam in fata unui monument ecleziastic de mare importanta ce poate fi datat intre secolele XII - XVI. In sprijinul acestei concluzii ar pleda si prima atestare a manastirii de la Bizere din anul 1183[28].

Analiza informatiei istorice in stransa legatura cu cercetarile arheologice ne permite, in momentul de fata, sa credem ca Arad-Vladimirescu a reprezentat centrul vechiului oras, cu cetatea si capitlul, iar la Frumuseni functiona manastirea Bizere.

Cucerirea maghiara sistematica se manifesta si poate fi observata mai ales in zonele de campie sau de-a lungul cailor de penetratie pe vaile raurilor, pentru Arad, Muresul si Vaile Crisurilor. Asa se si poate explica aparitia in documente a comitatelor incepand cu secolele XII-XIII[29].

O intrebare care a stat in atentia cercetatorilor romani si straini (in special maghiari) este aceea daca structurile autohtone mentionate, confirmate documentar si arheologic, sunt desfiintate, asimilate sau se perpetueaza sub o forma sau alta in cadrul "noii ordini" impuse de statul maghiar.

Analiza coroborata a diferitelor tipuri de izvoare demonstreaza ca vechile structuri romanesti au fost incadrate in noul sistem rezultat in urma cuceririi maghiare. Asistam astfel la un proces de feudalizare lent, dar sigur, diferentiat de zone in care vechile structuri traditionale, cnezate, voievodate, isi pierd o parte din prerogativele initiale, asumandu-si un rol administrativ si economic, dar si unul militar, atunci cand situatia o impunea. In fruntea acestor institutii, comitate, districte, voievodate etc., au fost numiti dregatori, slujbasi ai regelui, alesi din randul nobilimii maghiare, sau din randul autohtonilor.[30]Oricum, este cert ca romanii ce urca pe scara ierarhiei feudale isi schimba nationalitatea si religia.

Izvoarele scrise privind evolutia social-politica si economica a Aradului si a zonei inconjuratoare consemneaza realitati care nu au putut fi surprinse arheologic. Abea corelarea celor doua tipuri de izvoare ne poate oferi o imagine veridica a realitatilor perioadei respective.

Pentru inceputurile secolului XI, cel mai amplu izvor este Legenda Sfantului Gerard (Legenda Sancti Gerardi)[31]. Lucrarea de natura hagiografica descrie evenimentele de pe Valea Muresului Inferior la cumpana mileniilor, avandu-l ca personaj principal pe Gerard, episcop de Cenad. Dupa legenda, ducatul lui Ahtum se intindea de la Cris, in nord, pana la Dunare, in sud, si de la Tisa, in vest, pana la partile transilvane, in est. Centrul ducatului era cetatea Morisena (Cenad). Teritoriul stapanit de Ahtum era cu mult mai intins decat ducatul inaintasului sau Glad, cuprinzand si o parte din fostul ducat al lui Menumorut, situat la nord de Mures .

In cadrul ducatului existau centre fortificate, cu rol militar, religios, economic, cum ar fi Morisena (Cenad), Arad-Vladimirescu si probabil cele de la Zimand Cuz (Feldioara/Földvar), Frumuseni, Zarand, din judetul Arad. Ipoteza pare plauzibila datorita descoperirilor arheologice din aceste puncte, cat si mentionarii lor ca fortificatii in documente.

Un alt izvor referitor la ducatul lui Ahtum si implicit al partilor aradene este lucrarea Deliberatio, scrisa de insusi episcopul Gerard. Izvorul foloseste informatii inspirate din realitatile vremii in care a trait, in resedinta sa de la Morisena[33].

Informatii privind voievodatul-ducatul romanesc de pe Mures aflam si din cronica turca a lui Mahmud Terdzüman si una din predicile calugarului franciscan Oswaldus De Lasca, publicata in 1499 la Haga[34].

Analizand aceste izvoare, istoricii romani ajung la concluzia ca cel mai complet si deci cel mai important izvor este Legenda Sfantului Gerard. Lucrarea s-a pastrat in trei forme principale: Legenda Mare (Maior), cu ample referiri la ducatul lui Ahtum, Legenda Mica (Minor) si Legenda in imagini, in mai multe variante. Conform legendei, Ahtum, un "principe foarte puternic", botezat in rit grecesc la Vidin, sprijinindu-se pe nobilii si ostenii sai, nu s-a inchinat regelui Stefan al Ungariei. Principele era un om bogat, avand herghelii in grajduri, turme si pastori, mosii, curti. Alaturi de cresterea animalelor, in zona se practica agricultura, fiind amintita cultivarea cerealelor. Se mai aminteste o veche indeletnicire a locuitorilor din zona, cultivarea vitei-de-vie si producerea vinului. Alaturi de aceste ocupatii, se mai aminteste comertul cu sare, de-a lungul Muresului existand centre de vama in localitatile importante aflate de-a lungul fluviului.

In centrul relatarilor izvoarelor se afla confruntarea dintre Ahtum si unguri. In aceasta confruntare, Ahtum se bazeaza pe o organizare militara deosebita si, fara indoiala, pe o putere economica. El dispunea de o armata de cetati, oameni de paza in locurile importante. Conflictul dintre Ahtum si ostile maghiare conduse de Chanadinus (Sunad), fost apropiat al ducelui, se incheie cu infrangerea primului, care de altfel moare pe campul de lupta. In cadrul conflictului dintre cele doua tabere au fost implicate si distruse o serie de cetati, cum ar fi cele de la Morisena si Arad-Vladimirescu.

Demne de semnalat sunt mentiunile pe care izvoarele le fac despre existenta la Morisena a unei manastiri cu calugari de rit de rit grecesc (ortodox)[35].

Prima atestare scrisa poate fi plasata ipotetic in anii 1080-1090. Intr-un document editat in 1347 la Buda de catre regele Ludovic I este intercalat un citat din anii amintiti, potrivit caruia regele Ladislau cel Sfant si ducele Lambert doneaza prepoziturii din Titel satele Ghioroc, Zabrani, Iwanhaza si Vodkerth "in comitatul Orod langa fluviul Mures" . Prepozitura, intr-adevar, dispunea de domenii in aceasta zona si in secolele urmatoare, iar comitatul Arad este dintre primele comitate regale alaturi de Bihor si Cenad .

In orice caz, la inceputul secolului al XIII-lea Aradul deja era centru de comitat. Acest comitat al Aradului se extindea in Valea Muresului pe ambele versante ale fluviului. Hotarul nordic coincidea, in linii mari, cu culmea Muntilor Zarandului pana la Simand.

Trebuie sa subliniem insa ca tot in aceasta perioada se va forma si comitatul Zarand, pe Valea Crisului Alb, care cuprindea teritoriul aflat intre Giula si Brad, avand centrul la inceput castrul Zarandului, iar mai tarziu Ineul.

Aceasta structura administrativa se va pastra pana la ocupatia otomana. Aradul s-a afirmat de la inceput si ca centru eclesiastic. In 1131 regele Bela al II-lea editeaza o donatie catre biserica Sfantului Martin din Orod[38]. Deci, in acest sens, Aradul dispunea deja de o catedrala catolica , iar in 1156 intre semnatarii unui act figureaza si prepozitul Primogenitus din Orod. Aradul, deci, la aceasta data este centru de prepozitura si prepozitul detinea deja o functie inalta, fiind membru al cancelariei ungare.

Consideram insa ca actul cel mai valoros in privinta Aradului este donatia regelui Bela al III-lea catre capitlul Aradului, din anul 1177, donatie reinnoita de regele Emeric in 1202 . Donatia este un act extrem de valoros, in fond un cartulariu si o hotarnicire, in care sunt insirate toate localitatile atribuite capitlului. Intrucat donatia respectiva are o literatura interpretativa foarte bogata, merita sa-i acordam atentia cuvenita, intrucat ofera un tablou autentic si colorat al populatiei zonei respective.

Ca institutie eclesiastica, capitlul a fost un loc de adeverire, unde, in cursul secolelor XIII-XV au fost editate o serie de acte (transcrieri de donatii, acte de inzalogire, testamente, vanzare-cumparare etc.) . Dupa cunostintele noastre, intre 1229-1552, pana la ocuparea Aradului de catre turci, capitlul din Arad a emis in total 632 de acte in limba latina, problema la care vom mai reveni.

Actul din 1177 este o donatie in jurul careia timp de un secol s-a intreprins o vasta cercetare care merita o analiza temeinica. Documentul original a disparut, si este cunoscut dintr-o serie de transumpturi si transcrieri ulterioare, dar fiecare fragmentara. Valoarea exceptionala a documentului consta, in primul rand, in descrierea tuturor bunurilor capitlului printr-o hotarnicire destul de precisa. Astfel, pe baza acestei hotarniciri este posibila cunoasterea tuturor asezarilor din zona Aradului in epoca feudalismului timpuriu. Este primul caz cand din cauza hotarnicirii sunt descrise nominal si familiile de tarani.

Desi unele parti din acest document valoros au fost editate si prelucrate, un fragment lung chiar si in traducere romaneasca , in jurul donatiei se poarta o serie de discutii pana in zilele noastre. Astfel, in editia lui G. Wenczel, din cauza descifrarii gresite a unui transumpt, intercalat intr-un document al regelui Sigismund de Luxemburg, documentul a fost atribuit regelui Bela al II-lea. Aceasta datare a fost preluata si de monografiile aparute in secolul trecut, considerand anul 1132 data fondarii prepoziturii. Ea este in stransa legatura cu vestita dieta din 1131, tinuta langa Arad, amintita si de Cronica pictata de la Viena, precum si de Cronica lui Thuróczi, dieta unde au fost macelariti nobilii invinuiti de orbirea regelui inca din copilaria sa .

Studiind forma si continutul documentului, critica documentara inca la sfarsitul secolului trecut a demonstrat ca documentul respectiv nu poate fi datat pe vremea regelui Bela al II-lea, cand cancelaria ungara inca nu era cristalizata, proces care va avea loc doar sub domnia regelui Bela al III-lea.

Pornindu-se tocmai de la evolutia cancelariei regatului ungar, s-a analizat pe larg fragmentul donatiei si s-a demonstrat ca donatia respectiva, pastrata printr-o serie de transcrieri, a fost editata de regele Bela al III-lea.

Din acest document ni s-au pastrat fragmente de transumpturi intr-o hotarnicire din 1276 , copiat apoi si in 1714, in care capitlul din Transilvania se refera la donatia lui Bela al III-lea, descriind mosiile capitlului din Arad. Acest fragment se afla apoi si intr-un act al capitlului de la Cenad din 1405, in care acesta, reediteaza actul, la porunca regelui Sigismund, preluand textul original al donatiei din 1177. Un alt fragment este incadrat intr-un document, editat tot de capitlul Cenadului in 1334, referindu-se de aceasta data la donatia regelui Emeric, precum si intr-un alt transumpt dintr-un document editat de capitlul din Vácz in 1337. Un alt transumpt scurt se afla intr-un act al capitlului din Cenad, editat in 1323, incadrat intr-o hotarnicire efectuata pentru Turda si pastrata sub forma de transumpt in decizia voievodului Transilvaniei, Ladislau in 1391, precum si intr-un alt transumpt inclus in decizia voievodului Transilvaniei, Bartolomeu Drágffy, in 1494, ambele transumpturi provenind din donatia lui Emeric .

Toate fragmentele citate, asezate in ordine logica, au permis istoricului Borsa Iván reconstituirea integrala a documentului original . Ceea ce ne este in primul rand de folos, e partea descriptiva a posesiunilor capitlului, situate in jurul Aradului si la nord de oras, in zona Crisurilor.

Referiri valoroase contine textul documentului si cu privire la castrul Aradului. In fond, din punct de vedere informational, acest document vorbeste pentru prima data atat despre cetatea Aradului, cat si despre posesiunile acesteia. Din text reiese clar ca eclesia Aradului detinea posesiuni intre satele cetatii, langa Ghioroc, pe Mures catre rasarit de oras, iar spre vest se afla satul Novac, apartinator cetatii. Tot aici se aminteste ca in castrul Aradului se aflau 50 de barbati.

Pe raza actuala a orasului, patru sate, Segh, Myloua, Chemperlaka, Abad apartineau capitlului, fiind in vecinatate cu posesiunile eclesiei de la Hodos. Langa Mures se aflau in apropierea eclesiei proprietatile nepotilor lui Valter (fost epioscop al Transilvaniei), in localitatea Fuc. Tot in apropiere se aflau satele Desc, Ban, portul Muresului numit Esteuerd si eclesia Geled .

Spre sfarsitul secolului al XII-lea, Aradul era si un port insemnat pentru plutele care transportau sarea dinspre salinele Transilvaniei. Astfel, intr-un act din 1183, se mentioneaza ca abatia de la Bistra (Byzere), precum si capitlul si prepozitul din Arad, aveau drept la o treime din vama sarii de la ambarcatiunile care coborau pe Mures si se duceau pana la Szeged. Acest act va fi reinnoit in 1211 .

Din toate cele spuse putem confirma ca la sfarsitul secolului al XII-lea, Aradul era atat un centru militar, cat si eclesiastic. Basilica uriasa a prepoziturii si totodata a capitlului a fost inaugurata in 1224, in prezenta reginei Yolantha de Courtenay, construita cu sprijinul material al papei Honoriu al III-lea si dupa toate probabilitatile de mesteri francezi, intrucat marimea (diametrul intern, 58 m) si forma erau similare cu constructiile contemporane ale cistercienilor.

O vie discutie a fost purtata timp de peste un secol privind localizarea vetrei orasului Arad. Ruinele basilicii amintite se afla la marginea comunei Vladimirescu spre Micalaca. Deja la inceputul secolului al XVIII-lea, carturarul Bel Mathias localizeaza aici vechiul Arad (Veterum Orod), considerand ca ruinele apartin prepoziturii. Aceasta ipoteza a ramas neschimbata pana in 1892, cand istoricul Márki Sándor, monograful judetului, o identifica cu vechea manastire benedictina Bistra (Byzere). Aceasta ipoteza a fost preluata si de V. Vatasianu precum si de arheologul aradean Egon Dörner . Intre timp insa au fost publicate cateva harti medievale, in primul rand harta lui Lazarus din 1528, apoi hartile militare austriece, in care Bistra este asezata spre sud de Mures, langa Frumuseni, iar la Vladimirescu este mentionat Veterum Orod (Vechiul Arad).

Sapaturile actuale ale Muzeului Judetean Arad au confirmat justetea hartilor medievale.

Ramane de explicat cand si din ce motive s-a deplasat orasul in cursul secolului al XIV-lea spre centrul medieval al municipiului, in actualul cartier Dragasani. Explicatia trebuie s-o gasim in schimbarile geografice-climaterice din acest secol: racirea climei, ploi torentiale, inundatii frecvente, schimbarea albiilor Muresului si sporul natural al populatiei.

Confuziile anterioare se datoreaza si interpretarii gresite a unor documente. Astfel, intr-un document din 1388 se vorbeste despre asa-zisa "Közép utca" (Strada centrala) care despartea pe iobagii capitlului de iobagii prepoziturii . In secolul al XVIII-lea, numita "Közép utca" se afla pe locul actualei strazi Blanduziei, care insa s-a format doar dupa izgonirea turcilor, deci, nu o putem identifica cu cea din secolul al XIV-lea. Pe de alta parte, in 1552, Zaberdin, episcopul de Oradea, aminteste intr-o scrisoare ca turcii construiesc ziduri in jurul bisericii Aradului, drept urmare biserica amintita a fost identificata cu basilica prepoziturii. Dar cu ocazia sapatorilor efectuate pe locul cetatii turcesti, n-a fost descoperita nici o urma de biserica, mai ales de marimea unei basilici. Pe de alta parte, dupa navalirea tatarilor nu se mai vorbeste de vechiul castru al Aradului si acesta nu figureaza nici in listele cetatilor de pe vremea lui Sigismund de Luxemburg .

Analizand pe larg documentele referitoare la Arad din secolele XII-XVI, aflam ca pe raza intinsa a municipiului Arad existau o serie de asezari, ceea ce confirma ca orasul de astazi s-a contopit din diverse asezari, de diferite dimensiuni, numele multora ramanand in uz si astazi. Acestea sunt urmatoarele :

Din toate acestea reiese clar ca zona aradeana era relativ dens locuita, cu o agricultura dezvoltata, practicata pe locurile ferite de inundatii. Avand in vedere ca terenul aluvionar al orasului era lipsit de piatra, evident nu dispunem de urme arheologice, privind constructiile de locuinte, ele fiind ridicate din vaiuga, pamant, lemn si stuf.

Din secolele XIII -XV, Aradul este atestat intr-o serie de documente de diferite feluri, iar din secolul al XV-lea, ca oras, sub denumirea de civitas sau oppidum. Ca cetate (castrum) apare in 6 documente (1214, 1216, 1230, 1232, 1238 si 1240), ca prepozitura sau capitlu in nenumarate acte, sute si sute fiind emise de capitlu. Amintim in primul rand cele patru bule ale papei Honoriu al III-lea (1220, 1223, 1225, 1227), documente cancelariale semnate de prepozitul din Arad (Gottfried, Clemens, Albertus, Benedictus etc.), zeci de adrese din partea regelui Sigismund etc.

Asa cum s-a mai amintit, Aradul a fost un centru important pentru editarea documentelor. Primul act editat de capitlu provine din 1229. Activitatea acestui loc de adeverire s-a intrerupt in 1552, paralel cu ocuparea orasului de catre turci. In acest rastimp, dupa cunostintele noastre, capitlul a emis 632 acte in limba latina. Dintre aceste documente, 7 provin din secolul al XIII-lea, 130 din secolul al XIV-lea, 379 din secolul al XV-lea, si 117 din secolul al XVI-lea .

Incepand din secolul al XVI-lea dispunem si de diverse conscriptii, din care putem deduce densitatea populatiei, respectiv numarul familiilor supuse. Dintre acestea, scoatem in evidenta conscriptia portilor iobagesti din anii 1552-1564. Aceasta conscriptie intocmita pentru impozitul regal, arata pe de-o parte numarul proprietarilor nobili, iar pe alta cel al portilor iobagesti. Considerand ca, dupa criteriile statisticii istorice, o "poarta", in general, este locuita de 4 familii, situatia este urmatoarea:

asezarea pe raza municipiului numele proprietarului numarul portilor numarul familiilor

Orod prepozitul 2 2 8

capitlul 2 2 8

Apácza (Aradul Nou)

Dóczy Gabor 4 16

Bálványos (Micalaca)

prepozitul 2 8

capitlul 2 8

Batanita (Micalaca)

capitlul 3 12

Horváth Ferenc 1 4

Ceala Interioara

Gyulaffy László 2 8

Abrahámffy István 5 20

Mágócsy Gáspár 1 4

Pászthóy János 3 12

Radák László 2 8

Ceala Exterioara

Abrahámffy István 2 8

Gyulaffy László 2 8

Paszthóy János 4 16

Radák László 2 8

Deszk (spre Gradiste)

Dóczy Gábor 2 8

capitlul parasit

Deszkeny (spre Gradiste)

capitlul 2 8

vad. lui Zay György 1 4

Haromfyl (spre Utvinis)

vad. lui Horváth György parasit

Horváth Ferenc 5 20

Machyalaky Demeter 5 20

Mágócsy Gáspár 2 8

Pethő János 7 28

vad. lui Zay György 2 8

regal 2 8

Gheled (Gradiste)

capitlul 2 8

Mágócsy Gáspár 2 8

Pethő János si Petér 2 8

vad. lui Zay György 2 8

Pethő Horváth 6 24

Kontraseg (Sega)

Horváth Ferenc 2 8

Micalaca

capitlul 13 52

prepozitul 20 80

indescifrabil 19 76

praedium (pusta) 2 8

Nowak (spre Vladimirescu)

capitlul 4 16

Papokfejérgyháza (spre Parneava) 

Horváth Ferenc 19 76

capitlul 28 112

Papokségje (Sega)

Horváth Ferenc 4 16

praedium (pusta) 1 4

Zarchaháza (spre Gai)

Abrahámffy István 1 4

Pászthóy János saracit

Utvinis

capitlul 3 12

Glezsan Miklós 3 12

Klérey Gergely 10 40

Lajos Imre 4 16

Mágócsy Gáspár 4 16

vad. lui Mándy Kelemen 2 8

Ujelyi Sebestyen 4 16

vad. lui Zay György 1 4

Pálélésy Lajos 2 8

Zenthivan (spre Vladimirescu)

capitlul 2 8

Nowak (spre Vladimirescu)

capitlul 4 16

Tofaya (spre Zadareni)

Baky Petér 1 4

Baky Gáspár 1 4

Bánrévy Petér 1 4

Méregh Ferenc 1 4

Total 220 880

Pe lista nu figureaza Sanicolaul Mic. In total la aceasta data pe raza municipiului Arad sunt inregistrate 880 familii de tarani cu sesii iobagesti. Lista nu cuprinde pe jeleri, deci pe taranii fara sesii, si nici pe slugi, mestesugari si eclesiastici[53].

Urmarind pe proprietari, observam ca prepozitul si capitlul dispuneau de sesii in mai multe asezari, in primul rand pe raza orasului, dar si in alte sate, ca la Cicir, Cholta, Ewrinth, Iwanch, Martonoslaka, Iregd, Zenthgyörgy.

Pe langa cele doua institutii eclesiastice se remarca numarul mare al nobililor mijlocasi, printre care mai puternici proveneau din familiile Mágócsy, Pethő, Zay, Dóczy etc.

Relatiile dintre ei nu erau deloc pasnice. Documentele contemporane vorbesc despre luptele lor interne si atrocitatile fata de supusi. Pe langa cresterea succesiva a darilor, in special a robotelor, nesiguranta a contribuit si ea la intensificarea tensiunii sociale. Ca atare nu e de mirare ca in 1514 populatia s-a alaturat ostirilor taranesti, conduse de Gheorghe Doja.

Dupa victoria taranilor la Nadlac, armata taraneasca a patruns in valea Muresului, pe ambele maluri ale raului, cucerind pe rand fortaretele, distrugand castelele nobiliare, aruncand pe foc actele, diplomele. Nobilii au fugit in cetatea Siriei. Mai intai au cucerit cetatea din Ceala, trecand apoi la asaltarea orasului propriu-zis. Orasul s-a predat fara lupta, doar capitlul a opus o oarecare rezistenta. Fiind infometati, in curand s-au predat si aparatorii de aici. Basilica insa n-a fost distrusa, in schimb rasculatii au pus mana pe pecetea capitlului si au distrus o serie de acte, cum au procedat de altfel si la Ceala, precum si la Zadareni[54]. Eclesiasticii capturati, au fost eliberati dupa ce au platit 300 florini de aur.

Dupa infrangerea armatei taranesti sub zidurile Timisorii, a urmat razbunarea crunta a nobililor reintorsi. Viata taranimii aradene s-a inrautatit tot mai mult. Pe langa legarea de glie a taranilor si readucerea lor cu forta acolo de unde au plecat, nobilimea a cautat sa-si mareasca veniturile printr-o serie de abuzuri. Nobilii, in fruntea unor cete inarmate, jefuiau si devastau gospodariile taranesti, de unde luau drept prada diferite bunuri, in special vite. Despre asemenea atacuri nobiliare vorbesc mai multe documente din acesti ani.

Adancirea crizei, generata de anarhia feudala, a determinat o situatie insuportabila pentru tarani. Drept urmare, in 1526 izbucneste in nordul Banatului si in jurul Aradului o noua rascoala taraneasca, condusa de un capitan sarb, cunoscut sub numele de Ivan cel Negru. La chemarea lui se rascoala taranimea, devastand curtile nobiliare, silind nobilimea sa se retraga in cetatea Siriei, loc unde-si gasesc salvarea impreuna cu familiile lor. Nobilii adunati in graba isi ridica tabara langa Seleus, dar un loctiitor al lui Ivan cel Negru, cu numele Radici, invinge oastea nobiliara. Dupa umanistul Verancici, in aceasta batalie au murit numerosi nobili din judet.

Nobilimea, speriata, se aduna la Arad, sub conducerea lui Emeric Czibak, aducand ajutoare si din alte parti. Ei isi ridica tabara intarita la Frumuseni, langa cetatea Seudului, unde s-a dat o batalie cumplita, in care taranimea a fost zdrobita[55].

Aceasta rascoala a oferit nobilimii un nou prilej sa comita jafuri. Adunati in jurul lui Zapolya, nobilii nu mai respectau nici o lege. In preajma bataliei de la Mohács, ca urmare a abuzurilor nobiliare, in jurul Aradului domnea o totala dezordine economica si sociala.

Dupa batalia de la Mohács din 1526, fostul voievod al Transilvaniei, Ioan Zapolya, ales rege al Ungariei, isi instala stapanirea si la Arad. El va detine acest titlu pana in 1540, cand moare. Intrucat marea nobilime maghiara germanofila l-a ales ca rege pe Ferdinand de Habsburg, s-a deschis sirul luptelor intre cei doi adversari. Zapolya, simtindu-se slab fata de Habsburgi, a recurs la sprijinul sultanului si cu ajutorul acestuia reuseste sa-si pastreze stapanirea asupra Transilvaniei, Crisanei si Banatului. Dupa luptele indelungate cu Ferdinand, in 1538 Zapolya incheie cu Habsburgii pacea de la Oradea. Prin aceasta, cei doi adversari se inteleg sa-si pastreze teritoriile cucerite. Dupa nasterea fiului sau, Ioan Sigismund, Zapolya nu va mai respecta pacea de la Oradea. Dupa moartea lui Zapolya, micul Ioan Sigismund, este incoronat rege, sub tutela mamei sale Izabela si a cardinalului Martinuzzi.

Cucerirea Budei de catre turci in 1541 o va determina pe regina Izabela si pe fiul sau sa se retraga in Transilvania, stabilindu-se pentru un timp in cetatea Soimosului.

In urma evenimentelor din 1540-1541, Transilvania se transforma intr-un principat autonom tributar turcilor. Aradul se incadreaza in noul principat.

Dominatia otomana

Cucerirea orasului de catre turci

Dupa formarea Principatului Transilvaniei, izbucnesc din nou lupte crancene intre turci si imperiali, moment in care trupele imperiale, conduse de generalul Castaldo, patrund in valea Muresului, precum si in Banat. Mare parte a judetului Arad, inclusiv orasul, va ajunge temporar sub ocupatia habsburgica.

In noile conditii, sultanul va hotari ofensiva impotriva Banatului si Aradului. Beglerbegul Rumeliei, Mohamed Sokoli, intarit si cu fortele marelui vizir Mahmud, porneste cu o armata de circa 80.000 de oameni si 50 de tunuri impotriva trupelor imperiale. In curand sosesc cu intariri trupele conduse de pasa Ahmed. Cetatea Timisorii va fi incercuita si supusa unui asediu indelungat.

Paralel cu asediul Timisorii, turcii ataca zona aradeana din doua directii: o parte pornesc impotriva Lipovei si alta ataca pe valea valea Muresului dinspre Cenad. Luptele desfasurate in valea Muresului sunt pe larg comentate de cronicarii contemporani evenimentelor: Anton Verancici si Istvánffy Miklos.

Fortele lui Mahmud pornesc de la Tisa inca in 1551 si ajungand la Mures cuceresc Cenadul, ocupand pe rand Nadlacul, Agrisul, Bodrogul, Zadareniul si cele doua cetati de la Ceala. Sub zidurile Lipovei, fac jonctiunea cu celelalte forte venite de la asediul Timisorii. Lipova se preda fara lupte.

Ocupatia otomana nu va dura mult, deoarece fortele transilvane ale lui Martinuzzi si cele imperiale ale lui Castaldo, sprijinite de domnitorii romani, de secui si de mercenarii germani si spanioli, trec la ofensiva pentru recucerirea Lipovei, aparata de 5000 de turci, condusi de begul Uleman. Fortele lui Castaldo si Martinuzzi reusesc sa recucereasca, in mod temporar, atat Lipova, cat si Ceala si Aradul, infrangand garnizoanele otomane, dar in acelasi timp jefuiesc si populatia.

Stapanirea imperiala de la Lipova, Ceala si Arad nu va dura nici ea prea mult, deoarece dupa caderea Timisorii turcii reusesc sa recucereasca fortaretele din valea Muresului, iar in anii urmatori cuceresc pe rand Siria, Ineul, Dezna, patrunzand adanc in valea Crisului Alb.

Aceste lupte au provocat mari distrugeri in judet. Acum a fost incendiata si distrusa biserica capitlului din Arad, provocandu-se si distrugerea unei parti din arhiva capitlului. Doar o parte a actelor a putu fi salvata si dusa la Alba Iulia.

Dupa cucerirea Aradului, turcii au inceput construirea unei noi cetati patrulaterale in actualul centru al orasului .

Pe teritoriul judetului, turcii au format trei sangiacuri si anume: sangiacul Aradului, din care faceau parte trei districte (nahii), cel din Arad cu 59 de sate si 719 case, cel din Zarand cu 67 de sate si 1087 case, si cel din Bichis, cu 61 de sate si cu 1407 case. S-a infiintat apoi sangiacul Lipovei, care cuprindea si nahia Felnacului cu 22 sate si 579 case, precum si sangiacul Ineului, care se intindea pana la Beliu. O conscriptie otomana din 1574 mentioneaza 113 sate pe teritoriul sangiacului din Arad[56].

Conscriptiile din 1567 si 1579

Dupa instaurarea dominatiei otomane in Arad, sultanul a ordonat inregistrarea populatiei. Aceste conscriptii, denumite defteri, ne dau date cat se poate de precise despre numarul populatiei si starea ei economica. Ele au fost intocmite de deftevdari sultanesti, care au inregistrat nominal familiile, darea lor in intregime, productia de cereale, zeciuiala cuvenita dupa ea, zeciuiala de miei, porci, stupi de albine, de canepa, in, varza, vin, fan si lemne de foc, venitul morilor, vama, amenzile ocazionale etc. Tocmai de aceea consideram drept util sa redam situatia de pe raza municipiului Arad, mai ales ca pana la 1715 nu mai dispunem de nici o alta asemenea informatie.

Sa vedem prima data numarul familiilor si darea lor totala.

asezarea numarul familiilor darea totala catre Poarta in acce*

Arad 1567 1579 1567 1579

Arad 18 19 4537 8565

Sega 2028 4076 12425

Ceala Mare 12 14 3820 8000

Ceala Mica  20 14 4890 6995

Pusta Valka  nepopulata

Deszk 9 21 3290 3290

Micalaca 46 42 7690 10.000

Papokfejéregyháza

(Biserica Alba a Popilor) 38 32 11269 15.000

Bálványos 9 12 1925 5823

Batanita 10 11 3515 5000

Háromfyl 14 24 4000 8625

Gheled 27 34 5938 6280

Utvinis 21 29 5985 8500

Zarchaháza 5 6 1475 1475

Pusta Kolpa nelocuita

Pusta Bela nelocuita

Zenthivan 9 8 3475 5612

Total 258 297 66885 105.590 acce

Baza economica, bineinteles, era agricultura, in primul rand productia de cereale, ceea ce reiese si din valoarea zeciuielii de grau si secara, care se prezinta astfel:

asezarea zeciuiala de grau zeciuiala de amestec (grau cu secara)

1567 1579 1567 1579 in kile

Arad 1650 3000 350 1500

Sega 1320 7975 250 720

Ceala Mare 1300 3300 250 1500

Ceala Mica  1320 3300 200 600

Deszk 1130 990 575 300

Micalaca 1200 2200 650 780

Papokfejéregyháza

(Biserica Alba a Popilor) 6280 8800 475 1650

Bálványos 700 3276 160 960

Batanita 1760 2750 475 720

Háromfyl 1660 4400 590 1000

Gheled 2760 2800 520 600

Utvinis 2070 3520 1440 1800

Zarchaháza 440 440 125 120

Zenthivan 1300 2200 215 960

Total 24890 48593 13210 kile

Sa urmarim in continuare celelalte dari, din care reiese varietatea economiei taranesti din acea perioada.

asezarea darea de miei darea de porci darea dupa stupi

1567 1579 1567 1579 1567 1579

Arad 80 150 75 250 100 190 acce

Sega 250 100 160 160 26 80

Ceala Mare 160 350 30 380 60 350

Ceala Mica  360 150 250 260 160 150

Deszk 45 200 500 100 200 65

Micalaca - - 100 600 20 55

Papokfejéregyháza

(Biserica Alba a Popilor) 730 700 218 250 141 120

Bálványos 115 150 50 110 50 100

Batanita 40 100 150 180 150 180

Háromfyl 430 500 150 250 50 50

Gheled 350 600 145 100 33 20

Utvinis 330 150 350 400 50 75

Zarchaháza 5O 20 20 10 20 10

Zenthivan 265 262 190 290 20 350

Total 3205 3432 3340 1080 1795

asezarea darea de vin darea de canepa darea de lemne si fan

si varza

1567 1579 1567 1579 1567 1579

Arad 30 85 12 50 360 475 acce

Sega 60 80 30 26 400 700

Ceala Mare 30 95 20 200 240 350

Ceala Mica  45 45 50 30 400 525

Deszk 15 15 10 10 180 525

Micalaca 90 90 50 50 920 1050

Papokfejéregyháza

(Biserica Alba a Popilor) 75 100 75 80 760 875

Bálványos 15 15 25 27 100 300

Batanita 45 15 15 30 200 275

Háromfyl 30 30 20 55 280 600

Gheled 45 15 15 10 540 750

Utvinis 45 80 20 25 420 725

Zarchaháza 15 15 10 10 100 150

Zenthivan 15 30 25 60 180 200

Total 555 710 377 662 5080 7500

asezarea darea de mireasa pedepse ocazionale

1567 1579 1567 1579

Arad 30 65 50 100 acce

Sega 30 80 120 150

Ceala Mare 30 165 90 610

Ceala Mica  30 30 125 120

Deszk 30 15 50 20

Micalaca 60 95 150 740

Papokfejéregyháza

(Biserica Alba a Popilor) 90 80 250 225

Bálványos 30 15 150 70

Batanita 30 30 200 275

Háromfyl 30 30 100 100

Gheled 60 30 120 5

Utvinis 60 75 150 200

Zarchaháza 15 15 50 80

Zenthivan 30 30 155 200

Total 355 755 1760 3295

asezarea darea dupa linte darea dupa mori

1567 1579 1567 1579

Micalaca - 10 kile 19 roti 29 roti

160 acce 950 acce 110 acce

Bálványos - 3 kile - 3 roti

48 acce 150 acce

Háromfyl - 5 kile - - -

80 acce

Papokfejéregyháza

(Biserica Alba a Popilor) 9 kile - - -

135 acce - - -

Ceala Mica  - - 17 roti 9 roti

- - 850 acce 450 acce

Batanita - - 1 roata 2 roti

- - 50 acce 100 acce

Zarchaháza - - 4 roti 5 roti

200 acce 150 acce

Total 9 kile 18 kile 41 roti 41 roti

In economia populatiei un rol activ l-a jucat cresterea animalelor. La ele se refera darile percepute dupa porci, miei, stupi de albine si darea de fan. Conscriptia tine si evidenta numarului de pui si anume:

asezarea 1567 1579

Arad 68 90

Sega 330 445

Ceala Mare 60 90

Ceala Mica  - -

Deszk 145 120

Micalaca - -

Papokfejéregyháza

(Biserica Alba a Popilor) 677 815

Bálványos 115 185

Batanita - 40

Háromfyl 297 1560

Gheled 413 650

Utvinis 1358 545

Zarchaháza 50 50

Zenthivan 265 175

Total 3778 4765

Conscriptia ne arata ca inaintea dominatiei otomane prepozitul si unii nobili detineau si alodii. Astfel, la Arad vechea faneata a intrat in proprietatea sultanului, care in 1567 a produs 65 care de fan, iar in 1579 100 de care, dupa care a avut un venit de 650, respectiv 1000 de acce. La Micalaca faneata popilor in 1567 a produs 50 de care de fan pentru sultan, iar in 1579 80 de care, aducand un venit de 500, respectiv 800 de acce. La Zenthivan faneata a produs 63 de care de fan, cu un venit de 630 de acce. Dintre particulari, la Ceala Mica este mentionata faneata familiei Petrovich cu 10 care de fan.

Targuri erau tinute la Arad, dupa care vama s-a ridicat la 250 acce[57].

In orice caz, dominatia otomana n-a adus cu sine deocamdata o depopulare si nici o saracire generala.

Razboaiele din 1595-1606

Stapanirea otomana nu a durat prea mult. Indata dupa izbucnirea razboiului de 15 ani, dupa ce ostile lui Mihai Viteazul au obtinut victoria celebra de la Calugareni, si in zona Aradului incep luptele pentru izgonirea turcilor.

Cele trei tari romane se alatura coalitiei antiotomane, fapt care-i obliga pe turci sa scoata forte insemnate de pe frontul din Ungaria spre a le trimite in Banat si Muntenia. Aceasta situatie a inlesnit operatiile militare ale trupelor transilvanene. La sfarsitul anului 1594, Francisc Geszty a pornit cu circa 2000 de soldati in directia Lugojului si Fagetului. Un atac concentrat va putea fi organizat doar dupa 28 ianuarie 1595, cand Sigismund Báthory, principele Transilvaniei, a semnat in mod oficial alianta cu Rudolf, aprobata de starile transilvanene la 16 aprilie, motiv pentru care atacul pentru reocuparea Lipovei, Aradului si Ineului a fost inceput abia vara. In fruntea trupelor eliberatoare, trimise in aceasta directie, a fost numit generalul Gheorghe Borbély, aliatul credincios de mai tarziu al lui Mihai Viteazul. Pasa Ahmed din Timisoara, afland vestea pregatirilor transilvanene, aduna garnizoanele de la Cenad, Lipova si Ineu pentru a face fata situatiei. Trupele generalului Borbély ocupa Varadia, iar la 12 august 1595 ii izgonesc pe turci si din Faget. Primind intariri de la Timisoara circa 8000 de ostasi care se unesc cu fortele celor de la Lipova, turcii incearca izgonirea trupelor ardelene, dar sunt infranti. Begul Geafer din Ineu cade prizonier si este dus la Alba Iulia, apoi inchis in cetatea Gherlei. Dupa cucerirea Chelmacului, ostile transilvanene ataca Lipova, care, dupa un scurt asediu, este cucerita la 18 august. Urmeaza pe rand eliberarea Aradului, Nadlacului, intreaga vale a Muresului, pana la Cenad. Ofensiva glorioasa continua si in valea Crisului Alb, terminandu-se cu eliberarea Ineului.

Dupa pierderea Lipovei, Aradului, Nadlacului si Ineului, turcii fac eforturi pentru apararea Timisorii, ultima lor cetate mai puternica.

In anul 1596, generalul Borbély incearca si asediul Timisorii, reusind sa-l prinda si sa-l ucida pe pasa de aici, si sa captureze o mare prada de razboi, dar Timisoara, aparata de Soliman pasa, a rezistat. Noul pasa al Timisorii, cu forte insemnate, incearca sa recucereasca Lipova si Aradul, dar asediul Lipovei se termina cu un esec. Transilvanenii, in schimb, recuceresc Felnacul si reincep asediul Timisorii. Capitanul Ion de Saliste, om de incredere al lui Mihai Viteazul, a fost numit in fruntea Lipovei.

In 1599, dupa victoria de la Selimbar, intreaga zona aradeana a intrat sub autoritatea lui Mihai Viteazul.

In partile aradene, ca de altfel in toata Transilvania, Mihai Viteazul a pastrat vechiul sistem administrativ-teritorial, respectiv cele doua comitate: Aradul si Zarandul. Mihai cauta sa se bazeze in primul rand pe oamenii sai credinciosi, intarind in acest sens si privilegiile unor nobili.

Garnizoanele din cetatile aradene si capitanii de aici, Ion de Saliste, Gheorghe Borbély, au ramas credinciosi fata de viteazul domn si dupa batalia nefericita de la Miraslau din 18 septembrie 1600. Dupa pierderea Transilvaniei si mai ales dupa intrarea polonezilor in Moldova si Tara Romaneasca, Mihai nu se putea bizui in Ardeal decat pe romani, secui si pe capitanii sai din Arad si Zarand. Recurgand la un act diplomatic, el se indreapta spre Praga in vederea unor tratative cu imparatul Rudolf. Revenind de la Praga, cu sprijinul din partea imparatului, Mihai obtine victoria de la Guraslau, restabilindu-si din nou puterea in Transilvania, dar fara a o putea consolida, deoarece este ucis miseleste la Campia Turzii.

Dupa moartea lui Mihai Viteazul, Aradul ajunge temporar sub domnia lui Gheorghe Basta, dupa ce Ion de Saliste este ucis in cetatea Siriei.

Stapanirea lui Basta in partile Aradului nu va dura nici ea prea mult, fiind supusa tot mai frecvent la atacuri din partea haiducilor din vest, care se angajasera in slujba lui Stefan Bocskay[58].

Rascoala haiducilor din 1604 se intinde cu repeziciune si in zona Aradului, si in curand va fi restabilita autoritatea transilvaneana in intregul judet.

Turcii insa nu renuntasera la posesia cetatilor din judet, conditionand recunoasterea lui Bocskay ca principe al Transilvaniei prin retrocedarea Ineului, Lipovei, Aradului, pretextand ca acestea si mai inainte fusesera in posesia otomana. Atat Bocskay, cat si urmasii lui, fiind slabi in fata amenintarilor otomane, recurg la o politica de taraganare a lucrurilor privind predarea cetatilor.

Dupa ce Gabriel Bethlen ocupa tronul Transilvaniei, tocmai cu sprijinul turcilor, demersurile sale diplomatice pentru pastrarea cetatilor raman zadarnice. Noul principe hotaraste cedarea Lipovei, Soimosului, Varadiei si Aradului, pastrand in schimb cetatea Ineului. Drept urmare, Aradul ajunge dupa 20 de ani din nou sub stapanirea turcilor, situatie care nu se va mai modifica pana la sfarsitul secolului al XVI-lea .

Din aceasta perioada dispunem de foarte putine date privind Aradul. Doar din anii 1661-1662 avem cunostinta despre o hotarnicire din oras si din imprejurime, precum si de unele comentarii ale vestitului calator turc Evlia Celebi, care vorbeste despre insemnatatea targurilor din Arad[60].