Romania si al doilea razboi mondial - evolutia regimului politic

ROMANIA SI AL DOILEA RAZBOI MONDIAL

Evolutia regimului politic in perioada septembrie ianuarie

La un an de la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, Romania resimtea din plin consecintele grave ale dezmembrarii sale teritoriale si nationale. Pierderea Basarabiei si a Bucovinei de nord, a sudului Dobrogei si a nord-vestului Transilvaniei a dezorganizat economia nationala, provocandu-i mari daune atat sub raportul resurselor naturale, cat si al instalatiilor si capitalurilor investite, fortei de munca, productiei industriale si agricole. Rapturile teritoriale din au destramat sistemul de aparare edificat in perioada interbelica, au afectat statutul militar al Romaniei in Europa. Starea de nemultumire si revolta romanilor s-au generalizat, imbracand forme publice de manifestare. La inceputul lunii septembrie au izbucnit, in mai toate marile orase (Arad, Alba lulia, Baia Mare, Brasov, Bucuresti, Cluj, Constanta, Iasi, Oradea, Timisoara, Turda s.a.), intruniri si demonstratii de strada; zeci si sute de mii de cetateni, de cele mai diferite categorii sociale au protestat impotriva actelor impuse de puterile totalitare, condamnand totodata politica regimului lui Carol al II-lea de acceptare a acestora, incercand sa solutioneze criza politica si sa-si salveze tronul, suveranul a destituit guvernul Gigurtu si, la septembrie 1-a investit pe generalul Ion Antonescu cu "puteri depline pentru conducerea statului roman', iar in ziua urmatoare a transferat prerogativele regale fiului sau Mihai si a parasit Romania. Fostul suveran omite deliberat termenul de "abdicare', in speranta unei reveniri la tron. in Apelul catre Romani din septembrie Ion Antonescu recunostea ca a incalcat "un juramant solemn, cerand abdicarea regelui caruia ii jurase credinta', dar explica gestul prin dorinta de a evita o totala si inevitabila catastrofa.

Generalul Antonescu a incercat sa constituie un cabinet de "uniune nationala', asa cum convenise cu luliu Maniu, C.I.C. Bratianu si Horia Sima, inainte de inlaturarea de la putere a lui Carol al II-lea. Dar liderii Partidelor National-Taranesc si National-Liberal 1-au refuzat, evitand sa-si asume responsabilitati guvernamentale in acele momente grele prin care trecea natiunea romana. La septembrie generalul Antonescu, la sugestia germanilor, si-

a asociat la putere Miscarea legionara Garda de fier; in aceeasi zi, Romania este proclamata prin decret-regal "stat national legionar'. Cumuland functiile de presedinte al Consiliului de Ministri, de conducator al statului (functie noua) si de sef al regimului legionar, Ion Antonescu a concentrat in mainile sale, atat atribute ale puterii legislative, cat si pe cele ale puterii executive (avea dreptul de a initia si revoca ministri, secretari si subsecretari de stat, orice functionar al statului, de a incheia tratate cu alte state, de a declara razboi si de a incheia pace). Prin asumarea calitatii de sef al regimului legionar, Antonescu dorea sa-si subordoneze Miscarea legionara si sa defineasca rolul secundar al acesteia in raport cu propria putere. Horia Sima era recunoscut, prin acelasi decret, in calitate de "conducator al Miscarii legionare', el indeplinind si functia de vicepresedinte al Consiliului de Ministri, in fapt, s-a ajuns la un guvern bicefal, datorita conjuncturii interne si internationale.

Regelui i-au ramas urmatoarele prerogative: era capul ostirii; avea dreptul de a bate moneda; conferea decoratiile romane; primea si acredita ambasadorii si ministrii plenipotentiari; aproba legile organice si numea primul ministru, insarcinat cu depline puteri; avea drept de amnistie si gratiere. Generalul s-a straduit sa para fidel tronului, dar a actionat ca un sef de stat autocrat, parasind in practica guvernarii orice subordonare fata de monarh.

in domeniul relatiilor externe, Ion Antonescu a actionat pentru accelerarea ralierii Romaniei la politica Axei Berlin-Roma pe care o vedea deja castigatoare in noua conflagratie mondiala. El a repetat solicitarea facuta anterior de Carol al II-lea lui Hitler de a trimite o misiune militara in Romania si a inceput negocieri pentru incheierea unui nou tratat economic cu Germania.

La octombrie primele trupe germane intrau pe teritoriul romanesc cu misiunea aparenta "de a instrui Romania prietena' in privinta organizarii si pregatirii fortelor sale armate; sarcina lor reala era cum sublinia inaltul Comandament al Wehrmacht-ului septembrie sa apere regiunea petrolifera a Romaniei impotriva unei terte puteri care ar incerca sa o acapareze sau sa o distruga; sa dea posibilitate armatei romane sa execute sarcini definite, corespunzator unui plan elaborat in favoarea intereselor germane; in cazul unui razboi cu Rusia sovietica, sa pregateasca angajarea fortelor germane si romane din directia Romaniei. Efectivele germane cantonate in Romania au crescut de la in octombrie la militari in ianuarie in luna urmatoare erau militari, pentru ca numarul lor sa ajunga in aprilie la

La noiembrie cu prilejul primei sale vizite la Berlin, Ion Antonescu a semnat documentele de aderare a Romaniei la Pactul Tripartit (alianta incheiata la septembrie intre Germania, Italia si Japonia). Cu o zi inainte, la intrevederea cu Hitler, Antonescu a declarat ca "el nu se va multumi numai cu simplul act al aderarii la Pactul Tripartit, ci va fi gata sa lupte cu arma in mana, impreuna cu Puterile Axei pentru victoria civilizatiei'. Prin

aderare la Pactul Tripartit si prin prezenta Wehrmacht-ului pe teritoriul sau, Romania a devenit un aliat militar de facto al celui de-al treilea Reich. Pentru multi romani, o alianta cu Germania nazista parea nefireasca, datorita rolului principal pe care acest stat urmand teluri bine definite in sud-estul Europei a jucat in mutilarea Romaniei prin Dictatul de la Viena si prin presiunile exercitate asupra guvernului roman de a ceda Basarabia, Uniunii Sovietice si partea de sud a Dobrogei (Cadrilaterul), Bulgariei. O alternativa la aceasta alianta, in acel moment, nu exista; Anglia si Franta fusesera eliminate ca factori de putere in Europa, iar in ceea ce priveste U.R.S.S. se poate spune cu certitudine ca natiunea romana respingea ab initio orice intelegere cu acest stat. in esenta, orientarea progermana a Romaniei era determinata de: relatiile economice traditionale dintre cele doua tari si complementaritatea economiilor lor (industria germana, agricultura si resursele petrolifere romanesti); garantiile germano-italiene oferite Romaniei o data cu Dictatul de la Viena; instabilitatea la noua frontiera romano-sovietica; perspectiva reintregirii nationale la sfarsitul razboiului.

in politica interna, guvernarea in tandem s-a dovedit a fi de la inceput sortita esecului. La octombrie Horia Sima reclama lipsa de "coeziune si unitate' in conducerea statului si ii cerea lui Ion Antonescu, printr-o scrisoare ultimatum, sa actioneze "repede si energic' pentru adaptarea structurilor statului la esenta politica a regimului, astfel incat "accentul sa cada pe elementul politic si in economie'. Peste zile, generalul ii raspundea printr-o nota taioasa, afirmand categoric: "eu trebuie sa am intreaga libertate in conducere' si, dupa ce mentiona ca, in momentul septembrie, a avut la dispozitie si "alte personalitati si forte politice', ii reprosa lui Horia Sima dezordinile si abuzurile comise de elemente legionare propulsate in diferite posturi administrative, mai ales de catre comisarii de "romanizare' a intreprinderilor ("romanizarea' viza in primul rand proprietatile evreiesti), haosul provocat de catre acestia in industrie, finante si comert. Conducatorul Miscarii legionare era avertizat ca, daca se continua astfel, "nu numai ordinea economica, dar tot regimul legionar, si guvernul si tara se vor prabusi'. Printr-o scrisoare adresata lui I. Antonescu, la octombrie Horia Sima reactioneaza, avertizand ca "in Romania legionara nu mai este loc pentru nici un alt partid' (invoca libertatea de miscare a vechilor partide, "asasine ale tineretului' legionar) si nici pentru structura economica liberala veche, in consecinta, el pretindea o guvernare "in spirit legionar', prin care intelegea nu numai monopolul politic al organizatiei pe care o conducea, ci si aplicarea principiilor national-socialismului german referitoare la controlul centralizat in toate domeniile vietii economice, in fapt, Miscarea legionara dorea sa-si subordoneze si economia, dupa ce prin repartitia portofoliilor lor guvernamentale primise departamentele Internelor, Externelor, Educatiei si Cultelor.

in toamna anului "politia legionara' a trecut la razbunare. Au fost ucisi oameni politici, fosti ministri si prim ministri, intelectuali de mare prestigiu cum au fost: istoricul Nicolae lorga si economistul Virgil Madgearu. in noaptea de spre noiembrie sunt impuscati de legionari, in celulele inchisorii Jilava, de detinuti, politicieni si militari, colaboratori ai lui Carol al II-lea, intre care generalul Gheorghe Argesanu, Gabriel Marinescu, Gheorghe Bengliu, Victor lamandi, fost ministru al Justitiei, Mihail Moruzov, fost director al Serviciului Secret de Informatii. Dupa aceste asasinate, intelegerea dintre cele doua componente ale regimului s-a destramat definitiv; opozitia latenta dintre acestea se transforma intr-o confruntare fatisa si dura pentru suprematie in conducerea statului.

Ion Antonescu, avand acordul lui Hitler si sprijinul armatei, a inclinat balanta de partea lui; a infrant rebeliunea legionarilor din ianuarie si a restabilit "linistea si ordinea'. Miscarea legionara este scoasa in afara legii. Horia Sima si alti rebeli s-au refugiat in Germania, unde au fost tinuti ca o rezerva politica pentru cazul ca Antonescu si-ar fi schimbat orientarea progermana. Pana la februarie au fost arestati de legionari participanti la rebeliune in Bucuresti si in provincie. Imediat a inceput judecarea lor de catre tribunale militare.

Un nou guvern, alcatuit la ianuarie din militari si tehnocrati, avea ca obiective imediate declarate: asigurarea ordinii interne si administrarea eficienta a tarii. La sfarsitul lunii ianuarie in toate cele de judete au fost numiti prefecti din randurile ofiterilor superiori activi de colonei si locotenenti colonei). Totodata, au fost inlocuiti toti primarii de orase si comune, numiti sub regimul national-legionar. La februarie s-au abrogat dispozitiile Decretului-regal privind crearea "statului national legionar' si s-a stabilit ca, "pana la o noua reglementare, orice actiune politica de orice natura este interzisa'. Generalul Antonescu isi pastra calitatea de conducator al statului si de sef al guvernului; el detinea puterea legislativa, executiva, controla justitia, dirija politica externa, punand bazele unui tip de autoritarism care poate fi definit ca dictatura militara. Rolul institutiei monarhice ramanea minimalizat, tanarul suveran, Mihai I, fiind considerat "numai un simbol', era lipsit de dreptul de a se implica in conducerea statului.

Partidele politice ramaneau interzise. Liderii P.N.T., P.N.L. si-au continuat insa activitatea, exprimandu-si dezacordul, mai ales prin memorii si scrisori, adresate lui Antonescu, fata de principalele sale acte de politica interna si externa. Ion Antonescu nu a recurs la distrugerea opozitiei traditionale, respectand o regula de baza a politicii romanesti in epoca moderna: existenta unei echipe de rezerva pentru eventualele schimbari geostrategice pe plan politic. El dispretuia democratia parlamentara, socotind ca ea "s-a dovedit in trecut absolut neputincioasa de a asigura progresul intern al tarii, hotarele si prestigiul ei extern'.

Pentru a-si legitima puterea, conducatorul statului a recurs la plebiscit. Natiunea romana era chemata in Adunare obsteasca plebiscitara pe martie cetatenii care aveau de ani erau obligati sa-si exprime deschis, prin "Da' sau "Nu', aprobarea sau dezaprobarea asupra chipului cum generalul Ion Antonescu a condus Tara de la septembrie Rezultatul voturi Da si Nu era, implicit, un vot pentru eliminarea legionarilor de la conducerea statului si un cec in alb dat generalului pentru actele sale de guvernare, ulterioare.

Guvernul antonescian a pus in aplicare o politica antisemita. Evreii au fost supusi discriminarilor si represiunilor de tot felul, incepand din septembrie peste de evrei au fost deportati in Transnistria. in urma executiilor sumare ce au urmat in timpul si imediat dupa intrarea trupelor germano-romane in Basarabia si nordul Bucovinei si a conditiilor inumane de detentie au murit cel putin evrei. Oficialitatile romane au incercat sa reziste presiunilor exercitate de nazisti de a recurge la exterminarea totala a evreilor, intr-un memoriu remis Legatiei Reichului la Bucuresti, la martie

se preciza ca "pentru rezolvarea deplina a problemei evreiesti in Romania exista numai o singura solutie: emigrarea'. Din martie si pana in august nave cu circa emigranti evrei au plecat din Galati, Braila, Constanta si Sulina spre Palestina. Doua dintre ele, Struma si Mefkure, au fost atacate si scufundate in Marea Neagra (prima a fost torpilata de un submarin sovietic, iar a doua a fost mitraliata si scufundata de un vas de razboi german). Celelalte au ajuns la destinatie. Pana la 23 august 1944, in Romania supravietuisera de evrei. Wilhelm Filderman, presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, in testamentul sau legalizat la New York in afirma ca a fost martorul unor "scene impresionante de solidaritate si de ajutor intre romani si evrei, in momente de grele incercari din timpurile imperiului nazist din Europa'.

Dupa instituirea dictaturii militare, s-au dezvoltat si mai mult relatiile romano-germane. Prin transarea disputei cu legionarii, urmata de consolidarea pozitiei sale in fruntea statului si a armatei, Ion Antonescu a reusit performanta de a castiga deplina incredere a lui Adolf Hitler in capacitatea sa de a stapani situatia interna din Romania si de a fi un aliat eficient in proiectata campanie impotriva U.R.S.S. Documentele referitoare la corespondenta si intalnirile Antonescu-Hitler releva numeroase domenii in care conducatorul roman are pozitii diferite fata de cele ale interlocutorului sau pe care si le expune si le apara cu argumente, inca de la prima sa vizita la Berlin, Antonescu apara drepturile romanilor asupra Basarabiei, Bucovinei de nord si Transilvaniei. Raspunsul dat de Fuhrer a fost vag, declarand ca "istoria nu se va opri la anul Se poate pune intrebarea in ce masura Hitler a folosit in scopul propriilor planuri, nationalismul generalului Antonescu, dar lupta acestuia pentru apararea intereselor romanesti si pentru refacerea frontierelor tarii asa cum a inteles el

nu poate fi pusa la indoiala. Dupa cum nu pot fi puse la indoiala autoritarismul regimului sau, responsabilitatea politica pe care el insusi si-a asumat-o, de a fi adus statul roman alaturi de o forta maligna a istoriei Germania nazista.

Eliberarea Basarabiei si a Bucovinei de nord

La iunie Romania s-a alaturat Germaniei in razboiul impotriva U.R.S.S., avand drept obiectiv eliberarea teritoriilor din est si nord-est ce-i fusesera rapite in urma cu un an. Era un razboi legitim purtat impotriva unui stat care se dovedise chiar din momentul formarii sale, in un adversar ostil integritatii teritoriale a Romaniei. Razboiul era unul de coalitie la care au mai luat parte Finlanda, Ungaria, Italia, Slovacia, precum si divizii de voluntari din Franta, Spania, Belgia, Croatia, Norvegia. Acest razboi a dobandit si o dimensiune ideologica: distrugerea comunismului si inlaturarea regimului sovietic Stalinist. Propaganda germana, condusa de Goebbels, a atribuit campaniei din Rusia numele de "Cruciada contra bolsevismului', in documentele romanesti ale timpului, in mass-media, razboiul avea sa poarte denumirea de "razboiul de reintregire'. Motivand decizia de participare a Romaniei la acest razboi, Ion Antonescu avea sa declare la procesul ce i s-a intentat in "Nu pot fi socotit agresor, fiindca Romania era in stare de razboi cu U.R.S.S. din iunie cand Rusia era agresorul'.

Angajarea armatei romane in razboi s-a facut pe baza unei intelegeri intervenite intre Hitler si Antonescu, la Munchen, pe data de iunie Nici atunci si nici ulterior nu s-au stabilit printr-un acord scris telurile politico-militare si conditiile colaborarii cu Germania, ceea ce sub aspect juridic insemna ca Romaniei nu-i era recunoscuta calitatea de aliat. La iunie 1941, Hitler, printr-o scrisoare adresata lui Antonescu, a precizat misiunea fortelor germane si romane de la flancul sudic al frontului, in faza initiala a razboiului: apararea teritoriului roman in fata unui eventual atac sovietic si asigurarea, in special, a securitatii zonei petrolifere. Ulterior, pe masura inaintarii germane in Galitia de nord, fortele germane si romane urmau sa treaca la ofensiva. Peste doua zile, Ion Antonescu lua comanda trupelor germano-romane stationate in Moldova (Grupul de armate "General Antonescu', in componenta caruia intrau armata 11 germana si armatele si romane).

in ordinul de zi din iunie semnat de Comandantul de capetenie al Armatei, se arata: "Ostasi, va ordon: treceti Prutul. Zdrobiti vrasmasul de la rasarit si miazanoapte. Reimpliniti in trupul tarii glia strabuna a Basarabiei si codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele si plaiurile voastre'. Pana la iulie actiunile militare pe frontul din Moldova au avut ca rezultat constituirea a numeroase capete de pod la Est de Prut si patrunderea in nordul Bucovinei, pe adancimi de km. Aviatia romana a executat misiuni de recunoastere si

bombardament pe directiile Chisinau si Cetatea Alba. Concomitent, aviatia sovietica a bombardat Bucurestiul, Constanta, Galatiul, Braila, Tulcea, Radauti, Buzau, iar navele de razboi si trupele terestre din sudul Basarabiei au deschis focul asupra porturilor romanesti si au incercat sa patrunda in Delta Dunarii.

in Bucovina de Nord, romanii au inceput ofensiva, in noaptea de iulie o manevra de invaluire, pusa in aplicare de comandamentul Armatei a 3-a, la iulie, a determinat garnizoana sovietica sa se retraga din Cernauti. La iulie, trupele romane au ajuns la Hotin. in numai zile, unitatile romane au parcurs prin lupta de km, fortand din mars Siretul, trecand Prutul prin vad si inlaturand toate obstacolele din calea lor. in Basarabia, trupele romane si cele germane au dat batalia principala in masivul Cornestilor de la vest de Chisinau. La iulie armata romana reintra in Chisinau; la iulie a fost eliberat ultimul oras detinut de sovietici pe malul drept al Nistrului Cetatea Alba.

Luptele pentru eliberarea Basarabiei, a Bucovinei de nord si a tinutului Herta au durat de zile si au angajat militari (armata de uscat aeronautica marina de militari). Pierderile inregistrate pana la iulie au insumat de militari morti, raniti, disparuti). La august Ion Antonescu este avansat de regele Mihai la gradul de maresal; la randul sau, regele primise acelasi grad din partea conducatorului statului.

Actiunea militara pentru eliberarea Basarabiei si Bucovinei de nord a intrunit adeziunea opiniei publice, a liderilor P.N.T. si P.N.L., desi acestia manifestasera rezerve fata de politica progermana a lui Antonescu. La iulie luliu Maniu adreseaza un memoriu generalului Ion Antonescu, in care subliniaza: Recunostinta tarii pentru generalii, ofiterii si soldatii romani si pentru dv. domnule general, comandantul de capetenie, va fi eterna'. Totodata, liderul P.N.T. aprecia ca Romania nu trebuie sa proclame "razboi sfant contra Rusiei', subliniind ca "nu este admisibil sa ne legam soarta prin razboaie de cucerire si agresiune cu Axa'. La aceasta atitudine s-au raliat si militantii Partidului Social-Democrat. Singura exceptie a fost aceea a comunistilor care urmau indicatiile Cominternului. in platforma-program a C.C. a P.C.R. din septembrie dupa ce se arata ca Antonescu "a aruncat armata romana impotriva poporului liber si fericit din Basarabia si Bucovina de nord', se stabilea drept principal obiectiv lupta impotriva "ocupantilor fascisti si a clicii militaro-fasciste in frunte cu tradatorul Antonescu si a razboiului criminal antisovietic'. Unii comunisti implicati in acte de sabotaj si de spionaj au fost executati. Altii care au desfasurat activitate politica impotriva regimului Antonescu au fost judecati si condamnati la inchisoare. La decembrie erau internati in lagare comunisti sau socotiti ca atare, din care la Targu-Jiu.

Eliberarea Basarabiei si a Bucovinei de nord a anulat in fapt efectele Pactului Ribbentrop-Molotov in ceea ce priveste granita de rasarit a tarii.

Romania isi redobandea astfel, in virtutea propriului drept la suveranitate, teritoriile din Est ce-i fusesera rapite in vara anului Cele doua provincii au fost reintegrate in statul roman, devenind unitati administrative-autonome, resedintele fiind Chisinau si Cernauti. Ele erau conduse de guvernatori, investiti cu atributii civile si militare: general Constantin Voiculescu, in Basarabia si general Corneliu Calotescu, in Bucovina.

La cererea Germaniei, Romania a luat parte, in continuare, la razboi, dincolo de Nistru actiune motivata de exigente strategice si politice. Cu prilejul intrevederii sale cu Hitler din august de la Bredicev (Ucraina), Antonescu a fost de acord cu participarea armatei romane la operatiunile militare de la aripa de sud a frontului, in zona Odesei si a Crimeii. Fuhrerul a inmanat generalului Crucea de cavaler si Crucea de Fier, clasele I si II, si i-a multumit pentru cooperarea militara. Batalia Odesei august-1 octombrie) a confirmat serioase carente in pregatirea si dotarea fortelor romane. Pana la urma, Odesa a fost cucerita; pretul a fost insa foarte ridicat: pierderile romanilor au depasit de peste trei ori pe cele din cursul luptelor pentru eliberarea Basarabiei si Bucovinei de nord din care morti, raniti si disparuti).

in toamna anului Ion Antonescu a retras cea mai mare parte a trupelor de pe front. De asemenea, au ramas unitati de paza si de combatere a actiunilor subversive in Transnistria regiunea dintre Nistru si Bug preluata de guvernul roman sub administratia sa. Guvernator al Transnistriei a fost numit de catre generalul Ion Antonescu, la august profesorul Gheorghe Alexianu. Organizarea trecerii armatei pe sub Arcul de Triumf din Bucuresti, la octombrie semnifica incheierea razboiului de reintregire a hotarelor Romaniei la est si nord-est. La noiembrie s-a organizat un al doilea plebiscit; voturi au fost Da pentru regimul maresalului si numai Nu. Era de fapt un vot pentru reintegrarea Basarabiei, a nordului Bucovinei si a tinutului Herta in cadrul statului national roman.

Campania din Est si angajarea Romaniei in conflagratia mondiala

Fortele militare romane, altele decat cele care luptau pentru cucerirea Odesei, au continuat operatiunile, in cooperare cu trupele germane: la august ele depasisera Bugul, au inaintat, apoi, spre Nipru, Marea de Azov si Crimeea. Stepa Nogai, o regiune dintre Nipru si Marea de Azov, a devenit teatrul unor aprige batalii intre unitatile de tancuri sovietice, care reusisera sa patrunda in spatele germanilor, si unitatile cavaleriei si vanatorilor de munte romani, in acelasi timp, singura unitate blindata romana a insotit trupele germane care au patruns in Crimeea, ajungand pana la fortificatiile Sevastopolului si spre Kerci. Unitatile romane au ramas in Peninsula Crimeea toata iarna anilor

Participarea la campania din Est, pe teritoriul U.R.S.S., a adus Romania in stare de razboi cu Marea Britanic si cu Statele Unite ale Americii. La august 1941, Roosevelt si Churchill au semnat, la baza militara Argentina din Newfoundland, Carta Atlanticului, in care se preciza ca tarile lor "nu doresc sa vada nici o modificare teritoriala in acord cu cerintele liber exprimate ale popoarelor interesate', "respecta dreptul ce-1 are fiecare popor de a alege forma de guvernamant sub care sa traiasca' si "doresc sa fie redate drepturile suverane si liberul exercitiu de guvernare celor care au fost privati de ele prin forta'. A doua zi, cei doi lideri occidentali i-au adresat lui LV. Stalin un mesaj prin care ii aduceau la cunostinta rezultatele intalnirii lor si i-au propus organizarea unei reuniuni a celor trei mari puteri. Liderul de la Kremlin a raspuns pozitiv la mesaj si, la septembrie a avut loc Conferinta tripartita de la Moscova, soldata cu angajamentul S.U.A. si Marii Britanii de a ajuta U.R.S.S. din punct de vedere material (prin echipament de lupta, carburanti) si financiar (printr-un imprumut financiar de un miliard de dolari fara dobanda), in razboiul impotriva Germaniei si a aliatilor sai.

La decembrie guvernul Uniunii Sovietice a aderat, cu unele rezerve, la Carta Atlanticului. La decembrie guvernul britanic, raspunzand insistentelor sovietice, a declarat razboi Finlandei, Ungariei si Romaniei. Guvernul roman fusese avertizat de guvernul britanic, la noiembrie ca, daca pana la decembrie nu inceteaza operatiunile militare si nu se retrage practic de la orice participare la ostilitatile impotriva U.R.S.S., aliata Marii Britanii, aceasta din urma "nu va avea alta alegere decat sa declare existenta starii de razboi intre cele doua tari'. Asadar, era o declaratie de razboi determinata de exprimarea solidaritatii cu Uniunea Sovietica, intr-un moment cand ofensiva Wehrmachtului parea sa duca la cucerirea Moscovei, in zilele de si decembrie au declarat razboi Romaniei, in calitate de membre ale Commonwealth-ului britanic, Noua Zeelanda, Canada, Australia si Africa de Sud.

La decembrie guvernul de La Bucuresti a comunicat Washingtonului ca "in conformitate cu dispozitiile Pactului Tripartit si ca urmare a starii de razboi ce a intervenit intre Statele Unite, pe de o parte, si Reichul german, Italia si Japonia, pe de alta parte, Romania se afla ea insasi in stare de razboi cu Statele Unite ale Americii'. Washingtonul a ignorat aceasta declaratie, considerand ca Romania era o tara ocupata de Germania. Statele Unite ale Americii au declarat razboi Romaniei la iunie

La l ianuarie s-a semnat, la Washington, Declaratia Natiunilor Unite (S.U.A., Marea Britanic, U.R.S.S., China, Australia, Africa de Sud, Belgia, Canada, Costa Rica, Cuba, Cehoslovacia, Grecia, Guatemala, Haiti, Honduras, India, Iugoslavia, Luxemburg, Nicaragua, Norvegia, Noua Zeelanda, Olanda, Panama, Polonia, Republica Dominicana, Salvador). Unele state din coalitia Natiunilor Unite nu au declarat razboi Romaniei, dar au rupt relatiile

diplomatice cu Bucurestiul. Astfel, la sfarsitul anului si la inceputul anului datorita evolutiei inexorabile a evenimentelor militare si politico-diplomatice internationale, Romania a intrat in angrenajul conflagratiei mondiale.

Maresalul Antonescu dorea sa fie, prin angajamentul militar romanesc, principalul aliat al cancelarului Hitler in campania din Est. La ianuarie el isi exprima, printr-o scrisoare, gratitudinea pentru aprecierile Fuhrerului la adresa persoanei sale si a armatei romane, facute cu prilejul incheierii unui an de colaborare, si solicita o intrevedere in scopul stabilirii coparticiparii la preconizata ofensiva de primavara. Avea in vedere o contributie romaneasca de divizii, la care sa se adauge inca divizii. Seful Marelui Stat Major, Generalul losif lacobici, s-a opus acestei intentii, apreciind ca Romania nu trebuie sa trimita pe front mai mult de divizii, aducand ca argumente "nepopularitatea acestui razboi, departe de granitele tarii, precum si problema sigurantei nationale fata de Ungaria'. Generalul lacobici, considerat de catre maresal defetist, si-a prezentat demisia, care i-a fost acceptata la ianuarie La intalnirea cu Hitler din februarie de la Cartierul general "Wolfschanze' din Prusia Orientala, Antonescu a supralicitat, declarand ca armata romana reinarmata si cu efectivele completate, este oricand "gata sa marsaluiasca pana in Caucaz si in Ural'.

Armata romana cu un efectiv de de divizii a continuat operatiunile din Crimeea, inclusiv la asediul Sevastopolului (noiembrie 1 1-iulie si la bataliile defensive duse in Cotul Donului si in Stepa Calmuca (noiembrie-decembrie in acest mare spatiu geografic, romanii au cunoscut victorii, dar si infrangeri, unele extrem de grave, in special pe frontul de la Stalingrad, in conditii dramatice in care superioritatea inamicului in mijloace moderne de lupta, in special in tancuri grele, era evidenta, in afara marilor lipsuri din dotarea si echiparea trupelor si a unor greseli de executie care nu au determinat insa deznodamantul nefavorabil batalia de la Stalingrad (iulie 1942-februarie a pus in lumina, in plus, consecintele angajarii armatei romane intr-un razboi de coalitie alaturi de o mare putere fara a se stabili de la inceput, prin tratate sau conventii, drepturile si obligatiile partilor. Situatiile dificile in care erau puse deseori comandamentele romane erau provocate nu atat de integrarea unor mari unitati in structurile Wehrmachtului, cat, mai ales, de concentrarea conducerii operatiunilor in mana lui Hitler (care a preluat comanda suprema a armatei germane de uscat la decembrie exercitata prin comandamente din zonele de lupta, care acordau prioritate propriilor interese. Comandamentul roman era lipsit de o imagine in plan strategic, impunandu-i-se un mod de conducere care nu corespundea doctrinei si experientei militare romanesti. La intalnirile Hitler-Antonescu, seful marelui cartier german ii prezenta conducatorului roman operatiile in curs, cu hartile respective, dar nu i se dadeau informatii detaliate, inclusiv despre rezervele existente, decat pentru

sectoarele in care erau angajate trupele romane, asa incat nici un moment maresalul nu avea o privire de ansamblu si nici posibilitatea sa ia vreo decizie independenta, cu toate ca i se cerea mereu parerea, inaltul Comandament german a mers pana acolo incat comandantii romani de armata nu au avut posibilitatea de a concepe planuri de lupta, de a lua decizii majore fara aprobarea esaloanelor superioare, sau chiar similare, germane.

La Cotul Donului si in Stepa Calmuca, Romania a pierdut, in nici doua luni, circa de militari morti, raniti si disparuti. Cu toate acestea, Romania a continuat sa-si indeplineasca obligatiile de aliat si in timpul retragerii de la Stalingrad si din Caucaz, in capul de pod din Kuban, in Crimeea si pe litoralul nordic al Marii Negre, precum si in nordul Basarabiei si al Bucovinei, din martie cand partea de est a teritoriului national a devenit un nou teatru de actiuni militare, in lunile aprilie si mai marina romana, in colaborare cu cea germana, realizeaza evacuarea din Peninsula Crimeea a circa de oameni romani, germani, restul slovaci, voluntari rusi, civili) in conditii grele datorita unei slabe acoperiri aeriene, numarului redus de nave de razboi si distantei mari de parcurs (distanta dintre litoralul sud-estic al Crimeei si porturile Sulina si Constanta fiind de circa de km). Au mai fost evacuati pe calea aerului de ofiteri si soldati. Cel putin de persoane au pierit inecate in Marea Neagra, slepurile sau navele pe care se aflau fiind scufundate de marina si aviatia sovietica.

Pe masura inaintarii sovietice spre vest si sud-vest, s-au intensificat bombardamentele americane si britanice asupra Romaniei. Dupa un prim raid aerian asupra Romaniei, la iunie a urmat cel de la l august in zona Ploiesti-Brazi-Campina un atac surpriza in cursul caruia au murit de aviatori americani si au fost luati prizonieri; din de avioane cvadrimotoare, au fost fost doborate in Romania si doar s-au mai intors la baza lor. De la aprilie cand a fost bombardat prima data Bucurestiul, Romania a fost supusa unor atacuri aeriene sistematice, pana la august vizand in principal rafinariile de petrol si reteaua feroviara. Anglo-americanii dominau batalia aeriana prin numarul si calitatea aparatelor; la raiduri participau, ziua, intre de bombardiere cvadrimotoare Boeing botezate de americani "Liberator'; insotite de avioane de vanatoare "Lokhead', iar noaptea, pana la de bombardiere engleze "Vellington' sau Lancaster. Fiecare purta o incarcatura de pana la de kg bombe explozive sau incendiare si avea un echipaj de pana la oameni. Avioanele zburau la inaltime de peste km, depasind limita de actiune a artileriei antiaeriene si a celor cateva zeci de avioane romanesti de vanatoare. Pierderile americane si britanice, aproximative, in intervalul aprilie-23 august s-au cifrat la de bombardiere, aparate de vanatoare, aviatori morti, prizonieri. Bombele au lovit zona petrolifera; numai atacul asupra Ploiestiului, de la mai a dus la scaderea productiei si transportului benzinei cu

Cu prilejul ultimei sale intrevederi cu Hitler, la august Antonescu isi exprima "marile sale temeri in ce priveste evolutia situatiei politice datorita atacurilor aeriene'. El il informa pe Fuhrer ca transporturile in scopuri economice erau intrerupte cu totul; functionau numai transporturile militare si petroliere, intrucat garile de triaj, atelierele de reparatii, precum si nodurile de cale ferata mai importante erau grav avariate de deteriorari puternice cauzate de bombardamente. Rafinariile de petrol suferisera si ele, astfel ca, in locul unei productii de vagoane, puteau fi rafinate numai de vagoane de titei, in afara de dezorganizarea vietii economice si sociale, atacurile aviatiei anglo-americane au provocat numeroase victime in randul populatiei civile urbane. Astfel, bombele lansate la aprilie pentru distrugerea liniei ferate Bucuresti-Triaj si a Garii de Nord au ajuns peste Calea Grivitei. Sub sutele de imobile daramate au fost ingropati peste de morti si raniti, majoritatea femei, batrani si copii. Bombardamentele anglo-americane conjugate cu operatiile terestre ale Armatei Rosii ce se apropiau tot mai mult de spatiul romanesc au accentuat starea de spirit potrivnica regimului antonescian si continuarii razboiului.

Trecerea de partea Natiunilor Unite. Actul de la august

La inceputul anului Romania, ca si alte state din Europa centrala si de sud-est, semnatare ale Pactului anticomintern Finlanda, Ungaria, Bulgaria, si-a sporit tentativele diplomatice pe langa reprezentantii marilor puteri ale coalitiei Natiunilor Unite din tarile neutre pentru a afla in ce conditii s-ar putea retrage din razboi. Romanii au stabilit initial contacte cu anglo-americanii, demersurile guvernului interferandu-se cu cele ale opozitiei. Protagonistii, vicepremierul si ministrul de externe Mihai Antonescu si luliu Maniu, nu au gasit deschiderea necesara deoarece guvernele marilor puteri occidentale lansasera, la Conferinta de la Casablanca (ianuarie ideea capitularii neconditionate a Germaniei si partenerilor ei. Totodata, potrivit strategiei militare generale, stabilita de reuniunea tripartita la nivel inalt de la Teheran noiembrie-1 decembrie Romania intra in zona exclusiva de operatiuni a Armatei Rosii. Ca urmare, emisarii romani care incercau sa negocieze numai cu anglo-americanii erau trimisi sa discute si cu sovieticii.

Mihai Antonescu a preconizat o actiune comuna a Romaniei si Italiei, eventual si a Bulgariei si Ungariei, de incetare a ostilitatilor cu Natiunile Unite. Privita de oficialitatile de la Roma la inceput cu rezerve, propunerea este reluata dupa infrangerea armatelor italo-germane in Tunisia; ducele Benito Mussolini si-a insusit-o, dar a fost de parere sa fie amanata cu circa doua luni, solicitand in schimb o intrevedere cu vice-premierul roman, intrevederea a avut loc pe l iulie dar totul era tardiv. Mussolini va fi indepartat de la putere, la iulie iar noul guvern condus de maresalul Pietro Bagdoglio a adoptat calea

iesirii unilaterale a Italiei din razboiul dus alaturi de Germania, a trecut de partea Natiunilor Unite si si-a obtinut un statut de cobeligeranta.

Romanii au continuat sa caute o iesire din angrenajul Axei fara sa piarda beneficiul Cartei Atlanticului privind nerecunosterea frontierelor trasate in timpul razboiului daca acestea nu erau rezultatul unor negocieri liber consimtite intre partile interesate. La Bucuresti nu se stia ca, inca din mai cand s-a incheiat tratatul de alianta anglo-sovietic, guvernul de la Londra acceptase pretentiile U.R.S.S. asupra statelor baltice si a teritoriilor anexate de la Finlanda si Romania, fiind urmat, in august acelasi an, de guvernul de la Washington. Anglo-americanii nu au perceput, se pare, in toata dimensiunea lor, revendicarile viitoare ale sovieticilor. Cert este insa ca, dupa targul cu Hitler din august si cotropirile din 1939, 1940, Stalin obtinea castig de cauza si din partea lui Churchill si a lui Roosevelt. Politica occidentalilor de cedare in fata sovieticilor era determinata in principal de considerente militare. Fara contributia U.R.S.S, Germania nu putea fi invinsa. Exista, de asemenea, teama de o pace separata sovieto-germana ceea ce ar fi permis concentrarea Wehrmachtului pe frontul din vestul Europei.

La inceputul lunii aprilie luliu Maniu considera ca "Nu exista decat o singura solutie: Romania sa ceara pace separata. Si acest lucru trebuie sa-1 faca guvernul Antonescu'. Tot spre Antonescu, desigur, din cu totul alte motivatii, se orienta Stalin, care credea ca detinatorul puterii de la Bucuresti, spre deosebire de eventualii sai succesori, putea sa asigure imediat Armatei Rosii structuri logistice pentru o inaintare rapida prin spatiul romanesc spre Europa centrala si de sud-est. La aprilie in timpul operatiei Uman-Botosani martie-1 aprilie cand trupele sovietice patrunsesera in nord-estul Romaniei, guvernul U.R.S.S. a publicat o declaratie potrivit careia el "nu urmareste sa anexeze vreo portiune oarecare din teritoriul romanesc la Uniunea Sovietica si nici sa modifice in vreun fel starile sociale existente actualmente in Romania'. Aceasta era o declaratie de circumstanta oferita indeosebi Londrei si Washingtonului, menita sa acrediteze ideea ca Moscova renuntase la mesianismul revolutionar si, prin urmare, nu intentiona sa instaleze regimuri comuniste in Europa. La aprilie guvernul U.R.S.S. prezenta guvernului Romaniei conditiile de armistitiu, prin care se cerea, in primul rand, ca trupele romane aflate pe front in Crimeea si in regiunile Odesa si Chisinau (estimate la divizii), fie sa capituleze in fata Armatei Rosii, fie "sa-i loveasca in spate pe nemti' si sa lupte impotriva lor impreuna cu rusii; in acest caz, guvernul sovietic se angaja sa completeze armamentul diviziilor respective "si sa le puna imediat la dispozitia maresalului Antonescu si a lui Maniu'. Conditiile minimale ale armistitiului erau: "ruptura cu germanii si lupta comuna a trupelor romane si a trupelor aliate, inclusiv Armata Rosie, impotriva germanilor pentru redobandirea independentei si suveranitatii Romaniei'; restabilirea frontierei romano-sovietice de dupa "tratatul' din reparatii de razboi; eliberarea tuturor

prizonierilor de razboi sovietici si aliati; trupele sovietice, cat si celelalte trupe aliate sa aiba posibilitatea, daca situatia militara o impune, sa se deplaseze, in toate directiile pe teritoriul romanesc, guvernul Romaniei fiind obligat sa acorde tot sprijinul prin caile de comunicatie, pe pamant, pe apa si in aer. Guvernul sovietic socotea nedrept rezultatul arbitrajului de la Viena si era de acord "sa participe la actiuni comune cu Romania impotriva ungurilor si a nemtilor pentru restituirea intregii Transilvanii, sau a celei mai mari parti din ea'. Aceste conditii au fost comunicate si guvernelor englez si american, precum si printului Barbu Stirbei, aflat la Cairo pentru a prezenta aliatilor punctul de vedere al opozitiei privind iesirea Romaniei din Axa si trecerea de partea Natiunilor Unite. Guvernul de la Bucuresti a incercat sa obtina ameliorarea acestor conditii prin negocieri la Stockholm intre ministrul plenipotentiar Frederik Nanu si ambasadorul sovietic Alexandra Kollontai, dar atat aceste negocieri, cat si altele purtate cu reprezentantii U.R.S.S., Angliei si S.U.A. la Cairo, Ankara au esuat. Guvernantii si opozitia deopotriva se hraneau in continuare cu iluzia ca anglo-americanii nu-i vor lasa pe sovietici sa decida singuri soarta Romaniei, indata dupa arestarea sa, la august maresalul Antonescu a explicat refuzul sau de a accepta propunerile sovietice de armistitiu, intrucat acestea ar fi insemnat: a) "un act politic de renuntare si pierdere a Basarabiei si Bucovinei'; b) "despagubiri de razboi neprecizate', cu pericolul ca "drept gaj al platii lor, rusii vor tine tara ocupata nedefinit'; c) intoarcerea armelor de catre Romania contra Germaniei, considerand ca aceasta ar fi insemnat "un gest odios'; d) conditia de a ordona soldatilor sa se predea rusilor si sa predea armele, ceea ce "ar produce cel mai mare haos si ar lasa tara la discretia totala a rusilor si a germanilor'; e) "clauza care ne impunea sa lasam Rusiei dreptul de a patrunde pe teritoriul Romaniei oriunde prezenta ocupatiunea ruseasca cu toate consecintele ei'.

in prima jumatate a anului s-a accentuat tendinta de regrupare a opozitiei pe platforma comuna a inlaturarii guvernului antonescian si trecerii de partea Natiunilor Unite. Modelul era cel sugerat o data cu dizolvarea Cominternului (iunie coalizarea fortelor politice interne, astfel incat sa fie reflexul "Marii Aliante' dintre U.R.S.S., Marea Britanic si S.U.A.

La l Mai s-a perfectat un acord de colaborare intre P.C.R. si P.S.D. denumit Frontul Unic Muncitoresc, iar la mai s-a format Coalitia National Democrata din P.C.R., P.S.D., P.N.L.-Tatarescu, Frontul Plugarilor (dr. Petru Groza), Partidul Socialist Taranesc (Mihai Ralea), Uniunea Patriotilor, Partidul Nationalist Democrat (dr. D. Topa). A urmat constituirea, la iunie a Blocului National Democratic (B.N.D.) care reunea P.N.T., P.N.L., P.C.R., P.S.D. Avand sprijinul regelui si al armatei aceasta larga coalitie si-a asumat ca obiective: incheierea imediata a Armistitiului pe baza ofertei facute de Uniunea Sovietica, Marea Britanic si Statele Unite ale Americii, cautand a obtine conditiile cele mai bune, iesirea Romaniei din Axa si alaturarea ei de Natiunile Unite, restabilirea independentei si suveranitatii nationale, inlaturarea

regimului de dictatura si inlocuirea lui cu un regim constitutional, democratic, mentinerea unei ordini democratice si realizarea pacii conform cu interesele poporului roman. Partidele care au alcatuit B.N.D. au declarat ca "isi pastreaza intreaga independenta ideologica si politica, acordul neprivind decat punctele mai sus fixate'.

Fortele de opozitie au continuat eforturile lor de a convinge Natiunile Unite ca numai maresalul Antonescu si regimul sau purtau raspunderea pentru ceea ce se petrecuse in Romania din septembrie instituirea unui sistem dictatorial de guvernare; contributia militara in campania din Est, excesele in administrarea Transnistriei; deportarea si persecutarea evreilor; punerea resurselor economice la dispozitia Germaniei. Si de vreme ce romanii in cvasiunanimitatea lor erau de partea Natiunilor Unite ramanea o speranta. Speranta ca poporul roman nu va fi pedepsit pentru politica unui guvern pe care- repudia si pentru ca, impotriva vointei lui, a ajuns sub dominatia Reichului nazist.

Liderii B.N.D. au purtat discutii cu privire la forma si componenta noului guvern, precum si la aspectele militare pe care le implica rasturnarea dictaturii: planul de masuri elaborat in acest sens a fost inaintat la iunie la Cairo si la l iulie la Stockholm. Acest plan a ramas fara raspuns. La august luliu Maniu ii telegrafia lui Alexandru Cretzeonu la Ankara ca "opozitia din Romania este in totala necunostinta de cauza daca sa treaca la actiune sau sa mai astepte'. Declansarea ofensivei sovietice pe frontul lasi-Chisinau, la august a precipitat evolutia evenimentelor.

La august maresalul Ion Antonescu a fost inlaturat de la putere printr-o actiune politico-militara denumita de catre protagonistii ei "lovitura de stat'; peste circa un deceniu, oficialitatile de la Bucuresti au definit-o prin sintagma "insurectie armata', apoi i-au spus "revolutie de eliberare sociala si nationala, antifascista si antiimperialista'. Conceptul de revolutie fusese folosit de luliu Maniu, inca de la septembrie declarand ziarului "Universul' ca lovitura de stat infaptuita fusese "egala cu o mare revolutie'.

Ion Antonescu a fost demis si arestat, in urma unei audiente, la Palatul regal din Bucuresti, sub motiv ca a refuzat sa incheie imediat armistitiul cu Natiunile Unite. Un nou guvern constituit in aceeasi zi sub conducerea generalului Constantin Sanatescu a adoptat primele masuri care marcau schimbarea cursului politicii interne si externe a Romaniei. Cele mai multe portofolii au fost incredintate unor generali, dar guvernul functiona sub egida politica a Blocului Partidelor Democrate, avand in componenta sa, in calitate de ministri secretari de stat, pe luliu Maniu (P.N.T.), C.I.C. Bratianu (P.N.L.), Lucretiu Patrascanu (P.C.R.), Constantin-Titel Petrescu (P.S.D.). Grigore Niculescu Buzesti, diplomat de cariera, apropiat de national-taranisti, a fost numit ministru de Externe, iar Lucretiu Patrascanu a preluat si functia de ministru ad-interim la Justitie.

Proclamatia regelui Mihai catre Tara si Declaratia noului guvern radio­difuzate in seara zilei de august anuntau, o data cu "sfarsitul dictaturii', iesirea din razboi si "acceptarea armistitiului oferit de Uniunea Sovietica, Marea Britanic si Statele Unite ale Americii'; se sublinia, totodata, hotararea de angajare a armatei romane, "alaturi de Puterile Aliate', pentru "a elibera pamantul Transilvaniei noastre de sub ocupatia straina', incercand sa evite o confruntare romano-germana, regele Mihai 1-a asigurat pe Manfred von Killinger, ministrul Germaniei la Bucuresti, ca Romania nu va declara razboi Reichului, iar Grigore Niculescu-Buzesti a confirmat consilierului de legatie, Gerharg Stelzer, ca nu se vor crea dificultati trupelor germane daca acestea se vor abtine de la acte de ostilitate. Fara indoiala ca prin aceste demersuri se urmarea castigarea de timp pentru consolidarea dispozitivului de lupta al trupelor romane, dar si sa se dea posibilitate trupelor germane sa se retraga, relativ usor, peste Carpati. Decizia lui Hitler "de a suprima puciul, de a-1 aresta pe rege si camarila de la Palat si a constitui un nou guvern condus de un general filo-german, in cazul in care maresalul Antonescu nu va fi disponibil' si atacurile exercitate de trupele germane asupra Bucurestiului au determinat inceputul luptei armatei romane contra fostului aliat. Un comunicat al guvernului de la Bucuresti, din august arata ca "unitati germane au atacat sau au incercat sa dezarmeze unitati romanesti si au mitraliat chiar populatia pasnica', in acelasi timp, "aviatia germana a bombardat masiv Capitala si alte orase ale tarii, distrugand obiective nemilitare, vizand in special Palatul regal si facand numeroase victime in randul populatiei civile'. Prin aceste acte de agresiune se sublinia in comunicat "Germania s-a pus in stare de razboi cu Romania'.

Guvernul U.R.S.S. a continuat sa considere Romania stat inamic, neluand in seama decizia unilaterala a noilor autoritati de la Bucuresti privind "acceptarea armistitiului' cu Natiunile Unite. Fara ordine de la inaltul Comandament Sovietic, Armata Rosie a operat ca intr-o tara supusa ocupatiei militare, luand peste de prizonieri din randul militarilor romani, capturand importante cantitati de armament, dezarmand si sechestrand flota militara a Romaniei. La de zile dupa august o delegatie guvernamentala condusa de Lucretiu Patrascanu semna la Moscova Conventia de Armistitiu cu U.R.S.S., Marea Britanic si S.U.A. septembrie Din partea Aliatilor, Armistitiul a fost semnat de maresalul Rodion Malinovski, comandantul Frontului Ucrainean. Conventia relua cu unele modificari agravante conditiile de armistitiu din aprilie in preambul se stipula ca Romania "recunoaste faptul infrangerii in razboi' si insera clauze impovaratoare ce decurgeau de aici. Controlul executarii armistitiului era atribuit unei Comisii Aliate cu sediul la Bucuresti alcatuita din reprezentanti ai U.R.S.S., Marii Britanii si S.U.A., prezidata de acelasi maresal Malinovski. Aceasta comisie era imputernicita sa controleze toate aspectele vietii politice, economice,

administrative culturale, din Romania, "pana la incheierea pacii, sub conducerea generala si ordinele inaltului Comandament Aliat (Sovietic), lucrand in numele Puterilor Aliate'.

Conventia de armistitiu ignora Actul de la august nu tinea cont de faptul ca Romania n-a iesit din razboi in urma unei infrangeri militare, ci printr-o actiune politico-militara de suveranitate nationala, care crea mari avantaje armatei sovietice, desfasurarii de ansamblu a operatiilor militare in favoarea Natiunilor Unite, in timpul negocierii armistitiului, de la Moscova, delegatia romana a staruit sa se faca distinctie intre guvernul constituit la august si cel anterior, argumentand ca noul guvern, fiind rezultatul unei rasturnari politice, infaptuita de fortele nationale de opozitie, in consens cu dorintele Natiunilor Unite, avea o alta baza juridica si nu putea fi facut raspunzator de actiunile militare ale vechii guvernari. Dar reprezentantii celor trei mari puteri aliate n-au acceptat acest punct de vedere. Schimbarea produsa in Romania la august s-a impus ca unul dintre evenimentele cruciale ale istoriei celui de-al doilea razboi mondial, avand profunde implicatii internationale militare, politice, economice.

Cele mai importante avantaje strategice aduse Natiunilor Unite au fost: contributia la prabusirea defensivei germane la flancul sudic al frontului est-european si la dezintegrarea intregului dispozitiv de lupta al Wehrmachtului in Peninsula Balcanica; deschiderea "Portii Focsanilor' si prin aceasta a "Portilor Europei Centrale' (pe Valea Dunarii) si ale Europei de Sud-Est in calea ofensivei armatelor sovietice, asa cum cerusera reprezentantii S.U.A. si ai Marii Britanii inainte de august realizarea intr-un timp scurt a unei mari translatii a frontului sud-est european, fara egal in istoria celui de-al doilea razboi mondial (intre si km in numai zile); modificarea importanta a balantei de forte in favoarea Natiunilor Unite prin punerea la dispozitia acestora a armatei romane (peste de militari); impactul asupra logisticii Wehrmachtului, in special a aprovizionarii cu petrol si cu cereale; provocarea unui adevarat seism politic in spatiul central si sud-est european dominat de al treilea Reich.

Romania in razboi alaturi de Natiunile Unite

Romania a pus la dispozitia Natiunilor Unite intregul potential militar, economic si financiar de care dispunea, aducand o contributie remarcabila la obtinerea victoriei finale din mai intr-o prima etapa August inaltul comandament roman, reprezentat de Marele Stat Major, condus de generalul Gheorghe Mihail, a realizat concomitent trei operatiuni de importanta strategica: eliminarea prezentei militare germane de pe teritoriul national; acoperirea frontierei si a liniei de demarcatie romano-ungare din podisul transilvan; recuperarea trupelor din Moldova, care incetasera luptele impotriva

sovieticilor, urmand sa se declanseze apoi "ofensiva pentru eliberarea teritoriului romanesc ocupat de Ungaria in

La august primele unitati ale armatei sovietice au intrat in Bucuresti, eliberat prin efortul exclusiv al fortelor militare romane. Pana atunci, fortele militare romane au eliberat aproximativ km² din teritoriul aflat sub jurisdictia guvernului roman; au provocat inamicului pierderi cifrate de militari ucisi sau facuti prizonieri, intre care generali si de ofiteri, ceea ce echivaleaza cu divizii de infanterie ale Wehrmachtului, sau cu din media pierderilor lunare inregistrate de Germania in vara anului pe frontul de Est.

La septembrie Frontul ucrainean a cerut inaltului Comandament roman sa-i puna la dispozitie doua-trei divizii pentru "acoperire' pe Dunare si sa foloseasca trupele din zona Brasov pentru ofensiva spre Cluj. Apoi, maresalul Malinovski si-a subordonat armata operativa romana, sefului Marelui Stat Major roman fiindu-i luate atributele de conducere strategica a trupelor. Aceasta actiune a fost oficializata prin Conventia de Armistitiu din septembrie care a prevazut ca "operatiunile militare din partea fortelor romane, inclusiv fortele navale si aeriene, impotriva Germaniei si Ungariei vor fi purtate sub conducerea inaltului Comandament Aliat (Sovietic)'. Subordonarea armatei romane operative Frontului ucrainean a afectat grav competentele Marelui Stat Major, care a fost privat de orice atributii operativ-strategice, ramanand doar cu sarcini de aprovizionare, completare a pierderilor, instruirea trupelor din interior. Protestand impotriva acestei situatii, generalul Gheorghe Mihail a cerut, la septembrie sa-i fie acceptata demisia. Solicitarea i-a fost respinsa in momentul in care se pregatea ofensiva eliberatoare in nord-vestul Romaniei. Declansata la octombrie aceasta ofensiva, conceputa si executata de inaltul Comandament Sovietic, a vizat si eliberarea partii estice a Ungariei (pana la Tisa).

La octombrie cand unitatile germano-ungare s-au retras din Carei si Satu-Mare, s-a incheiat eliberarea Transilvaniei, intre l septembrie si octombrie Romania a angajat in razboi de divizii, l corp aerian si brigazi de artilerie antiaeriana, insumand un efectiv de de militari; in acelasi interval, pierderile romanilor au fost considerabile aproximativ de morti si raniti. Romanii au luptat in continuare, alaturi de sovietici, in Ungaria, Cehoslovacia si Austria. Contributia Romaniei la Campania din Vest a fost substantiala. Unsprezece divizii romane luptasera in asa-numita operatie Budapesta, in centrul si nordul Ungariei, desfasurata de la sfarsitul lunii octombrie pana la mijlocul lunii ianuarie inregistrand pierderi care s-au ridicat la de morti si raniti, intre decembrie si mai ostasii romani se aflau chiar in centrul ofensivei intreprinse prin Slovacia si Moravia catre Boemia, ajungand pana la de km de Praga, unde se aflau la mai, cand au primit ordinul sa se opreasca. Fortele romane de aici au suferit pierderi

grele: de morti si raniti, adica aproximativ din totalul militarilor angajati in lupta. La aprilie, Regimentul care de lupta de militari si de tancuri) a trecut din Cehoslovacia in Austria, a infruntat rezistenta inamicului si, dupa numai trei zile, a ajuns la de km de Viena. La campania din Est a participat, in cadrul armatei sovietice, si Divizia Tudor Vladimirescu formata in primavara anului in U.R.S.S. din prizonieri romani. Ostasii acestei divizii au luptat eroic, pe teritoriul Romaniei la sud de Sfantu Gheorghe si de Oradea, la sud de Debretin si in Muntii Matra in Ungaria, in Muntii Javorina pe raul Hron, in Slovacia.

in plan economic si financiar, efortul de razboi al poporului roman este evaluat la peste l milion de dolari S.U.A. (la valoarea anului

Contributia romaneasca la infrangerea celui de-al treilea Reich a fost apreciata de inalte oficialitati ale marilor puteri aliate, de analisti politici si militari; unii dintre ei neezitand sa afirme ca Romania se situa in ianuarie "in al patrulea rand in ceea ce priveste numarul de soldati care participasera la batalia pentru distrugerea nazismului'.

Pentru actele de eroism si izbanzile repurtate in cursul campaniei din Vest, peste de soldati, subofiteri si ofiteri romani au fost decorati cu ordine si medalii romanesti, sovietice si cehoslovace, faptele de arme ale unor unitati fiind remarcate printr-o serie de ordine ale Ministerului de Razboi al Romaniei, prin ordine ale Comandamentului Suprem al U.R.S.S. si prin de comunicate de razboi sovietice.

La iulie Prezidiul Suprem al U.R.S.S. a conferit regelui Mihai Ordinul "Victoria' pentru actul curajos al cotiturii Romaniei spre ruptura cu Germania hitlerista si alinierea cu Natiunile Unite. Acest ordin cea mai inalta distinctie militara a U.R.S.S. fusese acordat pana atunci urmatoarelor personalitati, altele decat cele sovietice: maresalii losip Broz Tito si Michail Zumerski-Rola, generalul Dwigt Eisenhover si maresalul Sir Bernard Law Montgomery. De asemenea, presedintele Statelor Unite ale Americii, Harry Truman, a acordat regelui Mihai "Legion of Merit' cu gradul de comandor, pentru "un serviciu remarcabil la cauza Natiunilor Aliate in lupta impotriva Germaniei hitleriste'.

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial a gasit natiunea romana de partea invingatorilor, dar i s-a rezervat partea invinsului. La Conferinta de pace de la Paris din Romaniei nu i s-a recunoscut statutul de cobeligeranta, fiind plasata de catre marii aliati in categoria "fostelor state-satelit ale Axei', infrante in razboi. Natiunea romana a fost sacrificata, suportand consecinte politice, social-economice, militare prelungite in intreaga sa evolutie postbelica.

La mai cand Natiunile Unite isi serbau victoria finala asupra Germaniei, intelegerile secrete dintre marii invingatori privind impartirea sferelor de influenta, in cursul razboiului, erau puse deja in aplicare. Romania si

alte tari din zona centrala si de sud-est a Europei, ocupate de Armata rosie, au cazut sub dominatia Uniunii Sovietice.