Preistoria

Preistoria

Cele mai vechi urme ale prezentei umane in partile Aradului dateaza din stadiile finale ale glaciatiunii Würm (Würm II - III, circa 40.000 - 10.000 i.Hr.[1]). In aceasta perioada conditiile climaterice aspre au determinat mutatii importante in flora si fauna zonei . Cete de homo sapiens au fost nevoite sa intreprinda incursiuni de vanatoare pana departe in regiunea de ses. Vanatul din zona Aradului trebuie sa fi fost bogat. Stim ca exista un cimitir de mamuti (Elephas primigenius) in zona actualei balastiere Ceala, iar pe teritoriul orasului au fost descoperite coarne de bos primigenius, un humerus de rinocer paros si oase de urs. Unei expeditii de vanatoare trebuie sa-i apartina cele circa 70 de piese cioplite din roca bazica descoperite cu ani in urma pe str. Andrei Saguna. Este vorba de varfuri, razuitoare, lamele si daltite precum si de resturi de materie prima (nuclee epuizate). Utilajul litic, descoperit alaturi de un schelet de urs (?), a fost atribuit aurignacianului .

Acest orizont de locuire, apartinand paleoltiticului superior, este bine cunoscut prin descoperirile de pe terasele joase ale dealurilor din zona Muresului inferior (Conop - "Hotarel", Zabrani - "Peste Hotar", Cladova - "Dealul Carierei"[4]). Comunitatile, cuprinzand intre 50 si 100 de indivizi, isi asigurau traiul prin cules de fructe si radacini, pescuit si vanatoare.

Pentru urmatoarele patru milenii, apartinand epipaleoliticului (mezoliticului) (10.000 - 6.000 i.d.Hr.[5]), lipsesc, deocamdata, urmele prezentei omenesti in perimetrul orasului. Comunitati umane sunt insa atestate in apropiere, la Zabrani .

Neoliticul (6.000 - 3.000 i.d.Hr.[7]) este epoca in care omul a trecut de la stadiul de "parazit al naturii" la cel de "asociat" al acesteia . In timp ce barbatii continuau sa vaneze, femeile recoltau plante comestibile iar la un moment dat au inceput sa cultive unele din acestea (graminee) in preajma asezarilor. Paiele si taratele ramase de pe urma cerealelor serveau drept hrana pentru animalele salbatice capturate de vanatori . Actiunea, aparent banala, a fost de-a dreptul revolutionara - omul devenea producatorul bazei sale de subzistenta. Aceasta este caracteristica fundamentala care deosebeste comunitatile neolitice de cele epipaleolitice. Unele colectivitati mezolitice din zona Clisurii Dunarii au inceput sa dobandeasca aceasta caracteristica dar evolutia lor a fost intrerupta violent de grupuri de agricultori si crescatori de animale veniti din sudul Dunarii - purtatorii culturii Starčevo - Cris . Noul mod de viata adus de acestia includea si ocupatii de tip mestesugaresc: olaritul, slefuirea pietrei, prelucrarea textilelor.

In "roirea" lor spre nord comunitati Starčevo - Cris s-au asezat si pe cursul inferior al Muresului . Cea mai veche locuire neolitica din zona Aradului, identificata pe teritoriul actualului cartier Gradiste (zona strazilor Voievod Moga si Mierlei), dateaza abea din perioada de maxima inflorire a culturii, catre finele mileniului V i.d.Hr. Este vorba de o intinsa asezare situata pe malul unui vechi brat al Muresului. Din cele peste 20 de gropi si bordeie observate cu ocazia unor lucrari edilitare (1978) a fost salvat un vast material arheologic (peste 500 de piese): fragmente ceramice (475), un fragment de vatra ornamentat, unelte din os si piatra, greutati din lut precum si fragment de idol. Majoritatea ceramicii este de culoare deschisa incadrandu-se in categoriile uzuala (65 %) si semifina (29 %). Proportia scazuta de ceramica fina (6 %) indica o izolare zonala a asezarii fata de evolutia culturii in Banat. Formele predominante sunt: cupa (cca 60 % din materialul intregibil), strachina si oala (in proportii egale). Ornamentele sunt cele caracteristice fazelor mijlocii ale culturii Starčevo - Cris: ciupituri, stropi sau gurguie din suspensie de argila (barbotina) precum si proeminente, brauri si foarte rar incizii. O mentionare aparte merita idolul de lut care apartine unui tip necunoscut in Banat. Insumand informatia oferita de materialul arheologic se poate conchide ca evolutia asezarii din Gradiste incepe in faza Starčevo - Cris III A si continua in faza III B cand a inceput sa se izoleze de evolutia generala a culturii, fenomen de altfel caracteristic pentru bazinul inferior al Muresului si al Crisurilor .

Unitatea etnica si culturala de la sfarsitul neoliticului timpuriu, realizata in urma expansiunii fauritorilor culturii Starčevo - Cris pe aproape intreg teritoriul Romaniei de astazi, a inceput sa se dezmembreze odata cu sosirea unui nou val de populatii la sfarsitul mileniului V si inceputul mileniului IV i.d.Hr. Comunitati de tip Vinča, originare din sudul Peninsulei Balcanice sau din Anatolia, s-au instalat in zona Dunarii banatene[15]. Mai intai aici iar apoi intr-o arie geografica mult mai larga (Banat, Oltenia, Transilvania) acestea au convietuit pret de cateva secole cu purtatorii culturii Starčevo - Cris . Evolutia ulterioara a dus la aparitia mai multor culturi arheologice specifice neoliticului dezvoltat .

Ca rezultat al unor convergente complexe implicand evolutia comunitatilor Starčevo - Cris, asimilarea unor elemente Vinča A si a altor influente ale calcholiticului balcano-anatolian s-a conturat cultura Banatului . Fazei II C a acestei culturi ii sunt atribuite descoperirile din zona sediului Santierului de Drumuri si Poduri situat la cca 300 m de marginea est cartierului Gadiste . Materialul arheologic salvat indica prezenta aici a unei asezari prospere compusa din locuinte de suprafata construite din barne si chirpic. Ceramica recoltata poate fi impartita in doua categorii: din pasta cu multa pleava, slab arsa, de culoare galbuie si ceramica din pasta maloasa, degresata cu nisip, cioburi pisate si resturi organice, mai bine arsa si acoperind spectrul coloristic de la negru la galbui-roscat. Formele caracteristice sunt strachina, castronul si amfora iar ornamentele sunt realizate prin impresiuni cu degetul sau diferite instrumente si incizie (motive curbo-liniare).

Uneltele descoperite sunt topoare unghiulare sau trapezoidale, slefuite dintr-o roca de buna calitate, precum si un brazdar (sau sapaliga), un ac si o daltita, toate din os. La acestea se adauga alte trei obiecte din lut: doua greutati pentru razboiul de tesut si o bila de prastie.

Materialul arheologic, atribuit initial culturii Szakálhát, tradeaza legaturi cu zona Banatului (grupul Bucovat), campia mijlocie a Tisei (cultura Szakálhát) si zona montana din nord-estul Ungariei (cultura Bükk)[21].

Asezarea, databila la inceputul mileniului IV i.d.Hr., si-a incetat existenta in urma unui incendiu violent, fapt sugerat de fragmentele de chirpic descoperite, arse pana la vitrifiere[22].

Pe raza municipiului au mai fost semnalate de-a lungul timpului o serie de materiale arheologice apartinatoare neoliticului: fragmente ceramice atribuite culturii Starčevo-Cris in zona Aradul Nou - Bufnit[23], o dalta de piatra slefuita gasita in Micalaca precum si cateva fragmente ceramice atribuite culturii Tisa I, scoase la suprafata cu ocazia unor lucrari edilitare executate in zona Podgoria . In absenta observatiilor stratigrafice si a determinarilor mai precise aceste piese nu pot folosi unor interpretari istorice.

Mai numeroase sunt descoperirile, tot accidentale, care pot fi datate la inceputul eneoliticului (a doua jumatate a mileniului IV i.d.Hr.). Este vorba de fragmente ceramice culese in Gai[26], la marginea cartierului Gradiste (in zona serelor si in arealul Santierului de Drumuri si Poduri), in zona Uzinei de Apa (la cca 1,5 km nord-est de municipiu) si in zona Aradul Nou - Bufnit (la cca 1 km vest de Aradul Nou) . Ele apartin unor vase zvelte cu picior perforat, cupe sau vase tronconice decorate cu retele de incizii resp. proeminente perforate si au fost atribuite culturii Tisa III (Tiszapolgár sau Romanesti) . Pe baza raspandirii materialului arheologic putem presupune existenta unei asezari in zona dintre Uzina de apa si limita nordica a cartierului Gradiste, asezare situata pe malul drept al unui vechi brat al Muresului. Alta poate fi localizata pe malul sudic al raului, pe terasa inferioara de la Aradul Nou - Bufnit.

Locuirea eneolitica in zona Muresului inferior si a Campiei Aradului este mai intensa decat in epocile precedente. Nuantari privind originea si evolutia acesteia sunt premature. Dintre descoperirile de tip Tiszapolgár trebuie amintite aici doua piese deosebite in peisajul acestei culturi: un fragment de vas pe care este reprezentata in altorelief o figurina feminina, descoperit la Sanpetru German si un altul, descoperit la Taut, pe care inainte de ardere a fost scrijelita o silueta feminina dansand . Ambele sugereaza, intr-un cod greu accesibil omului zilelor noastre, practicarea unor ritualuri legate de cultul fertilitatii si fecunditatii in care femeia ocupa rolul central. Acestea reprezinta componente esentiale ale spiritualitatii comunitatilor agrare pre-indoeuropene.

Nu se cunosc deocamdata descoperiri care sa ateste o locuire pe raza actualului oras in perioada finala a eneoliticului, caracterizata de cultura Bodrogkeresztúr . Asezari si necropole apartinatoare acestei culturi au fost insa localizate, nu departe, la vest si nord-vest de Arad, la Curtici, Dorobanti, Iratos, Pecica-Forgaci, Sanpetru German . Cercetari arheologice recente au pus in valoare la Pecica-Forgaci (punct situat la cca 5 km est de comuna, in directia Arad) o interesanta asezare (fortificata ?) cu doua niveluri de locuire atribuite acestei culturi .

O privire de ansamblu asupra civilizatiei pre-indoeuropene in zona aradeana releva faptul ca aceasta a evoluat sub influenta comunitatilor din Cimpia Tisei si din Banat, ambele asezate in preajma unor majore artere de comunicatie - Dunarea si Tisa. Fata de acestea importanta culoarului Muresului a fost modesta, de aici si caracterul regionalizat, retardat al asezarilor din partile noastre in comparatie cu cele din zonele vecine mentionate. Oricum asezarile pre-indoeuropene din zona Aradului se inscriu atit prin cultura materiala cit si prin cea spirituala in aria "vechii civilizatii europene". Aceasta se caracterizeaza prin existenta unor colectivitati de agricultori, sedentare, egalitariste si matriliniare a caror unitate spirituala a fost asigurata de credintele magico-religioase centrate in jurul cultului Marii Zeite, personificarea pamantului-mama .

Aceasta civilizatie a inceput sa se desarticuleze, disparand in cele din urma, datorita expansiunii spre vest a unor populatii purtatoare ale unui alt mod de viata - indo-europenii. Elementele definitorii ale vechii civilizatii indo-europene, localizata la un moment dat in stepele nord-pontice dintre Volga si Nipru, sunt economia preponderent pastorala care a imprimat o mare mobilitate comunitatilor, societatea de tip patriliniar, clar ierarhizata, dominata de clanul razboinicilor iar in plan religios de adorarea divintatilor masculine, personificari ale fortelor naturii. Din contopirea celor doua matrici - cea pre-indoeuropeana si cea indoeuropeana - s-au nascut etniile Europei antice. Cronologia si nuantele procesului de indoeuropenizare inca nu pot fi definite riguros[35].

Odata cu aparitia primelor arme/unelte din arama in asezarile neoliticului dezvoltat interpretarea arheologica s-a lovit de un obstacol insurmontabil - ineficienta criteriului de periodizare. "Thomsen Three Age System"[36] este conceptul care sta la baza periodizarii preistoriei europene. El foloseste drept criteriu unic materia prima dominanta in producerea armelor si uneltelor. In functie de acesta preistoria Europei a fost impartita in trei varste mari: a pietrei, a bronzului si a fierului. Sistemul s-a dovedit a fi eficient in faza de pionierat a cercetarii dar astazi conditioneaza confuzii in interpretarea (pre)istorica. Astfel au aparut situatii paradoxale in care perioada de apogeu a tehnologiei prelucrarii pietrei este plasata in eneolitic (epoca aramei), maxima raspandire a pieselor de arama in epoca bronzului iar marile depozite de bronzuri in Hallstatt (prima varsta a fierului). In acest context se pune problema cand trebuie fixat inceputul fiecarei epoci: atunci cand apar primele piese confectionate din noua materie prima sau cand acestea devin dominante. Si ce intelegem prin "dominante" (cantitativ sau ca importata atribuita de comunitatile preistorice?). Pentru a mai atenua aceste paradoxuri au fost introduse "perioadele de tranzitie" intre eneolitic si epoca bronzului apoi intre aceasta si prima varsta a fierului si in cele din urma intre cele doua varste ale fierului. Ele insa au sporit confuzia.

Revenind la firul evolutiei istorice putem retine doar ca "spre mijlocul mileniului al III-lea i.d.Hr., dupa o eventuala tranzitie' - greu de definit cultural si de incadrat cronologic - se pot plasa inceputurile epocii bronzului. De acum inainte dezvoltarea societatii in spatiul carpato-dunarean poate fi corelata mai bine cu evolutia civilizatiei din aria egeica si cu evenimentele etno-istorice de maxima insemnatate (procesul de "indoeuropenizare" si aparitia tracilor)"[37].

Inca inainte de mijlocul mileniului III i.d.Hr. se formeaza culturile Baden si Cotofeni, prima extinzandu-se dinspre vest in Campia Aradului iar cea de-a doua dinspre Transilvania pana in zona dealurilor Podgoriei[38]. Fenomenele de interferenta intre cele doua culturi au fost evidentiate in urma cercetarilor de la Cladova - Dealul Carierei . In perimetrul orasului Arad au aparut sporadic fragmente ceramice apartinatoare culturii Baden. Ele provin din Aradul Nou, Arad-Gai I si din Bujac .

Descoperirile databile in epoca bronzului (mijlocul mileniului III - sfarsitul mileniului II i.d.Hr.)[42] sunt relativ numeroase pe teritoriul Aradului. Cele mai timpurii provin din preajma Palatului Cultural si din Bujac (cultura Mures) urmate de cele din Gai, Gradiste-Sere, Uzina de Apa si Aradul Nou - Bufnit (grupul Cornesti-Crvenca) iar cele mai tarzii din Bujac si Aradul Nou - Bufnit (grupul Paulis) . Se contureaza astfel o serie de asezari amplasate atat pe malurile bratelor Muresului cat si pe grinduri. A fost cea mai densa locuire care a cunoscut-o zona Aradului pana atunci .

Cea mai importanta cultura arheologica a bronzului timpuriu si mijlociu din zona aradeana este cultura Mures[45]. Originile acesteia nu sunt clare. Oricum componentele ei esentiale provin din aceleasi zone care au marcat intreaga preistorie aradeana - sudul si vestul. Pana unde coboara, geografic si cronologic, aceste influente nu stim inca - poate pana in eneoliticul din Elada si centrul Europei. Asezarile apartinatoare acestei culturi au, de obicei, o durata lunga in timp. Ele sunt constituite din locuinte de suprafata de tip mediteranian (megaron) si sunt adesea fortificate. Ritul funerar este inhumatia chircita. Ceramica include un registru bogat de forme si ornamente. Specifice sunt ulcele mici cu una sau doua toarte, cu corpul globular, usor turtit si cu gatul alungit in forma de palnie. Adesea circumferinta maxima a vasului este voit unghiularizata. Decorul este incizat adanc si incrustat, dispus radiar si caracterizat prin motive spiralice grupate adesea in registre metopice. Prin forma si decorul lor aceste vase sugereaza o silueta feminina. Numeroasele unelte si arme din bronz, precum si valvele de turnare descoperite demonstreaza excelenta stapanire a tehnologiei prelucrarii bronzului. Cel mai important sit al acestei culturi, candva eponim, ramane cel de la Pecica-"Santul Mare".

Cercetari recente au demonstrat ca materialele atribuite in literatura mai veche culturii Vatina sunt caracteristice grupului Cornesti-Crvenka[46] ale carui manifestari se extind pana la Crisului Alb care reprezinta limita sudica a zonei in care este raspandita cultura Otomani . Pentru debutul bronzului tarziu in nordul Banatului si sudul Crisanei caractersitic este grupul Paulis, un fenomen de sinteza culturala intre fondul local reprezentat de cultura Mures si grupul Cornesti-Crvenka pe de-o parte si elementele tumulare (Hügelgräberkultur) pe de alta .

Se considera ca purtatorii culturilor epocii bronzului au fost tracii[49] insa cea mai timpurie mentionare a acestui neam dateaza de la inceputul primei varste a fierului cand tracii sudici sunt pomeniti in Iliada, X, 420-427, iar cei nordici sunt amintiti abea in secolul VI i.d.Hr. (Herodot, Istorii, V, 3 ). In aceste conditii atribuirea etnica a materialului arheologic de epoca bronzului este riscanta[50].