Dialogul- mijloc de caracterizare a personajelor - d-l goe, de i. l. caragiale

DIALOGUL- MIJLOC DE CARACTERIZARE A PERSONAJELOR - D-L GOE, de I. L. Caragiale

Galeria de tipuri umane pe care a realizat-o I.L Caragiale in schitele sale include si pe cel al copilului prost crescut, rod al unei educatii defectuoase, bazate pe rasfat si santaj de sentimente.

Inclusa in volumul 'Momente si schite', aparut in 1901, opera literara 'D-l Goe' aduce in prim plan un astfel de caracter. Goe este personajul principal, numele lui coincide cu titlul schitei, fapt care arata intentia satirica a scriitorului de a crea un personaj reprezentativ pentru o anumita categorie umana.

Compus din doua substantive, titlul incifreaza ironia cu care scriitorul invaluie personajul. Apelativul'domnul' contrazice imaginea pe care si-o formeaza cititorul, aceea a unui copil de scoala primara, rasfatat si needucat. Al doilea cuvant, un substantiv propriu, are prin sonoritate, un efect comic. Cele trei puncte de suspensie din titlu atrag atentia asupra caracterului personajului si sunt o invitatie la a reflecta asupra faptelor prezentate. Atitudinea ironica a autorului se mentine , in cadrul schitei, in determinarile cu care insoteste numele personajului (' D-l Goe', 'tanarul Goe'), subliniind contrastul dintre ceea ce vrea sa para personajul ('un domn', un tanar educat) si ceea ce este in realitate (uncopil obraznic, lipsit de educatie). Astfel, titlul sugereaza faptul ca autorul inverseaza cele doua universuri umane pe care le infatiseaza- cel al copilului si cel al maturului- intrucat Goe se comporta ca un adult, pe cand cele trei 'dame' se comporta ridicol, pentru a fi pe placul 'puisorului'.

Construita in cea mai mare parte pe dialog, schita propune un numar redus de personaje, care sunt sumar caracterizate, atat prin mijloace directe, cat si indirecte.

Portretul fizic, realizat direct, de catre autor, include amanunte legate de aspectul vestimentar si nu de infatisarea personajelor. Goe 'poarta un frumos costum de marinar, palarie de paie cu inscriptia <Le Formidable>' Lipsa detaliilor legate de fizionomia sa reliefeaza intentia scriitorului de a da viata unui anume tip de copil.

Portretul moral al lui Goe se realizeaza cu ajutorul caracterzarii indirecte, unde un loc intins il ocupa faptele si limbajul acestuia. Calatoria la Bucuresti, pe parcursul careia Goe, alaturi de familie, intra in contact cu oameni necunoscuti, pune in lumina lipsa de educatie a acestora.

Rasfatat si lenes, Goe ramane repetent; fara a avea vreun merit deosebit, el este obisnuit de familie sa fie recompensat si atunci cand nu este cazul sa primeasca totul la comanda si neconditionat. De aceea i se pare firesc ca trenul sa soseasca atunci cand doreste el:' Eu vreau sa vie!' Lipsa lui de educatie apare in contrast comic cu admiratia declarata a familiei. El intrerupe obraznic discutia 'filologica'pe marginea pronuntiei corecte a cuvantului'marinar', facandu-le 'proaste' pe mam'mare si pe tanti Mita si corectandu-le, bineinteles, gresit, dar cu aerul si de pe pozitia unui copil instruit:' Nu se zice nici « marinal », nici « marinel », ci « mariner »'. Autorul realizeaza un adevarat record al inventivitatii comice, gasind trei forme, toate incorecte, ale unui cuvant.

Mam'mare, in schimb, neluand in seama insulta baiatului, il admira:'-Apoi, de, n-a invatat toata lumea carte ca dumneata!' si-l numeste 'pricopsit'. Ironia autorului apare permanent in sublinierea contrastului dintre modul in care apare Goe in ochii familiei (un tanar destept, instruit, frumos:' da' cu ce nu-i sade lui bine!)si ceea ce este in realitate( un copil lenes, obraznic). Supunerea si respectul exagerat al familiei fata de baiat, caruia i se adreseaza adeseori cu 'dumneata 'sunt ridiculizate de autor.

Dialogul este modul de expunere preponderent. Limbajul personajelor pune in lumina nu numai caracterul acestora , ci si relatiile dintre ele. Astfel, din discutia lui Goe cu tanarul din tren, care-l sfatuise sa nu scoata capul pe fereastra, pentru ca-i va zbura palaria, cel dintai ii razbune obraznic:' Ce treaba ai tu, uratule?'

Stiind ca i se iarta orice greseala de comportament, Goe face cu incapatanare tot ceea ce pofteste; nu admite sa fie dojenit, iar urletele, tipetele sunt modul lui firesc de a se manifesta ori de cate ori nu-i convine ceva. Goe este micul tiran al familiei, deoarece face presiuni pentru a i se accepta mofturile:'-Da' pe mam'mare n-o pupi? -Pe tine nu vreau! zice Goe cu umor'. Escroc in devenire, el speculeaza cu abilitate sentimentele si slabiciunile familiei in folosul sau, pentru a putea face, apoi alte nazbatii.

Dialogul pune in lumina relatiile dintre personaje: in ciuda obrazniciei, a lenei, a inculturii, Goe este socotit de mam'mare deosebit de destept si de sensibil:'Ce faci, soro, esti nebuna?nu stii ce simtitor este?'

Caracterul lui Goe este ilustrat prin fapte, dar mai ales prin limbaj: expresiile vulgare ('proaste', ' uratule'), ca si cele in dezacord cu vorbirea corecta l-au pus in lumina pe ignorantul si prost crescutul Goe.

Folosind, alaturi de naratiunea la persoana a III-a si stilul indirect liber (sunt reluate cuvinte folosite de personaje), I.L.Caragiale ridiculizeaza jargonul. Forme precum:'mam'mare', 'tanti Mita', 'mariner', 'ciucalata' sau 'mititelul', 'puisorul', 'uratul' il ajuta pe autor sa simuleze ca ar fi de acord cu felul de a fi al personajelor sale. Naratorul nu se demasca, dar ironia lui este subinteleasa. Prin replicile lui Goe, naratorul isi exprima dezaprobarea fata de personaj.

In finalul schitei, naratorul renunta , un moment, la relatarea la persoana a III-a; isi pune intrebari, cauta raspunsuri, isi exprima nedumerirea, facand ca scena sa devina mai vie, iar faptasul sa fie descoperit de cititor:'Cine poate ghici in ce vagon era rupta ata plumbuita?'

Cu o compozitie echilibrata si bine structurata, utilizand resursele expresive ale limbajului, schita recurge la putine mijloace stilistice: epitetele cu rol in caracterizarea personajjelor, in surprinderea fina a atitudinii, a gesturilor acestora: dame'frumos gatite', Goe este 'impacient', el este sarutat 'dulce'. Repetitiile redau atitudini tipice ale personajelor :'puisor', 'sa pupe', 'vai de minenu-i baiatul! Unde e baiatul?'. Naratorul subliniaza ironic situatia prin comparatie:'cucoanele saruta dulce ca si cum l-ar vedea dupa o lunga absenta'.

Oralitatea stilului este realizata prin folosirea limbii vorbite ('iacata', 'te doare la inima')care vine in contrast comic cu frantuzismele 'impacient', 'putin ne importa', 'parol'. De un efect deosebit sunt si interjectiile si exclamatiile('Apoi, de, n-a invatat ', 'Ce faci, soro, esti nebuna?'

Limbajul viu, colorat, succesiunea dinamica a intamplarilor si semnificatia lor fac din aceasta schita un adevarat monument de arta literara.aceasta schita. Garabet Ibraileanu spunea ca ' I.L.Caragiale este cel mai mare creator de personaje din intreaga noastra literatura'.