George-Vasile RATIU - biografie, opera si referinte critice

George-Vasile RATIU (n. 14.09.1935, Prundu Bargaului, BN)

A absolvit Facultatea de Filologie la Cluj

A indeplinit mai multe functii, printre care si de director al Bibliotecii Judetene (1966-1969), inspector-sef la Comitetul de Cultura si Arta al jud. Bistrita-Nasaud, director al Casei Corpului Didactic Bistrita-Nasaud (1971-1986; 1990-1992), profesor la Liceul de Constructii (1986-1988), director al Casei de Copii Bistrita (1988-1990), profesor la Scoala de Arte si Meserii Bistrita (1992-2002).

Debut literar in revista Steaua (1986)

Colaborari: Avantul, Ecoul (Bistrita), Magazin (Bucuresti), Steaua (Cluj), Mesagerul, Cosanzeana (Bistrita), infiinteaza Didactica Nova (Bistrita, 1990).

Volume publicate: George Cosbuc si Valea Bargaului (contributii documentare la biografia poetului), Bistrita, Editura George Cosbuc, 1996; George Cosbuc si Valea Bargaului (contributii documentare la biografia poetului), Bistrita, Editura George Cosbuc, 1996; Matei Eminescu la Bistrita [istorie literara], Bistrita, Editura Rasunetul, 1997; Elena Cosbuc - oaspete al Vaii Bargaului [contributii documentare], Bistrita, Editura Aletheia, 1998; Comemorarea a 70 de ani de la trecerea la cele vesnice a lui Matei Eminescu - fratele Poetului. Bistrita, 15 decembrie 1999. Bistrita, [Editura] Revista Cosanzeana, 1999; Izvorul devenirii. [proza scurta], Bistrita, Editura Mesagerul, 2001; Soarele sta la Bargau. Antologie si note biobibliografice; Bistrita, Editura George Cosbuc, 2002; Pe taramul Cosanzenei. Roman. Bistrita, Editura Mesagerul, 2002; Indemnurile primaverii; [eseuri, istorie literara]; Bistrita, Editura George Cosbuc, 2002; Insemnari despre scriitori. La masa lui Cosbuc. [istorie literara, memorialistica], Bistrita, Editura Mesagerul, 2003; Consemnari autobiobibliografice, Bistrita, Nova Didactica, 2005; De hram in Poiana Stampei. Povestire. Targoviste, Editura Macarie, 2005; Versul infrunta vremurile. Evocare. Bistrita, Editura Nova Didactica, 2006; Incercare de a-l sluji pe Cronos. Comunicari. Bibliografie. Bistrita, Editura Nova Didactica, 2007; Amintiri despre Ion Th. Ilea, Bistrita, Editura Nova Didactica, 2008.

A obtinut mai multe distinctii si premii. Este prezent in dictionare si antologii.

Referinte critice:

"Cele doua lucrari publicate de George-Vasile Ratiu, dedicate familiei poetului George Cosbuc, cu o privire preponderenta dinspre zona Bistritei si Vaii Bargaului, se inscriu in sirul scrierilor biografice consacrate poetului din Hordou, ele fiind considerate drept contributii documentare valoroase si originale datorate unui dascal, cercetator pasionat si impatimit, prob si avizat stiintific."

Gheorghe I. Bodea

G. Cosbuc - preocupari documentare,in Steaua, oct. 1999

"Literatura generata de memorie poate forma o adevarata biblioteca. In cadrul ei, George-Vasile Ratiu se individualizeaza, in ultima sa carte aparuta (Izvorul devenirii, Ed. Mesagerul, Bistrita, 2001) prin claritatea, sinceritatea si o buna stiinta a realizarii unor miniaturi afective in care aparenta spontaneitatii ascunde migala muncii frizand perfectiunea."

Tit-Liviu Pop

Ex Libris. Scriitori contemporani.Bistrita, Editura George Cosbuc, 2003

"Cartea d-lui Ratiu este, in ultima instanta, un act de recunostinta pentru cel care a fost Matei Eminescu, un omagiu adus peste timp memoriei ilustrei sale personalitati. In acelasi timp, lucrarea e alcatuita cu mijloace strict stiintifice, cu aparatul critic si bibliografia necesare. De asemenea, se impune printr-un stil narativ alert, cu titluri si subtitluri semnificative, ce demonstreaza o remarcabila capacitate de sinteza, la nivel de istoric si monografist literar."

Ion Moise

Matei Eminescu la Bistrita, Axiome posibile, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2006

"Desi noua carte a profesorului George-Vasile Ratiu, Elena Cosbuc - oaspete al Vaii Bargaului (Ed. Aletheia, Bistrita, 1998) isi propune sa o prezinte pe sotia poetului din Hordou in postura de vizitator al Vaii Bargaului, in subsidiar, accentul demersului sau cade asupra rolului pe care Elena Cosbuc l-a avut «in sprijinirea acestuia spre zamislirea operei de arta».

Elena Cosbuc, afirma G. V. Ratiu, a stiut sa mentina un perpetuu echilibru intre «sotia insotitoare pe drumul golgotei artei» si «femeia cu dumnezeiescu-i har de a perpetua omul»"

Ion Radu Zagreanu

Suverana intelegere. Lecturi simpatetice, Targoviste, Editura Macarie, 1999

Razorul cu pinze albe

In zorii devenirii tale, oamenii ii imparti direct in buni si in rai, in frumosi si in urati, iar atunci cand manifesti fie si tentatia incalcarii unei anumite bunecuviinte, rasplata, de obicei, e in functie de punctul lor de vedere, si nu de al tau. Atitudinea ta e tolerata si abia mai tarziu iti dai seama ca e mai mult supravegheata, pentru ca, odata si odata, sa poata avea in tine o parte din sufletul lor.

Daca esti indemnat de o sora mai mare, care te asigura de pavaza, oricat ar fi gardul de gard si perele la capatul crengilor de sub streasina casei, urcusul, chiar insotit de latratul dulaului, nu-i decat voinicie. Indraznesti sa urci si pomul cerului, unde sa te dai huta.

Ajuns la creanga perelor de aur, te simti alintat de miresme si imbratisat de vlastarele crude.

Si parului (il pricepi!) ii convine sa te stie al lui.

Cu iuteala aduni in san pe cele sarutate mai vartos de soare, gusti cate una ce te ademeneste, o lovesti pe cea care ti-ar face gura punga, musti din alta ce-i pe placul puiului de zmeu si cu mainile in sase perechi le-ai culege pe toate.

Sanul ti-e plin, doldora; mijlocul ti-e prins in chingile nemaiavutei fericiri.

Ce mandru vei fi, pui de om, cand o vei imparti!

Dar! din dreapta iti iese camasuta de sub curelusa si deodata ramai descumpanit si usurat privind lung cu spaima si buza ingusta dupa sirul de podoabe ce cad dincolo de gard, in gradinita cu busuioc si menta creata.

In jur se reasterne tacerea. Dar e o liniste nelinistitoare.

Cauti cu privirea inspre partea de carare unde ar trebui sa fie Marioara si nu-i!

In locul ochilor ei mari si salvatori, te privesc altii! Tot negri, dar mirati si reci, ca si sudoarea ce te razbate. Vrei sa zici ceva si-ti auzi scancetul, te intorci pe creanga din stanga si-o simti trosnind, gadilitura din talpi isi face de cap, tremurul nu-l poti stapani, acoperi golul dusmanos de sub tine cu pleoapele, deschizi iar ochii, dar acum parca-s impaienjeniti si totul e tulbure si negru. Pentru o clipa ai senzatia ca esti al neantului, dar esti trezit de loviturile crengilor ce vor sa-ti ia camasa de pe tine si, de-ar putea, si pantalonii. Ochii nu-i mai stii deschide, crengile nu vor sa se prinda de maini.

Cazi ! Cobori, copile, si pentru a gandi candva la deslusirea elementarelor legi ale firii, ale tale, ale lumii Si clipele se rostogolesc hohotind spre a te convinge de nepasarea lor de acum incolo daca

Hei, hei, dar, inainte de a fi al busuiocului si al mentei crete, in vazduhul caderii esti al ochilor, ochii badii Toader, pe al carui brat esti leganat; si vei tine minte sanul sudorii lui drept consecinta a puterii binelui peste lume.

Esti, apoi, infatisat judecatii Doamnei Eena, in lumea careia ai intrat, sa-i alungi linistea senectutii incarcata de roua vremurilor strabatute in radvanele fetilor si logofetilor cu stema in frunte. Ai savarsit o fapta pentru care nu stii ca iertarea e in infatisarea ta si ai vrea sa te intovarasesti si cu michiduta (desi ti-e frica de el!) pentru a iesi pe razorul cu panze albe ale cinstei. La capatul caderii ai fost trezit cu "Dragul badii", dar acum, in fata tacerii tale, nici nasul nu te asculta, iar ochii ti-s grei de jarul faptei.

Dar iata ca deodata, de pe ponoarele insoritei frunti a Bunei Doamne, coboara pe fruntea ta, copile, lumina clara si linistitoare a ducerii in maine

Nu stii, omule, daca te-a mangaiat sau te-a imbratisat, ai deslusit insa ceva din rostirea ei: "Sa fii voinic!".

I-ai sarutat dreapta si te-ai indepartat sfios cu gandul ca odata si odata te vei prinde si de tortile cerului, daca ochii daca insorita frunte

Asa erau oamenii de pe Valea Dorului meu in vremea cand culorile curcubeului se pogorau in livezile sufletului, strajuite de cuvantul strabunelor noastre povesti.

Izvorul devenirii

Cred ca, in acele vremi de fum si sange, postul, in conceptia bunicii, cel putin cat privea persoana mea, avea un rost cu doua fete: sa postesti, adica sa nu poftesti si sa mananci cuviincios ceea ce, biata de ea, reusea sa-ti puna in blid. Cuviincios, mai taragana ea cateodata, insemna sa privesti la rama inclinata deasupra mesei, in care un barbat calare infigea cinstit lancea in balaur. - Vezi, zicea bunica, e in zvarcolirile mortii si baga de seama, cand il vei vedea mort, fie si in vis, au sa vina ai nostri acasa Mananca ce avem si sageteaza-l cu gandul si tu pe balaur Si-l sagetam de ma dureau ochii si nu l-as fi lasat, dar cand o auzeam cum ii insira Vasile in Pesta, Ion in padurile neamtului, Toader in minele mamonului, Luca in Tatra, Leon pe sesurile Rusiei - cu glas tare, mai tare si-apoi cu vocea in scancet, pana inspre plans, se innoda ceva in mine, ma framanta cumplit si dureros de greu imi iesea totul prin ochi, printre buze si prin maini

Flacara mucului de lumanare isi mai intindea inca o data festila intr-o palpaire livida, apoi cadea in intunericul negru, umed si rece, dinspre zori.

Ca sa nu rasturnam masuta cu cartile, ma mangaia pe la ceafa si ma apleca in poala ei, soptindu-mi:

Culca-te, nu-i mult pana in ziua

Profesorul Lupu

Anuntat ori nu, oaspete binevenit ii erai intotdeauna; si mai ales vara, cand in gradina casei, la masa de lemn, in umbra usoara a vitei-de-vie, in aerul inmiresmat de crini si trandafiri, te primea cu zambet parintesc, in marinimia-i proverbiala. Aici, in tonifianta atmosfera, dupa ce buna Doamna aducea clondirele cu bere de casa, din care servea atat de familiar incat deveneai cu totul al ei, sfiala iti era inlaturata ca prin farmec si apoi timpul intra in uitare de sine. Si berea, si florile, si alinatoarea umbra erau pretextul si cadrul, - satisfactia insa era omul, invatatul, enciclopedistul bistritean al secolului nostru.

Cum slujise scoala vreme de peste cinci decenii, amfitrionul stia, dintru-nceput, ce trebuia sa stii, asa ca doctorand sau universitar, ori "elev-nepot", manifesta aceeasi grija in stabilirea coordonatelor convorbirii, doar gradul interpretarii faptelor si fenomenelor il regla cu maiestrie pentru a te avea partas al inaltelor si strabatatoarelor idei ale lumilor literelor latine si romane. Uneori, daca convenienta era amenintata de grandomanie, isi lua drept martori in sustinerea tezelor autori ale caror opere constituie si astazi raritati in bibliofilie, schita un suras cu inceput dojenitor, stopat si schimbat, apoi, intr-o vorba de duh, de tarie esopiana.

Avea, si cu dor mi-l aduc aminte, un fel aparte de a tine cartea in mana si anume cu sfiala raspunderii si a recunostintei fata de cel ce o scrisese. Poate ca numai omul din vechime, cand cartile erau rare si trebuiau pecetluite cu blestemele "focului gheenei" spre a fi pastrate, se manifesta asa. Cartea si omul formau o faclie de care te puteai apropia, iti lumina calea, dar daca cugetul nu-ti era curat, nu aveai sansa devenirii prin om. Amara dezamagire pentru profesor, tarzii regrete si neprevazute pierderi pentru inselator.

Se sustine, adesea, ca memoria vie, orala a faptelor de viata in concretetea lor dureaza o suta - o suta cincizeci de ani, depinde de consistenta, de satisfactia sociala pe care au determinat-o, dupa care infaptuirile oamenilor trec in legenda

Eu am crezut intotdeauna in legendarul profesor Stefan Lupu.

Matei Eminescu la Bistrita (fragment)

Locuinta lui Matei si a Silviei consta dintr-o camera spatioasa de 7,20/5,60 m, cu fereastra la gradina dinspre apus, avand acces la bucatarie si dependinte. Menajul era asigurat de bucatareasa doamnei Palagiesiu si de servitorii subprefectului.

Vara, sau peste an, in zilele insorite, pe aleea si in gradina mare din spatele casei, ce se intinde pana in strada N. Balcescu, putea fi vazut un "domn" intr-un costum de culoare inchisa, cu palarie si baston, care se plimba, cu opriri lungi, imperturbabil.

Dupa moartea lui Matei Eminescu, survenita in 12 decembrie 1929, Silvia Maieru va continua sa locuiasca in familia lui Al. Palagiesiu pana prin 1937, cand fostul subprefect se va muta la Cluj.

In 26 septembrie 1997, doamna Yolanda Eminescu imi spunea ca prin, 1942-1943, Silvia Maieru traia in Bucuresti intr-o casa ce se afla langa aceea a lui Gheorghe Eminescu, situata in strada Claudian nr.20. Despre sfarsitul Silviei Maieru insa, nu-si amintea nimic, urmand sa se informeze de la vecini si sa-mi comunice. Dar timpul n-a mai avut rabdare cu stranepoata Poetului.