MAITREYI
de MIRCEA ELIADE
1.Periminarii
Romanul Maitreyi a aparut in 1933 devenind in acel an romanul cu cel mai mare succes la public. A fost premiat in acelsi an, iar autorul ete propulsat in randul celor mai importanti scriitori ai epocii. Criticul literar Pompiliu Constantinescu a surprins semnificatia acestei opere in destinul unui scriitor si al unei literaturi. Maitreyi este una din acele carti cu desin de miracol in cariera unui scriitor si chiar a unei generatii.
Prin
aceasta opera M. Eliade consacra atunci romanul exotic. Maitreyi este
un roman de dragoste cu actiunea plasata in
Titlul romanului are o anumita conotatie, este referire atat la numele eroinei, dar devine si un simbol pentru farmecul inefabil al Indiei.
Ceea ce impresioneaza de la inceput pe langa exotism si erotism este impresia de autenticitate pe care ti-o lasa. Cartea contine fragmente din jurnalul autorului, jurnal care reprezinta planul autentic al intamplarilor. Punctul de plecare al acestei carti sunt intamplarile prin care a trecut M. Eliade in vremea in care locuia in cas profesorului de filosofie din Calcutta, Dasgubta. Acest lucru este mentionat si in "Memoriile" publicate mai tarziu.
Peste 40 de ani de la aparitia cartii (1973), prototipul real al persoanei feminine Maitreyi Devi il va vizita pe autor in america si apoi va realiza o replica la acest roman cu titlul "Dragostea nu moare". Intre cele doua variante literare care valorificau motivul iubirii unice din viata unui om, inclinam sa-i acordam mai mult credit lui Eliade pentru ca romnul sau a fost scris la 2 ani dupa parasire Indiei, avand ca suport jurnalul in care scriitorul consemnase intamplarile petrecute in casa profesorului Dasgubta.
Nota de autenticitate a romanului este sustinuta nu numai de trimiterile permanente la paginile jurnalului dar si la fptul ca intamplarile sunt povestite la persoana I. Evenimentele descrise , prezentate de autor sunt legate de istoria contemporana a Indiei, marcata de lupta pentru castigarea independentei nationale de sub suzeranitatea Angliei, lupta condusa de marele om politic Mahatma Gandhi. Cartea lui Eliade prezinta cele doua lumi conflictuale in acea epoca; era lumea eurasienilor simbolizata de Harold ("prost si fanatic") si lumea aristocratiei bengaleze, lumea bastinasilor, tainica, conservatoare si inaccesibila. Cei doi tineri care prin marea lor iubire incearca sa sparga zidul prejudecatilor sunt sanctionati prabusindu-se in ruina visurilor de fericire.
2. Compozitia romanului
Cartea are XV capitole distribiute in trei parti:
a) cunoasterea Indiei prin farmecul feminin al unui personaj simbolic
b) iubirea pasionata pentru Maitryi
c) despartirea, ruperea de vraja Indiei si de farmecul lui Maitreyi
Cunoasterea Indiei este prezentata gradat. Allan, un inginer constructor mandru de originea lui contemporana vine in India din dorinta de a se imogati si de a moderniza economia acestei tari. Prima perioada il face sa cunoasca din exterior realitatile de acolo. Prietenia cu inginerul Sen, intrarea in familia acestuia il pune in legatura cu o lume incarcata de fascinatie si mister.
Partea a 2-a a operei cuprinde iubirea mistuitoare pentru o personificare a Indiei asa cum erau zeitatile acestei tari; iubirea pentru Maireyi persoana care pluteste intre fantezie si real.
Ultima parte este ca un fel de rupere de aceasta lume. Allan este alungat din casa lui Sen, va trece printr-o experienta amoroasa si mistica la poalele muntilor Himalaya apoi va ajunge in Singapore unde afla ultimele vesti despre prabusirea familiei Sen ca intr-un blestem al unei iubiri neacceptate.
Romanul lui M. Eliade este un poem de dragoste terminat intr-o tonalitate tragica ca si "Romeo si Julieta" de Shakespeare.
3. Subiectul operei
-se organizeaza in jurul unui cuplu de tineri indragostiti: Allan inginer european si Maitreyi, fiica inginerului Sen, o personalitate locala respectata.
Primul capitol n-are numai rolul de introducere a lui Allan in societatea din
M. Eliade completeaza portretul fetei prin contrapunct (cum putea un om atat de urat ca Sen sa aiba o fata fermecatoare ca Maitreyi) prin complementaritate (d-na Sen, frumoasa si distinsa, parca era o sora mai mare a lui Maitreyi) si prin antiteza cu inexpresica Chabu).
Capitolul de incheie cu descrierea unui ras, de femeie si de copil in acelasi timp, ras care razbatea pana la Allan din curtea interioara a casei unde Maitreyi se bucura de libertate dupa protocolul rigid din salon.
In capitolele urmatoare este prezentata fisa biografica, portretul inginerului Allan, un tanar serios si preocupat de cercetarea din matemtica si fizica, mandru de rolul lui civilizator din India unde supraveghea construirea podurilor si cailor ferate din jungla bengaleza. Dupa o perioada de spitalizare, Allan e invitat sa locuiasca in casa ing. Sen. Incepe acum un joc al falselor perceptii: comportamentul familiei indiene este gresit interpretat de tanarul european. Familia Sen vrea sa-l infieze ca sa-si castige un ascendent practic in situatia in care ar trebui sa plece din India zguduita de rascoale si sa traiasca in tara lui Allan. Tanarul ing. Interpreteaza altfel faptele: pt. el apropierea de Maitreyi ar avea ratiuni matrimoniale pt ca el nu o putea vedea ca pe o sora, ci ca pe o iubita.
De fiecare data, Allan descopera in Maitreyi nu numai o feminitate ede un tulburator erotism, ci si o tanara foarte cultivata si talentata, remarcabila prin poezia ei si prin puterea de ase apropia de cel mai mare poet si ganditor al Indiei de atunci, Rabin Drana Tagore.
Gesturile tandre, izbucnirile neasteptate, indiscretiile abil camuflate, alterneaza in comportamentul celor doi tineri: o floare ce purta un fir de par din parul fetei; o joaca nevinovata pe terasa, lectiile de franceza si bengaleza, intalnirile din biblioteca. Toate acestea se petrec sub privirile foarte ingaduitoare ale familiei Sen si toate il determina pa Allan sa ia hotararea cavalereasca de a-i cere mana lui Maitreyi. Ea ii atrage atentia ca un asemenea mariaj este imposibil fiind interzis de legile sacre din familiile indiene. Relatia dintre tineri ia acum drumul unei conspiratii impotriva prejudecatilor de casta si trece prin toate ritualurile prenuptiale. Maitreyi ii daruieste iubitului ei coronita de logodna facuta din flori de iasomie. Ii alege piatra pt inelul de logodna, o piatra de agata neagra pe care vor fi montati doi serpi de aur incolaciti. Se leapada de toate iubirile ei tainice interioare marturisite cu inocenta lui Allan. Dragostea fata de un pom, dragostea fata de un tanar necunoscut care ii daruieste intr-o excursie 6 coroan de flori si mai ales dragostea fata de Tagore. Logodna secreta in natura exotica a Bengalului are solemnitatea unui poem vechi din mitologia hindusa. Cerul si pamantul sunt invocate intr-un legamant de dragoste ca intr-un ritual magic: "ma leg de tine Pamantule, ca eu voi fi a lui Allan si numai a lui."
Intalnirile celor doi indragostiti stau sub semnul pasiunii si al voluptatii.
Zece septembrie, ziua in care Maitreyi implineste 17 ani, a fast si ziua in care isi lanseaza primul volum de poezii. Este ziua in care Allan este puternic marcat de gelozia pasiunii sale. Fata se rupe insa de vraja pe care un dansator superficial o avusese asupra ei si pt prima data nu deschide o scrisoare primita de la Tagore.
Nivelurile casei devin simbolice pt stratificarea familiei Sen: jos in biblioteca, sau in camera lui Allan , se consuma iubirea celor doi tineri, discret dar constant, si spionata de servitorii casei; sus inginerul suferea de o orbire progresiva, iar Chabu era atinsa de primele simptome ale schizofreniei, ce-i va deveni fatala.
Iubirea clandestina este desconspirata de Chabu si din gelozie, dar si din inconstienta. Sen scandalizat de comportamentul tanarului nerecunoscator, ii cere sa paraseasca locuinta, sa intrerupa orice relatie cu fiica sa. Cei doi tinri se prabusesc sub apasarea duritatii si cruzimii cu care au fost sanctionati in numele unor prejudecati.
O vreme Allan mai poate primi vesti prin Khocka, de la iubita sacare era unlilita si maltratata de parinti. Infrant, fara vreo speranta de a o mai vedea pe Maitreyi, Allan se retrage in Himalaya, alolo traieste un episod erotic alaturi de Jena Isaac, o sud-aficana ratacita in India in cautarea absolutului. Calmarea suferintei prin retragerea intre asceti ii confera existentei lui Allan o incurcatura de mister. Extrema lui luciditate il ajuta sa evadeze din planul concret, real, intr-o zona atrairilor contemplative si purificatoare.
Paraseste India, plecand in Singapore. Acolo afla despre nenorocirile familiei Sen: moartea lui Chabu, operatia nerusita suportata de Sen. Ceea ce l-a cutremurat a fost stirea ca Maitreyi s-a daruit unui vanzator de fructe. Gestul ei este dilematic: fie ca voia sa fie alungata de parinti pentru a se putea casatori cu Allan, fie ca sensibilitate ei cedase si fusese impinsa in pragul nebuniei sau al sinuciderii.
Sfarsitul tragic al eroinei reconstituieste finalul romanului care sporeste si mai mult misterul acestei iubiri. Allan citeste acum scrisoarea primita de Maitreyi de al un barbat necunoscut. La vechile intrbari se mai adaugau si altele: "sunt foatre tulbure, acum foarte turbure. Si vreau totusi sa scriu aici tot, tot. Si daca n-at fi decat o pacaleala a dragostei mele ? De ce sa cred ? De unde sa stiu ? As vrea sa privesc ochii Maitreyiei"
Propozitia finala exprima nostalgia unei mari pasiuni, romanul devine astfel o incercare a reintoarcerii in timp, o cautare dureroasa a unui paradis pierdut.
4. Caracterizarea personajelor
S-a spus despre "Maireyi" ca este intaiul roman exotic din literatura romana. Totusi in prezentarea faptelor si personajelor, scriitorul este mai putin preocupat de elementul exotic exterior, atentia lui estre orientata catre tensiunilse interioare pe care le traiesc cei doi eroi printr-un eros manifestat ca o expresie de cunoastere metafizica.
Pompiliu Constantinescu arata intr-una din recenziile facute romanului: "nu iun exotism exterior de peisaj natural e de gsit in Maitreyi , ci un pitoresc moral"
Cele 2 personaje principale, Maitreyi si Allan, au avut prototipuri reale: Maitreyi Devi, fiica profesorului Dasgubta si Mircea Eliade. Pe langa accentuata nota autentica din biografia personajelor, scriitorul insista asupra simbolurilor pe care cele doua personaje le exprima. Maitreyi reprezinta farmecul si misterul Indiei, iar Allan este spiritul european lucid si problematizat care traieste intens o aventura a cunoasterii prin iubire.
Maitreyi
Este cel mai exotic personaj feminin din lit. rom. Ea este o prezenta socanta amestec de farmec feminin, de farmec al adolescentei, si de mister indian. Aprecierea ei declanseaza o adevarata vraja asupra lui Allan. Pe erou il frapeaza privirea, un gest anume, pentru ca apoi bogatia trasaturilor fizice si morale sa se arminizeze intr-unul ditre cele mi izbutite portrete feminine.
Maitreyi este un amestec de frumusete fizica, senzualitate, candoare, spirit de sacrificiu. Imaginea fetei se contureaza ca intr-un dans ritual al zeului Shiva care farmeca prin multimea bratelor si a miscarilor, ipostaze ale complexitatii umane.
Maitreyi este un personaj de esenta fenomenologica asemenea eroinelor lui Camil Petrescu. Ea are o existenta reala, independenta si mai cunoaste o a doua existenta reflectata in constiinta lui Allan.
Primul capitol realizeaza treptat, prin decupaj, portretul unei frumuseti feminine care stralucea in tonurile aurii ale Indiei.
Eroul cauta cu infrigurare in jurnal data cand a intalnit-o prima data pe Maitreyi, atunci cand bratul ei gol l-a izbit prin culoarea deosebita a pielii "mata bruna, . s-ar fi spus de lut si de ceara".
O vizita facuta familiei Sen dezvaluie bogatia si rafinamentul in care Maitreyi imbracata intr-un sari de culoarea ceaiului palid,parea ca traieste mai mult printr-un miracol decat in prezenta fizica. Desi desi vorbea o engleza fada, parca ar fi chemat printr-o vraja vorbele la ea.
M. Eliade completeaza portretul fetei prin contrapunct (cum putea un om atat de urat ca Sen sa aiba o fata fermecatoare ca Maitreyi) prin complementaritate (d-na Sen, frumoasa si distinsa, parca era o sora mai mare a lui Maitreyi) si prin antiteza cu inexpresica Chabu).
Capitolul de incheie cu descrierea unui ras, de femeie si de copil in acelasi timp, ras care razbatea pana la Allan din curtea interioara a casei unde Maitreyi se bucura de libertate dupa protocolul rigid din salon.
Cu timpul tanarul descopera in fata iubita, o fiinta inteligenta si sensibila, care la numai 17 ani isi punlica primul vol. de poezii. Ea era puternic marcata de personalitatea lui Tagore, marele poet si filozof al Indiei pe care si-l alesese ca guru. De la dragostea joc, la marea pasiune pentru Allan, eroina trece priniubire si suferinta. Se leapada de toate iubirile ei anterioare si i se daruieste lui Allan. Stie ca dragostea ei se opune prejudecatilor de casta si cu toate acestea se va logodi in fata cerului si apamantului. Treptat eroina se transforma intr-un personaj tregic, amintind de Ofelia (din Hamlet) sau de Monon Lescant. Suporta cu stoicism toate persecutiile si maltratarile la care o supune familia pt ca il stie pe Allan aproape. In momentul in care isi pierde suportul moral prin disparitia iubitului ei care se retrasese intr-un templu din Himalaya, Maitreyi se prabuseste. Gestul ei de a se darui unui vanzator de fructe poate fi interpretat ca o speranta a ruperii din sanul familiei dar tot atat de bine poate fi interpretat ca o premonitie pe care destinul lui Chabu i-o oferise.
Allan
Este un tanar lucid aflat aflat intr-o febrila cautare a valorilir existentiale. Spirit problematizant, el traieste intens in India o aventura a cunoasterii prin Eros. Natura sa dilematica il impinge permanent spre introspectie spre cautarea propriilor sale trairi. Allan face parte din categoria hiperlucizilor care aminteste de personajul lui Camil Petrescu (St. Gheorghidiu) . Elanul iubirii sale este permanent dublat de ratiune, de luciditate.
Allan este un ing. serios si permanent preocupat de cercetarea din matemtica si fizica, mandru de rolul lui civilizator din India unde supraveghea construirea podurilor si cailor ferate din jungla bengaleza. Dupa o perioada de spitalizare, Allan e invitat sa locuiasca in casa ing. Sen. Incepe acum un joc al falselor perceptii: comportamentul familiei indiene este gresit interpretat de tanarul european. Familia Sen vrea sa-l infieze ca sa-si castige un ascendent practic in situatia in care ar trebui sa plece din India zguduita de rascoale si sa traiasca in tara lui Allan. Tanarul ing. Interpreteaza altfel faptele: pt. el apropierea de Maitreyi ar avea ratiuni matrimoniale pt ca el nu o putea vedea ca pe o sora, ci ca pe o iubita.
Allan desi lucid, permanent isi traieste iubirea c intr-un miracol al vietii. Hotararea cavalereasca de a le cere parintilor mana fetei se izbeste de prejudecatile lor rasiale. Interventia brutala a lui Sen ii produce tanarului o adevarata criza morala; personajul cunoaste si pasiunea, dar si suferinta. Infrant fara vreo speranta de a-si mai vedea iubita si ironizat de cunostinte, Allan parasette Calcutta.
Chinuit de amintirea lui Maitreyi se retrage in Himalaya. Momentele de cumpana le depaseste prin puterea extraordinara de a-si pastra luciditatea. El evadeaza din planul concret, dionosiac, intr-o zona atrairilor intr-un plan contemplativ, purificator apolinic.Salvarea personajului nu este totala, fiindca gestul lui final pastreaza gustul amar al unei experiente esuate.
In incercarea sa de a descifra adevarul despre Maitreyi, Allan da peste o scrisoare a acesteia primita de la un barbat necunoscut. La vechile intrbari se mai adaugau si altele ce sporesc misterul in care pierde imagine iubitei: "sunt foatre tulbure, acum foarte turbure. Si vreau totusi sa scriu aici tot, tot. Si daca n-at fi decat o pacaleala a dragostei mele ? De ce sa cred ? De unde sa stiu ? As vrea sa privesc ochii Maitreyiei"
Politica de confidentialitate |
.com | Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
Baltagul – caracterizarea personajelor |
Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
Caracterizarea lui Gavilescu |
Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
Actionare macara |
Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
Turismul pe terra |
Vulcanii Și mediul |
Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
Termeni si conditii |
Contact |
Creeaza si tu |