Manifestari psihologice ale cadrelor din penitenciar raportate la specificul programelor de activitate cu detinutii

Manifestari psihologice ale cadrelor din penitenciar raportate la specificul programelor de activitate cu detinutii

Capitolul I

OBIECTIVELE SI IPOTEZELE CERCETARII

1. Scopul si obiectivele cercetarii

Scopul fundamental al studiului de fata este acela de a evidentia modul in care diferite trasaturi de pe planul personalitatii educatorilor din penitenciare pot influenta atitudinea acestora fata de programele de reeducare pe care le desfasoara.

Din punct de vedere pragmatic, ideea unui studiu privind modul in care diferite trasaturi de personalitate pot influenta atitudinea educatorilor din mediul penitenciar fata de programele de reeducare pe care le desfasoara (si deci efectul pe care aceste aspecte le au asupra reintegrarii ulterioare a detinutilor) se dovedeste utila cu atat mai mult cu cat rezultatele obtinute ar putea servi ca punct de plecare in realizarea unor selectii mai riguroase a personalului din penitenciar, responsabil cu activitatile de reeducare a detinutilor.

Obiectiv general

Realizarea unei imagini de ansamblu asupra particularitatilor pe care le prezinta unele trasaturi psihice ale educatorilor din mediul penitenciar, descrierea tabloului lor psihologic tocmai pentru a investiga influenta pe care structura de personalitate a acestora o exercita asupra activitatii desfasurate de ei cu detinutii in carul programelor de reeducare si reintegrare sociala.

Obiective specifice

Studiul de fata isi propune sa evidentieze urmatoarele obiective:

• identificarea diferentelor dintre manifestarile psihice ale detinutilor si cele ale cadrelor din penitenciar fata de programele de reeducare desfasurate in detentie;
• evidentierea diferentelor dintre atitudinile detinutilor si cele ale cadrelor fata de programele de reeducare desfasurate in penitenciar;
• identificarea unei posibile legaturi intre tendintele agresive si dominanta personalitatii cadrelor din penitenciar;
• identificarea unei posibile legaturi intre atitudinea cadrelor din mediul penitenciar fata de activitatile de reeducare desfasurate cu detinutii si tabloul trasaturilor lor de personalitate
• evidentierea tipului dominant al personalului din sistemul penitenciar si a atitudinii dominante a acestuia fata de mediul de detentie la nivelul esantionului investigat.

2. Ipotezele cercetarii 

Pornind de la premisele teoretice prezentate anterior si de la obiectivele expuse, am formulat urmatoarele ipoteze:

• Atitudinea detinutilor fata de activitatile de reeducare si programele de reintegrare sociala desfasurate in penitenciar difera semnificativ fata de atitudinea educatorilor referitoare la acest aspect.

• Diferite tipuri de cadre din penitenciar se caracterizeaza prin tablouri specifice de structurare a unor aspecte ale personalitatii, unele cu componente maladive constiente/inconstiente.
• Manifestarile psihice predominante, precum si existenta tendintelor agresive in randul cadrelor din penitenciar influenteaza atitudinile lor fata de procesul de reeducare a detinutilor.

Capitolul II

METODOLOGIA CERCETARII

Cercetarea de fata are un design non-experimental, corelational, aplicativ deoarece pune in evidenta legatura de covariere dintre doua sau mai multe variabile (trasaturi de personalitate si atitudini fata de posibilitatile de reeducare si reintegrare sociala a detinutilor), prezinta o situatie in care sunt folosite variabile nominale (de tip dihotomic da-nu sau scale Likert cu 5, 6 si 7 gradatii), iar informatiile furnizate ar putea duce la schimbarea unor anumite situatii.

1. Esantionul

Pentru testarea ipotezelor lansate am ales un esantion format din 63 de cadre din unitatile sistemul penitenciar. Am considerat ca marimea esantionul ales satisface cerintele realizarii unei cercetari, insa nu este suficient de mare pentru ca rezultatele sa poata fi extrapolate la nivelul intregului personal responsabil de reeducarea detinutilor din mediul penitenciar.

Esantionul folosit nu este omogen, cadrele provin din penitenciare cu regim de maxima siguranta: Penitenciarul de Maxima Siguranta Craiova, Penitenciarul de Maxima Siguranta Targu Jiu.

Esantionul format cuprinde 63 de cadre, 51 barbati si 12 femei, cu varste cuprinse intre 38 si 44 ani, media de varsta fiind de 41 de ani.

Totodata, am constituit si un lot format din 63 de detinuti, pentru a identifica atitudinea lor fata de programele de reintegrare sociala, credinta lor fata de eficienta activitatilor de reeducare. Acestia au fost selectati din randul celor inchisi in cele patru penitenciare. Detinutii care au participat la aceasta cercetare au fost cei care s-au oferit in mod voluntar, dupa ce li s-a specificat ce au de facut. S-a urmarit insa ca ei sa se incadreze in aceeasi categorie infractionala si sa aiba relativ aceleasi pedepse de ispasit. Din cei 63 de detinuti - participanti la cercetare - 45 au fost barbati si 18 femei, avand varsta cuprinsa intre 21 si 53 de ani.

Tabelul 1. Reprezentarea esantionului participant la studiu

2. Instrumentele psihodiagnostice si de prelucrare metodologico-statistica

2.1. Instrumentele psihodiagnostice

In conformitate cu obiectivele propuse, precum si pentru a constata in ce masura ipotezele formulate si urmarite in aceasta lucrare se verifica sau nu, bateria de probe utilizata cuprinde:

A Chestionarul MBTI

A Scala de evaluare a simptomelor SCL-90 (Szmptom checklist 90)

A Chestionarul privind atitudinea educatorilor fata de mediul penitenciar si activitatile de reeducare

A Chestionarul aplicat detinutilor privind climatul penitenciar si procesul de penitenciarizare

A Testul arborelui

Chestionarul MBTI

Pentru determinarea tipului psihologic al subiectilor inclusi in cercetare, s-a utilizat testul MBTI (Myers-Briggs Type Indicator), elaborat de K. Briggs si Isabel Myers. Testul se bazeaza pe teoriile lui C.G. Jung incepand cu anii 1940 evidentiind 8 dimensiuni ale personalitatii, organizate in 4 scale bipolare: scala introversiune-extraversiune, senzatie-intuitie, gandire-sentiment si scala judecata-perceptie. Extremele acestor scale se numesc preferinte.

K. Briggs si Isabel Myers au dorit sa transpuna aceste teorii intr-un limbaj care sa poata fi inteles si de un neinitiat. Katherine Myers era de multa vreme fascinata de diferentele psihologice dintre indivizi, iar teoriile lui Jung au incurajat-o si stimulat-o sa-si continue cercetarile.

Desi nu erau psihologi, Katherine si fiica ei Isabel au studiat teoriile lei Jung timp de patruzeci de ani, cu atentie si rabdare, in ciuda dificultatilor si lipsei de recunoastere. La sfarsitul acestei perioade, in 1962, au formulat un chestionar care permitea clasificarea si identificarea a saisprezece tipuri de personalitate. Chestionarul a fost numit Indicatorul de Tipuri Myers-Briggs (Myers-Briggs Type Indicator MBTI). Acest test apartine acum companiei Consulting Psychologist Press, este conceput pentru aproximativ 20 de limbi straine si este interpretat de catre analisti licentiati. Testul este incontinuu dezvoltat ca urmare a cercetarilor si a miilor de subiecti intervievati.

Chestionarul evalueaza care dintre cele doua dimensiuni - introversie sau extraversie - este mai puternica in dezvoltarea personalitatii individului testat, care dintre ele joaca rolul dominant in ceea ce priveste comportamentul acestuia.

Sarcina subiectului este de a distribui 5 puncte intre cele doua variante ale fiecarei afirmatii, proportional cu masura in care acestea sunt in conformitate cu modul sau de a fi si de a se comporta.

Chestionarul cuprinde 32 de itemi in varianta condensata, fiecare item avand doua afirmatii, a si b. Fiecare subiect a fost incadrat intr-unul din cele 8 tipuri personale, in functie de preferintele sale. Testul are o fidelitate de 0,83 si validitate interna de 0,88, cu media de 0,86.

In urma aplicarii testului se pot identifica atitudinile subiectilor, in sensul stilului de viata, al stilului de procesare a informatiilor, al stilului de a lua decizii, stilului de interactiune, temperamentului si modului de utilizare a timpului, metodelor specifice de actiune.

Scala de evaluare a simptomelor SCL-90 (Szmptom checklist 90)

SCL-90 este un inventar multidimensional de autoevaluare a simptomelor dezvoltat de Derogatis (1977)(18). Din punct de vedere istoric, SCL-90 a derivat din Hopkins Symptom Checklist (HSCL), scala ce fusese destinata sa masoare disconfortul si bunastarea psihologica ca un criteriu de eficacitate a psihoterapiei. Astfel, scala serveste mai mult pentru masurarea deznodamantului si nu este deloc un instrument diagnostic. Ea a fost revizuita fata de prototipul original si aceasta versiune poarta indicativul SCL-9-R. Aceasta versiune a scalei este prezentata in Anexa 2. Scala cuprinde 90 itemi alesi in special din scala Cornell Medical Index si din alte scale, itemi care acopera 9 arii simptomatologice (somatizare, obsesie-compulsie, senzitivitate interpersonala, depresie, anxietate, ostilitate, fobie-anxietate, ideatie paranoida si psihoticism) si 3 indici globali de suferinta psihologica.

SCL-90 este o scala adjectivala ce se administreaza subiectului ca un autochestionar si completarea ei ia in jur de 15 minute. Ea poate fi si citita subiectului care furnizeaza raspunsurile conform unei planse ce infatiseaza variantele de raspuns. Instructajul testului este: "Aveti in fata o lista de acuze si probleme pe care oamenii le au cateodata. Cititi-le cu atentie! Dupa aceasta, incercuiti cu creionul numarul din dreapta care corespunde sau descrie cel mai bine simptomul sau plangerea respectiva ce v-a suparat in ultimul timp, ultimele sapte zile, inclusiv ziua de astazi."

Gradul de suferinta psihologica si disconfort se coteaza pe o scala Likert cu 5 puncte de la deloc = 0 la extrem = 4 si se refera la ultimele 7 zile (o saptamana) din viata subiectului. Scopul principal al versiunii actuale a scalei SCL-90-R este de a fi folosita ca un instrument de screening pentru determinarea tipului si severitatii unor variate simptome mintale. Ea poate fi utilizata si pentru aprecierea evolutiei simptomelor in timp sub o interventie terapeutica sau recuperatorie. Incepand cu anul 1995 exista si varianta digitala a testului. Scala furnizeaza trei indici globali:

A indicele general de severitate ce reflecta atat numarul, cat si intensitatea simptomelor;

A totalul simptomelor pozitive, un total al simptomelor cotate ca prezente;

A indexul suferintei simptomelor pozitive, o masura a intensitatii simptomelor in functie de numarul simptomelor prezente.

Cotarea presupune realizarea sumei scorurilor la itemii apartinand fiecarei scale si se calculeaza media sclaei prin impartirea scorului total la numarul de itemi ai fiecarei scale. Scorurile obtinute pot lua valori teoretice intre 0 si 4. Scorurile fiecarei scale se inscriu in Profilul Simptomatologic SCL-90, obtinandu-se astfel profilul individual al simptomatologiei percepute subiectiv. Cotarea itemilor poate duce si la constructia unor profile simptomatologice. Scala SCL-90-R are o foarte buna confidenta test-retest (0,78 - 0,90) si o buna consistenta interna si validitate constructiva. Intercorelatia scalelor este in medie r = .45. La fel, senzitivitatea clinica, respectiv abilitatea de a detecta simptome este foarte buna. SCL-90-R a fost utilizata intr-un larg evantai de contexte. Exista norme publicate pentru pacientii internati sau ambulatorii sau pentru populatia generala, adulti, adolescenti sau varstnici.

Sunt disponibile, la fel, profile pentru un numar mare de grupe clinice. Exista si o versiune scurta de numai 53 de itemi numita Inventarul scurt de simptome (Brief Symptom Inventory) sau subscale pentru starile anxioase (Harvard Subscale for Anxiety, pentru depresie (Harvard Subscale for Depression), fobie sau disconfort.

Chestionar privind atitudinea cadrelor fata de mediul penitenciar si activitatile de reeducare

Chestionarul a fost elaborat de Gheorghe Florian, cuprinde 40 de itemi si vizeaza determinarea pe de o parte a atitudinii generale a cadrelor din penitenciar fata de sistemul penitenciar in care isi desfasoara munca si, pe de alta parte, atitudinea lor privind activitatile de reeducare si reintegrare sociala pe care ei le desfasoara cu detinutii. Am aplicat chestionarul in intregime, dar pentru ca tema acestei cercetarii vizeaza doar aspectele regasite in cea de-a doua scala, am luat-o in calcul pentru prelucrarea statistica si pentru interpretarea datelor doar pe aceasta.

Fiecare item solicita individului o autoapreciere a propriilor conduitei si atitudini - manifestate cu regularitate la locul de munca - in ceea ce priveste mediul, ambianta de lucru precum si activitatile pe care ei le desfasoara cu detinutii pe o scala cu 7 trepte (acord total, de acord, oarecum de acord, indecis, oarecum dezacord, nu sunt de acord, dezacord total).

Cotarea raspunsurilor se face prin acordarea pentru fiecare item a unui anumit numar de puncte, intre 1 si 7, in functie de gradul in care corespunde cu propriile sale credinte. In functie de punctajul acumulat, pentru fiecare scala se poate stabili in ce masura subiectul considera ca mediul penitenciar ii confera siguranta, satisfactie profesionala sau se poate stabili importanta pe care o acorda personalul respectiv activitatilor de reeducare (pentru integrarea sociala ulterioara a detinutilor) si care este in opinia lui scopul principal al activitatilor reeducative.

Chestionarul se poate aplica individual sau colectiv. Timpul de aplicare al chestionarului nu este limitat.

Calcularea coeficientului Alpha Crombach = .72 a evidentiat consistenta interna a acestui chestionar.

Chestionar aplicat detinutilor privind climatul penitenciar si procesul de penitenciarizare

Acest chestionar a fost elaborat de Gheorghe Florian si contine 4 scale: perceptia detinutilor asupra mediului penitenciar; relatiile interpersonale in detentie si cu cei din "afara" (adica relatiile cu ceilalti detinuti si cu familia);  semnificatia sederii in penitenciar; atitudinea fata de programele de reeducare si fata de personalul responsabil cu aceste activitati de reintegrare sociala.

Cele patru scale sunt evidentiate de raspunsurile la 35 de itemi.

Chestionarul a fost aplicat in intregime, dar pentru prelucrarea statistica si interpretare am luat in calcul numai ultima scala.

Chestionarului fiind alcatuit din intrebari redactate intr-un limbaj accesibil, a putut fi aplicat tuturor subiectilor - incepand de la 21 - 53 de ani - indiferent de pregatirea si nivelul lor socio-cultural.

Sarcina care le revine subiectilor este aceea de a acorda cate o nota de la 1 la 7 pentru fiecare din cele 35 de afirmatii ale probei, in functie de gradul lor de acord (nota 1 pentru dezacord total, iar nota 7 pentru acord total).

Cotarea raspunsurilor oferite de detinuti se face in maniera similara chestionarului privind atitudinea educatorilor fata de mediul penitenciar si activitatile de reeducare, in final putandu-se determina atitudinea si opinia detinutilor in ceea ce priveste scopul activitatilor reeducative, importanta pe care fiecare din ei o acorda acestora, credinta lor in capacitatea programelor de acest gen de a le facilita reintegrarea sociala, etc.

Chestionarul a fost aplicat individual, timpul nefiind limitat. Subiectilor care nu stiau bine sa citeasca si sa scrie le-am prezentat pe rand fiecare item, amintind de fiecare data posibilitatile de raspuns.

Indicele de fidelitate este Alpha Crombach = .69

Testul Arborelui

O alta proba folosita este testul arborelui intrucat acesta ne permite identificare tendintelor agresive - aspect studiat in cadrul acestei cercetari. Testul arborelui are doua mari valente diagnostice - una proiectiva si una metrica, fiind evidentiate atat elemente interpretative ce tin de simbolistica campului grafic (amplasarea), elementele expresiei grafice (calitatile liniilor, coloraturii), raporturi de marime ale elementelor, precum si posibilele semnificatii ale fiecarui element in parte, in functie de contextul desenului.

Arborele reprezinta una dintre cele mai bogate si mai raspandite teme simbolice. El a fost, pe rand, in cultura omenirii: simbol al vietii in continua evolutie, mijlocitor al comunicarii intre cele trei niveluri ale cosmosului (cel subteran, prin radacini, suprafata pamantului, prin trunchi si crengile de jos si inaltul, prin ramurile dinspre varf, atrase de lumina cerului), simbol pentru caracterul ciclic al evolutiei cosmice: moarte si regenerare, precum si arborele "Cunoasterii", pe care Yahve l-a creat cu un deget, ca un avertisment, pentru a-i opri pe Adam si Eva sa-l atinga si sa-i manance fructele.

In anul 1949 Karl Koch a elaborat testul arborelui intr-o forma simpla si rapida ca executie, desi au existat dificultati, subtilitati, incertitudini in interpretarea sa. Koch cerea subiectului sa deseneze un copac fructifer, cat de bine putea subiectul s-o faca; apoi "un copac altul decat primul", pe o a doua foaie de hartie. Renee Stora a adaptat testul pe care-l concepuse Koch. Modificarea sa a intervenit in modul in care se aplica testul. Astfel, el cerea la inceput: "Desenati un copac, oricare ar fi el, dar nu un brad". (Deoarece bradul este un stereotip social).

primul desen - reactia subiectului in fata unui mediu necunoscut, strain si efortul sau de autocontrol.

al-II-lea desen - Stora cerea subiectului sa deseneze "un alt copac, nu conteaza care, dar nu un brad". El reprezenta modul de adaptare al subiectului la mediul sau obisnuit.

al-III-lea desen - "un copac de vis, din imaginatie, copac care nu exista in realitate"- trimite la dorintele ramase nesatisfacute la subiect si, deci, asupra dificultatilor sale actuale.

al-IV-lea desen - "desenati un copac, nu conteaza care, dar inchizand ochii" - releva un traumatism sau un conflict trait in copilarie, ale carui consecinte au persistat pana in prezent.

Denise de Castilla pune la baza interpretarii aceleasi principii ca si Stora, dar ofera in plus indici pentru diferite forme sindromologice din practica clinica.

Sarcina: - pentru subiect -desen, in care urmeaza sa se proiecteze;

- pentru psiholog - decodificare semnificatiilor oferite de desen.

Foaia ii este oferita subiectului in sens vertical, dar nu se comenteaza in nici un fel eventuala ei intoarcere pe latime.

Koch recomanda in primul rand sa se noteze impresia globala, inainte de a examina detaliile. Apoi, va trebui sa se urmeze etapele de mai jos:

Compararea copacilor nr.1, nr.2 si nr.

Studierea liniei, care este un element important, ea putand fi usoara, apasata, discontinua, spasmodica etc.

Se procedeaza apoi la o analiza aprofundata a elementelor constitutive ale fiecarui desen.

Interpretarea testului tine cont de 150 de modalitati.

Koch recomanda studierea imaginii globale a copacului tinand cont de simbolistica spatiala exprimata de el si Grunwald in urmatoarea forma:

Schema care plaseaza copacul in dinamica patratului a lui Grunwald se aplica intregii foi pe care se afla desenul, iar pe de alta parte - cadrului in general mai restrans, care inglobeaza copacul de la baza trunchiului pana la coroana, excluzand eventualele radacini.

Totodata, o schema aplicabila in interpretarea copacului, ca si in toate celelalte teste de desen este aceea a Zonelor campului grafic, a lui M.Pulver.

Zona superioara: zona intelectuala, contactul cu mediul inconjurator;

Zona de mijloc: viata traita constient, sentimentele;

Zona inferioara: inconstientul, zona materialista, zona erotico-sexuala; instinctele, simbolurile colective;

Partea stanga: relatiile cu sine, cu trecutul, introversia, fixatia materna;

Partea dreapta: relatiile cu Eul, cu viitorul, extraversia, autoritatea.

Linia mediana orizontala se situeaza la limita dintre trunchi si coroana. Importanta respectiva a diferitelor zone la un subiect apare, in acest fel, imediat.

Interpretarea propriu-zisa a desenului copacului distinge un nucleu stabil, scheletul (radacini, trunchi, ramuri) si elementele decorative (frunzis, fructe, peisaj).

- radacinile - desenate doar de catre copii si unii bolnavi mintali (la adult - semn de arierare afectiva sau al unor probleme de genealogie).

- trunchiul - eul stabil al individului, zona ideilor;

- ramurile-maniera in care individul a stiut sa-si exploateze posibilitatile, gradul de diferentiere la care a ajuns, modalitatile sale de defensa sau de atac in raport cu lumea exterioara inconjuratoare. Directia centripeta sau centrifuga a ramurilor-tendintele introversive sau extratensive ale subiectului.

Un alt element care ar putea fi luat in considerare ar fi Indicele lui Wittgenstein. Graf Wittgenstein a fost un neurolog german care a avut primul ideea ca, daca se admite ca copacul corespunde situatiei prezente a desenatorului, atunci inaltimea copacului, calculata in milimetri, ar corespunde varstei desenatorului. "Inaltimea copacului (h), calculata in mm, este raportata la varsta desenatorului, calculata in ani si in luni. Acest raport numeric constituie un indice. Cu ajutorul lui, se pot detecta pe capac anumite elemente ale istoriei individuale a pacientului, uitate eventual".

Ch.Koch a verificat si el aceasta ipoteza, care arata ca inaltimea copacului de la baza la varf constituie istoria vietii individului si ca se pot data cu exactitate evenimentele vietii sale.

Tendintele agresive, care vor fi urmarite in cadrul prezentei cercetari, sunt evidentiate in test prin prezenta in cadrul desenelor subiectilor a unor:

-unghiuri ascutite;

-trasaturi spasmodice sau unghiulare; 

-radacini nuantate, suprapuse si multiple;

-crengi sau frunze in forma de ace (ascutite);

-trunchi rugos, zgrunturos, trunchi innegrit, "zebrat";

-ramuri tubulare;

-linii frante sau unghiulare;

-frunze de ilex.

-innegriri;

-sageti dirijate fie spre trunchi (autoagresivitate), fie catre exterior.

2.2. Instrumentele de prelucrare metodologica-statistica

2.2.1. Fazele de derulare a activitatii de cercetare

In vederea realizarii studiului, am respectat strategia standard de realizare a demersului de cercetare, si anume:

F Faza 1. Documentare;

F Faza 2. Selectarea populatiei:

s Contactarea unitatilor;

s Selectarea subiectilor din fiecare unitate;

F Faza Pregatirea culegerii datelor si definitivarea design-ului cercetarii :

s Redactarea pe computer a testelor ;

s Stabilirea ordinii de prezentare a probelor ;

s Intocmirea fiselor de raspuns individuale ;

s Multiplicarea testelor si a fiselor de raspuns.

F Faza 4.  Culegerea datelor, respectand standardele de competenta si normele deontologice;

F Faza 5. Construirea bazelor de date si introducerea raspunsurilor;

F Faza 6. Analiza primara a datelor, valorificarea rezultatelor prin interpretarea psihologica a acestora

F Faza 7. Formularea concluziilor, a utilitatii cercetarii, dar si a limitelor ei

F Faza 8. Redactarea studiului realizat.

2.2.2. Nivelul constatativ

Asa cum s-a aratat de cele mai multe ori, cercetarile nu pot cuprinde intreaga populatie, ci doar esantioane extrase din aceasta. Problema principala care se pune este, in ce masura - plecand de la indicii calculati ai esantionului examinat - putem extrage concluzii referitoare la intreaga populatie. Atunci cand efectuam extrapolari apar doua aspecte ce nu pot fi neglijate si anume: se fac doar estimari ale parametrilor populatiei, ceea ce face sa fie normal ca in aceste estimari sa se comita anumite erori, de dorit este insa ca aceste erori sa fie cat mai mici cu putinta.

Prin studiul estimarilor se pune problema erorii probabilistice pe care o putem comite in extrapolarea parametrilor, in principal a mediilor sau a frecventelor. Media si abaterea standard la nivelul populatiei se noteaza cu , respectiv cu , iar la nivelul esantionului se utilizeaza simbolurile m, respectiv s. In cazul datelor numerice, cea mai intalnita pereche de parametrii descriptivi este media - ca indicator al tendintei centrale si abaterea standard - ca indicator al imprastierii datelor. Rationamentul extrapolarii se bazeaza si pe proprietatile distributiei normale standard, reprezentarea grafica este o metoda intuitiva de a observa distributia datelor, ea fiind cu atat mai utila cu cat numarul de date este mai mare. Alegerea unui anumit tip de grafic depinde de modul de masurare a variabilelor, dar si de aspectele preferentiale, ce tin de subiectivitatea fiecaruia. Graficele folosite in cadrul acestei cercetari sunt: diagrama circulara (placinta) pentru variabilele de tip nominal si histograma sau poligonul frecventelor pentru variabilele numerice.

Dincolo de aspectul pur intuitiv al reprezentarii grafice, foarte importanta este interpretarea formei distributiei datelor, care poate fi: mezocurtica (normala, are un nivel mediu de boldire, simetric), platicurtica (subiectii au rezultatele foarte imprastiate), leptocurtica (presupune un grup omogen de date, in care cele mai multe sunt grupate in jurul mediei). Distributia datelor poate varia si in functie de nivelul de simetrie a datelor. In cazul in care distributia este asimetrica pozitiva, exista mai multe date mici decat mari. In schimb, o distributie asimetrica negativa indica un dezechilibru al valorilor in directia opusa. Pentru a evita interpretarile subiective, se pot calcula urmatorii indicatori care ajuta la interpretarea formei distributiei: indicatorul de oblicitate, indicatorul de boldire.

Semnificatia unei medii depinde de doi factori, si anume: volumul esantionului studiat (N- cu cat acesta este mai mare, cu atat media in cauza devine mai stabila, mai reprezentativa, mai aproape de cea a populatiei) si variabilitatea ( ) colectivitatii in cauza.

Eroarea standard a mediei este capitala, atat pentru testarea ipotezelor bazate pe diferenta dintre medii, cat si pentru estimarea unui interval de incredere al mediei. Acesta include valorile intre care ne asteptam sa gasim media unei variabile la nivelul populatiei, pornind de la media obtinuta in esantionul studiat.

2.2. Nivelul comparativ

Testul t pentru esantioane independente

Cand dorim sa comparam doua grupe de subiecti putem apela fie la tehnicile t sau z. In situatia de fata dorim sa comparam mediile a doua esantioane independente, asa ca voi folosi testul t independent. Testul t poate fi aplicat doar pentru a testa diferente dintre doua medii. O alta conditie necesara pentru a putea folosi testul t este ca VD (variabila dependenta - criteriul) sa fie masurat prin scale de tip interval sau proportii.

Pentru a putea aplica in mod corect testul ales trebuie indeplinite unele conditii statistice. O conditie valabila pentru toate testele t si z este aceea ca distributia variabilei dependente sa fie normala. In cazul in care se constata devieri grave de la normalitatea distributiei datele pot fi transformate. Daca aceste transformari nu rezolva problema, se renunta la aplicarea testelor t sau z in favoarea unor tehnici non-parametrice.

In cazul testului t independent, exista o conditie suplimentara, aceea ca cele doua grupe sa aiba o dispersie omogena (dispersii relativ egale). Daca aceasta conditie este incalcata se poate calcula o varianta t ajustata.

Testul t - Student se utilizeaza pentru compararea mediilor a doua esantioane independente. Cu alte cuvinte, se doreste sa se aprecieze daca diferenta intre mediile obtinute din doua esantioane este semnificativa statistic sau acest lucru se datoreaza intamplarii.  Daca se constata ca valoarea calculata a indicelui t este mai mare decat valoarea teoretica din tabele, se poate afirma ca diferenta este semnificativa statistic. De fapt, interpretarea testului se face in functie de valoarea probabilitatii calculate (p). Daca p < 0.05, atunci cele 2 medii difera statistic semnificativ. In cazul a mai mult de doua esantioane, testul Student devine testul ANOVA. 

Testul (hi patrat) este un test de concordanta, neparametrica, folosit pentru a testa gradul de "apropiere" dintre o distributie empirica si una teoretica. Nefacand deci apel la valorile variabilei, el poate fi utilizat atat in cazul caracteristicilor cantitative, cat si in cel al caracteristicilor calitative. Prin aceasta metoda de comparatie se testeaza diferenta dintre doua structuri. Se aplica oricaror tipuri de frecvente, indiferent de dimensiunea tabelelor in care acestea apar. Formula parametrului testului este:

 , unde L numarul de categorii a variabilei independente, C numarul de categorii a variabilei dependente,  frecventele observate si  frecventele teoretice.

Conditii pentru testul Hi-patrat:

1. Indivizii sunt alesi aleator si independent din populatie.
2. Variabilele sunt variabile calitative.
3. Frecventele observate trebuie sa fie mai mari decat 5 in fiecare dintre celulele tabelului de contingenta observat.

Regresia multipla liniara urmareste sa evidentieze relatia dintre o variabila dependenta (explicata, endogena, rezultativa) si o multime de variabile independente (explicative, factoriale, exogene, predictori). Prin utilizarea regresiei simple se poate raspunde la una din intrebarile "care este cea mai buna predictie pentru?", "cine este cel mai bun predictor pentru?". Aceasta metoda este generalizata prin teoria modelului liniar general in care se permit mai multe variabile dependente simultan si de asemenea variabile factoriale care nu sunt independente liniar. Ecuatia de regresie multipla este urmatoarea:

Y = a + b X + b X² +.+ b^k X^k,

unde Y reprezinta variabila dependenta, iar variabilele X¹,., X^k sunt variabilele explicative, predictoare. Constantele b¹,., b^k reprezinta coeficientii de regresie, iar a este constanta de regresie sau interceptorul.

2.2.4. Nivelul corelativ

Intr-o prima faza, vom urmari sa evidentiem daca corelatia dintre cele doua variabile ale primei ipoteze: atitudinea detinutilor si cea a cadrelor din penitenciare fata de activitatile de reeducare si programele de reintegrare sociala este una semnificativa, sau legatura dintre cele doua variabile se datoreaza intamplarii.

Un alt aspect important care va fi analizat in carul prezentei cercetari vizeaza posibila corelatie dintre atitudinea pe care o adopta cadrele din mediul penitenciar fata de activitatile de reeducare pe care le desfasoara cu detinutii si manifestarile lor psihice, precum si tendintele lor spre agresivitate

Capitolul III

Prezentarea generala a rezultatelor

Capitolul IV

ANALIZA DATELOR

Pentru atingerea obiectivelor acestui studiu, s-a recurs la analiza cantitativa si apoi la cea calitativa a rezultatelor obtinute. Dupa calculul primilor parametrii, medii si abateri standard, s-a folosit ca metoda de comparare testul hi patrat, testul t pentru esantioane independente, regresia multipla liniara, pe diferite aspecte surprinse in ipoteze.

Tabelele inserate in cadrul acestei lucrari contin aceste informatii, constituind baza analizei calitative si a interpretarii psihologice prin care s-a stabilit confirmarea sau infirmarea ipotezelor.

Prelucrarile statistice au fost realizate utilizand pachetul de programe statistice pentru stiintele sociale SPSS.

Ipoteza 1

Atitudinea detinutilor fata de activitatile de reeducare si programele de reintegrare sociala desfasurate in penitenciar difera semnificativ fata de atitudinea cadrelor referitoare la acest aspect.

Parametrii psihologici studiati

In procesul de elaborare a cercetarii si implicit a instrumentelor de investigare psihologica, am pornit de la procedeul definirii operationale a conceptelor, procedeu denumit operationalizare.

Operationalizarea este un ansamblu de operatii, care presupune specificarea foarte clara si detaliata a problemei de cercetat prin definirea operationala a conceptelor studiate. Aceasta operatie transforma conceptul de baza al cercetarii intr-unul care poate fi supus masurarii si evaluarii. Operationalizarea evidentiaza dimensiunile si indicatorii conceptelor, acestia din urma fiind transpusi ulterior intr-o procedura de investigare, adica modalitati prin care insusirile definitorii ale dimensiunii pot fi detectate sau evaluate. Primul pas in operationalizare il constituie formularea definitiei conceptelor principale ale cercetarii.

Fara indoiala, printre conceptele utilizate frecvent in cadrul acestei lucrari este cel de reeducare referindu-se la un mijloc de socializare sau de re-socializare, intelegandu-se faptul ca educarea initiala nu si-a atins scopul sau ca a intampinat carente semnificative. In mediul penitenciar, reeducarea este o masura de constrangere si un mijloc de reintegrare sociala a condamnatului, scopul fundamental fiind prevenirea savarsirii de noi infractiuni prin formarea unei atitudini corecte fata de munca, fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala.

Datele de test care corespund parametrilor psihologici studiati

Scorarea si operationalizarea pe cele 3 nivele: constatativ, comparativ, corelativ

Pentru a sti daca respingem sau nu ipoteza cercetarii, vom introduce ipoteza nula. HO (ipoteza nula) presupune ca diferentele dintre cele doua loturi de subiecti in ceea ce priveste atitudinea fata de activitatile de reeducare si programele de reintegrare sociala sunt datorate hazardului si nu statutului pe care il ocupa in cadrul penitenciarului.

Verificam daca corelatia obtinuta intre cele doua variabile atitudinea detinutilor si cea a cadrelor din penitenciare fata de activitatile de reeducare si programele de reintegrare sociala este una semnificativa, admitand pentru moment ipoteza nula si presupunem ca legatura dintre cele doua variabile se datoreaza intamplarii si ca nu exista legatura semnificativa intre ele.

Pentru a forma o imagine mai completa asupra esantionului studiat am luat in calcul doi parametrii statistici: media (distributia scorurilor brute fiind simetrica, aceasta va descrie foarte bine tendinta centrala a fenomenului studiat) si abaterea standard (care va descrie foarte bine abaterea valorilor din populatie fata de valoarea medie).

Prin urmare, pentru a pune in evidenta tendinta centrala a rezultatelor constate am urmarit calcularea mediei. Aceasta tine seama de toate cazurile si este afectata de valorile lor. Pe de alta parte, media poate fi calculata fara ordonarea prealabila a datelor.

Calcularea mediei imi va permite obtinerea masurii nivelului mediu relativ la esantionul studiat, fapt care mai apoi imi va permite comparatii intre grupe.

Media se calculeaza simplu, adunand toate valorile dintr-un sir de date si impartind totalul la numarul de date: M = S X / N

In cazul in care sirul de date este prezentat intr-un tabel de frecvente vom aplica o alta formula:

unde: i reprezinta frecventa grupata, iar Xi centrul intervalului.

Abaterea standard este radicalul mediei patratice a abaterilor datelor fata de medie si se calculeaza cu formula:

unde X sunt valorile individuale;

M este media esantionului;

  m este media populatiei

 n este numarul de subiecti observati.

Tabelul 2 Mediile si abaterile standard privind atitudinea fata de activitatile de reeducare si programele de reintegrare sociala a celor doua grupe.

Distanta de puncte dintre mediile celor doua loturi este de 2,6. Pentru a stabili daca aceasta diferenta este suficient de mare pentru a sprijini ipoteza cercetarii a trebuit sa resping ipoteza nula care nega existenta unor diferente intre cele doua grupe de subiecti, iar pentru aceasta am aplicat testul t pentru esantioane independente si am obtinut urmatoarele rezultate:

Tabelul Semnificatia diferentelor dintre cele doua grupe de subiecti in cazul testului t pentru esantioane independente.

Demersul statistic

Pentru a vedea care din cele doua valori ale lui t, din tabelul de mai sus, este adecvata cazului de fata am consultat valoarea testului F al lui Levene. Cum testul Levene este semnificativ statistic (F=101.848, p< .01) ne vom putea increde in cea de-a doua valoare a lui t . Prin urmare, presupunerea ca exista diferente semnificative intre atitudinea detinutilor si cea a cadrelor din mediul penitenciar privind activitatile de reeducare si programele de reintegrare se confirma la un t(51,00)=9.815 si la un prag de semnificatie p< .01. Asadar rezultatul fiind semnificativ statistic duce la respingerea ipotezei nule care stipula ca cele doua grupe de subiecti nu difera in privinta atitudinii pe care o adopta fata de demersurile de reinsertie sociala ce se deruleaza in penitenciar. Directia diferentelor este data de Tabelul 2 in care observam ca detinutii manifesta o mai mare incredere fata de scopul activitatilor de reeducare comparativ cu cadrele care se ocupa in mod direct de reintegrarea lor sociala.

Pentru a vedea cat de mare este diferenta dintre cele doua grupe am calculat marimea efectului (dupa formula r²=) si am obtinut un r de .808, respectiv un de .653 (65%). Aceasta valoare indica o diferenta de magnitudine ridicata intre cele doua grupe cu privire la atitudinea fata de activitatile de reeducare.

Interpretarea psihologica a rezultatelor in cazul primei ipoteze

In urma aplicarii celor doua chestionare privind atitudinea fata de activitatile de reeducare si programele de reintegrare sociala a reiesit faptul ca atitudinile si asteptarile detinutilor si cele ale cadrelor privind activitatile cultural-educative desfasurate in penitenciar sunt diferite. Astfel, cadrele care se ocupa in mod direct de aceasta latura urmaresc in principal sa implice detinutii in cadrul unor activitati, netinand cont neaparat de preocuparile, interesele, capacitatile lor. Urmaresc sa ii antreneze intr-o gama cat mai diversificata de programe, stiind astfel ca isi fac datoria, iar detinutii au si ei ceva concret de facut.

Atitudinea lor se explica prin credintele, opiniile pe care le au fata de posibilitatea reala de reeducare a detinutilor. Prin urmare, intrucat cadrele traiesc cu convingerea ca oricat de mult s-ar incerca readaptarea sociala a detinutilor acest lucru nu se va putea realiza, acest lucru justifica atitudinea lor fata de activitatile pe care le desfasoara in penitenciar.

Foarte posibil este ca asupra acestei atitudini adoptate de cadre o amprenta puternica sa isi puna si perioada comunista. Multe dintre cadre au trait si au lucrat in acest sistem si in timpul fostului regim opresiv si fara speranta pentru detinuti, in care penitenciarul nu era un loc de reeducare, ci doar unul de ispasire a pedepsei intr-un mod cat mai dur posibil.

O alta posibila explicatie ar fi si aceea ca personalul adopta o astfel de atitudine fata de programele de reeducare si pentru faptul ca ei cunosc mai bine normele, parghiile administrative si de aici neincrederea in eficienta acestor activitati. Ei stiu foarte bine ca desi se deruleaza in penitenciar numeroase astfel de programe, pentru ca ele nu au continuitate si dupa iesirea din acest mediu, acestea nu isi ating obiectivul fundamental. Prin urmare, neexistand o alta forma de stimulare si de orientare sociala imediat dupa eliberare, cel mai frecvent fostul detinut revine in anturajul nefavorabil, isi reia vechile obiceiuri. Probabil si observand ca foarte putini detinuti pastreaza legatura cu familiile lor pe timpul detentiei, cadrele anticipeaza ca dupa eliberare acestia nu vor mai avea nici un sprijin, nici un ajutor si de aceea cel mai la indemana le va fi sa cada iar in pacat. Este foarte important de specificat aici faptul ca reintegrarea persoanelor fost delincvente in contextul si structurile activitatii sociale normale depinde nu doar de achizitiile psihocomportamentale realizate pe parcursul procesului de reeducare, dar si de modul in care sunt primiti de catre ceilalti membrii ai grupurilor sociale in care reintra acestia (modul in care sunt perceputi, tratati, integrati etc.).

Pe de alta parte, este posibil ca personalul sa fie reticent la eficienta programelor de reeducare si pentru faptul ca stie ca multi din detinuti invata in penitenciar de la cei mai "experimentati" multe alte tehnici si modalitati de a produce alte infractionalitati (este cunoscut faptul ca in penitenciar multi detinuti isi perfectioneaza tehnicile de a fura, jefui, ,agresa afla alte tipuri de excrocherii, delicte etc).

Tinand cont de faptul ca multe dintre cadrele din penitenciare nu au o pregatire speciala in acest sens, adica foarte multe au lucrat inainte tot in acest mediu si au fost numiti in aceasta functie din randul subofiterilor, agentilor, supraveghetorilor este de inteles atitudinea pe care o au in prezent fata de eficienta activitatilor de reeducare.

In ceea ce priveste detinutii, in urma prelucrarii statistice a datelor obtinute de la ei, a reiesit faptul ca principalul motiv pentru care acestia participa la activitatile organizate in scop educativ este acela de a alunga plictiseala. Aceasta motivatie a reiesit in urma Chestionarului aplicat detinutilor privind climatul penitenciar si procesul de penitenciarizare, itemul 28 al acestuia urmarind tocmai acest aspect: "Scopul principal al activitatilor reeducative este acela de umplere a timpului detinutilor". Din cei 63 de detinuti chestionati 57 (adica 90,47%) sunt de acord (acordand 6 puncte pentru acest item) si in total acord (acordand 7 puncte pentru acest item) cu faptul ca principalul rol al activitatilor de reeducare este acela de a le umple timpul, de a le alunga plictiseala.

Cei mai multi detinuti considera ca luand parte la astfel de activitati au posibilitatea de a se relaxa, de a face ca timpul sa treaca mai repede. Aceste activitati constituie pentru ei chiar o buna modalitate de a-si satisface nevoia de joc, de gluma, de ras, nevoie care are insa un important rol in echilibrarea psihica a oricarui individ.

Fiind antrenati in acest gen de programe evita conflictele cu ceilalti detinuti (in special cu cei cu care trebuie sa imparta aceeasi camera-celula) si astfel reusesc sa se sustraga sentimentului de nesiguranta.

Totodata a reiesit din prelucrarea datelor si faptul ca detinutii participa la programele de reintegrare sociala pentru a obtine eliberarea inainte de termen. Aceasta atitudine pe care ei o adopta nu are un suport real, pentru ca daca iau parte la astfel de activitati nu inseamna ca se pot elibera conditionat. La baza acestei atitudini se poate afla generalizarea ideii conform careia o comportare exemplara faciliteaza o liberare mai rapida. Nu exista nici o lege in care sa fie prevazut faptul ca alegerea implicarii in acest gen de programe cu caracter reeducativ atrage dupa sine posibilitatea de reducere a perioadei de detentie.

O posibila explicatie a acestei atitudini adoptate de majoritatea detinutilor poate fi pusa in evidenta prin teoria "influentei colective". Foarte cunoscut este faptul ca detinutul poate fi foarte usor influentat de ceilalti colegi ai sai, astfel ca el poate lua parte la acest gen de activitati din motiv ca a aflat de la colegii sai ca in acest fel poate obtine mai repede eliberarea. Este vorba aici de un mecanism de exercitare a influentarii psihosociale la nivel informational, detinutul acceptand ca adevarate informatiile primite de la cei cu care isi petrece cea mai mare parte a timpului si actionand in sensul lor datorita incertitudinii privind cunoasterea situatiei reale.

Multe din aceste reactii si atitudini ale detinutilor se explica si prin modul in care ei percep mesajul educativ. Multi dintre ei apreciaza pedeapsa mult prea aspra si de aceea se inchid in fata posibilitatilor reeducative depuse de cadre.

Pe de alta parte, este important sa tinem cont de faptul ca atitudinile si opiniile detinutilor nu se formeaza pe un loc gol, ci au ca fundament pe cele existente deja, formate in situatii cu inalta semnificatie pentru ei. Astfel, cand un detinut constata si la altii prezenta unor opinii asemanatoare cu ale sale, opiniile astfel intarite se transforma in convingeri.

Altii au acest gen de atitudini fata de activitatile de reeducare si programele de reintegrare sociala tocmai pentru faptul ca temele abordate nu le suscita prea mult interesul, modul de adresare este unul impersonal, iar limbajul destul de specializat (spre exemplu in cazul temelor de educatie juridica sau morala).

De asemenea exista detinutii aflati in prezent in penitenciare care au o mare capacitate de a risca si de a corupe si care traiesc dupa principiul "acum, aici, mie". Aceasta categorie de detinuti se pot obisnui cu viata in detentie si nimic nu este mai dezolant decat detinutul perfect adaptat la conditiile acestei institutii. Ei pierd stima de sine, devalorizeaza lumea si propria persoana, urasc societatea care i-a trimis in inchisoare, devin purtatori ai subculturii de penitenciar, nu mai lupta pentru o viata onesta in libertate. In asemenea conditii, in fata fiecarui detinut personalul responsabil de reeducare trebuie sa urmareasca normalizarea atat a intelectului cat si a comportamentului. Oamenii au un comportament moral doar atunci cand au o identitate de aparat: prestigiu, profesie, familie sau, pur si simplu, un ideal. Din acest motiv sunt concepute toate activitatile culturale, educative, sportive, religioase din penitenciare: cursuri scolare, formare profesionala, spectacole realizate de detinuti, discutarea unor teme privind intelegerea personalitatii umane, modalitati de control ale agresivitatii, dependentei de alcool, droguri etc.

In ceea ce priveste atitudinea pe care o adopta cadrele fata de programele de reeducare, mai trebuie facuta urmatoare precizare: activitatile desfasurate in penitenciar pentru reintegrarea detinutilor ar trebui sa vizeze toate directiile de influentare psihosociala a individului care a comis o infractionalitate, mai precis:

- viata profesionala - urmarindu-se formarea unui producator de bunuri sau servicii, constient de locul, rolul si importanta sociala a muncii sale;

- viata sociala - urmarindu-se formarea unui membru angajat in realizarea scopurilor generale;

- viata particulara si familiala - urmarindu-se formarea unui individ autonom si a unui membru de familie capabil;

- viata culturala

- activitatile in timpul liber.

Personalul din mediul penitenciar se rezuma insa in cele mai multe cazuri la ultimele doua, iar daca pe primele ar trebui sa se axeze, tocmai acestea sunt cel mai putin vizate.

Se poate spune ca in multiple situatii nici aceste directii nu sunt percepute corect de cadre. Spre exemplu, pentru reeducarea detinutilor pe plan profesional personalul urmareste doar sa le dezvolte anumite capacitati si abilitati si omite tocmai aspectul cel mai important, acela de a-i face pe detinuti sa constientizeze locul, rolul si importanta sociala a muncii pe care o poate el presta.

Ipoteza 2

Diferite tipuri de cadre din penitenciar se caracterizeaza prin tablouri specifice de structurare a unor aspecte ale personalitatii, unele cu componente maladive constiente/inconstiente.

Parametrii psihologici studiati

In cadrul acestei ipoteze sunt aduse in prim plan cele doua dimensiuni ale personalitatii: introversia si extraversia. Introversia este caracteristica acelora care se orienteaza dupa factorii subiectivi, adica dupa acei factori ai perceperii si cunoasterii reprezentand dispozitia personala a individului respectiv, cu care se recepteaza excitatia senzoriala.

Extraversia arata capacitatea de orientare a personalitatii catre exterior, modul de implicare in actiune, sociabilitatea persoanei.

In ceea ce priveste ariile simptomatologice studiate in cadrul acestei ipoteze, acestea sunt:

Somatizarea desemneaza tulburarea cronica polisimptomatica care se insoteste de o semnificativa diminuare a functionarii normale a individului. Presupune, deci, prezenta de simptome somatice multiple, recurente, fluctuante, neintrunind criteriile unei maladii somatice, dar pentru care solicita investigatii si tratament.

Obsesiv-compulsivitatea este o tulburare ce se caracterizeaza prin ganduri anxiogene sau ritualuri pe care persoana simte ca nu le poate controla. Persoanele care prezinta aceasta tulburare sunt asaltate de imagini si ganduri staruitoare, nedorite sau de necesitatea presanta de a se angaja in indeplinirea unor ritualuri.

Senzitivitatea interpersonala reflecta abilitatile sociale, tactul si gradul de perceptie, constientizarea impactului personal asupra altora si adaptarea comportamentului in asa fel incat sentimentele si nevoile celorlalti sa fie luate in considerare. Senzitivitatea interpersonala ridicata indica o persoana calda, agreabila, prietenoasa, populara, pe cand senzitivitatea interpersonala scazuta indica independenta, neincredere in contactele sociale, tendinta spre a privi lucrurile detasat.

Depresia este acea tulburare cu o evolutie clinica caracterizata prin pierderea interesului individului pentru toate activitatile care anterior ii faceau placere. Totodata, trebuie sa fie prezente inca cel putin patru simptome aditionale dintr-o lista de simptome ce includ: schimbari ale apetitului, modificarea greutatii corporale, schimbari ale somnului si activitatii psihomotorii, dificultati in gandire, reducerea energiei, sentimente de vina/devalorizare, ganduri recurente de moarte, ideatie suicidara, planuri/tentative suicidare.

Anxietatea defineste acea tulburare a personalitatii, manifestata prin stari de neliniste, teama, ingrijorarea nemotivata, in absenta unor cauze care sa le provoace. Anxietatea reprezinta "teama fara obiect", spre deosebire de fobie care este "teama cu obiect".

Mania este acea emotie, amintire a urii ascunse, care creeaza cele mai multe probleme comportamentale, caracterul intentionat al actului nefiind neaparat identic cu provocarea constienta a pagubei sau a jignirii. Agresivitatea este insa comportamentul distructiv, violent, orientat spre persoane, obiecte sau spre sine. Se poate vorbi despre doua tipuri de agresivitate:

a agresivitatea care vine dintr-un sentiment de nemultumire, in spatele careia exista o anumita stare de frustrare care genereaza tensiune psihica;

a agresivitatea care izvoraste din tendinta pulsionala a individului - atunci avem o persoana dizarmonica.

Fobia reprezinta teama exagerata si persistenta de un obiect sau situatie care, de regula, sunt nepericuloase. Aceste frici produc dorinta irationala a persoanei de a evita situatiile respective, desi ea realizeaza caracterul nerealist al fricii sale.

Ideatia paranoida vizeaza o fenomenologie obsesiva, asociata cu potentialitati delirante, respectiv cu tendinte de prelucrare si interpretare aberanta a situatiilor si evenimentelor realitatii. Din acest motiv, persoanele care prezinta in structura lor psihica tendinte paranoide constituie o sursa de frustratie atat pentru altii cat si pentru ei insisi.

Psihoticismul, in acceptiune generala, semnifica perturbarea severa a functionarii personale si sociale, a carei consecinta este izolarea sociala. In Dictionarul The American Heritage Stedman's Medical Dictionary apare ca "tulburare mentala grava, cu sau fara deteriorari organice, caracterizata prin dezorganizarea personalitatii, pierderea contactului cu realitatea si care cauzeaza deteriorarea functionarii normale sociale", episodul psihotic este descris ca "pierderea contactului cu realitatea".

Datele de test care corespund parametrilor psihologici studiati

Datele colectate in cadrul acestei ipoteze le putem include intr-un tabel ce ar putea reliefa foarte bine tabloul specific de structurare a personalitatii principalelor tipuri de educatori din penitenciar:

Tabelul 4 . Tabloul specific de structurare a unor aspecte ale personalitatii principalelor cadrelor din penitenciar

Pentru a verifica aceasta ipoteza am considerat importanta studierea separata, pe de o parte a relatiei dintre simptomele resimtite subiectiv prin acuze corporale si psihice de cadrele din penitenciar si trasatura lor de personalitate predominanta si, pe de alta parte, a relatiei dintre incarcatura psihica datorata factorilor care le influenteaza comportamentul la locul de munca si tendintele agresive.

A. Prin urmare, premiza de la care am pornit a fost aceea ca datorita specificului mediului in care isi desfasoara activitatea si in functie de dominanta introversie/extraversie a personalitatii cadrelor din penitenciar acestea prezinta unele simptome resimtite subiectiv prin acuze corporale si psihice. Mai exact, cadrele cu un temperament predominant extravertit resimt anumite acuze de natura fobica, nesiguranta in contactele sociale, manie, spre deosebire de cele cu un temperament introvertit care dezvolta tendinte obsesiv-compulsive, anxioase, chiar depresive.

Scorarea si operationalizarea pe cele 3 nivele: constatativ, comparativ, corelativ

Pentru verificarea acestei ipoteze am folosit ca metoda de comparatie testul hi patrat: in primul rand, am verificat daca exista diferente intre cele doua tipuri de cadre (cu personalitate intrinseca sau predominant extrinseca) in functie de severitatea perceputa a unor trairi somatice si mai ales psihice, apoi am calculat semnificatia diferentelor intre cele doua tipuri de personalitate ale subiectilor si perceptia subiectiva datorata unor simptome psihosomatice.

Valoarea semnificativa a lui hi-patrat este prezentata in tabelul urmator:

Tabelul 5 Semnificatia diferentelor dintre cele doua grupe de subiecti privind orientarea lor valorica.

Evidentierea principalelor simptomele resimtite subiectiv prin acuze corporale si psihice de cadrele din penitenciar in functie de trasatura de personalitate dominanta

Demersul statistic

In urma prelucrarilor statistice se poate observa ca datele obtinute (χ²(7)=21.917, p<.01) sprijina cea de-a doua ipoteza lansata. Dar rezultatul semnificativ statistic nu inseamna decat ca grupele comparate difera intre ele. El nu insemna neaparat ca diferenta este mare. Calculand marimea efectului in cazul testelor hi-patrat (dupa formula r²= χ² /n) am obtinut un r²=.347 ceea ce inseamna ca exista un efect puternic, adica diferentele privind trasaturile de personalitate intre cele opt grupe exista si sunt destul de mari. Cu alte cuvinte, apeland la criteriile de comparatie propuse de Cohen si utilizand si coeficientul de determinare r², constatam ca marimea efectului obtinuta in urma diferentierii celor opt tipuri de cadre in functie de dimensiunea introversie-extraversie este una ridicata.

Interpretarea psihologica

Foarte usor se poate observa cum in viata si in munca fiecare din noi folosim comportamente specifice atat extraversiunii, cat si introversiunii; totusi majoritatea oamenilor constata ca una dintre acestea este mai fireasca, mai usoara si confera mai multa energie - ii "defineste" pe ei.

In cadrul studiului de fata am urmarit sa evidentiem daca personalul din mediul penitenciar se caracterizeaza prin tablouri specifice de structurare a unor aspecte ale personalitatii lor, daca exista diferente intre cele doua tipuri de cadre (cu personalitate intrinseca sau predominant extrinseca) in functie de severitatea perceputa a unor trairi somatice si mai ales psihice. Toate acestea pentru a verifica in ce masura caracteristicile personale ale cadrelor influenteaza activitatile ce le desfasoara cu detinutii, reintegrarea ulterioara a acestora din urma in cadrul societatii.

Datele obtinute in urma aplicarii Listei de control a simptomelor - 90 (SCL-90) a scos in evidenta faptul ca nu se poate vorbi despre trasatura/trasaturi patologice in randul cadrelor din penitenciar, ci doar de anumite tendinte care se situeaza in limite normale.

In tabelul 4 se poate observa ca personalul caracterizat ca extravertit prezinta usoare tendinte fobice, ostile si nesiguranta in contactele sociale, spre deosebire de cei introvertiti la care se constata anumite tendinte obsesiv-compulsive, anxioase, depresive si chiar tendinte de somatizare.

Cadrele caracterizate prin senzitivitate interpersonala ori ostilitate ajung de multe ori sa cedeze in fata cerintelor exterioare, insa nu fara lupta, dar finalul este in favoarea conditiilor exterioare. Constiinta lor legata de munca pe care o desfasoara in penitenciar este orientata in intregime spre exterior, intru cat de acolo vine determinarea cea mai importanta, decisiva. Se orienteaza in directia realizarii concrete a obiectivelor stabilite, iar ideile folosite sunt imprumutate intr-o foarte mare masura din exterior (prin instruire, educatie, traditie).

Cadrele care se orienteaza dupa factorii subiectivi, adica dupa acei factori ai perceperii si cunoasterii reprezentand dispozitia lor personala dezvolta adesea tendinte obsesiv-compulsive, anxioase, depresive si chiar tendinte de somatizare. Adesea incearca sa mentina o anumita distanta in relatia cu detinutii si manifesta atitudini defensive si de impunere in fata lor; au nevoie mereu de o lucrare interioara enorma.

Tind sa aprofundeze, nu sa se extinda.

Judecata lor pare rece, brutala, arbitrara, inflexibila pentru ca se raporteaza la ei insisi si foarte putin (ori deloc) la detinutii cu care lucreaza.

Pentru detinuti apar ca persoane reci, dure, inaccesibile, distante, antipatice. Influenta pe care o exercita este una scazuta, deoarece nu cunosc mentalitatea detinutilor cu care lucreaza. Exclud influentele straine.

Ceea ce mai reiese din aceasta ipoteza si surprinde intr-o oarecare masura este faptul ca din cei 63 de educatori participanti la cercetare, foarte multi - 25 (42%) au o personalitate introvertita. Consider acest lucru surprinzator din prisma faptului ca lucrand cu oameni, ei ar trebui sa fie mai deschisi si, deci, sa aiba o personalitate extravertita.

Tot aici merita precizat faptul ca urmatoarele tipuri de personalitate au aparut cel mai frecvent in randul cadrelor:

Tipul ISRP Introvertit-Senzorial-Reflexiv-Perceptiv (Rezervat Practic Logic Flexibil)

Cadrele de acest tip nu vorbesc mult, motiv pentru care sunt adesea gresit intelesi; ceilalti pot crede ca sunt oarecum debusolati, dar de fapt acesti oameni nu pierd niciodata contactul cu ei insisi si lumea din jur. Observa totul cu atentie, percep detaliile, dar, de obicei, nu vorbesc despre asta. Faptul ca au un simt al observatiei foarte bun si remarca aspectele practice nu poate sa constituie decat un avantaj indiscutabil, mai ales pentru mediul penitenciar. Prefera sa actioneze si au o buna intelegere a realitatilor acestei lumi.

Alaturi de simtul observatiei, foarte dezvoltat este si cel practic; intelege cu usurinta si pot manui aproape orice mecanism. Orice presupune manualitate, indemanare sau manevrare le se potriveste foarte bine. E posibil insa ca in copilarie sa-si fi exasperat parintii si profesorii prin incapacitatea lor de a-si insuti notiunile teoretice.

Nu rateaza ocaziile care li se par favorabile pentru ca stiu foarte bine cand sa intre in scena si sa-si joace rolul, isi consuma rareori energia in actiuni inutile.

Cum nu sunt atrasi de discutiile minore sau de barfa, cei din jur nu-si dau de obicei seama de inteligenta si de perspicacitatea lor.

Sunt persoane care, datorita realismului pe care se bazeaza, rezolva problemele cu care se confrunta cu eficienta si siguranta de sine.

La locul de munca accepta bucurosi sa lucreze mult si cu perseverenta, chiar in conditii neavantajoase pentru sine, atunci cand au posibilitatea sa-i angreneze pe detinuti in activitati foarte variate si incitante. Atunci cand desfasoara cu detinutii acelasi gen de activitati, sau activitati monotone, conventionale in care nu se poate implica prea mult, cand nu sunt organizate noi programe, cadrele apartinand acestui tip se plictisesc repede si se intampla chiar sa regizeze situatii exceptionale, tocmai pentru a mai inviora lucrurile. Prin urmare activitatile repetitive ii frustreaza, de aceea actioneaza asa cum le place, adica din impuls. Rareori tin cont de activitatile preferate de detinuti, cel mai adesea desfasoara cu acestia activitatile pe care le considera ei ca fiind cele mai adecvate.

Postul pe care il ocupa ii multumeste intru cat le ofera posibilitatea sa isi puna in valoare acuratetea practica intr-un mediu mereu schimbator, in care lucreaza cu persoane din cele mai diverse. Desele comportamente neasteptate, rasturnarile de situatii nu-i deranjeaza, se pot adapta usor, folosindu-si "ochii de vultur" si perspicacitatea.

Acest tip de cadre se remarca prin faptul ca le place ca ceea ce trebuie sa faca la locul de munca le solicita spontaneitate, impulsivitate si libertate de actiune. De ei depinde, in mare masura, tipul de activitate ce urmeaza sa-l desfasoare cu detinutii. Tot ei au si un aport insemnat si in derularea diferitelor programe de reabilitare sociala si reeducare.

Desi nu sunt lipsiti de simtul datoriei, educatorii iSRP cauta - in general - sa isi asume cat mai putine responsabilitati pentru ca vor sa se simta nelegati de nimeni si nimic. Acest lucru este valabil nu numai la locul de munca, dar si in mediul lor familial. Pentru ca sunt usor sensibili la schimbarile de moment, prefera sa nu depinda de nimic si sa decida din mers ce au de facut mai departe.

Relatiile apropiate ii obosesc si chiar ii stanjenesc. Cu cat sunt mai presati sa intre intr-o asemenea relatie, cu atat se retrag mai repede, deopotriva fizic si emotional.

In ceea ce priveste diferentierea pe sexe, trebuie mentionat ca sunt mai usor acceptate de societate caracteristicile acestor educatori atunci cand este vorba de barbati.

Reprezentatii acestui tip de educatori de multe ori pierd prea mult timp disecand problemele, ignorand posibilitatile ulterioare. Se intampla sa nesocoteasca sentimentele celorlalti, sa-si amane hotararile si sa nu respecte termenele. Poate faptul ca cei multi educatori se incadreaza in acest tip de personalitate explica cel mai bine de ce ei vad activitatile de reeducare ac ineficiente si nu privesc scopul lor pe termen lung.

In randul cadrelor extravertite, tipul predominant a fost ESRP: Extravertit-Senzorial-Reflexiv-Perceptiv (Deschis Practic Logic Flexibil).

Personalul de acest tip cauta mereu sa fie in centrul atentiei, povestesc lucruri cat mai neobisnuite, cat mai iesite din comun. Incearca mereu sa evite activitatile rutiniere; incearca mereu sa faca lucruri practice si active. Participa direct la multe din activitatile pe care le desfasoara cu detinutii (spre exemplu joaca sah, basket cu acestia), dar tine de fiecare data sa accentueze clar care este pozitia lui in cadrul acelui grup.

Aceste cadre sunt deschise si receptive la problemele pe care le prezinta detinutii, tin cont de activitatile pe care acestia le prefera si le desfasoara cu mai mare placere.

Sunt persoane indemanatice, adesea pasionate de sport, de activitatile care presupun implicare fizica.

Desi sunt vorbareti si comunicativi in societate, cadrele de tip eSRP cauta mai degraba actiunea decat discutiile intime. Adanc inradacinate in realitatea cotidiana, isi bazeaza deciziile pe fapte concrete. Iau hotarari cu usurinta, folosindu-se de logica si fara sa se implice prea mult, dupa ce au analizat toate variantele.

Atunci cand au in vedere implementarea unui program reeducativ nou, testeaza cat mai multe posibilitati, fara sa le pese daca majoritatea nu vor conduce la un rezultat realist, concret. Din aceasta cauza, cadrele de tip eSRP, sunt mai tot timpul ocupate, explorand mereu cate ceva. Chiar si la ora actuala, indiferent de societate, acest stil le este mai accesibil educatorilor barbati.

In relatiile cu detinutii pot fi captivanti si imprevizibili, iar realismul lor este foarte benefic relatiei cadru-detinut.

Desfasoara si se implica in numeroase activitati la locul de munca, cu toate acestea insa, nu se simt atasati de detaliile zilnice ale activitatii desfasurate in penitenciar.

Adora riscul si ar da orice pentru a-si face viata mai palpitanta. Cand un anumit proiect este in declin, sunt persoanele cele mai potrivite pentru a transforma pierderile in profit. De indata ce lucrurile incep sa mearga mai bine, isi pierd orice interes. Pot initia programe de reabilitare sociala si de reeducare excelente, care insa vor esua pana la urma pentru ca nu au rabdare sa se ocupe constant de ele. Urmaresc sa introduca mereu alte si alte activitati interesante de reintegrare a detinutilor la viata sociala de dupa gratii, dar nu urmaresc insa sa le atinga adevaratul scop pentru care le-a implementat. Aceste programe trebuie desfasurate pe o perioada indelungata de timp pentru a da rezultatele scontate.

Cadrele din aceasta categorie trebuie sa se asigure ca nu se precipita, ca nu ignora posibilitatile ulterioare, ca nu nesocotesc sentimentele altora, ca nu-si amana hotararile pana la nesfarsit si ca respecte termenele.

B. Cel de-al doilea aspect pe care l-am avut in vedere in scopul verificarii celei de-a doua ipoteze lansate a fost acela de a analiza daca exista diferente statistic semnificative, in ceea ce priveste tendintele agresive, intre cadrele cu o personalitate predominant introvertita si cadrele predominant extravertite.

Scorarea si operationalizarea pe cele 3 nivele: constatativ, comparativ, corelativ

Pentru a testa aceasta ipoteza am utilizat testul Student (t) pentru esantioane independente. Am considerat ca aceasta este cea mai potrivita metoda datorita particularitatilor datelor analizate:

A ipoteza este de tip bidirectional (bilateral) ;

A exista doar doua modalitati ale variabilei independente : cadre extravertite si cadre introvertite;

A sunt comparate mediile a doua esantioane independente, intre subiectii celor doua grupe

neexistand o corespondenta prealabila naturala sau artificiala ;

A datele colectate sunt de tip numeric ;

Inainte de aplicarea acestui test am verificat daca sunt indeplinite conditiile de aplicare :

distributia variabilei dependente - tendintele ahgresive - este normala, indicele de oblicitate (skewness) in valoare absoluta este z =0,65 < 1,96, iar indicele de boltire ( kurtosis) in valoare absoluta este z = 1,863 < 1,96 ( vezi Anexa 1 ).

rezultatul testului Levene' s F=659, p >.05 ne indica ca dispersia este omogena ;

Demersul statistic

HO (ipoteza nula) presupune ca diferentele dintre educatorii extrinseci si cei intrinseci in ceea ce priveste nivelul locului controlului la locul de munca sunt datorate hazardului si nu trasaturilor de personalitate dominante.

Rezultatele obtinute in urma aplicarii testului Student pentru dimensiunea tendinte agresive:

Tabelul 6 Mediile si abaterile standard privind nivelul tendintelor agresive celor doua grupe.

Distanta de puncte dintre mediile celor doua loturi este de 0,49. Pentru a stabili daca aceasta diferenta este suficient de mare pentru a sprijinii ipoteza cercetarii a trebuit sa resping ipoteza nula care nega existenta unor diferente intre diferitele tipuri de cadre, iar pentru aceasta am aplicat testul t pentru esantioane independente si am obtinut urmatoarele rezultate:

Tabelul 7. Semnificatia diferentelor dintre cele doua grupe de subiecti in cazul testului t pentru esantioane independente.

Rezultatul obtinut in urma aplicarii testului Student in ceea ce priveste cea de-a doua ipoteza este: t(61) = , la un prag de semnificatie p < .01. Acest rezultat este semnificativ statistic (vezi tabelul nr.6), ceea ce duce la respingerea ipotezei nule care stipula ca cele doua grupuri nu difera in privinta manifestarii tendintelor agresive. Prin urmare ipoteza cercetarii este confirmata, intre cele doua grupuri existand diferente in ceea ce priveste existenta unor tendinte de natura agresiva. Pentru a vedea directia diferentelor voi consulta valorile mediilor prezentate in tabelul nr. 6 si Anexa nr. 1, graficul nr.1 (cadre introvertite 1,60 si cadre extravertite 1,11).

Pentru a vedea cat de mare este diferenta dintre cele doua grupe am calculat marimea efectului (dupa formula r²=) si am obtinut un r de .52, respectiv un de .278 (27,8%). Aceasta valoare indica o diferenta de magnitudine ridicata intre cele doua grupe in ceea ce priveste manifestarea tendintelor agresive.

Interpretarea psihologica

Se poate constata faptul ca personalul care are un comportament predominant extrinsec prezinta intr-o masura ridicata tendinte agresive spre deosebire de cadrele care sunt in general introvertite si care nu au dezvoltat astfel de tendinte decat intr-o mica proportie. Prin urmare, asa cum reiese din prelucrarea datelor cercetarii de fata, personalul extravertit este cel care produce cel mai des - intr-o forma deschisa sau simbolica - actiuni agresive.

Asadar, in mediul penitenciar, cadrele cu o personalitate predominant extravertita adopta mai des comportamente agresive (fie ele doar de natura verbala), in comparatie cu cadrele introvertite, care manifesta mai putin reactii impulsiv-agresive.

Cadrele extravertite au convingerea ca prin impunerea, puterea si controlul personal pot influenta relatia lor cu detinutii, iar succesele proprii se datoreaza aptitudinilor si muncii depuse. Cadrele cu o personalitate intrinseca au convingerea ca puterea personala in activitatile de reeducare pe care le desfasoara in penitenciar are un efect minim asupra evenimentelor, acestea fiind determinate de destin, sansa, noroc sau puterea celorlalti.

O posibila explicatie pentru comportamentele agresive la cadrele din penitenciar ar fi tendintele lor impulsive nascute din diferite frustrari care actioneaza ca energii care trebuie sa gaseasca un ventil prin care sa fie evacuate. Frustrarile de la baza comportamentului agresiv al personalului din penitenciar pot fi o serie de evenimente neplacute, fata de care ei au resimtit aversiune si care au devenit in timp adevarati stresori (10. pag. 56):

F stresori inradacinati in activitatea corectionala (disproportia dintre numarul de subofiteri si cel de detinuti, conflictul de roluri, lucrul in ture, inactivitatea, sedentarismul etc.);

F stresori particulari, individuali (anumite temeri in raport cu unii detinuti, responsabilitati familiale, boli cronice etc.);

F stresori interni organizatiei (conditiile materiale de munca, distanta fata de domiciliu etc.);

F stresori externi organizatiei (atitudinea publicului fata de penitenciar).

Frecvent, subofiterul din penitenciare lucreaza cu oameni violenti, explozivi si se asteapta de la el sa lucreze dupa regulament, dar acest lucru este foarte greu: nu poate lucra doar prin ordine, ci trebuie sa targuiasca, sa negocieze. In consecinta, cadrul simte ca are un rol responsabil, dar nu are nici o participare la stabilirea regulilor. Atunci el devine impasibil si dur, negandu-si sentimentele si slabiciunile, iritat de contactele cu detinutii, mai ales cand acestia nu-i respecta autoritatea, raspunzand mai repede printr-un comportament agresiv, decat prin retinerea maniei. Intrebandu-i daca munca pe care o presteaza este solicitanta si mai ales stresanta, cel mai frecvent neaga acest lucru.

Cadrele extravertite tind sa fie mai multumite de munca pe care o fac decat cele cu o personalitate introvertita, isi percep superiorii ca initiatori de structuri, relateaza un stres de rol diminuat, se percep mai autonomi si controlori ai mediului inconjurator, sunt mai stabili pe postul de munca si profesional (29. pag. 703-742).

La cadrele introvertite se semnaleaza cel mai adesea probleme de ordin adaptativ, aceasta datorandu-se nivelului mic de incredere in fortele proprii, subestimarii propriilor posibilitati, cu implicatii de ordin psihologic mult mai evidente decat la cadrele extravertite, cele din urma trecand mult mai usor peste problemele aparute in mediul penitenciar, in lucrul lor permanent cu detinutii.

Cadrele introvertite, spre deosebire de cele extravertite care au adesea initiativa si deschidere catre socializare (fiind usor abordabili si uneori preluand initiativa, fiind permanent preocupati de a nu fi singuri), se remarca prin slabe capacitati organizatorice, apatie si nu depun eforturi pentru adaptarea la situatiile noi, preferand sa desfasoare mereu acelasi gen de activitati, fara sa caute sa introduca programe cat mai atractive pentru detinuti si care implicit sa conduca la remodelarea personalitatii acestora.

Se poate spune ca cu cat cadrele au un temperament mai extravertit, cu atat au mai mare incredere in fortele proprii, dar mai putina incredere in detinuti cu care nu dezvolta raporturi emotionale bune, fiind iritabili, cu o toleranta scazuta la frustrare.

In urma aplicarii celor doua chestionare (MBTI si Testul Arborelui) a reiesit faptul ca personalul extravertit urmareste intotdeauna sa dirijeze activitatile pe care le initiaza, accentueaza intotdeauna pozitia lor, ii place sa fie in centrul actiunii si al atentiei, coordoneaza si controleaza permanent actiunile desfasurate de detinuti. Sunt foarte expresivi, vorbesc mult, uneori devenind agresivi la nivel verbal. Cadrele introvertite urmaresc in special sa se conecteze nu atat de mult cu cei cu care au de-a face la locul de munca, ci in deosebi cu obiectivul pe care il solicita postul pe care il ocupa (adica mereu cauta sa implementeze o gama cat mai larga si atractiva de activitati si programe de reabilitare)

Pentru ca se percep ca fiind capabili sa controleze ceea ce li se intampla, cadrele extravertite sunt mai satisfacuti de munca lor, castiga mai multi bani si ajung in pozitii mai inalte in cadrul penitenciarului. (2. pag. 156-165). Cu toate acestea, ei sunt mai stresati si par sa actioneze mai bine in munci care necesita initiativa si inventivitate, in timp ce cadrele introvertite se descurca mai bine in cazul sarcinilor de rutina. Personalul extrinsec prefera o supraveghere mai directiva, in timp ce participare si autoconducerea par sa fie mai potrivite pentru cadrele interniste.

Cadrele extravertite vad de multe ori penitenciarul ca pe un centru de tortura in care ele reprezinta o autoritate suprema si nu o data, cadrele aud cate un detinut care, personalizand detentia, le spune: "Daca nu ati fi voi, eu as fi liber". Evident ca acest lucru devine o sursa suplimentara de stres care accentueaza tendintele agresive ale cadrelor.

Cadrele cu o personalitate extravertita doresc sa stie foarte bine ce se petrece in randul detinutilor, sa le cunoasca problemele. Cu toate acestea, introvertitii pun accentul foarte mult pe comunicarea - sub toate formele - cu detinutii, cauta oportunitati pentru a discuta totul, pentru ca isi dezvolta gandurile prin interactiunea cu ceilalti. In activitatile de reeducare pe care le desfasoara in penitenciar, extravertitii obisnuiesc sa vorbeasca mult si rapid, sa dezvolte ce spun detinutii, ba chiar se ii intrerupa, in surescitarea lor, aceasta deoarece "gandesc cu glas tare". Prefera activitatile de reeducare prin care sa le formeze detinutilor anumite deprinderi sau cele realizate in colaborare cu diferiti specialisti urmarind informarea, instruirea, educarea celor privati de libertate.

Cadrele extravertite pornesc de la premiza ca in puterile lor sta posibilitatea de a ajunge angajati de exceptie; ca numai de ei depinde obtinerea de merite si promovari. Acest tip de cadre se bazeaza pe ideea ca prin efort personal devin capabili sa-si faca bine munca si in acest fel sunt rasplatiti corespunzator. In ceea ce priveste insa aportul lor la remodelarea personalitatii detinutilor ei considera ca acesta nu este unul foarte insemnat; ei isi pot face foarte bine treaba, adica pot sa organizeze si sa desfasoare cu detinutii numeroase programe reeducative si cu toate acestea credinta lor referitoare la reintegrarea sociala a celor inchisi nu este deloc pozitiva.

Cadrele cu o personalitate intrinseca pornesc de la premiza ca oricat s-ar stradui sa-i implice pe detinuti in activitati cat mai variate de reeducare si reinsertie sociala, acest lucru nu depinde prea mult de ei.

Ipoteza 3

Manifestarile psihice predominante, precum si existenta tendintelor agresive in randul cadrelor din penitenciar influenteaza atitudinile lor fata de procesul de reeducare a detinutilor.

Parametrii psihologici studiati

Conceptul central al acestei ipoteze este acela de reeducare prin care se intelege totalitatea masurilor de constrangere si a mijloacelor de reintegrare sociala a detinutului, scopul fundamental fiind prevenirea savarsirii de noi infractiuni prin formarea unei atitudini corecte fata de munca, fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala.

Introversia este caracteristica acelora care se orienteaza dupa factorii subiectivi, adica dupa acei factori ai perceperii si cunoasterii reprezentand dispozitia personala a individului respectiv, cu care se recepteaza excitatia senzoriala.

Extraversia arata capacitatea de orientare a personalitatii catre exterior, modul de implicare in actiune, sociabilitatea persoanei.

Pe de alta parte, si in cadrul acestei ipoteze se reia cele noua manifestari psihologice puse in evidenta prin Scala de evaluarea a simptomelor SCL-90.

Somatizarea desemneaza tulburarea cronica polisimptomatica care se insoteste de o semnificativa diminuare a functionarii normale a individului. Presupune, deci, prezenta de simptome somatice multiple, recurente, fluctuante, neintrunind criteriile unei maladii somatice, dar pentru care solicita investigatii si tratament.

Obsesiv-compulsivitatea este o tulburare ce se caracterizeaza prin ganduri anxiogene sau ritualuri pe care persoana simte ca nu le poate controla. Persoanele care prezinta aceasta tulburare sunt asaltate de imagini si ganduri staruitoare, nedorite sau de necesitatea presanta de a se angaja in indeplinirea unor ritualuri.

Senzitivitatea interpersonala reflecta abilitatile sociale, tactul si gradul de perceptie, constientizarea impactului personal asupra altora si adaptarea comportamentului in asa fel incat sentimentele si nevoile celorlalti sa fie luate in considerare. Senzitivitatea interpersonala ridicata indica o persoana calda, agreabila, prietenoasa, populara, pe cand senzitivitatea interpersonala scazuta indica independenta, neincredere in contactele sociale, tendinta spre a privi lucrurile detasat.

Depresia este acea tulburare cu o evolutie clinica caracterizata prin pierderea interesului individului pentru toate activitatile care anterior ii faceau placere. Totodata, trebuie sa fie prezente inca cel putin patru simptome aditionale dintr-o lista de simptome ce includ: schimbari ale apetitului, modificarea greutatii corporale, schimbari ale somnului si activitatii psihomotorii, dificultati in gandire, reducerea energiei, sentimente de vina/devalorizare, ganduri recurente de moarte, ideatie suicidara, planuri/tentative suicidare.

Anxietatea defineste acea tulburare a personalitatii, manifestata prin stari de neliniste, teama, ingrijorarea nemotivata, in absenta unor cauze care sa le provoace. Anxietatea reprezinta "teama fara obiect", spre deosebire de fobie care este "teama cu obiect".

Mania este acea emotie, amintire a urii ascunse, care creeaza cele mai multe probleme comportamentale, caracterul intentionat al actului nefiind neaparat identic cu provocarea constienta a pagubei sau a jignirii. Agresivitatea este insa comportamentul distructiv, violent, orientat spre persoane, obiecte sau spre sine. Se poate vorbi despre doua tipuri de agresivitate:

a agresivitatea care vine dintr-un sentiment de nemultumire, in spatele careia exista o anumita stare de frustrare care genereaza tensiune psihica;

a agresivitatea care izvoraste din tendinta pulsionala a individului - atunci avem o persoana dizarmonica.

Fobia reprezinta teama exagerata si persistenta de un obiect sau situatie care, de regula, sunt nepericuloase. Aceste frici produc dorinta irationala a persoanei de a evita situatiile respective, desi ea realizeaza caracterul nerealist al fricii sale.

Ideatia paranoida vizeaza o fenomenologie obsesiva, asociata cu potentialitati delirante, respectiv cu tendinte de prelucrare si interpretare aberanta a situatiilor si evenimentelor realitatii. Din acest motiv, persoanele care prezinta in structura lor psihica tendinte paranoide constituie o sursa de frustratie atat pentru altii cat si pentru ei insisi.

Psihoticismul, in acceptiune generala, semnifica perturbarea severa a functionarii personale si sociale, a carei consecinta este izolarea sociala. In Dictionarul The American Heritage Stedman's Medical Dictionary apare ca "tulburare mentala grava, cu sau fara deteriorari organice, caracterizata prin dezorganizarea personalitatii, pierderea contactului cu realitatea si care cauzeaza deteriorarea functionarii normale sociale", episodul psihotic este descris ca "pierderea contactului cu realitatea".

Conceptul de agresivitate apare si el in cadrul acestei ipoteze. Agresivitatea defineste acel comportament distructiv, violent, orientat spre persoane, obiecte sau spre sine. Se poate vorbi despre doua tipuri de agresivitate:

a agresivitatea care vine dintr-un sentiment de nemultumire, in spatele careia exista o anumita stare de frustrare care genereaza tensiune psihica;

a agresivitatea care izvoraste din tendinta pulsionala a individului - atunci avem o persoana dizarmonica.

Datele de test care corespund parametrilor psihologici studiati

Scorarea si operationalizarea pe cele 3 nivele: constatativ, comparativ, corelativ

Pentru a testa aceasta ipoteza am utilizat ecuatia de regresie multiliniara. Am considerat ca aceasta este cea mai potrivita metoda datorita particularitatilor datelor analizate:

A ipoteza este de tip bidirectional (bilateral) ;

A este testata relatia dintre trei variabile (utilizate pe post de predictori si criteriu), toate exprimate in date numerice, urmarindu-se totodata expresia matematica a acestei relatii;

A urmarim identificarea acelor predictorilor care exercita influenta asupra atitudinii cadrelor;

Tabelul 8. Mediile si abaterile standard pentru manifestarile psihice predominante tendintele agresive si atitudinea educatorilor fata de programele reeducare a detinutilor.

Corelatia celor trei variabile

Tabelul 9. Corelatia, pragul de semnificatie si numarul de subiecti in cazul celor trei predictori: manifestarile psihice predominante, tendintele agresive si atitudinea educatorilor fata de programele reeducare a detinutilor.

Demersul statistic

Urmatoarele doua tabele:

Modelul SUMAR

a. Predictori (Constanta) : manifestarile psihice predominante tendintele agresive ale cadrelor din penitenciar.

Tabelul 10. Valoarea lui R, R², R² si Eroarea standard estimata pentru cei trei predictori inclusi.

1. Predictori: manifestarile psihice predominante tendintele agresive si atitudinea educatorilor fata de programele  reeducare a detinutilor.

Tabelul 11. Valoarea Regresiei si a Reziduurilor

arata ca cei doi predictori inclusi conduc la un model de regresie semnificativ statistic mai bun decat cel obtinut pe baza mediei : F(2, 63) = .822, p = .05, care este capabil sa explice, in forma ajustata, o proportie de 6,4 % (R ajustat = .064) in ceea ce priveste influenta exercitata asupra atitudinii manifestate de educatorii din penitenciar fata de programele de reeducare desfasurate cu detinutii.

Restul de 93,6 % ramas neexplicat, se datoreaza altor factori, neinclusi in modelul de regresie. Trebuie mentionat ca o asemenea valoare, indica o putere explicativa mica in cadrul stiintelor sociale, deoarece majoritatea modelelor de regresie in aceasta arie se rezuma la coeficienti de determinare multipla cuprinsi intre .10 si . 50.

Coeficicienti a

1. Variabila dependenta: Atitudinea fata de reeducare

Tabelul 12. Valorile coeficientilor de regresie multipla

Acest ultim tabel ne ofera informatii pretioase referitoare la predictorii care contribuie la eficienta modelului si la ponderea predictorilor in cadrul modelului. La o prima vedere, pe baza testului de semnificatie t, se constata ca, excluzand interceptul, doar unul din cei doi predictori (mai exact, manifestarile psihice predominante) influenteaza intr-un mod semnificativ statistic atitudinea cadrelor din penitenciar fata de programele de reeducare desfasurate cu detinutii.

Totusi, tinand cont ca alegerea predictorilor nu s-a facut la intamplare, ci pe baza unor premise teoretice, am putea spune ca avem de-a face cu o ipoteza de tip unilateral, in care se specifica din start directia de evolutie a criteriului in functie de predictori. Astfel, ne-am astepta ca personalul care prezinta anumite simptome psihice si fizice mai accentuate, precum si anumite tendinte de agresivitate, va avea o atitudine negativa fata de programele de reeducare desfasurate cu detinutii, spre deosebire de educatorii cu caracteristici opuse.

In asemenea conditii, trebuie sa tinem seama ca semnificatia testului t oferita de SPSS implica o ipoteza de tip bilateral. In consecinta, pragul de semnificatie poate fi injumatatit pentru a testa semnificatia ipotezei unilaterale. In urma consultarii acestui ultim tabel, prezentat in figura 12 , se observa ca predictorul tendinte agresive devine semnificativ statistic in influentarea atitudinii educatorilor fata de reeducarea detinutilor, deoarece in urma injumatatirii pragului de semnificatie bilateral .099 se obtine un t =-1.29, p<.05.

Interpretarea psihologica

Prin cea de-a treia ipoteza am incercat sa demonstram ca atitudinea pe care o adopta cadrele din mediul penitenciar fata de activitatile de reeducare pe care le desfasoara cu detinutii depinde intr-o anumita masura de manifestarile lor psihice precum si de tendintele lor spre agresivitate

Datele obtinute in urma prelucrarii statistice au evidentiat faptul ca cei doi predictori luati in calcul influenteaza credinta educatorilor in posibilitatile reale de reeducare a detinutilor prin intermediul activitatilor de reabilitare derulate in penitenciar. Influenta exercitata de acesti doi factori nu este insa una foarte mare - doar 6,4 % din atitudinea pe care o adopta cadrele vis-a-vis de puterea pe care o au activitatile de reabilitare de a-i reintegra intr-adevar pe detinuti dupa eliberare se datoreaza manifestarilor lor psihice precum si de tendintelor lor spre agresivitate

Din acesti doi factori avuti in vedere se pare ca simptomele resimtite subiectiv de cadre prin acuze corporale sau psihice influenteaza intr-o masura mai mare felul in care privesc eficienta activitatilor si programelor de reeducare asupra detinutilor. Mai exact, cadrele care resimt anumite acuze de natura fobica, nesiguranta in contactele sociale, manie ori tendinte obsesiv-compulsive, anxioase, chiar depresive, adica acele cadre care considera ca activitatea pe care o desfasoara presupune o incarcatura psihologica crescuta, acestea considera ca oricat de mult s-ar lucra cu detinutii in vederea reeducarii si reabilitarii sociale acest lucru nu este capabil sa-i readuca pe calea cea buna. Aceste cadre sunt de parere ca influenta pe care o pot avea programele de reeducare asupra celor din detentie este nesemnificativa, pentru ca daca dorinta lor de schimbare, de indreptare nu exista, iar dupa ispasirea pedepsei se reintorc in acelasi anturaj, activitatile derulate in penitenciar sunt ineficiente.

Este posibil ca atitudinile si sistemele de valori ale colegilor de serviciu sa contribuie la conturarea manifestarilor psihice predominante ale cadrelor, precum si la dezvoltarea tendintelor lor agresive, influentand totodata atitudinile lor fata de procesul de reeducare a detinutilor. Un tanar poate sa isi inceapa cariera convins fiind ca trebuie sa depuna toate eforturile pentru a-i ajuta pe detinuti, dar deseori constata ca celelalte cadre nu au aceeasi conceptie, nu impartasesc aceleasi convingeri. Chiar daca, in sinea lui, ramane la credinta initiala, el trebuie sa adopte punctul de vedere al colegilor lui, gasindu-se in situatia deloc confortabila de a simti intr-un fel si a actiona intr-altul.

Cadrele care insa nu prezinta tendinte agresive, dar prezinta tendinte spre somatizare acestea considera si programele de reeducare implementate in penitenciare au intr-adevar un efect pozitiv asupra detinutilor, ajutandu-i mult sa se reintegreze in societate imediat dupa eliberare. Sunt acele cadre care se implica foarte mult in activitatile desfasurate in plan profesional, care pun accentul pe relatia cu detinutii, iar orice insatisfactie este puternic interiorizata, creand terenul favorabil dezvoltarii unor frustrari si, implicit, unor simptome somatice din cele mai variate.

Capitolul VI

DISCUTII SI CONCLUZII

Discutii

Reeducarea detinutilor presupune in esenta, ca principal obiectiv, restructurarea personalitatii, reorganizarea si echilibrarea subcomponentelor ei in vederea apropierii modului de conduita de cel acceptat de catre societate.

Activitatile de reeducare a detinutilor nu sunt deloc simple si usoare, necesitand in permanenta o evaluare a programelor folosite. Majoritatea activitatilor de reeducare sunt desfasurate exclusiv de educatori si cam o treime din acestea sunt realizate in colaborare cu specialistii.

In acest context, educatorilor care activeaza in cadrul acestor institutii specializate le revine o sarcina deosebit de importanta si de mare raspundere. Aceasta categorie de personal trebuie sa fie formata cu multa atentie pentru ca ei, in actiunile directe, efective cu detinutii, sa adopte un stil instructional si relational-educativ adecvat "cerintelor" specifice contextului in care se desfasoara activitatea reeducativa si, totodata, eficient in raport cu "comanda sociala" referitoare la obiectivele majore ale acestui tip de actiuni sociale.

. Principalele concluzii ale studiului de fata evidentiaza cateva aspecte importante pentru intelegerea modului de actiune si interactiune a caracteristicilor individuale ale educatorilor din mediul penitenciar. In acelasi timp, acestea s-ar putea dovedi utile pentru optimizarea procesului de reabilitare si reintegrare sociala a detinutilor, cat si pentru cel de selectie a personalului.

In cercetarea de fata, ne-am folosit de cinci probe pentru a surprinde unele din aspectele enumerate mai sus: Chestionarul MBTI, Scala de evaluare a simptomelor, Testul Arborelui, Chestionarul privind atitudinea educatorilor fata de mediul penitenciar si activitatile de reeducare, Chestionarul aplicat detinutilor privind climatul penitenciar si procesul de penitenciarizare. Am incercat sa extragem toate informatiile care ne erau utile din aceste probe si un ajutor insemnat ne-au oferit ultimele probe, deoarece ne-au furnizat datele esentiale de care aveam nevoie pentru a orienta demersul cercetarii in directia pe care ne-o propusesem initial. Restul probelor ne-au folosit pentru a putea cerceta posibilii factori care ar sta la baza atitudinii pe care educatorii o adopta fata de procesul de reeducare.

Prin aplicare probelor mentionate, prin analiza si interpretarea datelor obtinute, putem sa ne formam o imagine mult mai precisa asupra caracteristicilor personalului responsabil de reeducarea detinutilor. Radiografierea particularitatilor lor psihologice si ale implicatiilor psiho-sociale ale comportamentelor si atitudinilor adoptate de ei in contextual schimbarii personalitatii detinutilor ne poate oferi o buna modalitate de evaluare a factorilor implicati in procesul de reeducare desfasurat in penitenciar, extrem de utila pentru buna derulare a reintegrarii sociale ulterioare a detinutilor.

Ipotezele cercetarii au fost in numar de trei, fiecare fiind acceptata conform prelucrarilor si interpretarilor statistice.

In urma analizei datelor obtinute putem afirma ca educatorul ar trebui sa se situeze undeva intre subiect si mediul sau problematic. El ar trebui sa vizeze urmatoarele :

a - corectarea comportamentului infractional prin constientizarea de catre persoanele condamnate a faptei savarsite, a consecintelor acesteia si asumarea responsabilitatii pentru fapta comisa;

b - motivarea detinutului in vederea dezvoltarii responsabilitatii si autodisciplinei;

c - elaborarea si derularea unor programe eficiente de reeducare si reintegrare sociala a persoanelor condamnate, in functie de nevoile identificate ale acestora;

d - sprijinirea detinutilor in scopul satisfacerii nevoilor sociale referitoare in primul rand la educatie, apoi la pregatirea profesionala, locul de munca, locuinta sau alte astfel de nevoi.

In functie de tabloul specific de structurare a unor aspecte ale personalitatii cadrelor din penitenciar s-au putut constat urmatoarele:

Personalul cu o personalitate extravertita apeleaza cel mai adesea la programe precum:

Educatie:

-'Educosan' - de educatie sanitara - realizat impreuna cu asistenti sociali;

- 'Deprinderi sociale pozitive'- formarea unor deprinderi sociale pozitive - realizat impreuna cu asistenti sociali;

-'Educolex' - de educatie juridica - realizat in colaborare cu juristi;

Informare si instruire:

- 'INSTAD' - de informare  si instruire a detinutilor aflati in carantina - realizat de o echipa multidisciplinara: educator, jurist, psiholog si asistent social; Acest program vizeaza adaptarea la viata institutionalizata, care se deruleaza in mod obligatoriu pe durata a 21 de zile. In acest timp, detinutul sta in carantina, educatorul il instruieste cu regulile de ordine interioara, i se fac vizite medicale si testarea psihologica. Este de fapt o pregatire pentru viata din penitenciar.

- "Egal intre egali" - curs de prevenire HIV-SIDA ce vizeaza formarea de «formatori» in randul persoanelor private de libertate. De fapt, strategia este una extrem de simpla. Cativa detinuti sunt "instruiti" cu privire la istoricul bolii, cazuistica la nivel global, caile de transmitere a bolii, folosirea de prezervative. La randul lor, acestia, vor deveni "instructori" pentru colegii de camera, care nu au fost prezenti la instruire.

Formare de deprinderi:

'ALFAZ' - de alfabetizare a detinutilor nescolarizati - sustinut de detinuti absolventi de studii superioare;

- 'HOBBY' - de dezvoltare a unor deprinderi sau pasiuni - participa detinuti talentati la pictura, literatura sau teatru.

Cadrele la care apare predominanta introversia doresc ca in comunicarea verbala sa poata reflecta la cele spuse si apoi sa aiba o ocazie in care sa se pronunte. Uneori le vine greu sa gaseasca o asemenea ocazie. Cand sunt angajati si implicati in activitatile desfasurate in penitenciar, acest lucru nu-i neaparat vizibil din exterior; de multe ori prefera sa ofere detinutilor cateva semne nonverbale si sa nu-si exprime gandurile. Prefera programele de reeducare menite sa le ofere detinutilor posibilitatea de a-si impartasi experientele si gandurile colegilor lor, pentru ca in acest fel au posibilitatea sa ia la cunostinta problema detinutilor si abia apoi, pe baza informatiilor primite sa emita, sa faca cunoscute propriile idei si sa orienteze detinutii respectivi catre activitatile de reabilitare cele mai adecvate. Personalul introvertit desfasoara in special programe de interventie precum: Antidrog si MENSAN (realizat in principal cu detinutii fosti toxicomani, respectiv cu cei care au probleme psihice), VAAD (ce are ca si prim scop diminuarea agresivitatii), precum si activitatile la alegere ( detinutii cu un comportament exemplar, o data sau de doua ori pe saptamana, sunt scosi din celule pentru 30-40 de minute si condusi in "sala de lectura", la televizor sau in sala de sport).

CONCLUZII

In urma teoretizarii principalelor concepte necesare acestui studiu si a realizarii demersului statistic necesar, datele obtinute (afisate in tabele si anexe), au scos in evidenta urmatoarele aspecte in legatura cu ipotezele formulate:

♣ Atitudinea detinutilor fata de activitatile de reeducare si programele de reintegrare sociala desfasurate in penitenciar difera semnificativ fata de atitudinea cadrelor referitoare la acest aspect.

Acest fapt era oarecum de asteptat daca tinem cont de faptul ca in penitenciare se desfasoara destul de multe si variate programe de reeducare al caror prim scop il constituie reintegrarea sociala a celor care au avut de ispasit o pedeapsa in penitenciar (si deci impiedicarea fenomenului de recidiva) si cu toate acestea majoritatea celor care populeaza penitenciarele sunt recidivisti. Aceasta ipoteza se dorea o confirmare a celor teoretizate in domeniu care vizau faptul ca principala cauza pentru care activitatile de reeducare nu isi ating adevaratul obiectiv rezulta din modul diferit in care acestea sunt percepute pe de o parte de cadre si, pe de alta, de detinuti.

Cadrele tind sa vada doar obiectivele pe termen scurt al activitatilor cultural-educative, urmaresc in mod deosebit sa evite conflictele, sa mentina un sistem de norme riguros, sa ajute la adaptarea celor de curand intrati in penitenciar, sa formeze opinii corecte fata de evenimentele din detentie si sa le creeze sentimente umane autentice. Acestea au cu siguranta efecte pozitive, dar nu vor fi durabile in plan educativ.

Prin implicare in aceste activitati detinutii urmaresc insa obtinerea liberarii inainte de termen, sa alunge plictiseala, sa se sustraga sentimentului de nesiguranta, sa se relaxeze, sa ia hotarari acolo unde exista alternative, sa-si largeasca imaginea asupra realitatii, sa-si satisfaca nevoia de joc.

Diferitele tipuri de educatori din penitenciar se caracterizeaza prin tablouri specifice de structurare a unor aspecte ale personalitatii, unele cu componente maladive constiente/inconstiente, cu expresie de agresivitate.

Succesul unui program educativ derulat in mediul penitenciar depinde foarte mult de personalitatea cadrelor, de manifestarile sale psihologice, de aceea prezentul studiu devine o incercare de realizare a unui tablou descriptiv al structurilor de personalitate si manifestariilor psihologice caracteristice diferitelor tipuri de cadre din penitenciar.

Am pornit de la premisa ca fiecare tip de personal din penitenciar prezinta anumite trasaturi de personalitate si o anumite simptome resimtite subiectiv prin care se diferentiaza de celelalte cadre, mai exact cadrele cu un temperament predominant extravertit resimt anumite acuze de natura fobica, nesiguranta in contactele sociale, manie, spre deosebire de cele cu un temperament extravertit care dezvolta tendinte obsesiv-compulsive, anxioase, chiar depresive.. Intr-adevar, datele studiului au confirmat ca personalul caracterizat ca extravertit prezinta usoare tendinte fobice, ostile si nesiguranta in contactele sociale, spre deosebire de cei introvertiti la care se constata anumite tendinte obsesiv-compulsive, anxioase, depresive si chiar tendinte de somatizare.

Totodata, in functie de trasaturile de personalitate dominante am putut constata diferente semnificative intre cadrele extrinseci si cele intrinseci in ceea ce priveste manifestarea unor tendinte de natura agresiva. Astfel, datele cercetarii au ilustrat faptul ca personalul care are un comportament predominant extrinsec prezinta intr-o masura ridicata tendinte agresive spre deosebire de cadrele care sunt in general introvertite si care nu au dezvoltat astfel de tendinte decat intr-o mica proportie.

Manifestarile psihice predominante, precum si existenta tendintelor agresive in randul cadrelor din penitenciar influenteaza atitudinile lor fata de procesul de reeducare a detinutilor.

Simptomele resimtite subiectiv de cadre prin acuze corporale sau psihice influenteaza intr-o masura mai mare felul in care privesc eficienta activitatilor si programelor de reeducare asupra detinutilor. Mai exact, cadrele care resimt anumite acuze de natura fobica, nesiguranta in contactele sociale, manie ori tendinte obsesiv-compulsive, anxioase, chiar depresive, adica acele cadre care considera ca activitatea pe care o desfasoara presupune o incarcatura psihologica crescuta, acestea considera ca oricat de mult s-ar lucra cu detinutii in vederea reeducarii si reabilitarii sociale acest lucru nu este capabil sa-i readuca pe calea cea buna. Aceste cadre sunt de parere ca influenta pe care o pot avea programele de reeducare asupra celor din detentie este nesemnificativa, pentru ca daca dorinta lor de schimbare, de indreptare nu exista, iar dupa ispasirea pedepsei se reintorc in acelasi anturaj, activitatile derulate in penitenciar sunt ineficiente.

Chiar si atitudinile si sistemele de valori ale colegilor de serviciu pot contribui la conturarea manifestarilor psihice predominante ale cadrelor, precum si la dezvoltarea tendintelor lor agresive, influentand totodata atitudinile lor fata de procesul de reeducare a detinutilor. Un tanar poate sa isi inceapa cariera convins fiind ca trebuie sa depuna toate eforturile pentru a-i ajuta pe detinuti, dar deseori constata ca celelalte cadre nu au aceeasi conceptie, nu impartasesc aceleasi convingeri. Chiar daca, in sinea lui, ramane la credinta initiala, el trebuie sa adopte punctul de vedere al colegilor lui, gasindu-se in situatia deloc confortabila de a simti intr-un fel si a actiona intr-altul.

Cadrele care insa nu prezinta tendinte agresive, dar prezinta tendinte spre somatizare acestea considera si programele de reeducare implementate in penitenciare au intr-adevar un efect pozitiv asupra detinutilor, ajutandu-i mult sa se reintegreze in societate imediat dupa eliberare. Sunt acele cadre care se implica foarte mult in activitatile desfasurate in plan profesional, care pun accentul pe relatia cu detinutii, iar orice insatisfactie este puternic interiorizata, creand terenul favorabil dezvoltarii unor frustrari si, implicit, unor simptome somatice din cele mai variate.

Prin demonstrarea acestor ipoteze, scopul cercetarii a fost atins.

Perspective legate de continuarea cercetarii si investigatiei

Pe parcursul desfasurarii studiului, precum si a analizei rezultatelor ne-am lovit de multe ori de unele lacune metodologice, dar si de sugestii utile pentru desfasurarea studiilor ulterioare referitoare la aceasta problema.

Este important sa se ia in considerare si unele limite. In primul rand rezultatele acestea nu pot fi generalizate, deoarece subiectii la care am apelat nu sunt reprezentativi pentru populatia vizata; in al doilea rand, numarul lor este prea mic pentru unele tehnici statistice folosite in acest studiu (de exemplu, Testul hi-patrat), puterea statistica fiind scazuta.

O alta limita a acestui studiu este aceea ca el a fost realizat pe cadre doar din doua penitenciare din cadrul aceleiasi zone geografice, astfel ca este posibil ca aceste rezultate sa nu fie valabile si pentru educatorii din penitenciarele din alte localitati sau din alte zone geografice ale tarii.

Alta limita a cercetarii poate consta in numarul probelor utilizate. Intr-o viitoare cercetare acesta poate fi modificat, dar si utilizarea altor probe care sa surprinda mai bine fenomenul cercetat, noi probe pentru educatori.

Tot limita pentru acest studiu poate fi considerat si faptul ca in aceasta cercetare nu s-a tinut cont de variabila gen (sex) in alegerea subiectilor, astfel ca s-ar putea efectua o cercetare pe educatorii din penitenciar repartizati in doua grupe: femei si barbati, urmarindu-se posibilele diferente intre ei in ceea ce priveste atitudinea fata de procesul de reeducare.

Pentru ca in penitenciarele din care am selectat subiectii cadrele aveau varste cuprinse intre 38 si 44 de ani, putem considera si intervalul de varsta ca una dintre limitele cercetarii, iar intr-o viitoare cercetare acest interval ar putea fi modificat, studiul realizandu-se si pe educatori mai tineri, care sa nu fi lucrat si in timpul perioadei comuniste in acest mediu. De asemenea intr-o alta cercetare s-ar putea utiliza esantioane formate din cadre apartinand unor penitenciare cu regimuri diferite, care sa puna in evidenta existenta unor diferente intre ele. Eventual s-ar putea efectua un studiu comparativ pe cadre din penitenciare pentru minori si educatori din penitenciare pentru adulti.

Tot limita a acestui studiu poate fi considerat intervalul de timp in care a avut loc efectuarea cercetarii. Intr-o cercetare ulterioara ne propunem efectuarea acesteia in decursul unui interval mai lung de timp pentru a surprinde mai bine fenomenul.

Concluziile acestui studiu trebuie apreciate ca indicatori ai unor manifestari psihologice ale cadrelor ce au influente asupra atitudinii lor generale privind procesul de reeducare a detinutilor si nu trebuie sa tragem concluzii generale numai pe baza acestui studiu.

Consider acest studiu ca fiind unul modest si care poate fi si unul pilot, el putand deschide drumul altor cercetari pe tema influentei exercitate de diferitele aspecte ale personalitatii educatorilor asupra procesului de reeducare in mediul penitenciar, domeniu atat de vast si totusi putin explorat. Cercetarile ulterioare pot pleca de la oricare din ipotezele acestui studiu, fiecare dintre ele putand conduce la un studiu de sine statator, dar pot relua si acest design folosind un numar mai mare de subiecti si tehnici si probe mai noi si mai relevante.

Studiile de genul acesta demonstreaza faptul ca psihologia nu poate sa trateze fiinta umana decat in complexitatea sa: psihologica, biologica, sociala si culturala.