Mecanismele de emergenta ale terorismului suicidar

Prima explicatie pentru care motivatiile terorismului kamikaze au ramas aproape o enigma pentru analisti o constituie faptul ca sunt vehiculate inca o multime de ipoteze extravagante.

Din acest motiv, in prezent, zvonurile si aluziile domina modul de percepere a teroristilor sinucigasi. Astfel, in Israel, numerosi ziaristi continua sa acrediteze ideea ca sinucigasii palestinieni care utilizeaza bombe inghit droguri sau alcool inainte de a fi trimisi sa-si execute misiunile, luand modelul "hashasinilor" dar, aceste povesti nu au aproape nimic real.

Examinarile amanuntite efectuate asupra ramasitelor unor astfel de teroristi la Institutul de Medicina Legala din Israel, chiar de directorul acestuia, Jehuda Hiss, au demonstrat ca palestinienii erau perfect lucizi in momentul decesului. Conform declaratiei sale, testele sanguine nu au depistat urme de alcool, amfetamine sau opiacee. Ei sunt motivati psihic inainte de comiterea atacurilor sinucigase.

Deci, care pot fi motivele in stare sa determine un individ sa devina terorist sinucigas? Dupa cum se stie, marea majoritate a teroristilor nu au o structura psihica particulara, si nici nu sufera de boli mintale. Practic, implicarea lor in violenta politica este rezultatul combinarii mai multor factori care, in final, conduc la o profunda participare la acte extremiste.

Este tulburator sa constati, ca si in cazul altor teroristi, ca nu exista nici o dovada ca sinucigasii care detoneaza explozivi sufera de anumite disfunctii si nici nu sunt dezechilibrati mintal. Dimpotriva, personalitatea lor este stabila si comuna (cu exceptia particularitatilor culturale). Nasr Hassan, o cercetatoare care traieste si munceste in teritoriile palestiniene de mai bine de patru ani (si care probabil, a cunoscut mai multi astfel de teroristi decat oricare alt cercetator in viata), aprecia ca, din punctul ei de vedere exista foarte mici diferente intre tinerii care comit atacuri sinucigase si cei care executa alte tipuri de atentat si intentioneaza sa scape.

In mod traditional, profilul tipic al sinucigasului prin detonare de explozivi este cel al unui tanar intre 16-28 de ani, provenind din zone sarace si avand o educatie minima. Oricum, acest stereotip a fost zdruncinat din ce in ce mai mult in ultimii ani. De exemplu, teroristii care au comis atacurile din 11 septembrie 2001 proveneau, in general, din clasele de mijloc, erau mai in varsta decat era de asteptat si multi atinsesera al treilea nivel de instruire (studii superioare). Cu exceptia gruparilor palestiniene, prototipul teroristului neinstruit (needucat), de origini modeste, poate fi contestat. Cu siguranta, Nasr Hassan a adus argumente impotriva acestui punct de vedere. Ea nota ca, in timp ce atentatorii sinucigasi sunt tineri (cu cateva exceptii), ei nu provin din familii aflate la limita saraciei ci, dimpotriva, majoritatea sinucigasilor palestinieni sunt din clasele mijlocii. Multi dintre ei au absolvit liceul, unii fiind studenti in momentul in care au executat atacul, si au fost cei care au oferit cel mai mare sprijin si au manifestat ingaduinta fata de actiunile sinucigasilor.

Astfel, un site Internet islamic a publicat un interviu cu teroristul Yussef Ali Mohammed Kamil, interviu realizat, dupa cum se afirma in sursa citata, de ziaristul Suleman Besharat din Shhem. Teroristul, in varsta de 21 de ani, pretinde ca a fost arestat inainte de a provoca un atentat intr-o colonie evreiasca de langa Djenin. In interviu, Kamil povesteste de ce a intentionat sa-si sacrifice viata pentru a ucide evrei, afirmatii care vin in contradictie cu teza vehiculata de stanga israeliana si de europeni, potrivit careia, motivatia atentatelor o reprezinta disperarea.

Rep.: Puteti sa descrieti viata dvs., sociala si profesionala? Considerati ca este vorba de o viata reusita pe care sunteti decis sa o sacrificati pentru a va servi cauza?

Kamil: Multumesc lui Allah, am o viata fericita, plina de dragoste si succese. Sunt student la universitate si in timpul scolii am lucrat impreuna cu tatal meu si cu fratii mei la camp. La universitate studiez dreptul islamic. In ceea ce priveste sacrificarea vietii mele, cred cu putere ca adevarata viata este dupa viata, viata terestra nefiind decat o perioada de tranzitie. Cand decidem sa devenim martiri, atunci incepe adevarata viata, adica fericirea eterna pe care Allah ne-a promis-o in gloriosul Coran.

Rep.: Nu te-ai gandit la o alta alternativa decat sa fii martir? In calitatea ta de palestinian nu te-ai gandit ca terminarea cu succes a studiilor va servi mult mai bine cauzei palestiniene?

Kamil: Toata lumea stie ca operatiunile sinucigase au devenit cea mai eficienta arma a poporului nostru. Este unica arma strategica ce a permis un echilibru intre frica si dominatie. Noi am transformat praful in material explozibil si pulberea in arma. Aceste actiuni au determinat insomnii inamicilor si le-a deteriorat in mod foarte grav economia. In ceea ce priveste predarea armelor, acest lucru nu se va intampla niciodata, atata timp cat inamicul isi va continua opresiunea impotriva pamantului si poporului nostru.

Rep : Crezi ca viata ta este un lucru pretios, si daca da, de ce vrei sa o sacrifici?

Kamil: Bineinteles ca orice om considera ca viata lui este foarte pretioasa si au nu fac opinie separata. Dar viata mea va servi eliberarii pamantului nostru. In plus, societatea noastra plaseaza sacrificiul martiriului pe cel mai inalt esalon al actelor noastre.

Rep.: Ce crezi despre teoria occidentalilor care sustin ca saracia, absenta unui viitor si disperarea ii imping pe tineri sa devina martiri?

Kamil: Toate statisticile dovedesc ca sinucigasii provin din universitati si din paturile instarite ale populatiei. Teoria occidentala nu are nici un fundament.

Este evident faptul ca raspunsurile furnizate de terorist sunt in contradictie cu tezele occidentale privind teroarea palestiniana si Islamul. De nenumarate ori s-a dovedit ca nici disperarea si nici saracia nu stau la originea actelor sinucigase ale teroristilor, ci viziunea lor privind un Islam dominator.

Membrii organizatiilor extremist-teroriste nu au un profil psihosocial unic. Cercetatorii preocupati de acest domeniu au scos in evidenta faptul ca fiecare organizatie terorista, fondata pe doctrine si baze sociologice si culturale specifice, cauta si atrage militanti cu profiluri particulare, adesea specifice.

Cu toate acestea, diferite studii intreprinse pe membrii identificati ai unor organizatii teroriste "clasice" au cautat sa creioneze un "portretul robot" al teroristului. Spre exemplu, in anii '70 si '80 teroristul era descris ca un barbat in varsta de 20-28 de ani, necasatorit, bine dotat fizic, inteligent, locuitor al orasului in care actiona cu predilectie grupul terorist, iar ca ideologie era fie marxist-anarhist, fie nationalist sau fanatic religios.

In ceea ce priveste profilul psihologic al teroristului sinucigas, intrucat cele mai multe atentate de acest tip au avut loc in Israel, tot aici se gasesc si cei mai multi specialisti in psihologia teroristilor sinucigasi. Pornind de la o vasta cazuistica, expertii israelieni au intocmit un "portret robot" al teroristului sinucigas tipic. Acesta este in general foarte tanar si nu are nimic de pierdut. Este extrem de sarac si nu are familie. Este extrem de credul si foarte usor de manipulat. I se promite ca, dupa moarte, va ajunge direct in Rai, unde va fi intampinat de 70 de fecioare rapitor de frumoase, care il vor desfata pentru eternitate. Daca are totusi parinti, i se dau asigurari ca acestia vor beneficia de "ajutoare" banesti substantiale pentru tot restul vietii.

Un studiu realizat pe cei 180 de autori identificati ai atentatelor sinucigase comise in Israel in ultimii zece ani a permis desprinderea urmatoarelor concluzii referitoare la criteriile varsta, stare civila si nivel de educatie:

- 76,6% aveau varste cuprinse intre 16 si 23 de ani, 18,3% aveau varste cuprinse intre 24 si 29 de ani iar 5,1% aveau varste de peste 30 de ani.

- 90,5% erau necasatoriti iar 7,2% erau casatoriti.

- 22,2% aveau studii superioare, 36,6% aveau studii liceale iar 5% aveau studii gimnaziale.

Atentatorul sinucigas de astazi nu se mai potriveste cu profilul intocmit in urma cu zece ani. Astazi, sinucigasul este Izzadin Masri, activist Hamas, fiul unui prosper proprietar de restaurant, in varsta de 23 de ani, care pe 9 august 2001 s-a aruncat in aer in pizzeria Ibarro din Ierusalim, omorand 15 persoane, printre care 8 copii;

Alti sinucigasi sunt Masher Habashi, in varsta de 21 de ani, care pe 2 decembrie 2001 s-a aruncat in aer intr-un autobuz din Haifa, omorand 15 persoane; Saeed Hotary, iordanian in varsta de 22 de ani, care pe 1 iunie 2001 s-a aruncat in aer intr-o discoteca din Ierusalim, fiind autorul celui mai important atentat terorist sinucigas de la debutul celei de a doua Intifade; Fouad Hurani, in varsta de 20 de ani, care pe 9 martie 2002 s-a aruncat in aer in curtea unei cafenele situata la mica distanta de resedinta premierului Ariel Sharon, omorand 11 peroane; Abdel-Basset Odeh, in varsta de 23 de ani, care, desi se afla pe lista urmaritilor general, pe 27 martie 2002 a reusit sa se arunce in aer in interiorul Hotelului Parc din Netanya (atentat cunoscut ca "masacrul din Passover"), ucigand 21 de persoane sau Daoud Abu Sway de 47 ani, tatal a 8 copii, necunoscut ca fiind religios sau implicat politic, care a detonat o bomba in fata unui hotel de lux din Ierusalim, in decembrie 2002, ranind doi cetateni israelieni.

Terorismul sinucigas a starnit reactii de indignare in intreaga lume cand fostul premier indian, Rajiv Gandhi, a fost asasinat de catre o femeie purtand o centura exploziva. Dar atacul realizat pe teritoriul Statelor Unite ale Americii pe 11 septembrie 2001, soldat cu peste 3000 de victime, a schimbat pentru totdeauna fata terorismului. Nici un expert sau analist nu si-a putut vreodata imagina ca o aeronava de pasageri ar putea fi transformata intr-o "racheta" de o precizie desavarsita. Iar pe 11 septembrie 2001 Statele Unite au fost lovite nu de una, ci de patru astfel de "arme".

Pe baza apelurilor telefonice ale unor pasageri, autoritatile au putut stabili ca cele patru avioane au fost deturnate de grupuri de patru/cinci pirati ai aerului, care au amenintat pasagerii si membrii echipajelor cu cutite si catere. Potrivit informatiilor Biroului Federal de Investigatii (FBI), destinatia preconizata de teroristi celei de a patra aeronave era Casa Alba, dar interventia hotarata a pasagerilor a facut ca epilogul sa nu fie cel scontat.

In cadrul unui comunicat adresat natiunii, presedintele SUA a solicitat serviciilor secrete sa identifice cat mai curand posibil pe autorii atentatelor. Coordonarea celei mai ample investigatii din istoria Statelor Unite, numita codificat PENTTBOM (Pentagon Twin Towers Bombing) a fost incredintata adjunctului directorului FBI, Tom Pickard. In afara de 4000 de agenti operativi si 3000 de analisti ai FBI, la cercetari au participat alte 31 de agentii americane.

Dupa cateva saptamani, FBI a facut publice fotografiile si datele de identificare ale celor 19 pirati ai aerului care au participat la actiunea sinucigasa din 11 septembrie.

Statele Unite au avut surpriza sa constate ca cei mai multi dintre ei proveneau din Egipt - principalul sustinator al politicii americane din Orientul Mijlociu din ultimii 20 de ani, caruia Washingtonul ii plateste anual peste doua miliarde de dolari si Arabia Saudita - al carui regim este cunoscut pentru pozitia sa proamericana. Aparent, motivatia pentru care cei doi aliati traditionali ai Statelor Unite au devenit in ultima vreme adevarate pepiniere ale fundamentalismului islamic in forma sa cea mai violenta nu este greu de identificat. In cele doua tari, ca de altfel in intreaga lume araba, nivelul de trai a scazut dramatic iar nivelul somajului a depasit de mult cotele de alarma. In plus, ambele tari se confrunta cu aparitia celei mai numeroase generatii tinere din istorie. Peste 55 % din populatie are sub 25 de ani iar piata fortei de munca nu poate face fata nici pe departe "avalansei" de solicitari. In fiecare an zeci de mii de tineri absolva studiile universitare si ingroasa randurile somerilor. Cei care lucreaza au salarii situate in medie la aproximativ 30 de dolari. A aparut astfel o noua categorie sociala botezata ironic a "saracilor educati". Saracia, coruptia, lipsa de perspective au favorizat proliferarea gruparilor islamice extremiste. Dezamagiti de rezultatele politicii pro-occidentale a guvernelor lor, tot mai multi locuitori din Orientul Mijlociu considera ca singura salvare o constituie intoarcerea la valorile traditionale musulmane. Drept urmare ei isi cauta refugiul in religie, putand deveni o prada usoara pentru organizatiile extremiste.

Atentatele din Statele Unite au dat peste cap toate teoriile de pana acum cu privire la profilul psihologic al teroristului sinucigas. Datele publicate cu privire la cei 19 teroristi sinucigasi implicati in atentatele din Statele Unite au pus in evidenta un profil psihologic cu totul diferit, care sfideaza statisticile.

Primul lucru care a iesit in evidenta a fost nivelul superior de instructie. Cei mai multi erau licentiati, iar sapte dintre ei aveau brevet de pilot. Astfel, Waleed Alsheri, aflat la bordul primului avion care a lovit WTC, absolvise in 1997 o facultate de aeronautica si obtinuse o licenta de pilot la prestigioasa Universitate Aeronautica Embry-Riddle din Daytona Beach, Florida - locul unde se formeaza un sfert din pilotii civili din Statele Unite.

Al doilea aspect care a atras atentia a fost varsta teroristilor. Unul avea 41 de ani, un altul 33, doi dintre ei aveau 28 de ani, alti doi 26 iar trei implinisera 25. Nu mai este deci vorba de adolescenti debusolati (reamintim ca media de varsta a teroristilor sinucigasi din Orientul Mijlociu se situeaza sub 23 de ani), ci de barbati in plina maturitate.

La fel de neobisnuit este si faptul ca multi dintre cei 19 erau casatoriti si pareau sa duca o viata de familie normala.

Spre exemplu, Abdulaziz Alomari, aflat la bordul avionului care a lovit turnul din nord al WTC, locuia, impreuna cu sotia si cu cei trei copii, intr-o vila din Florida, situata in apropierea scolii de pilotaj ale carei cursuri le-a urmat. "Copii mei se jucau cu copii lui. Sunt inmarmurita." a declarat unui reporter al revistei "Time" o vecina a lui Alomari. Alti doi teroristi, Ahmed Al Haznawi si Ziad Samir Jarah, aflati la bordul avionului prabusit in Pensylvannia, conduceau un Ford Ranger si locuiau intr-un cartier linistit din Lauderdale, Florida. In fata casei lor se afla un panou de lemn, pe care scria "Aceasta casa este plina de dragoste".

Nivelul de trai si statutul social al teroristilor nu erau nici ele cele clasice in astfel de cazuri. Unul din teroristi era fiu de diplomat. Un altul provenea dintr-o familie de avocati bogati.

Cu totii cunosteau foarte bine viata urbana, reusind sa se integreze cu usurinta in zonele metropolitane. Unii dintre ei au urmat studii in strainatate, vorbind fluent cel putin doua limbi straine.

Cel mai greu de explicat este insa hotararea cu care si-au indeplinit misiunea, desi timp de luni de zile, iar unii chiar de mai multi ani, fusesera departe de mediul fanatic care ii determinase sa isi dea viata pentru cauza. Teroristii sinucigasi de pana la ei isi realizau misiunile imediat dupa ce finalizau un stagiu de intensa "indoctrinare", tocmai pentru a nu se razgandi sau a nu isi trada, mai mult sau mai putin voluntar, intentiile.

In cazul atacurilor din 11 septembrie, anchetatorii au stabilit ca o parte dintre atentatori se aflau in Statele Unite din vara anului 2000, unde intrasera in mod legal, cu vize turistice sau pentru studii, iar unul dintre acestia, Hani Hanjour, pilotul avionului care a lovit Pentagonul, intrase in SUA inca din 1990.

Desi departe de mediul fanatic care ii determinase sa devina "martiri ai credintei", au fost capabili sa realizeze o operatiune perfecta in ceea ce priveste planificarea, pregatirea si coordonarea, demonstrand o cunoastere amanuntita a sistemului de securitate de pe aeroporturile americane, o rabdare si o motivatie iesite din comun. Ei nu au urmarit eliberarea unor camarazi din inchisorile americane, nici satisfacerea altor revendicari, avand drept unic suport un sentiment de ura impins la extrem, imbinat cu un simt al datoriei care i-a determinat sa moara intr-o incercare de a demoraliza "inamicul", distrugandu-i cele mai importante simboluri. Hotararea ferma cu care si-au urmat planul timp de luni sau chiar ani de zile a conferit o noua dimensiune dinamicii terorismului.

O alta iesire din "tipare" a constituit-o faptul ca teroristii au actionat in grupuri, si nu izolat ca pana acum. In opinia lui Martha Crenshaw, profesor la Wesleyan University: "Aceasta operatiune a fost extrem de complexa. A fost cu siguranta nevoie de mai mult de o singura persoana pentru a o pune la punct. A fost nevoie de un grup restrans de oameni care au muncit impreuna, care se cunosteau si care aveau incredere unul in celalalt. Ceea ce i-a mentinut uniti pana la sfarsit este ceea ce ii face pe soldatii dintr-un pluton sa continue lupta. Nu-si pot dezamagi camarazii".

Atentatorii din 11 septembrie 2001 nu au fost asadar bieti sinucigasi de tipul celor din Intifada palestiniana. Erau oameni bine educati, tineri cu pregatire tehnica, foarte bine integrati in comunitatile americane din California, Florida sau Virginia. Cu totii duceau viata confortabila a clasei de mijloc, avand bani suficienti pentru a inchiria masini, a urma cursuri si a incalca prevederile Coranului referitoare la alcool, vizitand ocazional baruri. Cativa dintre ei aveau conturi in banci europene. Nici unul nu purta barbile tipice militantilor islamisti, fiind rasi si bine ingrijiti. Frecventau salile de gimnastica, comandau pizza si isi rezervau bilete de avion prin Internet. O astfel de comportare nu a fost intamplatoare, dupa cum a reiesit din paginile unui manual destinat pregatirii teroristilor, gasit in locuinta uni membru Al-Qaeda arestat la Londra in vara anului 2000: "In legatura cu problema imbracamintei si a infatisarii exterioare (infatisarea adevaratei religii), daca un musulman se afla intr-o zona pagana, el nu este obligat sa arate altfel decat ceilalti. Musulmanul poate prefera sau poate fi obligat sa arate ca ei, cu conditia ca actiunea sa aiba un beneficiu religios, facand propaganda in randurile lor, aflandu-le secretele si informandu-i pe musulmani cu privire la acestea, prevenind orice prejudiciu adus musulmanilor, precum si in orice alt scop folositor. Islamul recunoaste faptul ca nevoia iti permite sa faci lucruri interzise, chiar daca printre aceste acte interzise sunt unele fundamental prohibite".

Pe scurt, teroristii din 11 septembrie 2001 aratau si se purtau ca majoritatea americanilor secolului al XXI-lea.

Aceasta grefare a tehnicilor moderne la interpretarea cea mai radicala a razboiului sfant este caracteristica retelei lui bin Laden.

Coordonarea perfecta in timp si spatiu a actiunilor, precum si succesiunea lovirii obiectivelor i-a determinat pe analisti sa declare ca actul terorist din 11 septembrie a avut un dublu scop: sa produca cat mai multe victime si sa loveasca insesi simbolurile americanilor: puterea economica (World Trade Center), puterea militara (Pentagonul) si, cel putin in intentie, puterea politica (Casa Alba). El a pus in lumina o schimbare profunda atat in ceea ce priveste dimensiunile, cat si in ceea ce priveste complexitatea operatiunilor pe care sunt capabile sa le realizeze gruparile teroriste.

Pilotarea avioanelor de catre teroristi nu constituia o premiera: la mijlocul anilor '80, un Boeing 747 deturnat in Orientul Apropiat a fost pilotat de catre un terorist. Nici deturnarea facuta doar cu amenintarea unor arme albe nu era inedita: teroristi ai Armatei Rosii Japoneze se folosisera de sabii in repetate randuri, in anii '70. Au mai existat si sinucideri de tip "kamikaze" ale teroristilor, acestea reprezentand o practica frecventa la Tigrii tamili, Jihad-ul Islamic Palestinian si Hamas. Coordonarea unor atentate distrugatoare in mai multe locuri simultan, nu este, nici ea, o noutate. Pe 6 septembrie 1970 ("sambata deturnarilor"), Frontul Popular de Eliberare a Palestinei a deturnat, simultan, trei aeronave, avand la bord peste 400 de pasageri si a incercat sa captureze o a patra, pe ruta Tel Aviv - Londra.

Utilizarea unor avioane civile de linie in atentate sinucigase a marcat, insa, o premiera in istoria mondiala a terorismului. Prin imbinarea a doua procedee clasice - deturnarea unor avioane de pasageri si atentatul sinucigas - Al-Qaeda a imbogatit arsenalul terorismului cu cea mai ucigatoare tactica neconventionala folosita pana in prezent.

Actele din 11 septembrie 2001 au dezvaluit un inamic modern, sofisticat, care difera esential de gruparile musulmane fundamentaliste considerate teroriste de catre guvernele occidentale in ultimele doua decenii. "Lumea mileniului trei se confrunta cu o masa amorfa de profesionisti fanatizati, care opereaza in celule mici, iesind la suprafata brusc, dupa o existenta normala, sau chiar anodina, dupa care se scufunda iar in existenta cotidiana, la adapostul metropolelor pe care viseaza sa le distruga".

Spre deosebire de alte organizatii fundamentaliste, ce au doar obiective nationaliste si isi atrag membrii din randul celor marginalizati, Al-Qaeda a reusit sa unifice o serie de grupari disparate de militanti islamisti intr-o retea globala, extrem de bine coordonata. Magnus Ranstorp, analist la Universitatea St. Andrews, din Scotia, remarca: "Unicitatea retelei este data de faptul ca globalizeaza terorismul, astfel ca poate folosi indivizi diferiti, cu aptitudini diferite. Asta ii da puterea sa sfideze restul lumii". Organizatia recruteaza tineri din clasele mijlocii, studenti educati si plimbati prin tari straine, voluntari arabi care au luptat in Afganistan impotriva fortelor sovietice. Cei mai multi dintre acestia stiu cum functioneaza lumea moderna, s-au dezvoltat si au fost educati in sanul ei. Bin Laden a cautat voluntari cu anumite caracteristici psihologice, precum inteligenta vie si fanatismul religios, pentru a-i manipula si influenta. El a reusit sa atraga oameni cu un calm interior peste medie, rabdatori, capabili sa astepte fara sa starneasca suspiciuni pana cand sunt chemati sa indeplineasca misiunea atribuita.

Cresterea amenintatoare a numarului actelor teroriste comise prin folosirea atentatorilor sinucigasi subliniaza ca acest tip de actiune prezinta, pentru structurile care le comanda, avantaje tactice fata de terorismul conventional. Este o operatiune simpla si ieftina (potrivit expertilor, costul intregii operatiuni din 11 septembrie 2001 nu a depasit 500 000 de dolari), garanteaza producerea unui numar mare de victime, are o larga prezentare in mass-media, nu presupune riscul unui interogatoriu post-operational. Din acest punct de vedere, structurile specializate in prevenirea si combaterea terorismului trebuie sa reconsidere locul teroristilor sinucigasi in infrastructura operationala a organizatiilor teroriste.

Expertii sustin ca este inca prematur pentru a sti daca "11 septembrie" a fost un "accident" sau a marcat o modificare radicala a dinamicii terorismului international. Ceea ce este insa cert este ca prezenta unor teroristi mai maturi, mai instruiti si mai echilibrati din punct de vedere emotional va face ca in viitor prevenirea unor atentate sinucigase sa fie mult mai dificila.

Stereotipia acestor puncte de vedere este zdruncinata si de sexul atentatorilor. Desi este evident ca majoritatea teroristilor sinucigasi sunt barbati, un numar surprinzator de mare de atacuri au fost executate de femei. De exemplu, circa 15% din atacurile sinucigase din Liban au fost comise de femei, in timp ce in Turcia, in peste 66% din atacurile teroriste sinucigase comise au participat si femei. Aceasta "ascensiune" a femeilor poate fi explicata, cel putin partial, prin avantajele operationale pe care le ofera. Femeile provoaca mai putine suspiciuni decat barbatii si, cu explozibilul aranjat in asa fel incat sa le faca sa para gravide, teroristele sinucigase pot depasi mai usor sistemele de control si securitate.

Fenomenul femeilor kamikaze va fi analizata, pe larg, intr-un capitol aparte al acestei lucrari.

Problema motivatiei poate fi sintetizata in intrebarea, de ce ar opta cineva sa devina terorist sinucigas? Este, cu siguranta, o hotarare extrema si ea implica anumite circumstante care determina adoptarea ei. O explicatie simpla ar fi aceea ca gruparile teroriste constrang, amagesc, intimideaza sau, pur si simplu, "spala creierii" membrilor mai vulnerabili, pentru a-i determina sa comita aceste atacuri. Aceasta explicatie este cel mai des clamata si frecvent oferita de politicieni si de personalul de securitate.

Unul din grupurile care-si constrange membrii sa comita atentate sinucigase este Partidul Muncitorilor din Kurdistan (P.K.K.) actual Kadek. Acesta a fost implicat intr-o indelungata campanie de violenta in scopul de a crea un stat independent kurd si, din 1984, a initiat numeroase atacuri de acest tip in Turcia. A fost un conflict sangeros, care s-a soldat cu peste 35.000 de morti. In anii '90 autoritatile turce, cu sprijinul masiv al S.U.A., au inceput o lupta de proportii cu extremistii kurzi. Ca raspuns, P.K.K. a facut tot posibilul pentru a-si continua campania de atacuri. In 1993, oficialii de la Ankara au inregistrat 4.198 de "incidente" provocate de P.K.K., inclusiv atentate cu arme de foc si bombe, rapiri, furturi de armament si demonstratii. Dar, din 1997, acest nivel a scazut semnificativ, pana la 1.456 de incidente, cele mai multe non-violente.

In efortul de a limita acest declin, conducerea P.K.K. a inceput sa cerceteze posibilitatea de a utiliza tactica atacurilor sinucigase si, in 1995, s-a inregistrat primul atentat de acest fel. In urmatorii cinci ani gruparea a inregistrat inca 15 atacuri, soldate cu 19 morti (in special, politisti si soldati) si 138 de raniti. P.K.K. organizase inca sase atacuri, dar atentatorii sinucigasi au fost capturati inainte de a-si atinge tintele.

Trebuie spus ca acest tip de atacuri comise de P.K.K. are un caracter ambivalent. Liderul organizatiei, Abdullah Ocalan, vedea in atacurile sinucigase un avertisment dat opozantilor in ceea ce priveste decizia sa de a rezista oricaror obstacole sau impotriviri in realizarea planurilor sale. Oricum, adevarul este ca P.K.K. nu a atins nivelul tactic al gruparilor palestiniene si sud-libaneze. In primul rand, modul de comitere a acestor atentate nu a asigurat succesul vizat. Prin comparatie, un atentat sinucigas al P.K.K. se solda, in medie, cu un mort si 10 raniti (exceptand sinucigasul), in timp ce un atentat comis de palestinieni inregistra 7 morti si 30 de raniti. Chiar si cel mai reusit atentat sinucigas al P.K.K. a inregistrat un numar redus de victime si aceasta a condus la o scadere a increderii gruparii in aceasta tactica.

Dogu Ergil, un expert in psihologie politica de la Universitatea din Ankara, a afirmat ca doar unul dintre cei 21 de teroristi sinucigasi ai P.K.K.-ului s-a oferit voluntar. In scopul de a-i determina sa accepte misiunile, el a mentionat faptul ca gruparea a utilizat masuri severe. Expertul prezinta cazul Leylei Kaplan, o tanara care a executat cel mai spectaculos atentat cu bomba, care a detonat incarcatura aflata asupra sa intr-o cladire a politiei omorand trei ofiteri si ranind alti 12. Conform celor afirmate de Ergil, Leyla nu se oferise voluntar ci fusese silita sa execute ordinul. Atacul asupra sediului politiei fusese atribuit, initial, unei alte femei, Turkan Adiyaman care, insa, a refuzat. Datorita acestui refuz, ea a fost executata chiar in fata Leylei, care nu a avut alta alternativa decat acceptarea misiunii.

Deci, nu toti atentatorii sinucigasi sunt voluntari. Intr-adevar, ar fi surprinzator ca toti teroristii sinucigasi sa-si primeasca moartea cu aceeasi seninatate si hotarare. Unele diferente sau indoieli sunt de asteptat, dar nu trebuie supraestimate. Practicile utilizate de P.K.K., precum cele descrise de Ergil, raman unice printre gruparile teroriste care au provocat acest fel de atacuri in ultimul deceniu. Acest mod de constrangere si intimidare nu reprezinta, insa, caracteristica de baza a unor grupari ca Hamas, Hezbollah sau Tigri Tamili. In cele mai multe cazuri teroristii se ofera, cu certitudine, voluntari sau accepta cu bucurie astfel de misiuni cand li se da aceasta ocazie, dar exemplul palestinienei de 22 de ani, Marim Aryechi este edificator. Dovedita adultera, tanara a trebuit sa accepte sa devina kamikaze, pentru ca fiii ei sa nu sufere rusinea unui parinte ucis cu pietre de vecini (lapidare).

In majoritatea cazurilor, potentialii sinucigasi au de razbunat un membru de familie sau un prieten ucis, mutilat sau torturat de inamic. Ei se alatura, de obicei, unor grupari care corespund dorintei lor de razbunare si sunt intotdeauna gata sa isi asume astfel de sarcini. In cazul acestora, gruparile nu sunt nevoite sa apeleze la constrangeri. Din nou, studiile efectuate de Nasr Hassan s-au dovedit valabile. Intrebata despre psihologia atentatorilor sinucigasi, ea a raspuns: "Ceea ce ingrozeste nu este anormalitatea celor ce comit atacuri sinucigase, ci chiar absoluta lor normalitate. Ei sunt perfect normali pentru comunitatea si societatea lor". Mama unui sinucigas spunea despre fiul ei: "Pare normal. Nimic, niciodata nu ne-a facut sa banuim ca va avea astfel de atitudine. Dar, din punct de vedere religios trebuie sa acceptam ca el este un martir si trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu.".

Cei mai multi dintre atentatorii sinucigasi sunt voluntari care au decis sa comita astfel de atacuri chiar si atunci cand aveau posibilitatea sa aleaga alte masuri de manifestare violenta. Mai mult, sefii gruparilor teroriste sunt adeseori instruiti sa-i determine sa renunte la a participa la misiunile sinucigase. Acest fapt a fost subliniat si de un membru important al Jihad-ului Islamic: "O parte dintre tineri insista sa fie trimisi in misiuni sinucigase. Ordinele mele au fost in sensul de a-i convinge sa nu o faca, sa-i testam. Dar, daca insista in continuare, ii trimitem". Sau, cum spunea Nasr Hassan, "nu trebuie sa-i invatati, nu trebuie sa le spalati creierul, nu trebuie sa-i indemnati, sau sa-i obligati, acest fenomen prolifereaza prin osmoza".

Unele surse sugerau ca atentatorii sinucigasi ar putea suferi de un sindrom de desconsiderare (subapreciere) a propriei persoane si aceasta datorita faptului ca majoritatea provin din familii dezorganizate. O subapreciere a propriei persoane poate conduce la o adevarata placere de a comite sacrificiul, tocmai pentru a-si demonstra sau a-si redobandi forta.

Combinata cu pierderile provocate de inamic (morti, raniti) aceasta poate conduce la acumularea unei energii emotionale care sa determine comiterea atacului sinucigas. Oricum, justetea unor astfel de concluzii este subliniata si de declaratiile unor atentatori capturati inainte de a-si detona explozibili. Nasr Hassan, care a petrecut multi ani intalnindu-se si discutand cu teroristi, inclusiv cu cei ce intentionau actiuni sinucigase, respinge ideea ca teroristii sinucigasi sufera, in general, de subapreciere.

In opinia ei, acesti indivizi sunt "tinerii model" ai comunitatii lor, fiind cunoscuti ca foarte "saritori si generosi". Ei sunt, fara exceptie, foarte buni la invatatura. Si, tot fara exceptie, sunt plini de ura. N. Hassan ii evoca, adaugand: "vedeti ce fel de viata traiesc" Ei vorbesc frecvent despre umilintele zilnice pe care le indura, dar psihologul vede in acestea motivul pentru care creste in ei mania si un profund sentiment de nedreptate si nu o scadere a autoincrederii.

Chiar si afirmatia ca provin din familii destramate este discutabila. Multi dintre teroristii sinucigasi apartin unor familii stabile si sunt inconjurati de parinti iubitori, de frati, surori, sotii si copii. Este drept, tratamentul la care sunt supusi si suferintele membrilor de familie pot constitui un factor care sa-i incurajeze sa devina atentatori sinucigasi. Sau, cum spunea un tanar tamil: "Ma gandesc sa ma alatur lor (Tigrilor tamili). Necazurile pe care le-am suferit, si eu si parintii mei, din partea armatei m-au facut ca doresc sa ma razbun. Este o problema de mandrie a tamililor, mai ales dupa atatea sacrificii. Nu exista alta solutie. Nu pot renunta acum." Fratele sau murise in timpul unui atentat sinucigas, iar alti doi frati murisera luptand alaturi de "tigri". Tatal baiatului spunea despre moartea fiilor sai: "Mi s-a rupt inima, dar stiu ca au pierit pentru un ideal, pentru tara, pentru popor. Imi alung tristetea la gandul ca ei au facut ceea ce trebuia facut".

Aceasta atitudine se regaseste si la familii din alte regiuni. De exemplu, in iunie 2001, Ismail -al-Masawabi a murit in timpul unui atentat sinucigas in care au fost ucisi si doi sergenti din armata israeliana. Ismail a executat atacul chiar cu cateva zile inainte de a absolvi cursurile universitare. Ulterior, intr-un interviu acordat unui ziar, mama sa declara, referitor la moartea fiului sau: "Am fost foarte fericita cand am auzit. Sa fi martir, asta este ceva. Foarte putini pot sa o faca. Ma rog si ii multumesc lui Dumnezeu. In Coran se spune ca martirii nu mor. Eu stiu ca fiul meu este aproape de mine. Este credinta noastra".

Aceasta mandrie este necesara pentru a contrabalansa pierderile suferite de familii, durerea pe care o indura dupa atentate. Desi ei pot intelege si admite decizia pe care o iau atentatorii sinucigasi, multi prefera sa-i aiba pe cei dragi alaturi, vii, nu morti. Experienta Mahei Ghandour este sugestiva, Maha s-a casatorit cu sotul ei, Salah, in 1990, stiind ca el este membru al Hezbololah. In 1995, Salah conducea o masina incarcata cu explozibil intr-un convoi israelian, in Liban. El a detonat incarcatura, alaturi de el murind 12 soldati israelieni si provocand ranirea altor 35. Maha si Salah aveau trei copii.

"Cu doua saptamani inainte simteam ca martiriul sau era iminent. In ultima duminica mi-a cerut sa am grija de mine si de copii. A fost ultima data cand am putut sa-l vad. Am simtit ca imi plesneste inima. Pentru prima data, l-am rugat sa renunte. "Stii bine ca vreau sa devin martir", i-a raspuns el nervos. Apoi, s-a calmat brusc. "Copii vor avea un viitor stralucitor, iar tu vei beneficia de ajutorul lor". A spus ca ne iubeste, dar ca visul sau era sa ajunga martir. Nu a avut nici o sansa. Stiam ca nu pot sta in calea lui Salah. Am incercat sa ma conving ca sa mori ca un martir este de preferat unei morti intr-un accident de masina, pentru ca asa cel putin poti spera ca Israelul isi va retrage trupele din Liban. As putea fi mandra. Cand ne-am sarutat si ne-am luat ramas bun, n-am putut sa-mi iau ochii de la el. Am vrut sa-mi ramana imaginea lui in minte. Cand traversa parcarea, fiul meu l-a strigat din nou, dar de data aceasta Salah si-a continuat drumul. Cred ca plangea".

Multe dintre scrisorile de adio ale atentatorilor sinucigasi reflecta sentimentele de tristete si regret fata de familiile pe care le parasesc si de impactul pe care moartea lor il va produce asupra celor dragi. Un atentator sinucigas, Hisham Ismail Abd-el Rahman Hamed, nota in ultima sa scrisoare: "Iubita familie si dragi prieteni! Scriu aceste randuri cu lacrimi in ochi si tristete in inima. Vreau sa va spun ca va parasesc si va rog sa ma iertati pentru ca am decis sa-l intalnesc pe Allah astazi si aceasta intalnire este mai importanta decat ramanerea mea in viata pe acest pamant". Este un sentiment similar, parca, celui incercat de pilotii kamikaze din cel de al doilea razboi mondial. Ichizo Hayashi, un pilot kamikaze in varsta de 23 de ani, ii scria ultimele randuri mamei sale: "Sunt incantat ca am onoarea de a fi ales membru al Fortei Speciale de Atac, deoarece aceasta este calea razboiului, dar nu ma pot stapani sa nu plang cand ma gandesc la tine, mama. Cand imi amintesc de sperantele pe care le facusem pentru viitor Sunt atat de trist ca voi muri fara sa-ti fi adus vreo bucurie!"

Membrii de familie ignora, deseori, ca unul dintre cei dragi s-ar putea gandi serios la un atac sinucigas. Ingrijorarea Mahei Ghandour ca sotul ei ar putea intreprinde un astfel de atentat nu este tipica. Cel mai ades, rudele sunt convinse ca un astfel de gest este oricand posibil. Desi au toata simpatia si intelegerea pentru gruparile care utilizeaza astfel de practici, considera aproape imposibila o eventuala interventie a lor care sa-i determine sa-si schimbe gandurile. Nasr Hassan a intrebat-o pe mama unui atentator ce masuri a luat cand a aflat ce planuri are fiul sau. Mama a replicat: "As fi vrut sa iau un pumnal urias, sa-mi deschid inima si sa-l ascund acolo pentru a-l sti in siguranta."

Maha Ghandour exprimase cam aceleasi dorinte de a-si proteja copiii pentru a nu calca pe urmele tatalui lor, Salah. La cinci ani de la moartea acestuia, avand copii marisori, ea comenta cu manie: "Fiul meu cel mare a spus ca vrea sa devina martir ca si tatal lui, iar Salah mi-a lasat vorba sa-l incurajez. Dar eu incerc sa-l indrum spre universitate, pentru ca si educatia poate fi o arma."

In orice caz, nu toate rudele stau in calea unui potential sinucigas. In iunie 2002, Hamas-ul a prezentat o ultima caseta video cu Mahmoud Al Obeid, un student de 23 de ani care tocmai executase un atentat sinucigas. Mahmoud murise in timpul atacului asupra unui sediu israelian in care au fost ucisi si doi soldati israelieni.

Ciudat, mama lui Mahmoud, Naima, a aparut pe caseta alaturi de el si nu era deloc ingrijorata de intentiile fiului sau. "Fie ca fiecare glont sa-si atinga tinta si ca bunul Dumnezeu sa-i ofere martirajul. Aceasta este cea mai frumoasa zi din viata mea!" Mahmoud i-a replicat: "Iti multumesc pentru ca m-ai crescut!"

Chiar daca Naima l-a incurajat si sprijinit pe fiul sau, nimeni nu poate interpreta aceasta ca o bucurie de a-l vedea pe cel drag comitand un suicid, nu poate fi indiferent fata de moartea sau de suferintele sale. Intr-un interviu acordat dupa moartea fiului sau, Naima ii spunea unui ziarist: "Nimeni nu doreste ca fiul sau sa fie ucis. Intotdeauna mi-am dorit o viata buna. Dar tara noastra este ocupata de israelieni. Ne sacrificam fiii pentru a obtine libertatea."

Multi observatori ai fenomenului au considerat ca religia islamica joaca un rol important in practica terorismului suicidar. Adevarul este ca nu teroristii islamici sunt principalii executanti ai misiunilor sinucigase din ultimele decenii. Dimpotriva, teroristii hindusi au comis, de departe, mai multe atentate de acest tip in ultimii 20 de ani decat cei apartinand tuturor celorlalte religii la un loc. Totusi, in lumea occidentala se acrediteaza in continuare ideea ca terorismul sinucigas este, in principal, un fenomen islamic si ca increderea teroristilor in aceste precepte are un rol important in seninatatea cu care accepta sa utilizeze aceste tactici.

Cu siguranta, exista o indelungata traditie care demonstreaza apetenta de a practica terorismul suicidar; gruparile islamice practica terorismul sinucigas inca din secolul al XII-lea. In secolele al XVIII-lea si al XIX-lea extremistii islamici foloseau aceste tactici in atacurile duse in India, Indonezia si Filipine.

Astfel, cu mult inainte de aparitia retelei Al-Qaeda, militarii americani din Filipine au fost nevoiti sa faca fata unor atacuri teroriste sinucigase comise de extremistii islamici. Incepand din 1900, controlul S.U.A. asupra sudului arhipelagului filipinez a fost contestat de triburile bastinase Moro. Trupele americane au invins in luptele purtate dupa regulile razboiului, dar, curand, au fost silite sa reziste unor acte de terorism individual comise de "amoks" si "juramentados", razboinici Moro care atacau pozitiile si personalul american in actiuni sinucigase, inarmati, de multe ori, doar cu o sabie. Rezistenta Moro a incetat dupa 1913, dar, in ultima vreme, gruparile islamice au revenit, prin atacurile sinucigase, in constiinta occidentalilor. In Beirut, in 1983, noua grupare terorista islamica Hezbollah a lansat trei atacuri devastatoare utilizand explozibili plasati in camioane. Pana la sfarsitul anului Hezbollah-ul a atacat ambasada americana, cazarmile marinei americane si o baza militara franceza, omorand peste 360 de persoane si ranind alte cateva sute. Statele Unite, Italia si Franta si-au retras in graba fortele militare din aceasta tara. In anii '90, islamistii sinucigasi ai Al-Qaeda au vizat sediile si personalul american din Orientul Mijlociu si din Africa, ucigand aproape 300 de oameni si ranind 5000. Aceasta a convins Occidentul despre pericolul atentatelor sinucigase, iar ingrijorarea a crescut si mai mult dupa atacurile din 11 septembrie 2001.

Este important de mentionat ca Ariel Merari, un cercetator cu stagii indelungate si unul dintre putinii psihologi care au discutat, de curand, cu teroristi sinucigasi, respinge acest punct de vedere si conchide ca "religia este relativ neimportanta in fenomenul terorist suicidar." Este adevarat ca unii teroristi islamici cred ca o persoana care moare in astfel de actiuni devine martir, un "shadid", cuvant care inseamna "martor" si se refera la cineva a carui existenta ramane "un exemplu viu" chiar si dupa moartea sa. Ca "shadid", individul intra in rai cu cele mai mari onoruri (doar un pas in urma Profetului, la fel ca Moise si Abraham). Oricum, statutul de "shadid" primit in viata de apoi a alimentat speculatiile relative la caracterul potentialilor teroristi sinucigasi. In plus, faptul ca un "shadid" este asteptat de "72 de virgine cu ochi negri" cand ajunge in paradis trebuie tratat cu mai multa atentie. Occidentalii, auzind ca tinerii sinucigasi islamici sunt convinsi ca se vor trezi in paradis inconjurati de virgine, au cazut prada povestilor care ii considerau pe acestia frustrati sexual si adolescenti obsedati, lipsiti de relatii cu femeile, care au fost ispititi sa comita aceste acte de catre recrutori cinici. Dar au fost si occidentali care au inteles ca cele 72 de fecioare din paradis nu se afla acolo pentru a dezinhiba si a face sex cu martirii "shadid". Dimpotriva, virginele raman complet caste. Nu exista orgii salbatice care ii asteapta pe sinucigasi in viata de apoi si potentialii teroristi sunt foarte ingrijorati de aceasta interpretare.

O alta problema, omisa frecvent, este aceea ca un simplu atac sinucigas nu este suficient pentru a face din autor un martir. Atacul trebuie executat, in primul rand, intru slava lui Allah. Comitand un astfel de gest doar pentru gloria personala (sau a familiei) ori pentru o recompensa, valoarea sacrificiului scade. Asa dupa cum spunea un terorist: "Daca unul dintre noi se autodistruge doar pentru glorie, martiriul sau nu va fi acceptat de Allah". Atentatele comise in scopul de a crea o patrie palestiniana ori pentru a riposta israelienilor sunt considerate a fi motivate laic, si, deci, actiunile nu au caracter religios, iar sinucigasul nu va patrunde in paradis. Aceasta este o diferenta de nuanta, dar fundamentala, prin care membrii Hamas-ului (care, in mod traditional acorda mare importanta aspectelor religioase) se disting de cei ai Brigazii Martirilor Al Aqsa care au o viziune mult mai laica.

In sfarsit, Islamul nu trebuie asociat obligatoriu cu terorismul sinucigas. Dupa cum am aratat, cu veacuri inainte ca Islamul sa devina religie extremistii evrei lansau atacuri sinucigase impotriva legionarilor Imperiului Roman. In secolul al XIX-lea, anarhistii crestini din Rusia au comis numeroase atentate sinucigase incercand sa-l ucida pe tar, in timp ce extremistii sintoisti si budisti din Japonia se sacrificau in atacuri purtate impotriva sogunat-ului si a fortelor, mult superioare, ale Puterilor Occidentale.

In secolul al XX-lea, extremistii siiti, crestini, sintoisti sau hindusi au organizat numeroase atacuri sinucigase, uneori cu caracter religios, dar cel mai adesea fara a avea, in mod special, aceasta motivatie. De exemplu, in timp ce fanaticii "tigri tamili", cei mai infocati sustinatori ai acestui tip de lupta, provin din arealul religiei hindu, organizatia in sine este una laica. Membrii grupurilor sinucigase ale tamililor nu cred ca ei sunt martiri religiosi sau ca vor fi rasplatiti in viata de apoi daca infaptuiesc atentate sinucigase. Si, chiar fara a apela al motivatia religioasa pentru a-i mobiliza pe luptatori, Tigrii Tamili au fost capabili sa sustina o imensa campanie de atacuri sinucigase in ultima vreme.

In vara anului 2000, Ariel Marari a fost invitat sa conferentieze in fata unui comitet special al Congresului SUA pe tema terorismului suicidar. Ca unul care a intervievat multi astfel de teroristi (la inceput in inchisorile israeliene), Merari a risipit rapid credinta ca acestia sunt fie nebuni, fie motivati religios. "In cateva cuvinte", a spus la inceputul dizertatiei, "terorismul suicidar este un fenomen organizational, este o organizatie care decide sa utilizeze astfel de tactici, sa gaseasca persoana sau persoanele care sa le execute, sa le antreneze si sa le trimita in misiune, in locul si la data pe care organizatia le alege".

Asa cum se ingrijesc de antrenament si de problemele logistice, gruparile teroriste incearca de multe ori sa ofere stimulente suplimentare potentialilor atentatori.

Gruparile ii separa de restul luptatorilor pe potentialii candidati. Ei sunt feriti de orice factor care ar putea sa le afecteze decizia si stabilitatea psihica necesare indeplinirii misiunii. Numeroase organizatii studiaza impactul pe care il va provoca asupra rudelor moartea celui ales. Doar copiii nu prea sunt acceptati de catre conducatorii organizatiei datorita faptului ca ar provoca prea mari suferinte parintilor. Este cert ca gruparile manifesta o grija deosebita fata de familiile celor ucisi. Multe organizatii acorda pensii familiilor atentatorilor sinucigasi. Hamas-ul ofera, de obicei, 300 de dolari pe luna, o suma importanta intr-o zona cum este Gaza. Totodata, isi asuma si responsabilitatea construirii de noi locuinte, in caz ca le sunt daramate de raidurile israeliene. Exista si donatii care provin din alte surse. Saddam Hussein, spre exemplu, oferea donatii de 25.000 de dolari acestor familii, o adevarata avere in aceste circumstante, ceea ce l-a facut sa para marea speranta si binefacatorul poporului palestinian.

Pe scurt, gruparile iau masuri concrete pentru a garanta familiilor atentatorilor sinucigasi siguranta ca sunt sprijinite si ca nu sufera din punct de vedere financiar. Unele surse mentionau, cu cinism, ca numeroase familii isi indruma fiii spre astfel de actiuni pentru a beneficia de ajutorul economic oferit. Dar, desigur, aceasta este doar o propaganda ieftina. Dramele acestor familii sunt reale si, desi inteleg motivatia sinucigasilor, ar prefera sa-i stie inapoi, printre ei. Maha Ghadour a atins aceasta problema dupa ce sotul ei a pierit in atentat: "Atacul lui Salah s-a produs intr-o zona ocupata si acum acolo exista un spital care-i poarta numele. Oamenii vad in familia noastra ceva special, aproape sacru, si ne bucuram de mult respect. Dar eu sunt aceeasi. Doar ca acum imi lipseste ceva".

In anii '90, numeroase grupari aveau tendinta sa depuna un efort considerabil pentru antrenarea "bomber"-ilor. Din afara, aceasta era considerata o "spalare a creierilor", dar potentialii candidati, familiile si ceilalti membrii ai comunitatii lor respingeau aceasta interpretare. La randul sau, si Ariel Merari respinge ideea "spalarii creierilor". Asa cum afirma in fata Congresului american: "o data ce factorii de decizie din organizatie s-au convins ca persoana este serioasa, ei il trec intr-un program de antrenament care poate dura saptamani sau luni. Aceasta etapa pregatitoare implica doua elemente importante. Primul este consolidarea bucuriei "deja existenta, de a muri, prin oferirea unor noi motivatii in aceasta faza, daca organizatia are un caracter religios, instructorul va insista pe justetea comiterii unui astfel de act, va vorbi despre paradis, despre dreptul sau necesitatea unei astfel de actiuni in numele lui Dumnezeu si al credintei".

Numeroase surse afirma ca nivelul si calitatea antrenamentelor parcurse de palestinieni in timpul actualei Intifada sunt in declin fata de cele practicate de predecesori. Aceasta scadere este atribuita unui nivel mai ridicat de motivatie a candidatilor si reducerii atentiei acordate de instructori acestor aspecte.

Al doilea element mentionat de Merari, cel privind crearea unei stari care sa faca imposibila schimbarea atitudinii teroristului, ramane o caracteristica a celor mai multe atacuri teroriste. Existenta unor asemenea stari subliniaza ideea ca motivatia nu este absolut necesara pentru intreprinderea acestui tip de actiune.

Desi rare, au existat cazuri in care atentatorul s-a razgandit sau a modificat modul de actiune si operatiunea a trebuit abandonata.

Organizatiile creeaza aceste situatii de la care nu se mai poate reveni prin obligarea candidatilor sa scrie scrisori de adio membrilor de familie si prietenilor sau prin inregistrarea cuvintelor de despartire pe o caseta video. In grupari cum sunt Hamas si Jihad-ul Islamic acesti teroristi sunt considerati "al shahid al hai", adica "martir in viata". Aceasta inseamna ca individul este deja mort si se afla doar temporar pe aceasta lume. Merari sublinia acest lucru, delimitand clar: "In asemenea circumstante, dupa aceasta faza este foarte dificil ca alesul sa se mai razgandeasca. Si, practic, acum nu mai exista cazuri in randurile palestinienilor si sunt foarte, foarte putine la Tigri Tamili si in gruparile libaneze".

O mult mai importanta intrebare la care trebuie raspuns in ceea ce priveste terorismul suicidar, alta decat "de ce sunt oamenii gata sa o faca?", este "care sunt gruparile cele mai dispuse sa apeleze la astfel de tactici si de ce?"

Ca eficacitate, terorismul sinucigas provoaca mult mai multi morti, raniti si pagube materiale decat orice alt tip de terorism. In plus, se distinge si prin faptul ca este extrem de dificil sa te aperi. In timp ce majoritatea gruparilor se straduiesc sa nu-si piarda combatantii in atacuri, cele care pornesc cu bucurie spre moarte ating un nivel extrem de periculos, de-a dreptul letal.

Problema guvernelor este sa le identifice si sa estimeze cat timp vor continua atacurile. Ce fel de grupare terorista va incerca sa dezvolte strategia atacurilor sinucigase? In care circumstante simt liderii gruparilor teroriste ca aceasta tactica este adecvata si realizabila? Si. la fel de important, in ce conditii ar fi dispusi sa le suspende? Nu exista, inca, raspunsuri clare, ferme, la aceste probleme, desi s-au facut incercari notabile.

In general, atacurile sinucigase par a fi utilizate atunci cand se combina mai multi factori:

exista o cultura (prin precedent) a martirajului;

conflictul este indelungat si creeaza frustrare;

conflictul a provocat, deja, numeroase victime, de ambele parti;

protagonistii se afla in situatii disperate.

Este important de subliniat ca decizia gruparilor de a utiliza atacuri sinucigase nu are un caracter permanent. In ultimii 20 de ani au fost comise peste 300 de atentate sinucigase, in 14 tari, de catre 17 organizatii teroriste. In timp ce numarul statelor martor a crescut in ultima vreme, atitudinea gruparilor teroriste fata de astfel de tactici a oscilat. Chiar si grupari cu o lunga istorie in abordarea acestui mod de lupta, au trecut prin perioade in care l-au abandonat. Hezbollah-ul este cel mai bun exemplu. Desi impactul dramatic pe care l-au avut atacurile Hezbollah-ului din 1983 a determinat multe alte grupari teroriste sa adopte aceasta tactica, urmatoarele atentate produse de diverse organizatii au avut mai putin succes. Ca urmare, dupa 1983, Hezbollah a organizat unul sau doua atentate pe an si este de notat ca ele au reprezentat o parte nesemnificativa a activitatii, per ansamblu, a retelei. Shay afirma ca atentatele sinucigase au reprezentat 0,1% din activitatea terorista desfasurata in Liban. In 1999, Hezbollah-ul a initiat peste 1500 de atacuri in Liban, dar numai unul a fost de tip sinucigas.

Semnificativ este ca, in ultimii ani, doar o grupare, Tigrii tamili, s-a bazat pe atacurile sinucigase intr-o proportie mare. Spre exemplu, incetarea focului in Sri Lanka presupunea renuntarea la aceste atacuri, dar era evident pentru toata lumea ca, in momentul in care violentele vor reincepe, "tigrii" vor fi gata pentru a relua atacurile sinucigase. Fiind o grupare extrem de mare (peste 20000 de membri in anii '90), "tigri" isi pot permite sa compenseze pierderile suferite in lupta prin recrutari masive.

In sprijinul lor vin si rezultatele spectaculoase obtinute in urma unor asemenea atacuri. Aceste succese se refera la asasinarea unor figuri marcante ale politicii si armatei (este singura organizatie care a reusit asasinarea a 3 sefi de stat) si, de asemenea, la pagubele provocate unor institutii civile si militare. Succesul impune repetarea.

Totusi, experienta "tigrilor" nu este una neobisnuita. In cazul celor cateva organizatii care sunt adepte ale tacticile suicidare, in cele mai multe dintre situatii apeleaza la aceste metode doar sporadic. P.K.K. este un bun exemplu. La un moment dat, PKK a inceput sa utilizeze aceasta forma de terorism dupa ce a suferit pierderi grele din partea fortelor guvernamentale turce. In urma acestor infrangeri, gruparea a declansat o serie de 15 atacuri sinucigase, in care au murit 19 dintre inamicii vizati. Dar, luand in calcul si pierderile suferite de grupare, a fost o revansa jalnica. Atacurile sinucigase nu pot constitui tactica principala a unei grupari si tind sa devina actiuni izolate, produse in situatii extreme (de exemplu, dupa capturarea si judecarea, in 1999, a liderului Abdullah Ocalan). De aceea, putini au fost surprinsi cand PKK a renuntat la aceste metode, la mai putin de cinci ani de la primul atentat.

Atentatele kamikaze reprezinta pentru terorism, ceea ce "heroina-crack" reprezinta pentru droguri, deoarece nu produc numai moarte si teroare in randul tintelor, ci ii intoxica si pe atentatori, dezlantuind cele mai adictive pasiuni umane - dorinta de razbunare, dobandirea gloriei, salvarea spirituala eterna si aneantizarea dusmanului.