Continutul si rolul impozitelor in economia de piata

CONTINUTUL SI ROLUL IMPOZITELOR IN ECONOMIA DE PIATA

1.1.     Continutul, rolul si functiile impozitelor. Principiile si criteriile

impunerii

Procesul de finantare a activitatilor statului in domenii cum sunt apararea,ordine publica, functionarea organelor administratiei publice, educatie, sanatate, cultura, arta, securitate si protectie sociala precum si in domeniile economice cum sunt transporturi, energie, comunicatii, cercetare, protectia mediului si cerinta interventiilor sale prin actiuni adecvate asupra fluctuatiilor conjuncturale ale mediului economic, au determinat sporirea nevoilor sale financiare precum si o diversificare a surselor de finantare.

Impozitele reprezinta o categorie financiara a carei aparitie si evolutie se afla in legatura cu statul si relatiile banesti. Radacina etimologica a acestei notiuni provine din limba latina de la cuvantul " impositus".[1]

Impozitele, ca procedeu financiar principal de mobilizare a fondurilor banesti necesare statului, au aparut si sunt cunoscute din antichitate, evoluand in forme multiple in toate perioadele istorice, pastrandu-si importanta pana in zilele noastre. Evolutia istorica a fost insotita, indeosebi in perioada contemporana, de caracterizari si teorii doctrinare care justifica necesitatea si rolul impozitelor precum si de principii privind asezarea si incasarea acestora.

Pe masura ce organizarea statala se dezvolta, aceasta este insotita de impozitul permanent perceput pe cale de autoritate. Treptat el incepe sa fie reformat de conducatorii de state, iar el insusi, la randul sau, sta la baza reformelor la care statul a fost supus de-a lungul timpului. Statele moderne si-au bazat dezvoltarea economiilor si extinderea puterii lor, in mare parte, pe fiscalitate, fie ca aceasta era suportata numai de catre proprii cetateni sau de cetatenii altor state aflate intr-o forma sau alta de dependenta fata de respectivul stat.

Pana in prezent nimeni nu a putut inlocui acest mijloc de finantare si de sustinere a statului.

1.2. Functiile impozitului conturate de-a lungul timpului ce stau la baza impozitelor.

Cea mai importanta functie a impozitelor se manifesta in plan financiar, intrucat ele au constituit si constituie mijlocul principal de preocupare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. In statele dezvoltate, impozitele, taxele si contributiile asigura opt sau noua zecimi din totalul resurselor financiare ale statului in tarile in curs de dezvoltare aceasta pondere este mai mica, fiind cuprinsa intre cinci si noua zecimi. In perioada postbelica tendinta caracteristica pentru evolutia impozitelor si taxelor o reprezinta cresterea continua a acestora, in expresia relativa si absoluta.

De aceea, functia cea mai importanta a impozitelor este aceea de asigura mobilizarea veniturilor necesare statului pentru acoperirea cheltuielilor publice. In conceptia teoriei economice clasice asupra impozitelor acestea reprezinta unica functie a lor ca mijloc de preocupare a resurselor banesti pentru trezoreria publica. Ele nu trebuie sa fie nici mobilizator si nici inhibitor al economiei.

Teoria economica moderna aseaza la temelia explicarii necesitatii functiilor impozitelor si alte ratiuni, alaturi de cea financiara si anume functii economice si sociale legate de utilizarea acestora ca instrumente de interventie a statului in economie, avand calitatea de parghie fiscala.

In zilele noastre, in conditiile complexe ale functionarii mecanismelor pietei concurentiale, in practica financiara contemporana se evidentiaza o anumita accentuare a rolului impozitelor pe plan economic, aspect ce rezulta din practica statelor moderne de a folosi impozitele ca mijloc de interventie in viata economica. Impozitul are atat rolul  alimentarii cu fonduri la bugetul statului, cat si acela al unui factor de echilibru in economie.

Din ratiuni economice satul poate diferentia tratamentul fiscal al contribuabililor pentru a stimula dezvoltarea activitatilor dorite de societate si pentru descurajarea celor indezirabile. Astfel, el este in prezent activizat ca parghie fiscala in cadrul economiei.

Sunt cunoscute aspectele practice ce reflecta utilizarea structurilor tehnice ale impozitelor pentru interventie in viata economica si sociala: actiuni in scop natalist  (impozitul pe celibat), asigurarea unei anumite egalizari sociale a indivizilor (impozitul pe succesiuni cu caracter de confiscare, progresivitatea cotelor de impozitare in functie de nivelul veniturilor), folosirea impozitului pentru orientarea activitatilor economice (variabilitatea cotelor, exonerarea partiala temporara si deduceri in functie de activitatea economica, utilizarea taxelor vamale si a accizelor). Astfel, de la rolul primordial de a asigura venituri statului pentru acoperirea cheltuielilor publice, s-a ajuns la utilizarea impozitului pentru obtinerea de efecte pe plan economic si social.

Functia interventionista a impozitelor se manifesta in urmatoarele directii:

●  aceea de a incita (investitiile, asigurarile, exportul);

● aceea de a inhiba (consumul de produse daunatoare sanatatii, poluarea mediului, formarea de averi excesive);

● aceea de a proteja anumite ramuri, sectoare sau produse autohtone, prin intermediul taxelor vamale.

Impozitelor le revine si un important rol social, ce se concretizeaza prin utilizarea lor ca instrument al redistribuirii unei parti importante a produsului intern brut. Ratiuni de ordin social stau la temelia tratamentului fiscal diferentiat in politica fiscala: nu toti contribuabilii care obtin venituri de marime egala suporta la fel impozitul. Utilizarea impozitului ca instrument al politicii sociale a statului are loc prin diferentierea marimii lui tinand seama si de criterii cum sunt: numarul de persoane aflate in intretinere, starea de sanatate, starea civila, varsta etc. Totodata si procesul de alocare a veniturilor bugetare pe beneficiari reprezinta un mijloc de redistribuire a unei parti din P.I.B. 

In practica fiscala actuala a statelor se accepta ideea de diferentiere a sarcinilor fiscale pe criterii sociale. In acest sens se accepta si impozitul negativ aspect concretizat in faptul ca anumite categorii ale populatiei beneficiaza de utilitati acoperite din veniturile publice de o valoare mai mare decat contributia lor la constituirea veniturilor bugetare, pe seama impozitelor mai mari pe care le platesc alti contribuabili. Aceasta strategie fiscala nu trebuie sa duca la deformarea aplicarii principiilor economice specifice economiei de piata si sa conduca la un egalitarism fiscal.

Pornind de la aceste aspecte, in teoria fiscala contemporana au fost exprimate numeroase definitii ale impozitului:

Una din definitiile cuprinzatoare a fost data de Gaston Jeze care afirma ca "impozitul este o prestatie pecuniara, pretinsa pe cale de autoritate, cu titlu definitiv si fara contraprestatie, in vederea acoperirii cheltuielilor publice".

In dictionarul economic si social se consemneaza ca "impozitul este o prelevare obligatorie realizata in profitul administratiei publice, care nu da dreptul unei contraprestatii directe, ci la servicii furnizate in mod gratuit de colectivitate".

Din definitiile intalnite in literatura de specialitate se poate considera ca: impozitele reprezinta obligatii de plata pecuniare stabilite de stat in temeiul legii in sarcina persoanelor fizice si juridice in functie de capacitatea contributiva a fiecaruia, mobilizate la buget fara vreun echivalent sau contraprestatie directa si utilizate de acestea ca resurse financiare pentru acoperirea cheltuielilor publice si parghii pentru influentarea vietii economice si sociale.

1.3. Principiile si criteriile impunerii

In decursul timpului economistii au fost preocupati de obtinerea celei mai bune repartitii a poverii fiscale intre contribuabili, spre a finanta sectorul public.Pentru prima data asemenea principii au fosdt formulate de Adam Smith, reprezentant de seama al economiei politice clasice.Potrivit apreciertilor ce au fost facute de acesta, la baza politicii fiscale ar trebui sa stea urmatoarele principii:

Principiul justetei impunerii se refera la echitatea fiscala si are in vedere ca fiecare din cetatenii unui stat trebuie sa contribuie la coperirea cheltuielilor publice in functie de veniturile pe care le obtin.Din cuprinsul acestui principiu rezulta ca sunt juste numai impozitele care, instituite in scopul acoperirii cheltuielilor publice, sunt reglementate si se percep in raport cu capacitatea contributiva a fiecarui debitor.

Principiul certitudinii impunerii presupune ca marimea impozitelor datorate statului de catre fiecare contribuabil sa fie certa. Totodata termenele, modalitatile si sumele de plata sa fie clare, precise si cunoscute cu anticipatie de catre fiecare contribuabil.Principiul certitudinii impozitelor isi are corespondentul in principiul "legalitatii impozitelor", care pretinde sa fie percepute numai impozitele reglementate prin lege, iar dispozitiile acestor legi sa fie aplicate in stricta conformitate, promovand asa zisa"egalitate a cetatenilor in fata impozitelor".

Principiul comoditatii in domeniul fiscal, potrivit caruia impozitele si taxele trebuie sa fie percepute la termenele corelate cu periodicitatea obtinerii veniturilor si dupa o procedura cat mai convenabila platitorilor.

Principiul randamentului impozitelor are in vedere cala instituirea unor impozite, acestea sa fie cat maiputin apasatoare pentru contribuabiliiar incasarea lor sa fie facuta cu cheltuieli minime.

Randamentul ridicat al impozitelor este legat de urmatoarele:

caracterul sau universal, cea ce presupune sa fie platit de toate persoanele fizice si juridice care obtin venituri din aceasi sursa sau detin avere de valoare egala;

sa cuprinda intreaga materie impozabila, sa fie exclusa posibilitatea practicarii evaziunii sau fraudei fiscale;

sa nu reclame cheltuieli mari cu asezarea, urmarirea si incasarea lui.

Tinand seama de principiile formulate de Adam Smith precum si de contributiile aduse de alti economisti, se poate desprinde ca principiile actuale ale impozitarii, cristalizate in stiinta finantelor publice sunt:

Principiile de echitate fiscala;

Principiile de politica financiara;

Principiile de politica economica

Principiile social-politice ale impunerii.

Echitatea fiscala presupune ideea de dreptate, justitie sociala in materie de  asezare si percepere a impozitelor.

Principiile de politica financiara ale impunerii au in vedere ca orice impozit care este introdus in practica fiscala sa corespunda unor criterii ce vizeaza:

randamentul fiscal ridicat;

stabilitatea si elasticitatea;

tipul si numarul de impozite utilizate pentru constituirea veniturilor publice.

In concordanta cu principiile de politica economica, statul urmareste prin instituirea unui impozit, pe langa incasarea de de venituri bugetare, si folosirea impozitului ca instrument pentru influentarea dezvoltarii sau restrangerii activitatii unor ramuri sau subramuri ale economiei.

Principiile social-politice ale impunerii se refera la faptul ca in prezent toate statele urmaresc, prin politica fiscala pe care o promoveaza, infaptuirea unor obiective de ordin social-politic.

1.4. Elementele tehnice ale impozitelor

Realizarea obiectivelor financiare, economice si sociale care sunt avute in vedere de catre stat prin utilizarea instrumentelor fiscale se bazeaza pe adoptarea unor reglementari fiscale care se cer a fi cunoscute atat de organele fiscale cat si de contribuabili, reglementari care se refera la elementele tehnice ale impozitului.Acestea sunt:

subiectul impozitului sau contribuabilul;

suportatorul impozitului;

materia impozabila (obiectul impozabil);

unitatea de impunere;

sursa impozitului;

cota impozitului;

asieta fiscala;

termenul de plata.

Subiectul impozitului sau contribuabilul este reprezentat de persoana fizica sau juridica ce este obligata prin lege la plata acestuia (in cazul nostru agentul economic).

Suportatorul impozitului il constituie persoana fizica sau juridica din ale carei venituri se suporta efectiv impozitul (in cazul nostru agentul economic).

Materia impozabila (obiectul impozabil), o reprezinta bunul, venitul ori activitatea pentru care subiectul datoreaza impozite directe, precum si vanzarea valorificarea sau punerea in circulatie a unor produse, bunuri sau servicii, in cazul impozitelor indirecte (in cazul nostru materia impozabila este reprezentata de profit).

Unitatea de impunere. Pentru a fi supus impunerii, obiectul impozitarii trebuie sa fie masurat, evaluat si de aceea se precizeaza prin lege in mod expres unitatea de impunere; aceasta reprezinta unitatea in care se exprima marimea obiectului impozabil (lei).

Sursa impozitului indica din ce anume este platit impozitul, adica din venit sau din avere (in cazul nostru venitul).

Cota impozitului, reprezinta marimea impozitului stabilita pentru fiecare unitate de impunere.Aceasta cota se aplica asupra bazei impozabile, rezultand impozitul total de plata (cota impozitului reprezinta 16% din profit)

Asieta fiscala da expresie modului de asezare a impozitelor, si cuprinde toate operatiile pe care le infaptuiesc organele fiscale pentru identificarea fiecarui subiect impozabil; stabilirea marimii materiei impozabile precum si a cuantumului impozitelor datorate statului de fiecare subiect.

Termenul de plata al impozitului se refera la precizarea datei sau a intervalului de timp in interiorul caruia trebuie sa fie achitata obligatia fata de bugetul statului (in cazul nostru trimestrial).

1.5. Asieta impozitelor.Obligatia si creanta fiscala.Titlul de creanta fiscala.

Asieta impozitelor cuprinde ansamblul operatiunilor intreprinse de organele fiscale pentru asezarea si perceperea impozitelor, si vizeaza aspecte cum sunt:

Stabilirea obiectului impozabil (a materiei impozabile) si determinarea bazei de calcul a  impozitului;

Determinarea marimii impozitului datorat;

Emiterea titlului de creanta fiscala;

Stingerea obligatiei fiscale.

Stabilirea obiectului impozabil si a bazei de calcul a marimii impozitului presupune constatarea existentei obiectului impozabil si evaluarea materiei impozabile.Constituie obiect impozabil: veniturile (salariu, profit, renta, dobanda etc.), averea faptul genarator de materie impozabila (adica actul sau evenimentul care da nastere unei creante fiscale a statului asupra contribuabilului), etc.

Constatarea obiectului impozabil de catre organele fiscale este metoda tehnico-financiara a carei aplicare este reglementata pentru impunerea directa a veniturilor obtinute in mod particular de catre liber-profesionisti, meseriasi, agricultori si alti contribuabili, ca si pentru impunerea cladirilor si a altor bunuri mobile ale persoanelor fizice.

Materia impozabila constituie elementul pe care se fundamenteaza calculul marimii impozitului.Operatiunile si actele de constatare trebuie efectuate la inceputul fiecarui an.Constatarea materiei impozabile comporta procedura declaratiilor de impunere ale contribuabililor si verificarile operative efectuate de organele fiscale.Declaratia de impunere constituie un procedeu pentru sesizarea organelor fiscale indeosebi in imprejurarea in care persoanele fizice incep exercitarea unei meserii, desfasurarea unei activitati etc. din care realizeaza venituri impozabile.

Baza impozabila se obtine determinand obiectul impozabil in mod corect, atat cantitativ cat si calitativ.Sunt necesare, in acest sens, efectuarea a doua operatiuni:identificarea obiectului impozabil (a materiei impozabile) si apoi evaluarea sau masurarea materiei impozabile existente pe o anumita perioada de timp.Baza impozabila se exprima in unitati monetare sau in unitati naturale.

La impozitul pe profit se utilizeaza pentru evaluarea obiectului impozabil metoda directa, prin calculul bazei de impunere a impozitului si declararea la organele fiscale.

Determinarea marimii impozitului constituie operatiunea de stabilire a marimii sarcinii fiscale pe baza aplicarii cotei de impozitare (sau a unei sume fixe de impozit) asupra bazei de impunere, cu luarea in calcul a tuturor facilitatilor fiscale, stabilite prin reglementari legale(Ordonante de Guvern, legi).

Emiterea titlului de creanta fiscala. Obligatia si creanta fiscala.

Definim creanta fiscala (bugetara) ca reprezentand dreptul statului de a percepe prin organele fiscale impozite, taxe si alte venituri in contul bugetului sau a fondurilor speciale de la persoanele fizice si juridice, in baza unor acte normative.

Fiecare impozit si taza ce concretizeaza oligatii fiscale in sarcina unor platitori se individualizeaza si concretizeaza printr-un act denumit titlu de creanta (bugetara).

Titlul de creanta fiscala este actul prin care se constata si se individualizeaza obligatia de plata privind creantele bugetare, intocmit de organele de specialitate sau de persoanele imputernicite potrivit legii.

Formele titlurilor de creanta fiscala sunt extrem de diferite, in functie de instrumentele prin care se stabilesc, in baza legii, obligatiile fiscale.Astfel, constituie titluri de creante fiscale urmatoarele acte:

v    procesul verbal de impunere, pentru obligatiile bugetare din impozite si taxe a caror marime se determina de catre organele de specialitate pe baza declaratiilor de impunere;

v    deconturile sau declaratiile fiscale depuse la organul fiscal competent, in cazul  obligatiilor bugetare care se stabilesc de platitor;

v    documentele care cuprind diferentele de de impozit sau taxe si majorarile de intarziere  stabilite cu prilejul verificarilor efectuate de organele abilitate cand se constata diferente intre obligatiile de plata datorate potrivit legii, si cele efectiv achitate;

v    procesele verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor pentru obligatiile privind amenzile;

v    declaratia vamala pentru obligatia de plata a taxelor vamale;

v    hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, etc.

Stingerea obligatiilor fiscale; caile si modalitatile de stingere a obligatiei fiscale

Obigatiile fiscale individualizate pe platitori prin titlul de creanta emis in sarcina unei persoane fizice sau juridice se sting prin una din urmatoarele modalitati:

perceperea (incasarea) impozitelor;

prin compensare;

prin scaderea debitului in caz de insolvabilitate;

prin anulare;

prin prescriptie.

Perceperea (incasarea) impozitelor datorate bugetuluide stat constituie cel mai important mod de realizare a creantelor bugetare.Acesta constituie operatiunea finala a asietei, si consta in incasarea acestora la termenele si modalitatile specifice fiecaruia dintre ele.

Incasarea impozitelor de catre aparatul fiscal al statului cunoaste trei modalitati de realizare:

direct de la platitori de catre organele fiscale;

prin stopajla sursa;

prin aplicarea de timbre fiscale.

Incasarea impozitelor direct de la platitor se poate realiza in doua variante:

cand platitorul este obligat sa se prezinte la organul fiscal pentru a-si achita obligatia fiscala;

din initiativa organului fiscal, care are obligatia de ase deplasa la sediul sau resedinta contribuabilului spre a-i solicita plata impozitului.

Plata obligatiilor prin stopaj la sursa consta in aceea ca impozitul se calculeaza, se retine si se varsa la bugetul statului de catre o terta persoana.Astfel, societatile comerciale, regiile autonome, institutiile publice s.a. sunt obligate sa calculeze si sa retina impozitul pe salarii si alte obligatii fiscale datorate de personalul acestora, si sa-l verse la bugetul public.

Perceperea obligatiilor fiscale prin aplicarea de timbre fiscale se practica pentru acte si actiuni notariale, judecatoresti, consultare.

Pe langa stingerea obligatiilor fiscale prin plata lor, se mai pot intalni si anumite moduri speciale de realizare si stingere a creantelor bugetare cum sunt:

Compensarea care intervine in situatia in care acelasi contribuabil, persoana fizica sau juridica, are, pe de o parte obligatii de plata la buget, iar pe de alta parte are de primit sume platite in plus, de rambursat (in cazul TVA) sau de restituit, dupa caz, de la buget.

Scaderea debitului pentru cauze insolvabile atat pentru persoane fizice cat si pentru cele juridice, daca debitorul nu are venituri sau bunuri urmaribile.In plus, pentru persoanele fizice - cand debitorul a disparul sau a decedat fara sa laseavere, iar pentru persoanele juridice, cand isi inceteaza existenta - si nu sunt posibilitati de recuperare a debitului - se recurge la scaderea acestuia.

Prin anulare.Anularea este un mod exceptional de stingere a obligatiilor fiscale ce se aplica atunci cand anumite categorii de subiecte impozabile au datorii restante fata de bugetul statului si anularea devine necesara pentru lichidarea unor restante ce nu au perspectiva de a fi recuperate.

Stingerea obligatiilor fiscale prin prescriptie in ipoteza unui anumit numar de ani in care nu se pot recupera prin plata, inclusiv prin executare silita.