Criteriul rentabilitatii si capacitatea de indatorare

Criteriul rentabilitatii si capacitatea de indatorare

Asa dupa cum s-a aratat, indatorarea sau recurgerea la datorii (imprumuturi) pentru finantarea activitatii intreprinderii poate fi benefica, dar nu orice intreprindere are acces la finantarea prin datorii, iar daca are, indatorarea nu poate fi nelimitata. Desi atat capitalul propriu, cat si cel imprumutat implica suportarea de costuri, exista totusi o diferenta fundamentala dintre costul capitalului propriu si cel al capitalului imprumutat. Aceasta diferenta consta in faptul ca actionarii care furnizeaza capital prin emisiunea de actiuni de catre intreprindere nu sunt remunerati decat in cazul in care intreprinderea obtine profit, in timp ce capitalul imprumutat trebuie remunerat oricare ar fi rentabilitatea intreprinderii, adica si in caz de pierderi.

Capacitatea de indatorare poate fi definita ca nivelul pana la care o intreprindere poate sa se imprumute de pe piata, astfel incat nici profitabilitatea si alti indicatori ai intreprinderii sa nu fie afectati negativ, nici interesele investitorilor si creditorilor sai sa nu aiba de suferit.

Politica de indatorare se bazeaza pe decizia intreprinderii in legatura cu alegerea raportului dintre datorii si capitaluri proprii. Aparent, indatorarea influenteaza negativ rentabilitatea prin povara dobanzilor, care maresc costurile si reduc profitul. In realitate insa, daca rata rentabilitatii este mai mare decat rata dobanzii, indatorarea are o inflenta pozitiva asupra rentabilitatii.

Intre rata rentabilitatii economice, calculata ca raport intre profitul din exploatare si totalul activului, si rata rentabilitatii financiare, calculata ca raport intre profitul net si capitalul propriu, exista urmatoarele corelatii :

daca firma nu apeleaza la imprumut, cele doua rate sunt egale ;

daca se apeleaza la imprumut, diferenta dintre cele doua rate este data de coeficientul structurii financiare (datorii/capital propriu) si de diferenta dintre rata rentabilitatii economice si rata dobanzii la creditele angajate,

unde re  este rata rentabilitatii economice, rf este rata rentabilitatii financiare, D sunt datoriile, Cp reprezinta capitalul propriu, i este rata dobanzii la imprumut si T este rata impozitului pe profit.

Relatia de mai sus este cunoscuta sub denumirea de formula efectului de parghie, iar raportul surse imprumutate/surse proprii se numeste factor parghie. Datoriile (D) reprezinta parghia (instrumentul) folosita/folosit de intreprindere pentru a sustine cresterea activitatii si profitabilitatii.

Din formula efectului de parghie rezulta ca indatorarea permite cresterea rentabilitatii financiare in raport cu rentabilitatea economica daca rata rentabilitatii economice este superioara ratei dobanzii.

De asemenea, se poate determina si conditia pentru o firma care recurge la imprumuturi ca sursa de finantare sa nu inregistreze pierderi din cauza anihilarii profitului din exploatare de catre costurile financiare cu dobanzile.

Inegalitatea arata ca firma este nevoita sa realizeze o rata a rentabilitatii economice cu atat mai mare, cu cat sunt mai mari rata dobanzii si ponderea imprumuturilor in totalul pasivului bilantier. Tot ea arata ca criteriul rentabilitatii este hotarator in stabilirea structurii financiare a unei intreprinderi.

Cei mai importanti indicatori care arata gradul de indatorare sunt : indicele datoriei, proportia datoriilor fata de capitalul propriu si gradul de acoperire a dobanzilor.

Acest indice incearca sa masoare cat din fondurile totale (din pasivul sau activul firmei) sunt furnizate de creditorii ei. Datoriile totale includ datoriile pe termen scurt, mediu si lung, inclusiv obligatiile ce decurg din operatiunile de leasing.

Un indice ridicat indica utilizarea parghiei financiare (a indatorarii) la cresterea profiturilor. Totodata, el arata ca firma este posibil sa fie confruntata cu o lipsa mare de finantare proprie, ca are obligatii mari fata de creditori si ca dispune de o flexibilitate financiara (posibilitatea de a mai contracta noi datorii) limitata.

Un grad scazut de indatorare indica faptul ca firma are o capacitate de autofinantare ridicata, ca obligatiile fata de creditori sunt sub controlul ei si ca dispune de o flexibilitate financiara ridicata.

Proportia datoriilor fata de capitalul propriu al intreprinderii se obtine cu formula : datorii totale/ capital propriu si face legatura intre suma finantarii prin datorii si suma finantarii proprii.

Gradul de acoperire a dobanzilor furnizeaza informatii asupra capacitatii intreprinderii de a suporta dobanzile pentru datoriile contractate din profitul din exploatare obtinut. El se obtine ca raport intre profitul din exploatare si dobanzile de platit. Un indice ridicat indica "o situatie sigura" in ceea ce-i priveste pe creditori, in timp ce unul scazut necesita masuri imediate care sa asigure, in final, firmei capacitatea de a-si achita obligatiile financiare legale. Valoarea critica a gradului de acoperire a dobanzilor este 1, aceasta indicand ca intreg profitul din exploatare va fi "inghitit" de cheltuielile financiare cu dobanzile.