Gestiunea riscurilor bancare - cadru general

GESTIUNEA RISCURILOR BANCARE - CADRU GENERAL

1.1. CADRUL GENERAL DE MANAGEMNT AL RISCURILOR BANCARE

Riscurile au facut dintotdeauna obiectul studiilor societatilor bancare. Activitatea bancara privita ca o activitate organizata in scopul obtinerii de profit nu se poate delimita de existenta unor factori de risc. Noutatea in gestiunea riscurilor vizeaza intensificarea activitatii de prevenire a pierderilor si incercarile de a face din risc, ca marime abstracta, intangibila, un element ce poate fi cuantificat. Se trece astfel de la decizia luata din inspiratie la decizia luata pe informatie.

O buna perioada gestiunea riscurilor a fost tratata in cadrul gestiunii globale a bancii. De exemple , era suficient sa se asigure echilibrele dintre actve si pasive pentru a reduce riscul. Singura exceptie o constituia partea comerciala a activitatii bancare, cand se acorda o atentie mai mare clientelei, in sensul selectiei acesteia pentru a evita pierderi din nerambursarea creditelor.

In prezent gestiunea riscurilor urmareste masurarea si controlul acestora. In acest scop trebuie facut un inventar al riscurilor bancare. Astfel, in functie de fiecare risc se cauta si se aplica masuri adecvate, care sa permita mentinerea acestuia in cadrul unor limite acceptabile. Este dificil sa se elimine riscurile asociate activitatii bancare, deoarece acestea sunt strans legate de performantele bancii. Ce poate face banca este ca pentru un nivel al castigului urmarit sa caute o minimizare a riscului. (Un cunoscut bancher, David Eyles, Mellon Bank, SUA spunea in acest sens: “creditul este bun doar doua zile din viata sa: ziua in care a fost aprobat si ziua in care a fost rambursat. In restul timpului creditul este sub supraveghere, caci atunci se manifesta riscul.”

Mediul bancar prezent este mult diferit de ceea ce exista in urma cu cateva decenii. El este rezultatul mai multor factori care s-au manifestat in ultima perioada. Dintre acestia, trei sunt mai importanti si au dus la schimbarea radicala a peisajului bancar. Acestia sunt:

cresterea rolului pietelor financiare – dezvoltarea acestor piete, asociata cu cresterea volatilitatii, in special in domeniul valutar, au dus la aparitia de noi oportunitati de plasament, dar si la asumarea de noi riscuri pentru societatile bancare. In acest context s-a accentuat si procesul dezintermedierii, care a obligat bancile sa caute si sa inventeze noi modalitati de actiune pe piata pentru a nu fi marginalizate si a pierde din rolul pe care il joaca pe pietele creditului, in special.

dereglementarea – cunoscuta ca un proces de eliminare a unor reguli existente in domeniul bancar, a facut sa cresca sfera de activitate a bancilor si odata cu aceasta si spectrul de riscuri pe care si l-au asumat. Un exemplu in acest sens este tendinta de renuntare la vechea delimitare dintre bancile comerciale si cele de investitii, ca rezultat al legii Glass-Steagall, din Statele Unite.

cresterea concurentei – care face ca bancile, in lupta pentru atragerea si mentinerea clientelei, sa accepte riscuri mai mari. Concurenta este determinata, pe de-o parte de extinderea sferei de activitate a bancilor spre activitati care, pana atunci, apartineau altor institutii financiare sau chiar unor anumite tipuri de banci, cum este cazul intrepatrunderii sferelor de activitate ale bancilor comerciale cu cele ale bancilor de investitii, iar, pe de alta parte, este determinata de procesul de globalizare care face ca bancile, din ce in ce mai mari, sa caute noi teritorii de actiune. Un exemplu in acest sens este si crearea pietei bancare in Uniunea Europeana.

Pentru gestiunea riscurilor bancare este necesara in primul rand definirea individuala a acestora. Odata definite, ele pot fi masurate, urmarite si controlate.

Pe ansamblu, cele mai multe riscuri sunt financiare, ele fiind rezultatul variatiilor unor parametrii de piata. Aici putem include si riscul de credit, prin consecintele sale puternic financiare, chiar daca el poate fi considerat un risc comercial, aparut ca rezultat al unor alegeri in segmentele clientelei. Exista, de asemenea si o categorie de riscuri operationale sau tehnice care apar in urma unor disfunctionalitatilor existente in interiorul bancii.

Se pot individualiza urmatoarele riscuri:

1.     riscul de credit – numit si risc de contrapartida sau risc de insolvabilitate a clientului este cel mai important risc cu care se confrunta banca. El consta in probabilitatea de a pierde din nerespectarea de catre clientul debitor a clauzelor contractuale. Pierderea poate sa fie totala sau partiala. Acest risc creste odata cu numarul de clienti, cu volumul creditului acordat si cu nivelul ratei dobanzii. In gestiunea acestui risc, bancile urmaresc intocmirea si analizarea unui dosar de creditare, stabilesc reguli de diviziune a riscului si cauta sa-si diversifice portofoliul de credite.

2.     riscul de lichiditate – reprezinta riscul de a nu putea onora cererilor de plata si de retragere ale clientilor. Problema lichiditatii se poate pune pe mai multe niveluri. In varianta cea mai acceptabila lichiditatea este legata de imposibilitatea de a face rost de resurse la un cost normal. In varianta extrema ea poate duce chiar la falimentul bancii. Gestiunea acestui risc se bazaza pe crearea de rezerve usor lichidabile, la care banca sa poata apela in caz de nevoie si pe o corecta previzionare a nevoilor de finantare in ceea ce priveste amploarea si regularitatea acestora.

3.     riscul de dobanda – reprezinta riscul de depreciere a rezultatelor bancii in urma variatiei ratelor dobanzii. Acesta este un risc important in activitatea bancara, deoarece veniturile si cheltuielile sunt in cea mai mare parte rezultatul unor dobanzi incasate sau platite de catre banca. Pentru a se proteja de astfel de posibile pierderi, bancile utilizeaza rate de dobanda variabile si urmaresc o echilibrare a activului bilantier cu pasivul, din punct de vedere al ratei dobanzii. Astfel, in cazul unei modificari de rata a dobanzii de piata, clauzele contractuale sa-i permita bancii modificarea dobanzilor, iar eventualele pierderi sa se compenseze cu castiguri.

4.     riscul valutar – acesta este asemanator cu riscul de dobanda, insa pierderile bancii sant determinate de variatia ratei de schimb. El se poate intalnii in mare masura si la societatile nebancare cu activitate internationala. In cazul bancii riscul valutar este cu atat mai mare cu cat bilantul sau cuprinde mai multe valori exprimate in monede straine. Mai mult chiar, riscul se poate extinde si in afara bilantului prin angajamentele extrabilantiere acceptate sau acordate de banca. Gestiunea sa urmareste mentinerea unui echilibru intre active si pasive, respectiv intre angajamente primite si acordate de banca, astfel incat pierderile datorate modificarii cursului de schimb sa se compenseze cu castiguri din partea cealalta a bilantului. Este bine ca acest echilibru sa se realizeze pentru fiecare deviza in parte.

5.     riscul de piata – este rezultatul activitatii bancii pe pietele de capital si presupune eventuale pierderi inregistrate in urma evolutiei nefavorabile a angajamentelor asupra diferitelor active nelichidate. El creste odata cu instabilitatea parametrilor de piata (rata a dobanzii, indici bursieri, curs valutar), instabilitate ce se exprima prin notiunea de volatilitate a pietei. Pentru a controla acest risc, banca trebuie sa aleaga o structura adecvata a portofoliului de active, care sa permita mentinerea valorii acestui portofoliu cat mai constanta.

6.     riscul de solvabilitate – numit si risc de faliment, reprezinta riscul bancii de a nu dispune de fonduri proprii suficiente pentru a acoperii eventualele pierderi. Acest risc poate fi rezultatul unor fonduri proprii insuficiente, dar si al asumarii unor riscuri prea mari. Pentru evitarea lui este necesar sa se gaseasca un optim intre acesti doi factori, optim sintetizat sub notiunea de adecvare a capitalului. Un rol important il joaca, in acest caz, reglementarile prudentiale bancare, care obliga bancile sa detina un minim de fonduri proprii in functie de riscurile asumate. In plus, fiecare banca este libera sa stabileasca daca acest minim ii este suficient sau nu.

7.     riscul de tara – reprezinta posibilitatea de a inregistra pierderi dintr-o relatie cu un partener strain, datorita unor evenimente ce depind, total sau partial, de controlul guvernului strain. Aceste evenimente sunt legate, in general, de factori politici (razboi, revolte pe motive ideologice, revendicari teritoriale), factori sociali (revolte cu substrat etnic sau religios, actiuni sindicale generale) sau factori de natura economica (ca rezultat al aplicarii unor politici economice eronate sau dezavantajoase). In unele cazuri pot fi incluse aici si catastrofe natural care se produc cu o anumita regularitate.

8.     riscul de produs nou – apare in conditiile in care banca ofera pe piata un produs nou, adica o inovatie financiara, si acest produs se dovedeste a fi nerentabil. Se poate, de exemplu, ca cererea sa fie atat de mica incat produsul sa nu-si atinga pragul de rentabilitate. Doua cauze importante pot determina o astfel de situatie: produsul nu este atractiv sau politicile comerciale de promovare a acestuia sunt gresite.

9.     riscul de frauda - este un risc intern bancii si consta in probabilitatea comiterii unor furturi sau unor actiuni contrare intereselor bancii. Personalul bancii este direct implicat in manifestarea acestui risc. De multe ori, conducerea bancii considera acest risc ca unul minor, prin marimea sumelor ce pot fi furate. El are tendinta, insa sa se accentueze in conditiile in care nu este depistat la timp. Frauda prin computer este relativ noua si consta in efectuarea de transferuri electronice de fonduri in folos propriu. De cele mai multe ori, astfel de pierderi nu sunt raportate de banca din dorinta de a nu le face publice si de a nu crea neincredere asupra sistemului de control al operatiunilor bancare. Coruptia este, de asemenea, generatoare de risc de frauda. Prin coruperea unor persoane cu drept de decizie, se pot face alegeri care sa nu fie in avantajul bancii. Cea mai intalnita situatie poate sa apara la creditarea unor persoane ce prezinta un risc mare de nerambursare sau la supraevaluarea garantiilor. In sfarsit, nerespectarea secretului profesional poate sa creeze mari pierderi bancii sau sa o lipseasca de obtinerea unor castiguri.

10.  riscul concurential – reprezinta probabilitatea ca bancii sa-i scada performantele in conditiile in care i se modifica pozitia pe piata in raport cu celelalte banci. Concurenta este destul de mare avand in vedere ca aceste institutii ofera cam aceleasi produse, diversificarea lor fiind relativa.

11.  riscul legal – poate sa apara din cel putin doua motive. Primul ar consta in faptul ca un anumit cadru legal national dezavantajeaza bancile sau un anumit tip de banca in raport cu alte institutii financiare. Iar al doilea motiv consta in incertitudinea privind evolutia acestui cadru legal.

In functie de expunerea la risc, toate aceste riscuri prezentate pot fii impartite in doua categorii:

a.     riscuri pure – aceste sunt inerente activitatii bancare. In indeplinirea functiilor sale, societatile bancare deruleaza o activitate in scopul obtinerii de profit. Aceasta activitate poate sa se soldeze si cu pierderi;

b.     riscuri speculative – apare atunci cand banca forteaza expunerea la risc pentru a obtine un profit mai mare.

De fapt, toate riscurile pot prezenta o componenta pura, pana la un anumit nivel de expunere si o compunenta speculativa, cand se depaseste acest nivel.

Gestionarea riscurilor bancare este strans legata de gestionarea rentabilitatii bancii. Riscurile mari sunt asociate, de regula, unor operatiuni cu rentabilitate ridicata. Banca isi asuma riscuri pentru a obtine rezultate bune. De exemplu, banca accepta sa crediteze clienti mai riscanti, deoarece astfel ea obtine astfel un venit in plus , care este in acelasi timp un venit mai mare decat cel asociat de regula clientilor buni. Orice decizie de plasament trebuie judecata in acelasi timp in termeni de risc si de performante.

Gestionarea riscurilor urmareste cateva scopuri principale:

1.     asigurarea continuitatii activitatii bancare, prin reducerea pierderilor aparute in urma manifestarii riscurilor;

2.     extinderea controlului intern pentru cresterea performantelor bancare si crearea posibilitatii compararii acestora pe diferite centre de responsabilitate, tipuri de activitati, clienti;

3.     oferirea de date necesare persoanelor responsabile pentru luarea deciziilor de valorificare a resurselor. In acest caz se urmareste prezentarea unor consecinte cuantificabile rezultate din varianta aleasa de cel ce decide;

4.     generarea de informatii necesare crearii unor portofolii de activitati echilibrate, care sa permita bancii obtinerea de rezultate in conditii de risc minim.

1.2. CADRUL CONTABIL DE ANALIZA A RISCURILOR SI PERFORMANTELOR

Cadrul contabil general este dat de cele doua documente sintetice: bilantul si contul de rezultate. Riscurile si performantele depind de diferitele parti ale bilantului contabil bancar si pe ansamblu de structura acestuia. Intr-o forma simplificata bilantul se poate regrupa astfel:

Aceste parti de bilant nu sunt, in general, echilibrate. In functie de tipul bancii si de contextul in care isi desfasoara actictivitatea, intalnim banci, in special cele comerciale, care prezinta o importanta parte de operatiuni cu clientela, materializata in credite si depozite. Pentru alte banci insa, operatiunile pe piata interbancara pot fi mai importante si cu o pondere mai mare. Nu trebuie uitate aici operatiunile extrabilantiere cu o pondere din ce in ce mai mare in activitatea bancara.

Riscurile bancare au la baza anumite operatiuni si pot fi asociate unora sau mai multor parti de bilant. Astfel riscul de credit este strans legat de operatiunile de creditare a clientelei. Operatiunile cu titluri implica un risc de piata. Riscul de dobanda depinde in mica masura de operatiunile extrabilantiere, avand in vedere ca acestea nu sunt remunerate prin dobanzi ci prin comisioane.

Contul de rezultate permite evidentierea facila a veniturilor si cheltuielilor bancare si in baza acestora a rezultatului activitatii.

Principalele solduri de gestiune rezultate din activitatea bancara sunt:

venitul net bancar – indica in ce masura operatiunile bancare si finaciare ale bancii contribuie la formarea rezultatului. El include dobanzile din activitatea de intermediere si comisioanele din serviciile prestate.

rezultatul brut al exploatarii – numit si excedent brut de exploatare indica rezultatul activitatii curente bancare. El tine cont si de alte cheltuieli de functionare, precum cele cu personalul sau administrative.

rezultatul exploatarii – tine cont de politica de provizionare a bancii si poate oferii in acest sens o imagine asupra riscurilor asumate de banca. De remarcat aici ca exista si provizioane ce sunt impuse prin reguli prudentiale generale si nu depind, cel putin la nivelul minim, de dorintele bancherilor.