Riscul de creditare

RISCUL DE CREDITARE

Pentru majoritatea bancilor creditarea reprezinta principala operatiune bancara. Ea sta la baza functiei de intermediere a bancilor comerciale. Orice credit acordat implica si asumarea unui risc. Daca nu pot fi eliminate aceste riscuri, ele pot fi controlate printr-o gestiune profesionista.

Riscul de credit exprima posibilitatea ca debitorii (imprumutatii sau emitentii de titluri de credit) sa nu-si onoreze obligatiile la scadenta. Pentru acestia, riscul de credit exprima intr-o forma mai larga deteriorarea situatiei financiare.

Riscul de credit este cel mai vechi si cel mai important risc cu care se confrunta societatile bancare. Pentru a fundamenta aceasta afirmatiei sunt prezentate in continuare principalele cauze ale falimentelor bancare din SUA, majoritatea legate de pierderi la creditare:

1.     norme de creditare neadecvate;

2.     nerespectarea normelor interne de creditare de catre personalul bancii;

3.     prezenta unor conditii de creditare prea generoase;

4.     concentrarea prea riscanta a creditelor pe anumite piete sau sectoare;

5.     sisteme defectoase sau inexistente de detectare a creditelor neperformante;

6.     cresterea excesiva a valorii portofoliului de credite, peste posibilitatile rezonabile ale bancii de a acoperii riscurile.

Gestionarea riscului de credit se poate realiza inainte de a lua decizia de creditare si spunem ca avem de a face cu o gestionare a priori sau dupa ce s-a luat aceasta decizie, cand gestionarea este a posteriori.

Gestionarea a priorii a riscului de credit consta in a lua acele masuri si a stabili acele criterii de acordare a creditului astfel incat sa se evite pierderile sau acestea sa fie minime. In principal sunt vizate urmatoarele aspecte:

falimentul unui debitor sa aibe consecinte minime asupra bancii

plafonarea creditului acordat catre un singur client, in functie de soliditatea sa financiara. Aici trebuie remarcat ca exista astfel de norme la nivel macroeconomic, prin care autoritatile monetare si de credit plafoneaza angajamentele bancii in functie de fondurile sale proprii.

diversificarea riscurilor pentru ca in cazul in care acestea se manifesta, impactul negativ la nivelul bancii sa fie minim.

Gestionarea a posteriori a riscului de credit vizeaza in primul rand urmarirea creditului si in caz de nerambursare a acestuia, reducerea riscurilor prin valorificarea optima a garantiilor. Tot aici putem include si furnizarea de informatii statistice, pentru a ajuta in cazul gestionarii a priori, la stabilirea unor criterii de creditare. Aceasta gestionare creste in importanta in cazul acordarii creditului sub forma unei linii de creditare. In acest caz, banca urmareste respectarea angajamentelor debitorului si in baza acestora permite eliberarea de noi transe de credit.

Riscul de credit poate fi gestionat la nivel global, prin reguli si actiuni ce vizeaza intreg portofoliul de credite sau mari parti din acesta, sau la nivel individual prin acele masuri luate de banca in cazul fiecarui solicitant de credite si apoi debitor.

Acordarea unui credit are la baza o previzionare a unor venituri viitoare satisfacatoare ale debitorului. Ca principiu de baza, banca nu acorda credit daca nu se poate estima ca probabilitatea rambursarii este mai mare decat probabilitatea nerambursarii. Plecand de aici, banca poate supralicita, in sensul ca poate cere ca decalajul dintre cele doua probabilitati sa fie mai mare decat simpla depasire de catre probabilitatea rambursarii. Cat de mare sa fie acest decalaj si cum se stabileste ramane la latitudinea bancii, in cazul gestionarii riscului individual de creditare. La baza evaluarii acestui risc se afla analiza creditului.

1 ANALIZA CREDITULUI

Procesul de creditare este o activitate complexa de informare, evaluare, analiza si luare a deciziei, care incepe cu cunoasterea clientelei sub raport juridic, economic, financiar si managerial, apoi continua cu stabilirea bonitatii clientului in vederea determinarii riscurilor semnificative cu care acesta se confrunta, dupa care urmeaza analiza solocitarii creditului sub aspectul destinatiei si a capacitatii de rambursare a acestuia, plata dobanzilor si a comisioanelor. Activitatea de creditare inseamna pentru banca asumarea unor riscuri aferente creditelor acordate, iar analiza trebuie sa dea asigurari ca asemenea riscuri se pot accepta in anumite conditii de costuri si garantii sau riscurile sunt prea mari si pot influenta semnificativ situatia financiara a bancii si nu se recomanda asumarea acestora. Analiza creditului este in fond o analiza de risc, o analiza a unor riscuri multiple, cuantificabile (financiare) sau necuanificabile (calitative, precum calitatea managementului) care impreuna conduc la anumite concluzii care fundamenteaza decizia de creditare.

Pentru banca, clientul reprezinta o oportunitate de plasament a resurselor si de efectuarea unor servicii de plati si garantii bancare legate de derularea creditului si, in continuare, de alte oportunitati de plasamente si servicii pe baza unei relatii de cunoastere cat mai buna si incredere reciproca, relatii care trebuie mentinute si dezvoltate. In acest sens, banca devine si un sfatuitor financiar al clientului, iar solicitarile de credite trebuie privite nu numai ca un raport inflexibil de Da sau Nu, ci ca o relatie care conduce la rezolvarea solicitarii de credite dar in conditii rezonabile, adica o diminuarea a volumului solicitat, acordarea in transe dupa relizarea unor parametrii de bonitate, imbunatatirea sructurii garantiilor si multe alte aspecte in functie de natura si obiectul creditului.

Analiza creditului este destul de diferentiata in functie de cele doua mari

categorii de clienti, persoane fizice (retail) si persoane juridice (corporate) si dupa tipul creditului, termen scurt, termen mijlociu si lung.

1.1. ANALIZA CREDITELOR PE TERMEN SCURT

1.1.1. ANALIZA CREDITELOR PENTRU PERSOANE FIZICE

Activitatea de creditare a persoanelor fizice prezinta unele particularitati in sensul ca volumul creditului este mai mic, predominand creditul de consum, sursele de rambursare sunt legate in special de veniturile din salarii si sunt mai putin sigure datorita fluctuatiei fortei de munca, garantiile se bazeaza tot pe aceleasi surse chiar daca provin de la alti garantori. Ca urmare, situatiile de intarzieri la rambursare sau de nerambursare sunt mult mai frecvente, din carea cauza creditul de consum este considerat un credit de risc mai ridicat. Acest risc este insa, acoperit in cea mai mare parte de societatile de asigurari prin incheierea unui acord de asigurare de catre banca cu compania de asigurari, ceea ce reprezinta pentru banca un cost suplimentar care se recupereaza prin dobanda. De aceea, creditul de consum este mai scump decat celelalte credite garantate cu garantiii reale.

Analiza de creditarea a pesoanelor fizice se bazeaza pe o fundamentare mai simpla si se poate standardiza, ceea ce ofera posibilitatea unei descentralizari a deciziei de creditare la nivelul sucursalelor si deci de crestere a operativitatii, aspect apeciat in mod deosebit de clienti. Documentatia necesara pentru obtinerea unui credit de consum se compune din:

- cererea de credite (tipizata) prin care se prezinta datele de identificare a solicitantului, numarul membrilor de familie aflati in intretinere, suma creditului, venitul net salarial lunar, informatii despre angajator, alte surse de venituri si daca este cazul girantii cu sursele de venit net lunar; datoriile din credite la alte banci, alte datorii (administratia financiara etc);

- copii de pe actul de identitate al solicitantului si al girantilor;

- adeverinta de venit (tipizata) de la angajator cu datele de identificare ale acestuia, datele despre angajat - nume, contract de munca, functia, salariu lunar,

venituri suplimentare (sporuri, prime), popriri pe salariu si eventual alte datorii;

declaratii notariale ale girantilor prin care se obliga sa platesca bancii

sumele neachitate de beneficiarul creditului.

Analiza creditului incepe cu verificarea informatiilor cuprinse in documentatia de credite prin contactarea telefonica angajatorului sau chiar o vizita la acesta pentru a obtine mai multe informatii despre salariat, apoi continua cu consultarea Biroului de credite pentru a se obtine informatii despre datoriile si respectarea angajamentelor de catre client (serviciul datoriei). Analiza se face pe baza unei Fise scoring care include factorii de risc standard evaluati dupa o anumita scala in vederea determinarii gradului de risc care trebuie sa se situeze peste un anumit prag stabilit de banca. Din practica creditarii persoanelor fizice, elementele de risc cele mai frecvente se refera la furnizarea unor date false de catre solicitant, transmiterea de date incorecte despre venituri si datorii de catre angajator, factori care conduc la pierderea capacitatii de plata – fluctuatia fortei de munca, ocuparea temporara a unui post, disponibilizarea unor salariati, concedii de boala pe perioade mai lungi, lipsa de disciplina in achitarea ratelor – factori care trebuie analizati cu atentie in vedrea evaluarii cat mai bine a riscului de creditare. Analiza se incheie printr-un referat intocmit de inspectorul de credite prin care se propune acordarea creditului in suma rezultata din analiza, perioada si ratele de rambursat sau respingerea solicitarii pentru riscuri care afecteaza semnificativ capacitatea de plata a acestuia ori pentru riscul reputational destul de ridicat.

Rambursarea creditului se face in rate egale (principal si dobanda) sau rate descrescatoare (principal rata constanta si dobanda rata descrescatoare) iar dobanda este variabila practicata de banca. Ratele nerambursate la scadenta se trec dupa 30 de zile la credite restante cu o dobanda majorata fata de cea curenta.

1.1. ANALIZA CREDITELOR PENTRU PERSOANE JURIDICE

Creditele pentru persoane juridice reprezinta peste 70% din volumul creditelor neguvernamentale si sunt de valori mult mai mari, ceea ce necesita si o analiza mai laborioasa. Riscurile sunt destul de mari pentru banca si necesita o evaluare mai atenta a companiilor atat sub aspect financiar cat si nonfinanciar.

1.1.1. ANALIZA NONFINANCIARA

Analiza nonfinanciara vizeaza aspecte necuantificabile legate de tipul companiei, actionariat, ramura economica, piata, calitatea managementului care sunt necesare pentru o apreciere de ansamblu.

Tipul companiei

Tipul companiei (cu raspundere limitata, pe actiuni, regie autonoma) reprezinta un aspect juridic dar pentru banca prezinta interes prin gradul de angajare in activitatea economica, puterea financiara, conducerea, organizarea si respectarea angajamentelor. Companiile pe actiuni si regiile autonome sunt, de regula, companii mari cu angajamente importante fata de banca, cu strategii de dezvoltare si deruleaza prin banca sume importante in relatiile cu partenerii de afaceri, deci reprezinta clienti importanti pentru banca. Atragerea si mentinerea unor asemenea clienti este un obiectiv al politicii bancare privind clientela.

Actionariat

Actionariatul este interesat in dezvoltarea companiei, cresterea puterii financiare si a valorii de piata care aduce o eficienta tot mai mare capitalului investit, ceea ce mareste increderea bancii. Cunoasterea actionariatului este importanta prentru banca pentru ca aceasta este informata de evolutia viitoare a companiei, despre noi investitii de capital si despre relatiile cu banca pentru noi plasamente si servicii.

Ramura economica

Portofoliul bancii se structueaza pe ramuri economice dupa gradul de risc al acestora si banca isi selecteaza clientii pentru fiecare ramura dupa capacitatea financiara si respectarea obligatiilor financiare. Mentinerea unor clienti importanti este preferabila unor clienti mai mici, precum si atragerea clientelei din ramurile cu randament economic superior care au un grad mai mic de risc in activitatea lor.

Piata

Banca trebuie sa studieze piata si sa ofere produsele si serviciile care se cer. Din contactul cu clientii, din discutiile despre strategiile acestora se pot stabili noi orientari si incheia noi aranjamente pe termene mai lungi, deci o permanentizare si o dezvoltare a relatiilor.

Calitatea managementului

Calitatea managementului este esentialaa pentru banca in evaluarea riscurilor si deosebit de informatiile financiare, cele culese din discutiile cu managemnetul exectiv si actionarii sunt deosebit de importante in efectuarea de noi plasamente. Calitatea managementului este singurul indicator nonfinanciar care se cuantifica de catre banca pe baza unor criterii porprii si reprezinta un punct de referinta in analiza de creditare.

Toate aceste informatii nonfinanciare permit sa se completeze informatiile financiare si sa se fundamenteze mai bine deciziile de creditare.

1.1. ANALIZA FINANCIARA

Analiza financiara prespune cuantificarea riscurilor financiare ale clientului in vederea stabilirii capacitatii de rambursare a creditelor si de plata a dobanzilor. Analiza financiara se face la un moment dat, dar pentru a se asigura recuperarea creditelor si a dobanzilor cuvenite, analiza financiara cuprinde si stabilirea

garantiilor pentru riscurile asumate de banca.

Analiza financiara are loc pe baza documentelor contabile de sinteza si cuprinde:

analiza bilantului contabil;

analiza contului de rezultate financiare;

stabilirea bonitatii clientului,

determinarea performantelor financiare ale companiilor.

Analiza bilantului si contului de rezultate financiare

Din punct de vedere bancar, analiza bilantului contabil urmareste sa se dea asigurari ca pozitiile de bilant reflecta garantiile materiale constituite de companie in favoarea bancii (imobile, stocuri de materii prime si materiale, produse finite), precum si cele care vor garanta noile angajamente solicitate, datoriile companiei fata de banca din credite si dobanzi, precum si unele aspecte calitative ca diminuarea imobilizarilior in debitori, achitarea datoriilor scadente fata de furnizori si alti creditori, cresterea fondurilor proprii, mentinerea la un nivel acceptabil a gradului de indatorare. In ce priveste contul de rezultate financiare, banca este interesata in cresterea profitului si intarirea puterii financiare a companiei.

Bonitatea clientului

Bonitatea clientului este cea mai compexa analiza financiara care se bazeza pe un set de indicatori de risc, dupa cum cum se prezinta mai jos.

Lichiditatea curenta

Analiza lichiditatii are ca sop aprecierea capacitatii companiei de a face fata datoriilor pe termen scurt prin transformarea activelor circulante in disponbilitati. Calculul lichiditatii se face dupa formula

Active circulante

Lichiditate = ————————

Pasive circulante

Indicatorul este considerat bun daca este cel putin unitar. Din activele circulante se scad stocurile nevandabile si clientii incerti, iar in pasivele circulante se includ numai cele scadente in anul curent. Indicatorul de lichididitate este un indicator static, adica prezinta situatia la data ultimului bilant, in timp ce banca are nevoie sa cunoasca lichiditatea pe perioada viitoare pentru care se acorda creditul, sa determine golul de fonduri care va dimensiona creditul solicitat. Din acest punct de vedere, mult mai relevant este cash flow-ul (fluxul de lichiditati), adica intrarile si iesirile lichiditati, pe baza caruia se determina deficitul sau excedentul de lichiditati pe perioada propusa pentru creditare. Aceasta previziune se comunica bancii de companie pe baza bugetului de venituri si cheltuieli si se analizeaza de inspectorul de credite luand in considerare: intrari – venituri din exploatare, financiare, majorari de capital varsat (cash), lichiditati din alte credite pe termen scurt sau pe termen mijlociu si lung, si altele (stocurile nevandabile si alte active incerte la valorificare se exculd din intrarile prognozate); iesiri – plati pentru activitatea de exploatare, inclusiv stocuri, plati de impozite si taxe, achizitii de active imobiliare, rambursari de credite, plati de donanzi etc. De regula, deficitul apare in prima parte a perioadei de creditare si reprezinta limita maxima a creditului solicitat iar excedentul apare in a doua parte si trebuie sa asigure rambursarea creditului si plata dobanzii. Acest cash flow trebuie sustinut prin contracte de vanzare si cumparare si alte documente care sa fundamenteze informatiile furnizate.

Solvabilitate

Solvabilitatea reflecta capacitatea companiei de a utiliza toate activele pentru plata tuturor datoriilor si se calculeaza dupa formula

Activ total

Solvabilitate (%) = ———————× 100

Datorii totale

Nivelul minim este de 100% dar se recomanda sa fie cu mult peste aceasta limita, intrucat este greu de presupus ca toate activele se pot valorifica la valoarea contabila.

Gradul de indatorare

Gradul de indatorare reflecta cat de mult este indatorata compania, indicator foarte important pentru fundamentarea deciziei de creditare si se calculeaza, in doua variante, dupa formula

Datorii totale

(1) Grad de indatorare (%) = —————× 100

Pasiv total

Datorii financiare

(2) Grad de indatorare financiara (%) = ----- ----- ----------------- × 100

Capital propriu

Prima varianta ne ofera un grad global de indatorare, in timp ce a doua se refera numai la datoriile bancare care se compara cu capitalul propriu, intrucat in sistemul bancar se prefera aceasta comparatie care da mai multa incredre in capacitatea financiara de achitare a obligatiilor bancare.

Banca doreste ca gradul de indatorare sa fie cat mai mic pentru a se asigura plata obligatiilor ce decurg din procesul de creditare dar si pentru a ramane o marja suficient de mare pentru noile angajamente. Gradul ridicat de indatorare poate reflecta si faptul ca nu volumul imprumuturilor este prea mare ci nivelul capitalului este prea mic si este necesar ca actionarii sa investeasca mai mult pentru a se asigura un raport rezonabil intre datorii si resursele proprii. Un nivel acceptabil de indatorare poate fi de pana la 70% din capitalul propriu.

Rentabilitatea economica

Rentabilitatea economica exprima eficienta activitatii de ansamblu a companiei si se determina dupa formula

Profit brut

Rentabilitatea economica (%) = ----- ----- -------- ×100

Activ total

Profit net

Rentabilitatea financiara (%) = ----- ----- ------------ × 100

Capital propriu

Nivelele orientative pentru acesti indicatori sunt de cca. 5% la rentabilitatea economica si 15% - 20% la cea financiara. Profitul din cursul unui an trebuie sa asigure serviciul datoriei provenit din rata creditului si dobanda.

Viteza de rotatie a activelor circulante

Acest indicator exprima numarul de cicluri efectuate de activele circulante intr-o perioada si se determina dupa formula

Cifra de afceri

Viteza de rotatie = ----- ----- ------------

Active circulante

Viteza de rotatie difera foarte mult in functie de profilul companiei si se determina pe ramuri de activitate.

Gradul de recuperare a dobanzii

Gradul de recuperare a dobanzii reflecta capacitatea companiei de a plati dobanda din profit si se calculeaza dupa formula

Profit brut

Gradul de recuperare a dobanzii (%) = ----- ----- --------- ----- ------ ×100

Cheltuieli cu dobanda

Expunerea catre un singur debitor

Potrivit normelor bancare, expunerea bancii catre un singur debitor unic sau grup nu poate depasi 25% din fondurile proprii ale acesteia. In spiritul legii, debitorul unic este o singura entitate (persoana fizica sau juridica), iar grupul reprezinta mai multe entitati la care debitorul unic este actionar. Expunerea bancii reprezinta suma creditelor acordate debitorului unic existente in sold la o anumita data, iar expunerea fata de grup constituie suma totala a creditelor (sold) acordate grupului indiferent de cota debitorului unic la celelalte unitati. Riscul in cadrul grupului este ca daca un debitor unic intra in incapacitate de plata, aceasta stare poate influenta situatia financiara a grupului si in final a bancii, din care cauza s-a considerat necesar limitarea expunerii bancii in asemenea situatii. In ce priveste expunerea bancii catre un singur debitor, aceasta poate fi de pana la 8 ori valoarea fondurilor proprii ale acestuia dar nu mai mult de 25% din fondurile proprii ale bancii. Aceste reglementari protejeaza bancile de expuneri riscante, necunoscute, si le obliga ca la acordarea creditelor sa analizeze daca debitorul nu formeaza grup cu alte entitati finantate de aceiasi banca.

Determinarea performantelor financiare ale companiei

Performantele financiare ale unei societati permite incadrarea acesteia

intr-una dintre cele cinci categorii de performanta financiara, notate de la A la E, astfel:

categoria A – performantele financiare sunt foarte bune si permit rambursarea si plata dobanzilor la scadenta. In viitor se previzioneaza mentinerea acestor rezultate

categoria B – performantele financiare sunt bune sau foarte bune, dar fara certitudinea ca aceste pot fi mentinute in viitor

categoria C – performantele financiare sunt satisfacatoare, dar prezinta o tendinta de inrautatire

categoria D – performantele financiare sunt reduse si cu o tendinta de ciclicitate

categoria E – performantele financiare arata pierderi si incapacitate de rambursare

In acest scop, banca va parcurge urmatoarele etape:

- in baza metodologiei stabilite banca determina indicatorii de calitate

- urmeaza o faza in care are loc o agregare a rezultatelor indicatorilor in baza unorpunctaje

- fiecare indicator are alocata o anumita pondere in stabilirea punctajului final

- in baza rezultatului indicatorilor si al ponderii se stabileste punctajul final al clientului

- punctajul final obtinut permite determinarea categoriei de performanta financiara.

Calculul punctajului se face de banca, potrivit unei metodologii proprii, pe baza datelor furnizate de companie, iar rezultatul se comunica acesteia, pentru ca in functie de categoria de incadrare si costurile creditului vor fi diferite, ca urmare a riscului diferit, costuri care se adauga la cele determinate de riscuril de credit. Categoria de performanta financiara se poate modofica pe parcursul perioadei de creditare, prin majorare sau diminuare, in functie de evolutia indicatorilor de performanta financiara.

Analiza solicitarii de credit

Dupa ce solicitantul a trecut de analiza manageriala si economico-financiara a firmei urmeaza analiza solicitarii de credit, care va stabilii daca cerintele de finantare ale firmei, in corelatie cu destinatia ce se va da creditului, corespund cu exigentele bancii. Analiza solicitarii de credit se realizeaza parcurgand urmatoarele etape:

a.     Identificarea scopului si nivelului creditului acordat

Utilizarea creditului trebuie sa corespunda cu cerintele legislatiei bancare si cu normele de creditare ale bancii. Daca aceasta conditie este indeplinita, se urmareste in continuare dimensionarea creditului in functie de deficitul de resurse care trebuie acoperit. In acest scop se intocmeste un flux de incasari si plati, care sa stabileasca acest deficit si in functie de acesta partea de finantare ce revine bancii.

b.     Identificarea surselor de rambursare a creditului

Principala sursa de rambursare a creditului o reprezinta excedentul de lichiditati aparut in urma procesului economic desfasurat de debitor, dar aceasta este o proiectie. Pentru siguranta banca solicita si o a doua sursa, de rezerva, care consta intr-o garantie reala a debitorului (ipoteci imobiliare, gajuri cu sau fara deposedare asupra unor bunuri precum utilajele de productie) care poate fi valorificata de creditor in situatia incapacitatii de plata a debitorului.

c.      Ientificarea garantiilor creditului

In cazul existentei unor garantii reale, creditorul trebuie sa le identifice foarte clar, sa le verifice si sa le evalueze cat mai corect. Valoarea garantiei trebuie sa acopere creditul si dobanzile datorate de debitor. In final, aceste garantii fac obiectul unui contract juridic prin care o parte dintre drepturi sunt cedate creditorului. Tot o forma de garantare a creditului este si clauza contractuala. Aceasta poate stabili anumite praguri de incadrare pentru indicatori ai situatiei financiare a debitorului. De exemplu se poate stabili un nivel maxim al indatorarii debitorului, ce nu poate fi depasit prin contractarea de noi credite. Se poate limita, de asemenea, anagajarea acestuia in alte operatiuni sau activitati care ii pot creste expunerea la risc.

d Stabilirea nivelului dobazii si al comisioanelor

In general, dobanda propusa este cea practicata de banca pentru tipul de credit solicitat dar aceasta poate fi modificata in functie de gradul de risc identificat si de garantiile care se pot aduce de imprumutat. Dobanda se negociaza dar nivelul acesteia nu se poate abate prea mult de la dobana standard, cel mai adesea abaterea este de 0,5 – 1 puncte de dobanda. In ce privete comisioanele, acestea snt in general fixe si se negociaza mai rar.

Referatul de analiza a creditelor

Analiza nonfinanciara si analiza financiara se prezinta in Referatul de analiza a

creditelor care trebuie sa ofere factorilor de decizie informatiile necesare pentru apobarea solicitarii de credite in conditii de risc acceptabil pentru banca. Referatul de credite are urmatoarea structura:

obiectul creditarii;

prezentarea clientului;

analiza financiara;

analiza nonfinanciara;

surse de rambursare;

garantii;

perioada de creditare;

dobanzi si comisioane;

concluzii si propuneri de creditare.

Referatul se semneaza de conducrea departamantului de analiza credite si de inspectorul de credite si se inainteaza organelor competente pentru aprobare.

Contractul de credit

Contractul de credit si acordul de garantie constituie acte incheiate intre banca si imprumutat prin care se materializeaza acordul de vointa intre cele doua parti privind acordarea, garantarea si rambursarea creditului. Aceste contracte se bazeaza pe prevederile Codului Comercial, Codului Civil si Legii Bancare din care rezulta ca toate operatiunile de credit si garantare ale bancilor trebuie consemnate in documente contractuale prin care sa se specifice toti termenii si toate conditiile acestor tranzactii. Contractul de credit este un document tip al bancii, cu clauze juridice, in cadrul caruia se inscriu elementele specifice tranzactiei – identificarea imprumutatului, suma creditului, obiectul creditului, perioada de creditare, perioada de gratie, perioada de tragere, dobanda (curenta si majorata pentru creditele restante), comisioanele, termenul de rambursare, procedurile in cazul nerambursarii la scadenta, garantiile si data de inchidere a contractului. In contract se precizeaza ca respectarea destinatiei creditului este obligatia imprumutatului si nerespectarea acesteia da dreptul bancii sa opreasca tragerile din credite si sa treaca la rambursarea anticipata a sumelor utilizate cu penalitatile aferente. Acordul de garantie este, de asemenea, un document tipizat al bancii in care se inscriu tipul de garantie, obiectul garantiei si elementele juridice ale acesteia. In contract/acord nu se admit stersaturi, modificari sau clauze care nu fac obiectul contractului si care ar putea altera drepturile si obligatiile partilor. Dupa finalizarea celor doua documente are loc semnarea acestora de persoanele autorizate (fiecare fila din contracte se semneaza de cele doua parti pentru a se evita eventuale suspiciuni privind modificarea acestora)

Contractele se intocmesc in trei exemplare originale, din care unul se pastreaza in tezaurul bancii, constituid portofoliul de contracte al bancii, altul se preda imprumutatului iar al treilea se pastreaza la dosarul de credite pe intraga perioada de creditare pana la plata integrala a obligatiilor fata de banca.

Intrarea in vigoare a contractului are loc imediat dupa semnare sau daca sunt anumite conditii de indeplinit (garantii) dupa realizarea acestora, banca notificand imprumutatului data de cand acesta a devenit efectiv. Indeplinirea conditiilor este atestata de consilierul juridic, printr-un aviz scris, iar contractele de credit si garantii si dosarul de credite se predau inspectorului pentru urmarirea creditelor. Dupa intrarea in vigoare incepe perioada de tragere a sumelor din credite.

Jurisdictia mai prevede ca, contractele nu se pot modifica decat numai prin acte aditionale semnate de cele doua parti. Contractul de credit se prelungeste automat in cazul nerambursarii integrale a creditului si a dobanzilor pana la achitarea integrala a acestora si continua sa produca efecte chiar daca creditele au fost scoase in afara bilantului.

1. ANALIZA CREDITELOR PE TERMEN MIJLOCIU SI LUNG

1.1. CARACTERISTICILE CREDITULUI

Obiectivul creditarii

Creditele pe termen mijlociu si lung se acorda pentru finantarea investitiilor economice sau financiare care au un efect economic pe o perioada de mai multi ani in functie de natura si marimea investitiei. Creditele se acorda pentru activitati productive care aduc un spor de resurse, dar si pentru activitati neproductive dar necesare (obiective social-culturale, de mediu) sau pentru consum personal (constructii locuinte , case de vacanta, cumparari de autoturisme, echipamente de folosinta indelungata) care au un efect indirect. In cadrul activitatii de investitii, creditele se acorda pentru:

obiective noi, inclusiv masini, echipamente, instalatii;

achizitii de utilaje independente (echipamente, mijloace de transport);

dezvoltari (extinderi) de capacitati,

modernizari de capacitati de productie si utilaje;

prima dotare cu obiecte de inventar si diverse materiale;

lucrari de imbunatatiri funciare;

plantatii pomiviticole pana la intrarea pe rod;

animale pentru productie/reproductie;

lucrari de prospectiuni geologice;

cumparari de actiuni;

alte categorii de investitii.

Sunt asimilate lucrarilor de investitii, studiile de fezabilitate, proiectele de executie, studiile geologice, lucrarile de organizare de santier (drumuri de acces, birouri, cantine si eventual locuinte pentru muncitori) si cele se supraveghere (cheltuielile cu dirigentia de santier), precum si probele tehnologice de punere in functiune, care sunt, de asemenea, elemente creditabile. Pentru a intelege complexitatea unei investitii, trebuie sa avem in vedere ca aceasta se compune din investitia de baza (obiectivul principal), investitia colaterala (retelele de alimentare cu energie electrica, apa si gaze) si investitia conexa (lucrari pregatitoare – in amonte – ca devieri de rauri, consolidari de terenuri) in special la investitiile de infrastructura.

Potrivit normelor bancare, bancile nu acorda credite de investitii pentru constituirea capitalului social, intrucat investitorul trebuie sa dovedeasca interesul pentru o afacere prin participarea cu fonduri proprii, pentru participarea la licitatii pe piata bancara si organizatiilor non-profit care nu au capacitate de rambursare.

Perioada de creditare

Perioada de creditare este, in principiu, de pana la 5 ani la creditele pe termen mediu si intre 5 - 25 ani la creditele pe termen lung, in unele cazuri chiar mai mult, ca de exemplu, la creditele pentru infrastructura care sunt de valori mari si cu o eficienta economica mai mica. Perioada de creditare depinde in primul rand de volumul profitului de la investitia care se va realiza si care este sursa de rambursare a creditului si in al doilea rand de capacitatea financiara a investitorului, care, fie participa cu un volum mai mare de fonduri proprii si deci creditul va fi mai mic si cu o perioada mai scurta, fie dispune de resurse financiare si este interesat intr-o perioada mai mica pentru a-si reduce gradul de indatorare sau pentru a valorifica investitia la un moment oportun de piata. Perioada de creditare mai este influentata si de capacitatea bancii de a acorda credite pe perioade mai lungi, asemenea tranzactii realizandu-se in special de bancile mari care dispun de capitaluri importante si de posibilitati sporite de a atrage resurse de pe piata financiara pe termene mai lungi.

Perioada de tragere

Perioada de tragere depinde de perioada de realizare a investitiei prevazuta in documentatia investitiei, de exemplu la o constructie poate fi 1-3 ani, la un baraj hidrotehnic cca. 5 ani, pentru utilaje cu montaj 4 -6 luni, pentru utilaje fara montaj 1 -2 luni. In principiu, perioada de tragere este la creditele pe termen mediu de pana la 1 an, iar la cele pe termen lung pana la 3 ani. Perioada de tragere incepe de la data intrarii in vigoare a contractului de credit si se stabileste de comun acord cu imprumutatul.

Perioada de gratie

Perioada de gratie este determinata de perioada de realizare a investitiei, astfel incat rambursarea creditului sa inceapa dupa darea in functiune a capacitatilor de productie si realizarea profitului estimat. In principiu, perioada de gratie este apropiata de cea de tragere si difera dupa natura investitiei. In general, perioada de gratie este pana la 1 an la creditele pe termn mediu si pana la 3 ani la creditele pe termen lung. La utilajele independente fara montaj nu se acorda perioada de gratie

Dobanda

Dobanda practicata este cea fixa pentru ca, pe piata, resursele pe termen lung se pot mobiliza la rate fixe de dobanda care asigura un venit constant, dar superior celui de la dobanda fluctuana. La creditele pe termen mijlociu cu o durata mai mica, sub 2 ani, se pot accepta si dobanzi fluctuante, in functie de politica de dobanda a bancii. Dobanzile la creditele pe perioade lungi, peste 10 ani, se pot revizui de comun acord al ambelor parti, pe baza evolutiei pe piata a dobanzii la resursele pe termen lung, dar acest lucru trebuie sa se prevada in contractul de credit. Plata dobanzii se face, de regula, semestrial.

Rambursarea

Rambursarea se face in rate egale la care numai dobanda variaza in functie de volumul creditului ramas de rambursat sau in anuitati (rata + dobanda) constante pe toata perioada de creditare. Modalitatea de rambursare se prevede in contract si, in principiu, nu se mai poate modifica. Rambursarea anticipata se penalizeaza de banca cu plata unor sume ce reprezita despagubiri pentru pierderile ante calculate de banca

la resursele angajate pe perioada creditului

Analiza creditelor

Analiza creditelor se face diferentiat in functie de natura investitiei si tipul creditului si nu de categoria investitorului – persoana juridica sau fizica. Desigur, cele doua categorii de investitori prezinta deosebiri esentiale, dar acestea se refleca mai mult in marimea creditului, a perioadei de creditare si a garantiilor care se constituie.

In continuare, ne vom referi la anliza celor mai reprezentative credite pe termen mijlociu si lung, creditele de dezvoltare si creditele ipotecare.

1. ANALIZA CREDITELOR DE DEZVOLTARE

Creditul de dezvoltare reprezinta suportul financiar principal al asigurarii bazei materiale pentru dezvoltarea economica si necesita o capacitate financiara considerabila a bancilor care se angajeaza in asemenea activitati. Analiza creditelor pentru dezvoltare implica doua etape: analiza nefinanciara si analiza financiara.

Analiza nefinanciara presupune aceleasi elemente ca la creditul pe termen scurt (tipul si activitatea firmei, structura actionariatului si capitalul investit in companie, ramuura de activitate, perspectivele pietei si calitatea managementului), cu deosebirea ca se pune un accent mai mare pe performantele istorice ale investitorului care sa dea incredere bancii in avansarea fondurilor unei entitati care are capacitatea de a le gestiona si a realiza obiectivul propus, pe calitatea si angajarea actionariatului in sustinere investitiei (participarea cu fonduri proprii int-o anumita proportie la finantarea investitiei) si pe capacitatea pietei de a absorbi produsele care se vor obtine. In acasta faza se elaboreaza un studiu de piata care sa sustina efectuarea investitiei. Analiza nefinanciara se bazeaza pe sistemul scoring, dupa metodologia bancii, obtinandu-se in final un coeficient care este luat in considerare la anliza de ansamblu a investitiei (raportul de analiza).

Analiza financiara este mult mai laborioasa decat la creditele pe termen scurt si se bazeaza pe eficienta economica a investitiei care trebuie sa asigure recuperarea creditelor, luandu-se in considerare influenta factorului timp prin calcule de actalizare a fluxului de venituri si cheltuieleii care sa le faca comparabile la momentul dorit.

Analizele nefinanciare si financiare se bazeza pe documentatia tehnico-economica a investitiei care trebuie sa asigure informatiile tehnice, economice, financiare si juridice pentru analiza solicitarii de credit si fundamentarea deciziei de creditare. Documentatia care se depune bancii cuprinde urmatoarele:

- cererea de credite la care se ataseaza documentele de mai jos;

- studiul de fezabilitate care este o lucrare de fundamentare a investitiei din punct de vedere al necesitatii, al solutiei tehnice, capacitatii de productie, costului investitiei (devizul estimativ), eficientei economice, surselor de finantare si al pietei de desfacere care se intocmeste de institutii de proiectare autorizate; pentru investitiile mai mici (ex. procurari de utilaje) in locul studiilor de fezabilitate se prezinta memorii justificative si devize estimative cu costul investitiei.

- cash flow-ul investitiei pe perioada de creditare cu calculul eficientei economice (RIR – rata interna de rentabilitate);

- bugetul de venituri si cheltuieli pe perioda de realizare a investitiei pentru verificarea fondurilor proprii cu care se angajeaza investitorul;

- avizele pentru investitiile colaterale si conexe;

titlul de proprietate asupra terenului;

- autorizatia de constructie

- bilantul si contul de profit si pierdere al ultimului an de activitate,

- alte documente solicitate da banca in functie de specificul investitiei.

Analiza financiara reprezinta o evaluare a indicatorilor specifici pentru investitii, astfel:

Valoarea investitiei

Valoarea investitiei este data de totalitatea cheltuielior efectuate in vederea

realizarii si punerii in functiune a obiectivului, inclusiv cheltuielile cu dobanda si comisioanele bancare. Pentru banca, valoarea investitiei are mai multe semnificatii: da magnitudinea unui plasament care trebuie privit prin prisma capitalului investitorului, adica o investitie care depaseste de cateva ori capitalul este o actiune riscanta care necesita o analiza de risc aprofundata; este folosita pentru determinarea proportiei intre fondurile proprii cu care participa investitorul si creditul bancar, adica raportul in care riscul se imparte intre investitor si banca; constituie baza de referinta in determinarea eficientei economice a investitiei, criteriul esential in evaluarea unei investitii; este folosita in stabilirea raportului de structura fata de lucrarile de constructii montaj si utilaje, avand in vedere ca utilajele determina cresterea productivitatii muncii. Din acest moment apare primul element de negociere, adica proportia de finantare si de asumare a riscului de catre cei doi parteneri.

Investitia specifica

Investitia specifica reprezinta relatia dintre investitia totala si capacitatea de productie, lei/to prodse, lei/km retea de drumuri, electrica, alimentari cu apa etc, lei/ha s.a.m.d. si se determina dupa formula

Investitie totala

Investitie specifica = -------- ----- ------ - = lei/to, km,ha

Capacitate de productie

Investitia specifica trebuie sa fie cat mai mica si reflecta eficienta cu care s-au folosit fondurile. In cazul modernizarilor, investitia specifica se determina ca raport intre investitia efectuata cu modernizarea si cresterea de capacitate. Investitia specifica este cel mai reprezentativ indicator in compararea mai multor investitii din punct de vedere al costurilor si al efectului pe unitatea de capacitate. Nivelul acestui indicator manifesta tendinta de imbunataire in timp ca urmare a progresului tehnic si banca este interesata in finantarea unor investitii cu randamnete cat mau bune care sa reduca riscul asumat. Investitia specifica constituie un element de referinta in analiza creditului.

Termenul de recuperare

Termenul de recuperare exprima perioada de timp (nr. ani) in care investitia se

recupereza din profit si se determina dupa formula

Investitie totala

Perioada de recuperare = ----- ----- -----------

Profit anual

Rezultatulobtinut reprezinta numarul de ani in care investitia se recupereaza integral din profit. In cazul modernizarilor, perioada de recuperare se stabileste prin raportarea investitiei cu modernizarea la sporul anual de profit. Perioada de recuperare reprezinta un indicator pentru determinarea perioadei de rambursare a creditului.

Eficenta economica

Eficienta economica este cel mai reprezentativ indicator in evaluarea unei investitii intrucat ia in considerare relatia dintre efect (profit) si efort (investitie), precum si influenta factorului timp asupra monedei. In principiu, eficienta economica se determina ca raport intre efect si efort si sunt mai multe modalitati de calcul, mai simple sau mai complexe. Cele mai uzuale sunt: coeficientul de eficinta economica, raportul cost/beneficii, rata interna de rentabilitate, rata economica de rentabilitate si raportul de rentabilitate cu proiect/fara proiect. Pe plan intern sunt preferati indicatorii coeficientul de eficienta economica si rata interna de rentabilitate iar pe plan extern se folosesc rata interna de rentabilitate si rata economica de rentabilitate. In continuare, ne vom referi la coeficientul de eficienta economica si rata interna de rentabilitate.

Coeficientul de eficienta economica

Coeficientul de eficienta economica exprima profitul anual ce revine la 1 leu investit care se determina dupa formula

Profit anual

Coeficient de eficienta economica = ----- ----- -------------

Investitie totala

Pentru modernizari vom avea sporul anual de profit raportat la investitia cu

modernizarea ce revine la 1 leu investit.

Coeficietul de eficienta economica este un indicator static si nu ia in considerare durata de functionarea a obiectivului realizat. Din acest motiv se foloseste la investistitiile cu termene mai scurte si care se finanteaza din credite pe termen mijlociu.

Rata interna de rentabilitate (RIR)

Rata interna de rentabilitate exprima gradul de eficienta al investitiei determinate pe baza luarii in considerare a factorului timp, adica a actualizarii fluxurilor de venituri si cheltuieli, la un anumit moment, dupa formula

RIR (%), rata la care: Investitia totala – VNA (venit net actualizat) = 0

vn

VNA = Σ --------

(1+a)

In principiu, ambii factori (investitia si venitul net) se actualizeaza cu acelasi factor, cu precizarea ca investitia va reprezenta un cost (-), iar venitul net un profit (+). In cheltuielile de exploatare nu se include amortizarea intrucat aceasta nu reprezinta un cost de productie. In practica, perioada de actualizare este de pana la 10 ani, din doua considerente: dupa aceasta data factorul de actualizare este foarte mic si veniturile nete devin nesemnificative; si dupa 10 ani o investitie se considera uzata moral si are o valoare reziduala. Intrucat o investitie este supusa influentei fortelor pietei, RIR trebuie spus unor teste de sensibilitate in sensul determinarii influentei cresterii preturilor cu10%, diminuarii cu 10% sau, combinat – varianta cea mai dificila - cresterii preturilor intrarilor (materii prime, combustibili etc) cu 10% si reducerii preturilor iesirilor (vanzari) cu 10%, pentru a se vedea cat de sensibil este proiectul la asemenea fenomene probabile.

In ce priveste momentul determinarii eficientei economice si deci al actualizarii, acesta poate fi: la luarea deciziei, la inceperea investitiei sau la terminarea acesteia. Cel mai folosit este momentul inceperii investitiei.

Din punct de vedere economic, RIR trebuie comparat cu media pe ramura pentru a avea o imagine a eficientei si este de preferat o investitie peste media pe ramura, iar din punct de vedere bancar RIR trebuie sa acopere rata dobanzii si rata inflatiei.

Garantii

In domeniul investitiilor, garantia o constituie insasi obiectivul realizat. Deoarece in perioada realizarii investitiei, creditele ar ramane negarantate, investitorul trebuie sa propuna pentru acest interval de timp, alte garantii reale, la care se renunta dupa receptia finala si intrarea in exploatare i se constituie garantie investitia realizata.

Analiza solicitarii creditului

In vederea fundamentarii decizieie de creditare se folosec concluziile din cele doua tipuri de analize, nefinanciara si financiara. Daca analiza nefinanciara se finalizeza cu un punctaj scoring, analiza financiara se bazeaza pe capacitatea de rambursare a creditului bazata pe RIR in functie de care se dimensioneaza volumul credutului si perioada de creditare. In analiza se are in vedere ca nu tot volumul profitului trebuie imobilizat cu stingerea obligatiilor fata de banca si o parte din acesta este necesar sa ramana la dispozitia investitorului.

Analiza solicitarii creditului trebuie sa raspunda la urmatoarele probleme:

persectivele pietei de a absorbi produsele care se vor obtine;

situatia financiara a investitorului;

gradul de indatorare bancara;

stadiul de pregatire a investitorului pentru inceperea investitiei;

angajarea investitorului de a participa la finantare cu fonduri proprii;

volumul creditului posibil de acordat si termenul de creditare;

dobanda si comisioanele;

garantiile necesare;

alte aspecte semnificative.

Perspectivele pietei de a absorbi produsele

Informatiile se obtin din studiul de piata care se prezinta bancii din care ar trebui sa rezulte cota de piata interna a investitorului, pietele de export si produsele exportate in anii precedenti, clientii mai importanti si perspectivele pentru plasarea produselor. Studiile de piata emise de o firma de specialitate sunt mai credibile pentru banca si sunt de preferat unor lucrari interne.

Situatia financiara a investitorului

Aceasta se determina de banca pe baza bilantului si a contului de profit si pierdere pe ultimii 2 – 3 ani, urmarindu-se rentabilitatea, gradul de indatorare, serviciul datoriei catre stat, furnizori si banci pentru a se forma o opinie privind capacitatea de plata si corectitudinea investitorului. Analiza se completeaza cu informatii de la Biroul de Credit si Centrala Incidentelor de Plati. In ce priveste performanta financiara, investitorul trebuie sa se incadreze in categoria A sau B.

Gradul de indatorare bancara

Analiza urmareste sa determine care va fi gradul de indatorare bancara dupa angajarea creditului care va fi un element important in decizia de creditare

Stadiul de pregatire pentru incepere investitiei

Investitorul trebuie sa dispuna de documentatia tehnico-economica aprobata (studiul de fezabilitate si proiectul tehnic), avizele pentru lucrarile conexe, autorizatia de constructie si precontractele cu firmele de constructii si de livrare a utilajelor. Intarzierile care au loc in aceasta faza determina prelungirea perioadei de tragere si o imobilizare de fonduri de catre banca.

Participarea investitorulu cu fonduri proprii

In principiu, nu este prudent pentru banca sa se angajeze la finantarea integrala a investitiei, fiind necesar ca riscul sa se imparta cu investitorul. Ca urmare, normele bancare prevad o participare a investitorilor de cel putin 30%, dar aceasta proportie este flexibila. Participarea ar trebui sa fie cu fonduri monetare si nu aport in natura, asa cum se intampla de multe ori.

Volumul creditului

Volumul creditului se dimensioneaza in functie de capacitatea de plata

rezultata din cash-flow-ul investitiei, de limita practicata de banca, maximum 70%, si de gradul de indatorare bancara. La investitiile de investtii mai mari bancile organizeaza sindicalizari pentru reducerea riscului asumat

Dobanda si comisioanele

Acestea se stabilesc prin negociere, dar in general, sunt aproape de cele practicate curent. Nivelul dobanzii este determinat si de performanta financiara a clientului, precum si de calitatea garantiior.

Garantiile

Garantiile care se pot aduce sunt in primul rand garantii reale, adica ipoteci pe bunuri imobile (cca. 80% din valoare), gajuri aspra bunurilor mobile (cca. 50%) si asupra actiunilor pe care le detine imprumutatul, precum si garantii bancare emise de banci agreate de banca creditoare sau de fonduri de garantare. Volumul garantiilor trebuie sa acopere creditul acordat si dobanda pentru primul an de creditare.

Propunerea de creditare

In functie de concluziile care se desprind din analiza se elaboreaza propunerea de creditare care cuprinde toate elemnete creditului, eventuale conditionari si alte masuri necesare.

Referatul de credite

Analiza efectuata si propunerile de creditare se cuprind in referatul de credite care are urmatoarea structura:

date de identificare a clientului;

situatia creditelor acordate de banca si alte banci din sistem;

situatia creditelor acordate de alte banci grupilui din care face parte societatea imprumutata;

situatia creditelor acordate de societatile de leasing;

concluziile cu privire la analiza economico-financiara;

expunerea neta, prezenta si viitoare, a bancii fata de client;

propunerea de creditare.

Dupa semnare, referatul de credite se inainteaza organelor de avizare si apobare.

Contractul de credit pentru investitii

Contractul de credit pentru investitii este mai laborios decat cel pentru creditele pe termen scurt datorita valorii mai mari a creditului si perioadei mai lungi de creditare, in care pot apare evenimente mai multe si trebuie incadrate juridic si reglemetate in momentul incheierii contractului. Principalele prevederi ale contractului se refera la:

partile contractante;

valoarea creditului, destinatia si caracteristicile (perioada de creditare, perioada de tragere, perioada de gratie);

conditiile de tragere din credit;

tipul dobanzii (fixa sau variabila) si rata dobanzii (la creditele curente, la creditele restante);

comisioane (de analiza, de administrare, de risc, de rambursare anticipata, de reesalonare/rescadentare/reactivare si altele);

conditiile de rambursare – graficul de rambursare, acceptul de recuperare de catre banca din contul curent a ratei scadente, dobanzii si comisioanelor, termenul de trecere la credite restante si dobanzi penalizatoare (de regula, mai mari cu 2 puncte de dobanda decat la ce cele curente) si termenul la care intreaga creanta devine restanta, ordinea de recuperare a creantelor;

conditiile de amanare, rescadentare, prelugire si reesalonare;

garantiile asiguratorii (contractele de garantie) si cesiunea in favoarea bancii a dreturilor de incasat din politele de asigurare a bunurilor aduse in garantie;

drepturile si obligatiile partilor din contract.

Dupa semnarea contractului de catre ambele parti, un exemplar se pastreaza in tezaur si altul se preda la inspectorul cu administrarea creditelor impreuna cu dosarul de credit.

2 MONITORIZAREA CREDITELOR

Monitorizarea creditelor reprezinta activitatea de gestionare a creditelor si a dobanzilor aferente in vederea asigurarii rambursarii la scadenta a acestora, depistarii din timp a factorilor de risc care pot conduce la diminuarea capacitatii de plata a imprumutatului si protejarea bancii de eventuale influente negative prin constituirea provizioanelor de risc. Monitorizarea este o activitate complexa care se desfasoara atat in in banca cat si la imprumutat si care cuprinde:

- urmarirea utilizarii crediteleor si a respectarii destinatiei acestora;

- urmarirea evolutiei capacitatii financiare a beneficiarilor de credite;

- analiza periodica a calitatii prtofoliului de credite;

- controlul pe teren a existentei garantiilor;

- amanarea, rescadentarea, reesalonarea, prelugirea;

- scoaterea in afara bilantului a creditelor neperformante.

Monitorizarea creditelor incepe cu acordarea acestora si se incheie cu recuperarea integrala a creantelor din credite si dobanzi. La recuperarea integrala a unui credit, monitorizarea poate sa determine care au fost punctele tari si slabe ale activitatii de creditare, print-o analiza obiectiva a tuturor etapelor parcurse, in vederea imbunatatirii procesului de management al gestiunii creditelor.

Urmarirea utilizrii creditelor si a destinatiei acestora

Urmarirea utilizarii creditelor se face pe baza informatiilor existente in banca si se

determina gradul utilizare dupa formula

credite utilizate

Ggrad utilizare credite (%) = ----- ----- --------- × 100                           

credite aprobate

Un grad acceptabil este de peste 80%, dar acesta se diferentiaza dupa tipul creditelor - termen scurt, mijlociu si lung si obiectul creditului, asfel ca fiecare banca isi stabileste propriul standard.

In ce priveste respectarea destinatiei, aceasta se urmareste la efectuarea platilor din credite prin viza inspectorului pentru monitorizare, dar este necesar sa se verifice la imprumutat cu ocazia controalelor periodice efectuate de acelasi nspector. Potrivit normelor bancare, imprumutatul este raspunzator de respectrea destinatiei creditelor, iar deturnarea acestora conduce la sistarea creditarii si recuperarea anticipata a creditului acordat.

Urmarirea evolutiei capacitatii financiare a beneficiarilor de credite

Urmarirea bonitatii clientului se face pe baza informatiilor contabile ale acestuia care se prezinta bancii potrivit prevederilor din contractul de credit: balanta de verificare (lunar), bilantul si contul de profit si pierdere (semestrial), bugetul de venituri si cheltuieli (lunar), alte situatii financiare. Pe baza acestor informatii se determina indicatorii de bonitate si se analizeaza cauzele modificarilor produse. Daca situatia financiara se deterioreaza, clientul va fi declasat intr-o categorie inferioara de performanta financiara. Incadrarea intr-o noua categorie se face pe baza bilantului semestrial si are drept consecinta modificarea ratei de dobanda la creditele angajate.

Analiza periodica a portofoliului de credite

Analiza portofoliului de credite este unul din obiectivele principale ale activitatii de monitorizare a creditelor in vedera incadrarii in standardele satbilite de banca centrala si mentinerea in limite normale a riscurulior activitatii de creditare. Aceasta este o analiza de structura a portofoliului de credite in functie de riscurile asumate de banca, care cuprinde:

- ponderea creditelor restante (cu serviciul datoriei mai mare de 30 zile) fata de total credite (limita maxima admisa 2%);

- structura valutara (lei si valute straine) comparativ cu structura valutara a resurselor si parametrii stabiliti de banca centrala;

- structura pe categorii de risc dupa serviciul datoriei;

- expunerea bancii pe ramuri economice;

- expunerea fata de clientii mari care depasesc 10% din fondurile proprii ale bancii;

- gradul de acoperire a riscului de credit cu comisioane;

- gradul de acoperire a portofoliului cu garantii.

Aceasta analiza permite identificarea domeniilor in care trebuie sa se intervina pentru diminuarea sau prevenirea unor riscuri, precum si stabilirea prioritatilor.

Controlul pe teren al exitentei garantiilor

Controlul pe teren al existentei garantiilor si contacul cu factorii de decizie din companie este esential in activitatea de urmarire a creditelor. In primul rand, managementul bancii este interesat sa primeasca asigurari ca garantiile exista, nu s-au produs evenimente care sa altereze calitatea fizica si juridica a acestora, valoarea de evaluare corespunde celei de piata, iar gradul de acoperire a creditelor se mentine. In al doilea rand, managemnetul bancii trebuie sa fie informat despre situatia financiara a companiei, serviciul datoriei fata de banca (datoriile restante), cauzele si masurile preconizate pentru intrarea in normalitate si tendintele pana la finele anului. Constatarile inspectorului de urmarire se consemneaza intr-o Nota de constatare. De regula, controlul pe teren se efectueaza lunar in cazul creditelor care prezinta riscuri majore si trimestrial sau semestrial la celelalte companii in functie rezultatele economico-financiare ale acestora.

Amanarea, rescadentarea, reesalonarea, prelugirea

In cazul in care datoriile restante sunt determinate de anumiti factori temporari, sau factori independenti de companie, banca ofera unele facilitati care sa permita depasirea acesttor dificultati, ca amanarea, rescadentarea, reesalonarea sau prelungirea creditelor si a dobanzilor.

Amanarea reprezinta modificarea termenului de rambursare a uneia sau cel mult doua rate fara a depasi termenul final de rambursare.

Rescadentarea inseamna modificarea a mai mult de doua rate ca termene de rambursare si ca suma in cadrul termenulul final aprobat initial.

Reesalonarea inseamna modificarea scadentelor si a cuantumului ratelor pentru intreg soldul ramas la un moment dat fara a depasi termenul final.

Prelungirea este extinderea perioadei de rambursare peste termenul final initial

Operatiunile de amanare, rescadentare, reesalonare si prelungire presupun majorarea dobanzii peste nivelul creditelor restante, ca urmare a unui risc mai mare, precum si plata unor comisioane de analiza.Toate aceste operatiuni fac obiectul unui act aditional la contractul de credit.

Scoaterea in afara bilantului a creditelor neperformante

Potrivit normelor bancii centrale, creditele restante care nu s-au recuperat intr-o

perioada de 360 zile, precum si cele care nu se mai pot recupera ca urmare a starii de faliment se scot in afara bilantului, la propunerea compartimentului de monitorizare credite. Din acest moment, creditele trec in gestiunea departamentului juridic care urmeaza sa initieze procedurile de recuperare pe cale judecatoreasca.

3. PROVIZIONAREA CREDITELOR

Creditele acordate de institutiile bancare sunt supuse riscului de credit, adica de nerambursare a principalului (creditul propriu-zis) si de neplata a datoriilor aferente, respectiv dobanzi si comisioane, care se constituie in creante bancare asupra imprumutatilor. Acest risc are drept consecinta pentru banci o nerealizare de venituri si in final o pierdere de mijloace circulante care afecteaza, mai mult sau mai putin, situatia financiara a acestora. Pentru a limita efectele acestui risc, se procedeaza la constituirea de provizioane specifice de risc de credit, adica a unor rezerve care se constituie, in timp, destinate sa compenseze riscul produs la un moment dat. Aceste provizioane se constituie pentru credite acordate clientelei nebancare, clientelei bancare si pentru plasamente (depozite) la clientela bancara. Provizioanele sunt strans legate de serviciul datoriei, adica datoria neachitata la scadenta, exprimata ca numar de zile de intarziere la plata, fata de data scadentei.

Potrivit normelor bancii centrale, creditele si plasamentele la care se inregistreaza intarzieri la plata se grupeaza in 5 categorii de risc, astfel:

Categorie de risc Serviciul datoriei Coeficient de provizionare

- standard intarzieri 1 -15 zile 0,00

- in observatie „ 16 –30 zile 0,05

- substandard„ 31 – 60 zile 0,20

- indoielnic                     „ 61 – 90 zile 0,50

- pierdere   „ peste 90 zile 1,00

Incadrarea in aceste categorii se face in functie de serviciul datoriei, categoria de performanta financiara (A-E) si initierea de proceduri juridice. Astfel, daca avem 3 clienti cu performante financiare 1 = A, 2 = B si 3 = C si toti au acelasi serviciu al datoriei de 1-15 zile, atunci ei vor fi incadrati in urmatoarele categorii de risc: A standard, B in observatie si C substandrd. Clientii la care s-au declansat proceduri juridice vor fi trecuti automat in categoria pierdere indiferent de serviciul datoriei. In cazul in care un client are

mai multe credite si inregisrtreaza un serviciu al datoriei diferit pe fiecare credit, toate

creditele se inregistreza la categoria cea mai slaba din categoriile individuale de clasificare.

Pentru determinarea provizioanelor de risc, coeficientul de risc se aplica la expunerea neta din credite (expunere bruta mai putin valoarea garantiilor reale, bancare si polite de asigurare, fiecare ponderata cu un coeficient stabilit de banca centrala) si rezulta provizionul de constituit, care reprezinta o cheltuiala pentru banca. Daca riscul potential nu se produce si creditul cu dobanda se ramburseaza, comisionul se anuleaza si se transfera in venituri. In banca, lunar au loc regularizari de comisioane (majorari sau diminuari) in functie de evolutia portofoliului de credite pe categorii de risc.

Provizionarea a intarit atitudinea de prudenta bancara, de disciplinare a clientilor, de crestere a exigentei in gestionarea portofoliului de credite, dar a afectat semnificativ gradul de rentabilitate, cel putin in primii ani de aplicare a noului sistem.

4. RECUPERAREA CREDITELOR EXTRABILANTIERE

Creantele extrabilantiere sunt procesate de departamentul juridic in vederea recuperarii prin hotarari judecatoresti sau prin executare silita. Acesta este un proces de lunga durata, care daca se finalizeaza in favoarea bancii este urmat de valorificarea prin licitatie publica a bunurilor luate in garantie de banca. Contractul de credit a devenit, prin lege, titlu executor, ceea ce a simplificat procedura de executare silita si garantiile materiale se valorifica mult mai operativ.

Gestiunea acestor active revine departamentului juridic panna la finalizare fiecarui dosar. Totusi, departamnetul de monitorizare are in continuare atributii de urmarie a recuperarii creditelor din afara bilantului, ceea ce echivaleaza cu o supraveghere a departamnetului juridic. Sumele recuperate reprezinta venituri suplimentare pentru banca care contribuie la cresterea profitului si sporeste interesul bancii pentru cresterea gradului de recuperare. Creditele din afara bilantului se iau in calculul indicatorilor de risc si majoreaza gradul de risc iar bancile sunt interesate si din acest punct de vedere de lichidarea lor cat mai curan