SISTEMUL BANCAR IN ROMANIA IN PERIOADA CONTEMPORANA

1. Aspecte teoretice privind sistemul bancar romanesc

Institutiile bancare detin un rol important in cadrul sectorului financiar, in buna functionare a unitatilor economice si a economiei in ansamblu, astfel ca de-a lungul timpului a constituit o preocupare permanenta crearea unui sistem bancar functional, capabil sa ofere o gama larga de produse si servicii, care sa satisfaca exigentele tuturor potentialilor clienti, de la aparitia primelor manifestari bancare pana in prezent.

Odata cu manifestarea si extinderea efectelor crizei, a fost sesizata existenta unor practici bancare nesanatoase. Au fost evidentiate lipsa sau insuficienta reglementare a anumitor segmente extrem de volatile ale pietei de capital, controlul insuficient al produselor financiare hibride dar si practici neadecvate de gestionare a riscurilor la nivelul bancilor.

In perioada de tranzitie sistemul bancar romanesc a cunoscut o dezvoltare structurala si calitativa a activitatii majoritatii bancilor, concentrarea pe produse specializate sau pe anumite segmente ale clientelei constituia o alternativa pentru mentinerea viabilitatii sistemului bancar, crescand in aceasta perioada numarul de unitati bancare specializate pe anumite domenii.[1]

Mediul economic si financiar aflat intr-o continua schimbare genereaza noi oportunitati de afaceri, dar presupune totodata si riscuri mai complexe si mai diverse, care sunt o provocare pentru abordarile traditionale ale managementului bancar, pe care banca trebuie sa le gestioneze cat mai adecvat pentru a supravietui concurentei si pentru a sustine economia nationala.

Prin monitorizarea riscurilor bancare se intelege identificarea, evaluarea si controlul politicilor si practicilor privind managementul riscului unei banci, care permit detectarea problemelor cu care se confrunta o banca, iar gestiunea riscurilor bancare consta in ansamblul metodelor de administrare a riscurilor bancare in vederea limitarii, divizarii si finantarii lor, precum si diminuarii expunerii la risc a fiecarei banci.

Activitatea de creditare se identifica ca fiind activitatea de baza a entitatilor bancare, iar riscul de creditare, cel mai important dintre diversele riscuri care pot greva rezultatele intermediarilor financiari bancari. In ceea ce priveste riscul de credit, acesta trebuie evaluat prin comparatie cu beneficiile pe care banca se asteapta sa le obtina din acordarea creditelor, cea mai importanta functie a managementului bancar fiind cea de control si analiza a calitatii portofoliului de credite, intrucat slaba calitate a creditelor constituie una dintre principalele cauze ale falimentului bancar.

Riscul de piata reprezinta o componenta principala a sistemului de gestiune a riscurilor financiare in conditiile in care institutia de credit opereaza pe piete financiare dezvoltate, iar in prezent, cea mai cunoscuta metoda pentru masurarea riscului de piata este indicatorul Value-at-Risk (Valoarea Riscului). Value-at-Risk reprezinta o masura a schimbarilor maxime potentiale in valoarea unui portofoliu alcatuit din mai multe instrumente financiare, cu o probabilitate data si pentru un orizont de timp dat. El incearca sa raspunda la intrebarea: Cat de mare poate fi pierderea potentiala a unei banci, pierdere calculata cu o probabilitate data de x%, pe un orizont de timp dat.[2]

Analiza ratei dobanzii prezinta o importanta deosebita intrucat modificarile neasteptate ale ratelor dobanzii pot determina schimbari semnificative in profitabilitatea unei banci si in valoarea de piata a capitalului sau, prin cresterea sau scaderea venitului net din dobanzi in functie de caracteristicile fluxului de numerar al activelor si al pasivelor bancii. Riscul ratei dobanzii trebuie astfel gestionat incat sa se obtina o marja a dobanzii cat mai mare si mai stabila in timp, iar profitabilitatea si valoarea capitalului unei banci sa nu se modifice in mod semnificativ ca urmare a variatiei neasteptate a ratelor dobanzii in functie de caracteristicile cash-flow-urilor generate de activele si de pasivele bancii.[3]

Riscul valutar – componenta a riscului de piata - care apare din fluctuatiile pe piata ale cursului valutar, exprima probabilitatea ca o variatie a cursului valutar pe piata sa influenteze negativ marja dobanzii bancare.

In ceea ce priveste riscul de lichiditate, izvorat din necorelarea scadentelor dintre posturile de activ si cele de pasiv, o sarcina extrem de importanta a conducerii unei banci este aceea de estimare si acoperire corecta a nevoilor de lichiditate, intrucat rentabilitatea unei banci poate fi afectata negativ pe termen lung daca banca detine in portofoliu prea multe active lichide comparative cu nevoile sale, dar pe de alta parte prea putine lichiditati pot crea mari probleme financiare sau chiar falimentul in cazul bancilor mici.

Datorita dezvoltarii continue a economiei, a globalizarii si a expansiunii activitatilor economice, piata financiara internationala, precum si cea europeana se afla intr-un proces complex si continuu de adaptare a produselor si a serviciilor, ca urmare a competitiei existente.

In aceste conditii riscul operational a devenit un element din ce in ce mai important pentru institutiile de credit, care sunt obligate sa-si redefineasca produsele si serviciile proprii pentru a patrunde pe piete noi, iar pe de alta parte datorita utilizarii tot mai dese a produselor financiare inovative cum ar fi: produse securizate, produse structurale.

Bancile trebuie sa adopte decizii corelate cu nivelul rezultatelor si al riscurilor pe care doresc sa si le asume in vederea atingerii acestor niveluri, cunoasterea si aplicarea unor masuri cheie pentru adoptarea deciziilor viitoare privind relatia profit - risc constituind impreuna un obiectiv central al managementului bancar.

2. Studiu de caz

Criza economica internationala a produs mari fluctuatii si pe piata economica din Romania, afectand atat piata bursiera cat si piata valutara. Cu toate acestea Guvernatorul Bancii Nationale a dat asigurari ca sistemul bancar din Romania este stabil, explicand ca bancile straine care detin participatii pe piata romaneasca nu isi pot scoate banii in orice conditii.

Impactul crizei financiare globale asupra sistemului financiar romanesc este relativ limitat au concluzionat membrii Comitetului National pentru Stabilitate Financiara (CNFS) care au analizat impactul crizei internationale asupra institutiilor, pietelor si infrastructurii financiare, precum si asupra economiei reale din Romania.

Figura 1. Top 10 banci din Romania

In perioada 2009 – 2010, rata medie anuala a inflatiei IAPC inregistrata de Romania s-a situat la 5,0%, nivel net superior valorii de referinta de 1,0% corespunzatoare criteriului privind stabilitatea preturilor.

Analiza retrospectiva pe o perioada mai indelungata arata ca, in Romania, inflatia masurata prin preturile de consum s-a pozitionat pe un trend clar descendent, dar a ramas totusi ridicata, la o valoare medie de aproximativ 5,6% in anul 2009.

Evolutia inflatiei pe parcursul ultimului deceniu trebuie analizata in contextul unei cresteri robuste a PIB pana la jumatatea anului 2008, urmata de un declin puternic al activitatii economice. Majorarea castigurilor salariale a depasit dinamica productivitatii, ceea ce a alimentat cresterea costului unitar cu forta de munca si presiunile de supraincalzire, conducand la erodarea competitivitatii.

In cursul anului 2008 insa, tendinta observata la nivelul inflatiei IAPC s-a inversat, in principal datorita scaderii preturilor alimentelor si energiei, urmata de un declin puternic al activitatii economice incepand cu finele anului 2008.

Analizand evolutiile recente, inflatia IAPC s-a accelerat la finele anului 2009, urcand pana la 5,2% in luna ianuarie 2010 si ulterior scazand la 4,2% in luna martie 2010. Aceasta crestere temporara s-a datorat indeosebi majorarii accizelor la produsele din tutun.

In pofida declinului semnificativ al activitatii economice, inflatia a avut un caracter deosebit de persistent, reflectand rigiditatile marcante pe piata bunurilor si serviciilor si pe cea a fortei de munca, precum si cresterea puternica, desi intr-un ritm mai lent, a costului unitar cu forta de munca.

Cele mai recente prognoze disponibile privind inflatia, furnizate de principalele institutii internationale, releva ca rata inflatiei variaza intre 4,0% si 4,4% in anul 2010 si intre 3,0% si 3,5% in anul 2011. Riscurile in sensul cresterii la adresa perspectivelor inflatiei sunt generate in principal de evolutia preturilor administrate si ale materiilor prime. In ceea ce priveste riscurile in sensul scaderii, diminuarea presiunilor asupra preturilor interne ar putea fi mai puternica sau mai prelungita, comparativ cu prognozele actuale, in situatia in care ritmul de redresare a activitatii economice va fi mai lent decat cel anticipat in prezent.

Intr-o perspectiva mai indelungata, este probabil ca procesul de recuperare a decalajelor sa exercite un impact asupra inflatiei si/sau asupra cursului de schimb nominal in urmatorii ani, tinand seama de faptul ca nivelul PIB pe locuitor si cel al preturilor sunt in continuare semnificativ mai reduse in Romania decat in zona euro. Cu toate acestea, este dificil de evaluat amploarea exacta a efectelor generate de procesul de recuperare a decalajelor.

In prezent, Romania face obiectul unei decizii a Consiliului UE privind existenta deficitului excesiv. In anul 2009, Romania a inregistrat un deficit bugetar de 8,3% din PIB, valoare mult superioara celei de referinta de 3%. Ponderea datoriei publice brute in PIB s-a situat la 23,7%, fiind net inferioara valorii de referinta de 60%.

Conform documentului Sustainability Report 2009 publicat de Comisia Europeana, se pare ca Romania se confrunta cu riscuri majore in ceea ce priveste sustenabilitatea finantelor publice.

Sunt necesare masuri suplimentare de consolidare fiscala pentru realizarea obiectivului bugetar pe termen mediu prevazut in Pactul de stabilitate si crestere, care este cuantificat in programul de convergenta ca deficit bugetar ajustat ciclic, excluzand masurile temporare si conjuncturale, de 0,7% din PIB.

Tabelul 1. Indicatori agregati privind institutiile de credit  Sursa: Banca Nationala a Romaniei

In anul 2009 si 2010, leul romanesc nu a participat la MCS II, fiind tranzactionat in conditiile unui regim de curs de schimb flexibil. Leul a consemnat o depreciere substantiala in raport cu euro in intervalul cuprins intre jumatatea anului 2008 si primele luni ale anului 2009, pentru ca ulterior sa se redreseze usor.

Acordul multilateral de finantare externa derulat sub coordonarea UE si FMI a contribuit, in ultima parte a lunii martie 2009, la atenuarea presiunilor de depreciere resimtite de moneda romaneasca. Cursul de schimb al leului fata de euro a cunoscut un grad inalt de volatilitate pana in primele luni ale anului 2009, apoi aceasta s-a diminuat, iar diferentialele de dobanda pe termen scurt fata de rata dobanzii EURIBOR la trei luni s-au mentinut la un nivel ridicat (aproximativ 9,1 puncte procentuale) pe parcursul ultimilor doi ani.[4]

In luna martie 2010, cursul de schimb real al leului romanesc – atat cel bilateral fata de euro efectiv, cat si cel efectiv – a depasit usor mediile istorice corespunzatoare din ultimii zece ani. Romania a inregistrat o majorare treptata a deficitului contului curent si de capital al balantei de plati, a carui pondere in PIB a sporit de la 3,1% in anul 2002 pana la niveluri foarte ridicate, de 12,8% din PIB, in anul 2007.

Ca urmare a comprimarii accentuate a cererii interne, ceea ce a condus la scaderea importurilor, deficitul contului curent si de capital s-a redus semnificativ, de la 11,1% din PIB in anul 2008 la 4,0% din PIB in anul 2009. Pozitia investitionala internationala neta a Romaniei s-a deteriorat considerabil, de la -26,9% din PIB in anul 2000 la -61,9% din PIB in anul 2009.

In perioada aprilie 2009 – martie 2010, ratele dobanzilor pe termen lung s-au situat, in medie, la 9,4%, valoare net superioara celei de referinta corespunzatoare criteriului de convergenta privind ratele dobanzilor. In ultimii ani, ratele dobanzilor pe termen lung din Romania au cunoscut o crestere accentuata in contextul unor niveluri ridicate ale aversiunii investitorilor fata de risc si al incertitudinilor referitoare la perspectivele economiei. Recent, acesti indicatori s-au inscris pe un trend descrescator, dar au continuat sa se plaseze la niveluri relativ inalte, iar rata dobanzii pe termen lung asociata obligatiunilor emise de statul roman a fost de 7,1% in luna martie 2010.

Tabelul 2. Piata monetara interbancara - Rata dobanzii de referinta[5]

Crearea unui mediu favorabil convergentei sustenabile in Romania necesita, printre altele, o politica monetara orientata catre stabilitate si implementarea stricta a planurilor de consolidare fiscala. Totodata, Romania se confrunta cu numeroase provocari din perspectiva politicilor economice.

Legislatia romaneasca nu indeplineste toate cerintele privind independenta bancii centrale, interdictia finantarii monetare si integrarea juridica a bancii centrale in Eurosistem. Romania este stat membru cu derogare si, in consecinta, trebuie sa respecte toate cerintele de aliniere prevazute in articolul 131 din Tratat.

Concluzii

Avand in vedere statutul Romaniei, de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, dar si contextul generat de criza financiara internationala, BNR a actionat, impreuna cu alte autoritati romane, in sensul coordonarii si integrarii politicilor nationale in cadrul de lucru european.

Evolutia mediului economic international a fost marcata in anul 2007 de evenimente cu impact destabilizator asupra mediului bancar si a pietelor de capital, care au culminat cu criza creditelor ipotecare ,,subprime” in Statele Unite.

Aceasta criza a aparut ca urmare a unei lichiditati excesive, a unei rate scazuta de rentabilitate a fondurilor, a plasarii fondurilor in instrumente financiare cu rentabilitate crescuta si implicit cu risc crescut, a asigurarii insuficiente impotriva riscurilor.

Odata cu manifestarea crizei economice mondiale in randul tarilor europene, sistemul bancar romanesc este expus si el reactiilor directe sau indirecte ale crizei. Astfel ca institutiile de credit din sistemul bancar romanesc nu mai au un rol majoritar in creditarea companiilor, dar raman principala sursa in cazul populatiei. Creditarea s-a orientat catre IMM-uri precum si catre companiile care activeaza in domeniul comertului si al serviciilor.

Regulamentul  BNR privind creditarea populatiei a creat conditii pentru trecerea de la credite cantitative la credite calitative. Nu se mai cauta creditarea cu orice pret, bancile incep sa ia in considerare calitatea creditelor si nu volumul creditelor.

Se poate remarca faptul ca managementul unor institutii bancare, speriat de ceea ce s-a intamplat pe plan mondial si de repercursiunile crizei financiare, a devenit chiar mai exigent decat recomandarile Bancii Nationale. In acest context economic si financiar, in care produsele bancare cunosc un oarecare regres in ce priveste dezvoltarea lor, consideram ca unul dintre produsele care are sanse sa se dezvolte in continuare este cardul.

Putem concluziona ca:

- evolutia creditarii interne va depinde tot mai mult de capacitatea bancilor de a atrage resurse de pe plan intern; procesul de creditare trebuie continuat pe baze de prudentialitate deoarece riscurile din activitatea de creditare, in aceste conditii de incertitudine economica, se pot amplifica de la o perioada la alta;

- bancile trebuie sa descopere noi oportunitati de creditare care sa functioneze si in aceasta perioada de criza, contribuind la iesirea din impasul creat. Ca si oportunitati de creditare recomandam: IMM-urile si firmele care se finantau pana in prezent pe plan extern; populatia cu un grad mare de solvabilitate; societatile prin care se deruleaza proiecte de infrastructura.

Pentru asigurarea viabilitatii unei institutii bancare, managementul bancar trebuie sa monitorizeze atat performanta institutiei bancare, respectiv profitabilitatea bancara, cat si riscul de lichiditate. Intre profitabilitate si lichiditate bancara exista o stransa interdependenta, de capacitatea bancii de a crea lichiditati si de capacitatea de plasare a acestora pe piata depinzand si profitabilitatea institutiei bancare.

Pentru limitarea impactului crizei financiare asupra economiei romanesti si implicit asupra sistemului bancar, consideram ca sunt necesare crearea urmatoarelor premise:

- Luarea constanta a unor masuri prudentiale si administrative de catre BNR astfel incat sa tempereze cresterea creditului neperformant acordat sectorului privat si sustinerea creditarii in moneda nationala in detrimentul celei in valuta.

- Situarea rezervelor minime obligatorii la un nivel ridicat permite ajustarea graduala a lichiditatii din sistemul bancar, in functie de evolutia conditiilor de piata.

- Mentinerea raportului creante/restante si indoielnice/capitaluri proprii la un nivel redus.

- Mentinerea nivelului garantat al depozitelor (pe persoana si pe banca) constituite la institutiile de credit la o valoare care sa incurajeze atragerea de depozite atat de la persoane fizice cat si de la persoane juridice, precum si in scopul evitarii panicii, care odata instalata ar duce la retragerea masiva a sumelor depozitate in sistemul bancar.

- Modificarea normelor privind provizionarea, pentru a continua procesul de restructurare sau reesalonare a creditelor neperformante (in prezent, potrivit normelor actuale, nu pot fi ajutati clientii in cazul unor restructurari sau reesalonari, fara ca banca sa aiba probleme privind profitabilitatea si solvabilitatea). Pastrarea actualului nivel de provizioane afecteaza lichiditatea si profitabilitatea si indicatorii de prudentialitate ai bancii.

- O masura eficienta anticriza o reprezinta diminuarea ratelor dobanzilor de politica monetara si contribuirea la cresterea investitiilor.

Romania trebuie sa-si adapteze politicile macroeconomice la noul context creat de criza financiara internationala, astfel ca vulnerabilitatea economiei romanesti fata de turbulentele financiare internationale implica necesitatea recalibrarii mix-ului de politici economice in concordanta cu provocarile generate de acestea. O asemenea reechilibrare a pachetului de politici macroeconomice vizeaza in primul rand reducerea treptata a deficitului de cont curent, dezechilibrul extern reprezentand principala sursa de vulnerabilitate a economiei fata de restrangerea lichiditatii si de deteriorarea pietei financiare internationale.

Putem afirma ca o economie puternica, stabila si viabila duce automat la existenta unui sistem bancar solid si performant.

BIBLIOGRAFIE

1.  Batrancea, I., Trenca, I., Bejenaru, A., Borlea, S., Analiza performantelor si riscurilor bancare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008

2.  Dardac, N., Barbu, T., Moneda, Banci si Politici Monetare, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 2006

3.  Raportul de convergenta 2010 al Bancii Centrale Europene

4.  www.bnro.ro Banca Nationala a Romaniei