Aparitia sferei publice

Aparitia sferei publice

conceptul de sfera publica a aparut in Germania, insa discutiile pe baza acestui subiect au luat amploare odata cu aparitia cartii scrise de J. Habermas “Strukturalwandel der Öffentlichkeit” in anul 1962, tradusa 27 de ani mai tarziu in limba engleza sub denumirea “The Structural Transformation of the Public Sphere”.

Sfera publica reprezinta un subiect de dezbatere destul de mult discutat in lumea academica. Desi in Germania, precum si multe alte tari, acest termen este bine cunoscut, exisa anumite zone pentru care acest concept este enigmatic.

Sfera publica este un concept multidimensional fiind strans legat de multe alte concepte si realitati pe care le reprezinta.

Conditii de existenta

Exista o serie de factori care conditioneaza existenta unei sfere publice

Libertatea de exprimare in public a ideilor, opiniilor, convingerilor

Libertatea de a interveni intr-o dezbatere publica pentru a gasi solutiile optime cu privire la actiunile colective

Libertatea de a comenta referitor la actiunile politice

Acestia reprezinta fundamentul unei democratii moderne, fapt ce contribuie la existenta sferei publice.Daca aceste libertati sunt restranse/delimitate, nu se poate pune in discutie existenta conceptului de sfera publica.

Dealungul timpului, au aparut mai multe definitii ale sferei publice. Printre cele mai semnficante se numara definitiile date de Habermas, Rise, Trenz, respectiv Van Desteeg.

Prin conceptul de sfera publica, J. Habermas defineste “modul in care cetatenii, conectati la mijloace de comunicare in masa, sub forma de curenti de opinie – cauta cel mai bun mod de a rezolva problemele comune”.

Rise, 2002, p.10 – considera sfera publica “o comunitate comuna de comunicare”

Trenz, 2008, o numeste “un camp deschis de comuniare” sau -“motorul democratizarii” , “infrastructura sociala si comunicativa a democratiei”. Trenz (2005, p.1)

Van Desteeg, 2004 – afirma ca “sfera publca este un spatiu in care cetatenii pot discuta aspecte de interes public”.

Sfera publica este considerata locul de negociere dintre societate si stat ce implica dezbaterea libera a tuturor problemelor de interes comun prin care se urmareste obtinerea binelui public. Aceasta functioneaza prin interactiunea institutiilor (responsabile de consultari si luari de decizii) cu cetatenii (formatori de opinie prin intermediul media).

Deasemenea, functionalitatea sferei publice depinde in mare masura de mass-media care are rol de emitator, modificator de mesaje si, in cele din urma, receptor, transmitand informatiile catre un public larg.

“Mass-media nu servesc pur si simplu alti actori, ci un canal de comunicare, forum pentru schimb si mediere care desfasoara activitatea de observare a societatii” (Koopmans, 2007, p.5)

Sfera publica europeana

Actorii cheie ai sferei publice europene sunt considerati a fi: statele membre, institutiile UE, autoritatile regionale si locale, partidele politice, organizatiile societatii civile..

In ultimii ani, s-a dezvoltat o vasta literatura de specialitate in acest domeniu, care constituie un subiect de cercetare provocator pentru savantii din domeniul integrarii europene, stiintelor politice,sociologie si comunicare in masa.

Trenz, (2005) sustine ca centralitatea mass-media si literatura de specialitate in domeniul sferei publice au deschis o noua legatura intre studiile europene si studiile de comunicare, care sunt considerate a fi vitale pentru progresele cercetarii in domeniu.

Inexistenta unui acord comun cu pivire la definitia acestei sintagme precum si numarul ridicat al scepticilor care se indoiesc de prezenta sferei publice, nu alcatuiesc un impediment in a afirma faptul ca, pentru viitorul Uniunii EuropenE (UE), consolidarea unei sfere publice a UE este o caracteristcia importanta ce nu pote fi pusa la indoiala.

Mc.Cormick (2007) este unul dintre euro-scepticii care se indoieste de posibilitatea unei dezbateri publice reale in cadrul UE El considera ca atata vreme cat UE este impartita in sectoare autonome, stabilirea prioritatilor si lipsa unui control strict guvernamental nu vor avea perspective pentru o deliberare publica.

Gloding (2006, p.13) ajunge la concluzia ca sfera publica europeana “cauta sa inteleaga angajamentul sau lipsa acestuia in lipsa cetatenilor europeni in proiectul politic”. Astfel, sfera publica europeana devine “conditie prealabila pentru o mai buna guvernare, legitimitate si participare a cetatenilor la viata politica europeana in curs” (Trenz 2005, p.5).

Argumentele care neaga existenta acesteia sunt legate de lipsa identitatii colective europene, lipsa intereselor comune, inexistenta unui limbaj comun la nivel european,.diferenta dintre nivelurile de dezvoltare institutionala a UE si sentimentul de apartenenta la UE

Identitatea europeana a fost definita prin „Declaratia identitatii europene” in anul 1972 si are la baza trei caracteristici importante : o mostenire comuna, interese si obligatii speciale in cadrul comunitatii; o natura „dinamica” de unificare europeana; masura in care cele noua state membre colaboreaza cu restul lumii. (Burgess, 2002: 479). Bruter, 2004:25) defineste identitatea ca 'o retea de sentimente de care apartin, si excluderea din subgrupuri umane: un grup de un anumit gen, un grup anumita varsta, o familie, religie, rasa, comunitate, natiune, etc.   Suprapunerea unica a grupuri de oameni se simte atasata pentru a constitui identitatii sale individuale si unice ', impreuna cu definitia a ceea ce constituie in afara grupului'.

In cazul in care conducerea UE nu reuseste sa construiasca o identitate europeana intai pentru sine si apoi pentru cetatenii UE pe care sa ii implice in aparitia si performanta unei sfere publice europene, viitorul structurii supra-nationale ar putea fi in pericol.

Exista mai multe dispute asupra modului in care se formeaza o identitate. Analizand modul de formare al identitatii nationale, antropologul Ernest Gellner ajunge la concluzia ca statul natiune a determinat identitatea nationala, prin inventarea traditiilor pentru a omogeniza societatea. Desi nu isi propune omogenizarea si este adepta “unitatii in diversitate”, Uniunea Europeana a preluat modelul national de construire a identitatii.

Principalul mod de constituire a identitatii nationale are la baza simbolurile. Introdus, in 1986, steagul cu cele douasprezece stele ce simbolizeaza perfectiunea este recunoscut de aproape toata lumea, si, mai mult, se regaseste alaturi de steagul national, chiar si in cele mai mici izolate unitati administrative din statele membre. La fel, imnul european este deseori ascultat alaturi de cel national, exista o zi a Europei, pe 9 mai, ce aminteste de incetarea razboiului si a urii intre statele europene.

De asemenea, cetatenia europeana reprezinta un alt concept cheie al identitatii ce a fost introdus prin Tratatul de la Maastricht:. Libera circulatie a informatiilor, a capitalurilor si a persoanelor ajuta la formarea constiintei europene a cetateniei.

Calitatea de cetatean presupune un spatiu public, dezbatere, comunicare si implicare. Chiar daca este in special un element al politicilor economice, moneda euro este si ea un atribut al identitatii europene. De exemplu, cand Danemarca a respins aderarea la moneda euro, evenimentul a fost interpretat ca o victorie puternica a spiritului national si, implicit, ca un esec al consolidarii celui european. Insa atasamentul danezilor pentru moneda nationala, nu inseamna un obstacol in calea identitatii europene.

Leon Wieseltier vorbeste despre poli-identitati afirmand ca “suntem cu totii niste fiinte poli-identitare, reunim in noi o identitate familiala, o identitate locala, o identitate regionala, o identitate nationala, o indentitate transnationala si eventual o identitate confesionala sau doctrinara”.

La fel ca orice alta identitate, cea europeana nu poate fi decat o componenta a unei poli-identitati.

Prin urmare, nu se poate pune problema unui conflict intre identitatea nationala si cea europeana. Problema este ca aceasta constiinta a identitatii europene este inca subdezvoltata, iar identiatea europeana este in principal una de natura politica.

Deasmenea, posibilitatea aparitei unei sfere publice a devenit o contradictie. Asa cum evidentiaza Koopmans (2007 : 183), “discrepanta intre dezvoltarea institutionala a Europei, pe de o parte, si preponderenta continua a spatiului politic national ca arena pentru dezbateri publice si cetatenia participativa, pe de alta parte, se afla in deficit democratic european”.

Aparitia sferei publice europene este strans legata de “deficitul democratic” al UE. Participarea cetatenilor la dezbaterile privind interesele europene ar trebui sa inceapa de la un nivel european si nu dintr-o perspectiva nationala. Prin urmare, se pare ca acestia nu se pot detasa cu usurinta de interesele lor nationale. Este destul de dificil ca ei sa fie uniti in scopul atingerii unui interes european.

Deficitul democratic – este prezent in spatiul european si se manifesta prin apatie, individualism, neincredere in clasa politica si o rata scazuta a participarii civice. Se pot remarca doua perceptii asupra conceptului de deficit democratic: prima, situata la nivel national-statal, evidentiata prin apatia politica, iar cealalta, iese la lumina prin intermediul slabei reprezentari a vointei cetateanului in cadrul institutiilor de la nivelul supranational. Deficitul democratic are efecte asupra coeziunii sociale, punand sub semnul intrebarii legitimitatea proiectului democratic. Fara cetateni activi, fara participare la institutiile politice si fara minim de incredere in clasa politica, democratia, ca regim politic nu este eficienta.

Un alt motiv care ingreuneaza constructia unei sfere publice este reprezentat de “deficitul de comunicare” (Schlesinger 2007, p. 417). Consecintele “deficitului de comunicare” au aparut la scurt timp dupa respingerea Constitutiei Europene (2005) de catre Franta si Olanda – state membre fondatoare ale UE .

Conditia existentei unei sfere publice este ca “cel putin, membrii sai, sa se recunoasca fiecare ca apartinand aceluiasi grup” (Eriksen 2007, p.27). O perspectiva comuna si o misiune impartasita in ceea ce priveste viitorul UE, par a fi conditiile de baza ce determina functionarea spatiului public european, insa acestea sunt respectate doar de reprezentantii politici si de functionarii publici care lucreaza pentru institutiile UE (Eder, 2009).

Modelele sferei publice europene

a)     Dezvoltarea unei sfere publice comune la nivel European.

Primul model implica necesitatea unui nivel comun intre cetateni. Prin nivel comun se poate intelege existenta unui limbaj comun si existenta unui sistem mass-media comun in toate statele member UE Acest lucru pare a fi imposibil, deoarece nu s-a oficializat un limbaj comun in ceea ce priveste comunicarea in UE, iar dezvoltrea unui sistem mass-media comun, are sanse scazute, intrucat eforturile de construire ale acestuia s-au dovedit a fi zadarnice.

b)     Europenizarea sferelor publice nationale.

Cel de-al doilea model presupune interconectarea sferelor publice nationale.

Se axeaza pe acoperirea temelor europene si actiunea factorilor de decizie ai UE din sfera publica nationala si evaluarea acestora la nivel individual si nu dintr-o perspectiva nationala (Kopper&Leppik 2006, Kunelius & Sparks 2001).

Exista teoreticieni precum Bruggemann (2005, p. 2 ) care considera ca dezvoltarea sferei publice europene se poate face prin europenizarea sferelor publice nationale. In acest sens, mass-media detine un rol important fiind „in conformitate cu cetatenii insisi, cunostintele lor provenind in mare parte din mass-media (televiziune si radio) (Kunelius & Sparks, 2001:9). Evolutia sferei publice depinde de mass-mdia nationale, care trebuie sa se transforme in mecanisme europene de dezbatere publica si sa aduca in prim plan problemele europene. Mass-media este cea care determina modul in care problemele europene sunt dezbatute: fie din perspectiva nationala, fie din perspectiva europeana, numai ca, pana in prezent, sferele publice nationale nu si-au aratat tendintele spre interconectare.

c)      Aparitia unei sfere publice europene – o consecinta a segmentarii publicului transnational al sferelor Europene (Kooper & Leppik, 2006).

Acest model se bezeaza pe ideea de aparitie a sferei publice europene ca urmare a cresterii comunicarii politice transnationale si a mass-media transnationale.

Ascensiunea comunicarii politice in UE a facut ca problemele politice sa isi mareasca sansele de intrare sub control public, crescand in acest fel activitatea comunicativa si deliberativa in sfera publica nationala.(Bargaoanu et al., 2010: 8)

Totusi, aceasta abordare evidentiaza o deficienta ridicata a sferei publice europene, deoarece mass-media transnationale favorizeaza aparitia unei sfere publice transnationale, insa nu in mod obligatoriu la nivel European .