Delimitari conceptuale; importanta si functiile obiectivelor educationale

Delimitari conceptuale; importanta si functiile obiectivelor educationale

Obiectivele educationale reprezinta, neindoielnic, o variabila fundamentala a procesului de invatamant, concretizand intentiile care se au in vedere in organizarea activitatii instructiv-educative, fie ca este vorba de luarea in considerare a intregului sistem de invatamant, fie de anumite segmente ale acestuia, fie de activitatea directa, nemijlocita, pe care o desfasoara cadrele didactice cu diferitele categorii de elevi.

Nu trebuie omis faptul ca in definirea obiectivelor, de multe ori, persista o ambiguitate terminologica facandu-se distinctie intre finalitati, scopuri si obiective.

De exemplu, se pleaca de la premiza ca finalitatile se afla intr-o corelatie directa cu idealul educativ care, la randul sau, configureaza tipul de personalitate pe care scoala doreste sa-l edifice intr-o perioada istorica determinata, ca scopurile, dupa cum explica I. Jinga (1998, pag.107), vizeaza finalitatea unei actiuni educative determinate, prefigurand rezultatele asteptate de la fiecare tip si nivel de scolarizare sau de la diferite elemente componente ale educatiei, ca obiectivele sunt enunturi cu caracter anticipativ care descriu schimbarile de comportament ale elevilor ca urmare a implicarii lor intr-o activitate de instruire-invatare.

Daca nu exista un consens terminologic in definirea obiectivelor educationale, exista totusi o opinie generala in legatura cu importanta acestora si, bineinteles, in legatura cu functiile pe care le indeplinesc.

In legatura cu importanta obiectivelor educationale in cadrul procesului de invatamant se admite faptul ca ele reprezinta o variabila de prima marime deoarece, in functie de natura acestora, se configureaza toate celelalte elemente, fie ca este vorba de continuturile procesului de invatamant, de metodele de instruire folosite, de modalitatile de organizare a instruirii etc.

Lucrul acesta este de domeniul evidentei si se poate demonstra foarte usor. De exemplu, daca intr-un anumit moment al instruirii, obiectivele educationale sunt predominant cognitive, acest lucru va influenta distinct continuturile, in sensul ca ele pot fi mai voluminoase in privinta cantitatii si pot avea un grad mai mare de conceptualizare. Apoi, aceleasi obiective vor avea un impact distinct si asupra metodelor de instruire, deoarece si in corelatie cu specificul continuturilor vor trebui selectate anumite metode care sunt adecvate celor doua variabile, iar in cazul de fata cele mai indicate, cele mai potrivite sunt metodele expozitive care, pe de o parte, faciliteaza transmiterea unui volum mare de cunostinte si informatii pe unitatea de timp, iar pe de alta parte, faciliteaza transmiterea unor continuturi cu grad mare de abstractizare care nu ar putea fi asimilate de elevi printr-un efort personal. Aceleasi obiective se vor repercuta si asupra modalitatilor de organizare a instruirii in cazul in care in ecuatie intra, pe langa obiectivele si continuturile procesului de invatamant, si metodele de instruire, ceea ce inseamna ca formele cele mai adecvate de organizare a instruirii ar trebui sa fie cele de tip frontal deoarece, in cazul acestora, un emitator sau o sursa poate transmite, prin intermediul unor metode expozitive spre beneficiari un volum mare de cunostinte pe unitatea de timp. Determinarea in lant ar putea fi continuata cu formele de comunicare didactica, ceea ce inseamna ca, in cazul de fata, forma de comunicare cea mai potrivita este cea de tip unidirectional in cadrul careia fluxurile de informatie sunt predominant venite dinspre emitator (sau sursa care transmite) existand riscul ca procesul de comunicare sa se lateralizeze daca feedback-ul este absent in totalitate.

Daca in alt moment al instruirii obiectivele educationale sunt preponderent afective sau afectiv-atitudinale, situatia va fi total diferita fata de cea descrisa anterior deoarece, in noua situatie nu trebuie sa se mai faca apel la continuturi care, din punct de vedere cantitativ, sunt mai voluminoase si se situeaza la un nivel mai inalt de conceptualizare, ci la continuturi care trezesc in randul elevilor un ecou afectiv deosebit, care au menirea sa ii sensibilizeze in mai mare masura si, in final, ca o rezultanta, sa determine formarea unor atitudini, convingeri, sentimente etc. Impactul acestor obiective se resimte si la nivelul metodelor de instruire deoarece, in noua situatie, metodele expozitive devin inoperante si ineficiente pentru ca nu se pot forma la elevi convingeri si atitudini prin intermediul expunerilor sau prelegerilor, motiv pentru care va trebui sa se opteze pentru alte metode cum ar fi: convorbirea, studiul de caz, brainstormingul care, prin specificul lor, stimuleaza initiativele elevilor, spiritul creator, motivatia pe care o investesc in desfasurarea activitatii de instruire-invatare.

Continuand analiza se poate constata ca vor trebui operate schimbari si in legatura cu modalitatile de organizare a instruirii in sensul ca de aceasta data activitatea predominanta nu va mai fi cea de tip frontal, ci activitatile organizate pe grupe sau chiar individual, urmand ca acest lucru sa se repercuteze si asupra procesului de comunicare a carui configuratie va trebui schimbata trecandu-se de la o comunicare predominant unidirectionala la una multidirectionala in care schimburile dintre elevi si profesor se fac cu mai multa usurinta, facilitand astfel procesul de cunoastere care sta la baza formarii unor atitudini, convingeri si sentimente.

Aceste doua exemple au fost, credem, suficiente pentru a demonstra cum, in functie de natura si specificul obiectivelor educationale, trebuiesc selectate toate celelalte elemente sau variabile ale procesului de invatamant, afirmatie care poate fi vizualizata prin intermediul schemei urmatoare:

Obiective

Continuturi

Metode de instruire

Mijloace de invatamant

Modalitati de organizare a instruirii

Modalitati si forme de comunicare didactica

Acest argument, invocat in sublinierea importantei pe care o au obiectivele educationale in desfasurarea activitatii instructive-educative, il reprezinta faptul ca, intotdeauna cand se pune problema renovarii sistemelor de invatamant, primul element care este luat in consideratie il constituie obiectivele educationale care sunt regindite, reanalizate, redimensionate in functie de o serie de determinari, fie ca este vorba despre evolutiile de natura socio-economica, de noile inovatii survenite in perimetrul stiintei si tehnologiei, fie ca este vorba despre mutatiile inregistrate in psihologia celor care urmeaza sa le atinga prin intermediul diverselor programe de instruire.

In consecinta, de foarte multe ori cand reformele educationale esueaza, acest lucru poate fi datorat si felului in care au fost concepute si elaborate obiectivele educationale, dupa cum si reversul este adevarat, in sensul ca o reforma poate determina rezultatele scontate atunci cand obiectivele educationale au un nivel de relevanta ridicat.

Acelasi consens exista intre specialisti si in legatura cu functiile pe care le indeplinesc obiectivele desi, de multe ori, formularile verbale pot fi destul de diferite.

De exemplu, in perimetrul pedagogiei romanesti exista un consens total in legatura cu aceasta chestiune iar unii autori precum D. Potolea (1988), F. Iuliu si V. Preda (1995), S. Cristea (2000), C. Cucos (2002) considera ca principalele functii atasate obiectivelor sunt urmatoarele:

1) functia axiologica sau valorica;

2) functia de anticipare a rezultatelor educatiei;

3) functia evaluativa;

4)functia de organizare si reglare a intregului proces instructiv-educativ.

1) Prima functie, cea de orientare valorica sau axiologica se explica prin faptul ca intotdeauna, prin natura si specificul lor, obiectivele exprima, inevitabil, si optiunea pentru anumite valori pe care scoala doreste sa le interiorizeze generatiilor tinere implicate in diverse programe de instruire si formare.

Cum tipologia valorilor este foarte variata si diversificata, in sensul ca exista valori ale culturii si artei, ale stiintei si tehnologiei, valori ale moralei, valori juridice, etc. este imperios ca si obiectivele, la randul lor, sa acopere o paleta cat mai larga a acestora pentru ca interiorizarea lor in diverse contexte de instruire sa contribuie maximal la dezvoltarea plenara a personalitatii elevilor.

Dimpotriva, daca obiectivele vor fi restrictive in sensul ca favorizeaza anumite categorii de valori, in timp ce altele sunt ignorate intr-o masura mai mare sau mai mica, apare riscul ca insusi procesul de dezvoltare a personalitatii elevilor sa fie alterat deoarece unele trasaturi de personalitate sunt avute in vedere si, in consecinta, stimulate prin programele educative in timp ce altele, poate la fel de importante, sa nu faca obiectul unei atentii speciale si, in consecinta, sa fie lasate la latitudinea influentelor educative nonformale sau informale.

De altfel, acest neajuns este reperabil in multe sisteme de invatamant (nici cel romanesc nu a fost scutit), iar consecintele negative sunt evaluabile mai ales pe termen lung si concretizate in comportamente mai putin dezirabile, intalnite la o parte din indivizii care compun societatea.

De exemplu, la nivelul societatii romanesti este vizibil faptul ca intr-o anumita perioada istorica obiectivele educationale nu au vizat in mai mare masura valorile apartinand moralei, religiei, justitiei, etc.

2) Functia de anticipare a rezultatelor educatiei este, de asemenea importanta deoarece cadrele didactice isi pot reprezenta in mai mare masura progresele pe care le vor face elevii pe care ii instruiesc dar in acelasi timp si unele dificultati asupra carora va trebui sa se insiste pentru a putea fi depasite intr-un timp mai scurt si cu resurse mai putine.

Tot in virtutea acestei functii, cadrele didactice pot oferi predictii mai exacte in legatura cu traseul profesional al elevilor, fapt ce contribuie semnificativ la imbunatatirea activitatii de orientare scolara si profesionala.

3) Functia evaluativa rezida din faptul ca obiectivele educationale se constituie intr-un referential important pentru activitatile evaluative desfasurate ulterior.

Functia evaluativa a obiectivelor educationale reprezinta o nota distincta pentru didactica moderna, in comparatie cu cea traditionala pentru ca, dupa cum se stie, in cadrul acesteia, activitatea de evaluare era plasata in afara procesului de invatamant, deci dupa ce instruirea s-a derulat, ceeace inseamna ca nu erau cunoscute criteriile avute in vedere si, implicit, tipurile de exigente care trebuiau vizate la subiectii care faceau obiectul evaluarii.

Gratie functiei evaluative a obiectivelor, activitatea de evaluare in general poate fi integrata in cadrul procesului de invatamant iar prin standardele de performanta circumscrise obiectivelor, se pot evalua mai usor progresele elevilor iar cand nereusitele depasesc un anumit nivel se pot face corectiile reclamate de ameliorarea activitatii desfasurate.

Rezumativ, se poate face aprecierea, ca prin intermediul acestei functii a obiectivelor, exigentele impuse de evaluare sunt cunoscute inainte de startul efectiv al instruirii ceeace contribuie semnificativ si la amplificarea motivatiei elevilor pentru acest gen de activitate, deoarece ei interiorizeaza exigentele pe care trebuie sa le onoreze atat pe parcursul instruirii (in cadrul evaluarii continue, formative), cat si la sfarsitul acesteia, prin intermediul evaluarii sumative sau cumulative.

De asemenea, nu trebuie omis faptul ca luarea in considerare a standardelor de performanta specificate de obiective se constituie intr-o premiza majora in elaborarea si conceperea testelor de cunostinte ca instrumente menite sa sporeasca fidelitatea si rigoarea activitatilor educative.)

4) Functia de organizare a intregului proces pedagogic este, cu siguranta, cea mai importanta dintre ele deoarece, asa cum aminteam, obiectivele educationale reprezinta variabila forte in cadrul procesului de invatamant pentru ca, in functie de natura si nivelul acestora se selecteaza toate celelalte elemente ale procesului, in speta:

-continuturile;

-metodele, si mijloacele de invatamant;

-strategiile didactice;

-modalitatile de organizare a instruirii;

-formele de evaluare;

- modalitatile de comunicare.

Rolul reglator al obiectivelor educationale poate fi identificat si in cadrul proiectarii didactice deoarece, asa cum se stie, orice proiect didactic incepe cu enumerarea obiectivelor ori claritatea si, concretitudinea acestora se constituie intr-o premiza majora pentru calitatea proiectarii, deoarece nu poate fi conceput un proiect pedagogic izbutit daca obiectivele nu au fost corect identificate si bine formulate.

De asemenea, rolul reglator al obiectivelor poate fi demonstrat si prin valoarea diagnostica a acestora in desfasurarea procesului de instruire-invatare; daca, de exemplu, in anumite momente ale instruirii apar disfunctionalitati, apar perturbari ale procesului, atunci prima variabila care trebuie reanalizata si eventual reconsiderata o reprezinta tocmai obiectivele, iar daca la nivelul acestora nu se inregistreaza lacune semnificative, atunci analiza poate continua la nivelul continuturilor, metodelor si mijloacelor de invatamant, al strategiilor didactice etc.

Concluzionand, se poate aprecia ca rolul reglator al obiectivelor poate fi identificat la nivelul tuturor etapelor instruirii, adica la inceputul acesteia, pe parcursul desfasurarii ei si, bineinteles, la sfarsit cand, plecandu-se tot de la obiective se pot aprecia progresele elevilor si corelatia existenta intre nivelul lor de pregatire si standardele vizate prin intermediul obiectivelor.