Documente elaborate si adoptate la nivelul Organizatiei Natiunilor Unite privind interzicerea si reprimarea actelor de tortura si a altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante

Documente elaborate si adoptate la nivelul Organizatiei Natiunilor Unite privind interzicerea si reprimarea actelor de tortura si a altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante

1. Cateva precizari introductive

Preocuparile comunitatii internationale fata de atrocitatile fortelor de politie pe timpul razboaielor, conflictelor armate interne [1] si in indeplinirea misiunilor pe timp de pace, indeosebi in statele dictatoriale , au aparut imediat dupa cel de al doilea razboi mondial. Eforturile de a contura un cadru politic si juridic adecvat si satisfacator pentru toate statele, pentru opinia publica internationala si interna s-au dovedit putin lesnicioase, cu toate ca stirile despre comportamentul abuziv al fortelor de securitate in diverse colturi ale lumii erau prezente cotidian in jurnalele de stiri ale mass-mediei interne si internationale.

In mediile politice, in cadrul conferintelor internationale, in cadrul diplomatic sau la intalnirile sefilor de state si de guverne erau incriminate, mai mult sau mai putin fatis, toate formele de incalcare a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, asa cum au fost ele consacrate in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, la 10 decembrie 1948, dar mai ales actele comise de fortele de politie, in numele falsei democratii sau al apararii asa-ziselor cuceririlor revolutionare, prin acte de asasinat, de rapire, de retinere sau arestare ilegala, de confiscare a bunurilor, de transfer in alte teritorii, de ducere in sclavie, de obligare la munca fortata, de mutilare, de tortura sau de aplicare a altor sanctiuni fizice, psihice sau morale in afara cadrului legal instituit.

Conform standardelor internationale in domeniu, care s-au cristalizat in anii saizeci, saptezeci si optzeci, pentru ca aplicarea legilor si activitatea fortelor de politie sa ramana umane trebuiau respectate anumite principii si conditii specifice domeniului. Se cunoaste ca, intr-o societate democratica, politia indeplineste functii diverse, dintre care trei apar mai importante si mai pregnante: a) protejarea drepturilor omului, in general, in forma consacrata de reglementarile internationale si interne; b) interventia in limitele competentelor si a atributiilor in sprijinul protectiei drepturilor celorlalte persoane; si c) apararea ordinii publice si a sigurantei statului .

In acest context, se considera ca, in orice stat, fiecare organ din sistemul justitiei penale si din serviciile politienesti trebuie sa fie reprezentativ pentru intreaga colectivitate, sa corespunda nevoilor reale de securitate ale acesteia si sa poata fi tras la raspundere in fata sa. Pe de alta parte, era acceptata ideea ca fiecare responsabil cu aplicarea legii trebuie sa fie obligat sa respecte, in mod real, efectiv si in orice circumstanta, normele de conduita prestabilite, concordante cu toate comandamentele si preceptele umanismului, acceptate de catre populatie ca avand un continut uman. Intr-o alta ordine de idei, era clar ca, deoarece toti responsabilii cu aplicarea legii sunt reprezentantii sistemului judiciar al unui stat sau altul, al carui scop este de a preveni, descoperii si combate infractiunile, respectiv de a lupta impotriva oricarei forme de delicventa, conduita negativa a acestora afecteaza credibilitatea intregului sistem . Apoi, se accepta faptul ca, in cadrul acestor organizatii, fiecare functionar trebuie sa respecte o disciplina a muncii si a activitatilor proprii, conform particularitatilor acelei institutii, iar actele acestuia sa fie controlate periodic in mod oficial . Nu in ultimul rand, se aprecia ca normele de conduita si principiile directoare ale activitatii trebuiau insusite, intelese si aplicate, de catre toti functionarii, prin educatie, formare si control

Revenind la abuzurile reprezentantilor organizatiilor insarcinate cu aplicarea legi, cu actiunile de prevenire si de combatere a criminalitatii, de asigurare si de mentinere a ordinii interne, de sprijinire a autoritatilor statului si a sistemului dictatorial, cele mai multe ingrijorari se legau de acele fapte care puteau fi circumscrise conceptului juridic de tortura [6], concept extrem de complex, greu de definit, de explicat si de aplicat. In anii in care aceste preocupari deveneau tot mai evidente, principiile si normele care ar fi trebuit fi impuse tuturor membrilor organizatiilor insarcinate cu aplicarea legii nu erau suficient de fundamentate si conturate . Autorii de drept public au incercat sa impace curentele si ipotezele diverse care au fost vehiculate, propunand o varianta comuna acceptabila, aceea prin care actele de tortura au fost considerate drept forme intentionate si agravante ale pedepselor sau tratamentelor bazate pe acte de cruzime, inumane sau degradante savarsite de reprezentantii fortelor de politie si de siguranta interna pe timpul indeplinirii atributiilor judiciare sau extrajudiciare, in scopul obtinerii pe aceasta cale a informatiilor sau datelor necesare exercitarii insarcinarilor lor.

Devenind tot mai evident ca, in procesul de aplicare si de respectare a normelor referitoare la protejarea drepturile omului, organizatiile insarcinate cu aplicarea legilor detin mai intotdeauna rolul principal, si ca ele sunt cele mai predispuse la incalcarea drepturilor omului, Natiunile Unite a initiat o serie de consultari si dezbateri, adesea furtunoase si prelungite care s-au incheiat cu adoptarea unor declaratii si rezolutii importante pentru acest domeniu de activitate de interes general, asupra carora vom starui in cele ce urmeaza.

2. Cele doua instrumente internationale adoptate de Organizatia

Natiunilor Unite dedicate problematicii protejarii persoanelor

impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude,

inumane sau degradante

2.1. Introducere

Drepturile omului trebuie respectate in orice imprejurare iar restrangerea sau interdictia exercitarii lor poate intervenii in imprejurari exceptionale, motivate de conditii extreme, intotdeauna prevazute de lege. Astfel, si dreptul persoanei umane de a nu fi torturata sau supusa unor tratamente crude, inumane sau degradante a fost inclus intre principalele sapte drepturi fundamentale ale omului de la care nu se admite nici o derogare. Deducem faptul ca, acest drept trebuie respectat fata de orice fiinta umana in toate imprejurarile, chiar si pe timp de razboi, revolutie sau alte situatii de tensiune ori de criza interna.

Importanta deosebita pe care o prezinta pentru viata, demnitatea, integritatea fizica si sanatatea persoanei umane a facut ca acest drept fundamental sa fie amintit, enuntat, formulat, reiterat si dezvoltat in cuprinsul unor importante instrumente juridice si politice internationale, in dezbaterile unor conferinte, congrese si alte manifestari stiintifice internationale, in doctrina juridica a celor mai recunoscuti autori de drept international public. Dovada cea mai evidenta a importantei pe care i-a acordat-o intreaga comunitate internationala este faptul ca doua dintre documentele speciale adoptate de Organizatia Natiunilor Unite sunt dedicate acestui drept fundamental. Este vorba despre Declaratia cu privire la protectia tuturor persoanelor impotriva torturii ti a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante [8], respectiv despre Conventia impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante , asupra semnificatiei si continutului carora vom starui in cele ce urmeaza.

Mai inainte de a ne apleca asupra continutului celor doua instrumente dedicate problematicii protectiei persoanelor impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante va mai retinem atentia cu un succint sumar al evolutiei abordarii sale la nivelul forului mondial.

Ca valoare de principiu, el a fost enuntat pentru prima oara evident in articolul 5 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, in urmatoarea formulare: "Nimeni nu va fi supus la tortura, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante". Ulterior, Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, in articolul II pct. b) enumera, printre actele de genocid, si: "atingerea grava a integritatii fizice sau mentale a membrilor unui grup" [10] iar Conventia internationala asupra eliminarii si reprimarii crimei de apartheid interzicea supunerea membrilor unui grup sau mai multor grupuri rasiale la tortura sau al pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante.

Conventia suplimentara cu privire la abolirea sclaviei, a traficului cu sclavi si a institutiilor si a practicilor analoge sclaviei [12] a incriminat astfel faptele asimilate torturii: "..mutilarea, fie cu fierul rosu fie pe alta cale, a unui sclav sau a unei persoane de conditie servila - pentru a-i indica statutul, ca pedeapsa sau pentru orice alt motiv - sau faptul de a fi complice la asemenea acte vor constitui infractiune penala in conformitate cu legea statelor parti la Conventie, iar persoanele considerate vinovate vor fi pasibile de pedeapsa".

Printre documentele care incrimineaza tortura se cuvine mentionata si Declaratia asupra drepturilor femeilor si copiilor in perioada exceptionala si de conflict [13], care la punctul 5 prevede urmatoarele. "Toate formele de represiune si de tratament sangeros si inuman aplicate femeilor si copiilor, mai ales inchisoarea, tortura, impuscarea, arestarile in masa, pedepsele colective, distrugerea locuintelor, deplasarile fortate pe care le comit beligerantii in cursul operatiunilor militare sau in teritoriile ocupate vor fi considerate fapte penale".

Adaugam la toate acestea si prevederile Conventiilor de la Geneva din 1949 cu privire la protectia victimelor de razboi [14] pentru a contura dovada faptului ca dreptul unei persoane umane de a nu fi torturata sau supusa la tratamente crude, inumane sau degradante este un drept fundamental al omului, un drept universal opozabil tuturor.

Desi au existat aceste preocupari notabile de a incrimina faptele de tortura si pedepsele crude, inumane sau degradante, ca punct de sine statator pe ordinea de zi a Adunarii Generale, problematica a inceput sa constituie obiect special de preocupare doar din anul 197 Initiativa a apartinut Subcomisiei de lupta contra masurilor discriminatorii si protectia minoritatilor care a solicitat Comisiei pentru drepturile omului sa inscrie pe ordinea sa de zi tema: "Chestiunea drepturilor omului in cazul persoanelor supuse oricarei forme de detentie sau inchisoare". Totusi, deoarece problematica legata de tortura si de celelalte pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante fusese dezbatuta, fara mare succes, in diversele organisme competente in materia drepturilor omului, Adunarea Generala a O.N.U. a respins initial abordarea oricaror forme de tortura si de alte pedepse crude, inumane sau degradante, dar a invitat statele membre sa adere deocamdata la instrumentele internationale care incriminau si interziceau si asemenea practici [15].

Ulterior, dupa ce a introdus pe ordinea sa de zi si a examinat in profunzime problematica torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante in relatie cu detentia si intemnitarea persoanelor condamnate la executarea unor pedepse privative de libertate, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat, la cea de a 29-a sesiune a sa, rezolutia [16] prin care se declara convinsa ca "..din cauza cresterii numarului de rapoarte alarmante referitoare la actele de tortura, sunt necesare noi eforturi sustinute pentru a proteja, in toate imprejurarile, dreptul fundamental al omului in virtutea caruia nimeni nu poate fi supus la tortura sau la alte pedepse crude, inumane sau degradante".

Cu acest prilej, s-a convenit ca, in anul urmator -1975 -, la Toronto, in Canada, sa aiba loc cel de-al 5-lea Congres al Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei si tratamentul delincventilor, adresandu-se statelor rugamintea de a furniza la secretariatul General informatiile si materialele privitoare la masurile legislative, administrative si judiciare, incluzand recursurile si sanctiunile, care vizau si impiedicau ca persoanele aflate sub jurisdictia lor sa nu fie supuse la tortura si la alte pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, respectiv observatiile si eventualele comentarii privind Proiectul de principii asupra dreptului in virtutea caruia nimeni nu poate fi in mod arbitrar arestat nici detinut care urma sa fie prezentat Comisiei pentru drepturile omului.

Examinand toate informatiile si datele culese de la statele membre, Subcomisia Comisiei pentru drepturile omului a cazut de acord asupra faptului ca doar o parte dintre ele prezinta importanta, respectiv:

• Detentia prelungita, si adesea pentru o durata nedeterminata, a unui mare numar de persoane care nu au facut obiectul unei condamnari si impotriva carora nu a fost retinuta nici o proba oficiala;
• Necesitatea stringenta de a se recurge la o ancheta judiciara impartiala in cazul asertiunilor privind practicile ilegale impotriva persoanelor arestate sau detinute;
• Inexistenta sau ineficacitatea unui control judicios asupra practicilor urmate cu ocazia arestarii sau detentiei;
• Rolul politiei secrete si a organizatiilor paramilitare;
• Situatia familiei si a rudelor persoanelor arestate sau detinute.

2.2. Declaratia asupra protectiei tuturor persoanelor impotriva

torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane

sau degradante

In urma acestor demersuri si analize, in anul 1975, Adunarea Generala a O.N.U. a examinat, la cea de a 30-cea Sesiune a sa, un document sinteza redactat de Secretarul General referitor la datele si observatiile statelor conform Rezolutiei 3218/XXIX precum si un raport al acestuia pe marginea rezultatelor inregistrate de cel de al 5-lea Congres al Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei si tratamentul delincventilor ce continea si propunerea congresului referitoare la proiectul de Declaratie cu privire la protectia tuturor persoanelor impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante , proiect adoptat de Adunare prin Rezolutia 3452/XXX.

Declaratia cu privire la protectia tuturor persoanelor impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, precizeaza inca din preambulul sau ca "In conformitate cu principiile proclamate in Carta O.N.U., recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor legale si inalienabile constituie baza libertatii, a justitiei si a pacii in lume".

Definind actul de tortura, articolul 1 stipuleaza ca: 1. "In intelesul prezentei declaratii, termenul de tortura este constituit de orice acte prin care o durere sau suferinte acute, fizice sau mentale, sunt aplicate in mod deliberat unei persoane prin agenti ai autoritatii publice sau la instigarea lor, mai ales cu scopul de a obtine de la ea sau de la un tert informatii sau marturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care nu l-a savarsit sau de care este banuita ca l-ar fi savarsit, sau de a o intimida ori de a intimida alte persoane. Acest termen nu se extinde la durerea sau la alte suferinte care rezulta din sanctiunile legitime, inerente acestor sanctiuni sau ocazionale de ele, intr-o masura incompatibila cu ansamblul regulilor minime pentru tratamentul detinutilor". 2. "Tortura constituie o forma agravanta si deliberata a pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante".

In partea sa dispozitiva, dupa ce precizeaza ca: "Orice act de tortura sau orice alte pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante constituie un ultraj adus demnitatii umane si trebuie condamnat ca o renegare a scopurilor Cartei O.N.U. si o violare a drepturilor omului" [18], Declaratia insereaza o serie de principii generale, care se refera la conduita statelor in abordarea problematicii prevenirii si reprimarii unor astfel de acte, printre care sunt de retinut urmatoarele:

• Nici un stat nu poate autoriza sau tolera tortura sau celelalte acte asemanatoare; acestea nu pot fi invocate nici chiar de existenta unor situatii exceptionale de felul starii de urgenta sau exceptionale, starea de razboi sau un pericol de razboi, instabilitate politica interna;
• Interdictia practicarii unor asemenea fapte trebuie inclusa in regulamentele si instructiunile emise in vederea stabilirii obligatiilor si atributiilor personalului insarcinat cu aplicarea legilor si a altor functionari publici care au in responsabilitate persoane private de libertate [19];
• Actele de tortura, precum si participare, complicitatea sau incitarea la tortura si tentativa vor fi considerate, de fiecare stat, infractiuni in legislatia lor penala [20];
• Se recunoaste victimelor unor fapte de tortura sau similare "dreptul de a prezenta plangeri la autoritatile competente ale statului", care trebuie "sa procedeze la examinarea lor impartiala" [21];
• Este impusa obligatia ca, in cazul in care exista motive rezonabile sa se creada ca s-au comis acte de tortura sau similare si nu a fost depusa o plangere oficiala, autoritatile sa procedeze la efectuarea unei anchete impartiale [22];
• A fost prevazuta instituirea unei proceduri penale impotriva autorului sau autorilor prezumati, in situatia in care ancheta stabileste ca s-a comis un act de tortura [23];
• Este recunoscut dreptul la reparatii si indemnizatii pentru victimele actelor de tortura ;
• Este precizat faptul ca, in situatia in care o declaratie a fost facuta "ca urmare a torturilor sau a altor pedepse si tratamente crude, inumane sau degradante, acea declaratie nu poate fi invocata ca proba in cursul urmaririi penale, oricare ar fi acesta, nici impotriva unei alte persoane" .

Concomitent cu adoptarea declaratiei, Adunarea Generala a insarcinat Comisia pentru drepturile omului si Comitetul pentru prevenirea crimei si lupta impotriva delincventei sa procedeze la efectuarea unor studii aprofundate asupra problematicii din domeniile respective. Astfel, Comisia pentru drepturile omului a fost insarcinata ca, in referire la problema torturii, sa ia masurile necesare pentru a asigura respectarea efectiva a Declaratiei si sa elaboreze un ansamblu de principii pentru protectia tuturor persoanelor detinute sau intemnitate pe baza Studiului dreptului in virtutea caruia nimeni nu poate fi in mod arbitrar arestat, detinut sau exilat si a proiectului de principii anexat la acest studiu.

Comitetul pentru prevenirea crimei si lupta impotriva delincventei a fost abilitat sa elaboreze un proiect de Cod de conduita pentru responsabilii de aplicarea legilor care urma sa fie supus examinarii Adunarii Generale intr-o viitoare sesiune .

Adunarea Mondiala a Sanatatii, la randul sau, dupa ce a prezentat la cel de-al 5-lea Congres pentru prevenirea crimei si tratamentul delincventilor un studiu intitulat "Aspectele sanitare ale relelor tratamente inutil aplicate prizonierilor si detinutilor", a fost invitata sa continue demersurile, analizele si studiile in scopul elaborarii principiilor de etica aplicabile pentru protectia tuturor persoanelor detinute sau intemnitate contra torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

In perioada care a urmat, problematica torturii a stat in permanenta in atentia organelor si organizatiilor mondiale respective, care au efectuat studii si analize, au redactat si prezentat proiecte de documente, au identificat si solutionat o serie de aspecte si spete aparute in practica aplicarii Declaratiei. Urmare evolutiilor inregistrate, in anul 1977, Adunarea Generala a adoptat o noua rezolutie prin care propunea desfasurarea unei noi actiuni internationale in vederea asigurarii unei "protectii adecvate pentru toate persoanele impotriva torturii, a pedepselor sau a tratamentelor crude, inumane sau degradante, sens in care este absolut necesar sa fie adoptata o Conventie internationala" . Adunarea a insarcinat Comisia pentru drepturile omului sa redacteze proiectul noii conventii in lumina principiilor enuntate in Declaratia din 9 decembrie 1975.

2. Conventia impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente

crude, inumane sau degradante

Pe baza proiectului prezentat de Comisia pentru drepturile omului, in urma unor dezbateri prelungite dar fructuoase, la 10 decembrie 1984 Adunarea Generala a adoptat prin rezolutie [28] Conventia impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, care a intrat in vigoare la data de 26 iunie 1987 .

Analiza structurala si formala a Conventiei ne arata ca aceasta este alcatuita din preambul, care reproduce aproape in totalitate preambulul Declaratiei din 1975, trei parti si 33 de articole. Prima parte a Conventiei defineste cu atentie si minutie termenul de tortura si realizeaza o detaliere a obligatiilor ce revin statelor parti in ceea ce priveste prevenirea si reprimarea faptelor si a actelor de tortura. Prin cea de a doua parte, este instituit mecanismul de garantare a aplicarii prevederilor Conventiei, considerat o importanta inovatie in ceea ce priveste sistemul international de protectie a drepturilor omului. In fine, cea de a treia parte contine clauzele finale ale Conventiei.

O prima observatie priveste definirea termenului de tortura, care in redactarea Conventiei ne apare mai cuprinzator, mai detaliat decat in Declaratia din 1975. Astfel, articolul, par. 1, prevede faptul ca: "termenul tortura desemneaza orice act prin care se provoaca unei persoane, cu intentie, o durere sau suferinta puternice, de natura fizica sau psihica, in special cu scopul de a obtine de la aceasta persoana sau de le o persoana terta informatii sau marturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care acesta sau o alta persoana l-a comis sau este banuita ca l-a comis, de o intimida sau de a face presiuni asupra unei terte persoane, pentru orice alt motiv bazat pe o forma de discriminare, oricare ar fi ea, atunci cand o asemenea durere sau suferinta sunt provocate de catre un agent al autoritatii publice sau orice alta persoana care actioneaza cu titlu oficial, sau la instigarea sau cu consimtamantul expres sau tacit a unor asemenea persoane".

O prima observatie, care trebuie retinuta, se refera la perfectionarea definitiei retinuta in Conventie, prin inlocuirea sau adaugarea unor expresii si termeni noi pentru largirea campului de actiune al reglementarii, a elementelor motivationale ale actelor ce pot fi incriminate, a persoanelor care pot fi trase la raspundere s.a. In acest sens, vom observa ca expresia "suferinte acute" a fost inlocuita cu "suferinte puternice" , termenul de "deliberat" a fost schimbat cu cel de "intentie", cuvintele " o intimida sau a intimida alte persoane" au fost reformulate in Conventie in acest fel: " a o intimida sau de a face presiuni asupra unei terte persoane".

Pe de alta parte, in Conventie au fost adaugite, la motivele comiterii unor acte de tortura, urmatoarele expresii: " sau pentru orice alt motiv bazat pe o forma de discriminare, oricare ar fi ea". In ceea ce priveste sfera persoanelor vizate, care pot provoca o durere sau suferinta, a fost adaugata sintagma "un agent al autoritatii publice sau orice alta persoana care actioneaza cu titlu oficial sau la instigarea sau cu consimtamantul expres sau tacit al unor asemenea persoane"

Definitia din Conventie a eliminat ultima fraza din definitia pe care o regasim in Declaratie, respectiv: "Acest termen nu se extinde la durerea sau la alte suferinte care rezulta exclusiv din sanctiuni legitime, inerente acestor sanctiuni sau ocazionate de ele, intr-o masura compatibila cu ansamblul regulilor minime pentru tratamentul detinutilor", precum si punctul 2 al articolului 1 care prevedea ca: "Tortura constituie o forma agravata si deliberata a pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante". Acest punct a fost reformulat altfel si anume: "Acest articol nu afecteaza instrumentele internationale care contin sau ar putea contine prevederi cu caracter mai larg".

Conventia a reasezat si a reformulat in alti termeni angajamentele pe care statele parti si le asuma pentru prevenirea si reprimarea actelor de tortura. Printre cele mai puternice si mai semnificative angajamente situandu-se urmatoarele:

• Obligatia de a lua masuri legislative, administrative si alte masuri eficiente pentru a impiedica comiterea unor acte de tortura pe teritoriul lor [30];
• Obligatia de a nu expulza, respinge nici extrada o persoana catre alt stat, cand exista motive serioase sa se creada ca acolo aceasta persoana risca sa fie supusa la tortura ;
• Obligatia de a veghea ca toate actele de tortura sa fie incriminate ca infractiuni din punctul de vedere al Codului penal [32];
• Obligatia de a retine persoana banuita de a fi savarsit un act de tortura si de a proceda imediat la o ancheta preliminara si, daca este cazul, de a declansa procedura penala .
• Obligatia de a introduce cunostinte si informatii despre interdictia torturii in programele de formare a personalului civil sau militar insarcinat cu aplicarea legilor, a personalului medical, a agentilor autoritatilor publice si asupra prevederilor privind paza si tratamentul persoanelor supuse oricarei alte forme de arest, detinere sau inchisoare pe teritoriul aflat sub jurisdictia sa [35] si de a exercita o supraveghere sistematica asupra regulilor, instructiunilor, metodelor si practicilor privind interogatoriul si asupra procedurilor privind paza si tratamentul persoanelor supuse oricarei forme de arest, detinere sau inchisoare ;
• Obligatia de a lua masuri ca orice persoana care pretinde ca a fost supusa torturii pe teritoriul aflat sub jurisdictia sa sa aiba dreptul de a prezenta o plangere in fata autoritatilor competente [37] si de a garanta, in sistemul sau juridic, victimei unui act de tortura dreptul de a obtine o reparatie si de a fi despagubita in mod echitabil si adecvat ;
• Obligatia de a interzice si alte acte sau fapte care constituie pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante care nu reprezinta acte de tortura [39].

Partea a doua a Conventiei este rezervata problematicii infiintarii unui Comitet impotriva torturii compus din 10 experti de inalta moralitate, posesorii unei experiente recunoscute in domeniul drepturilor omului, care vor actiona cu titlu personal [40]. Acestia sunt alesi de statele parti astfel incat sa se realizeze o repartizare geografica echitabila .

Principala misiune a Comitetului consta in supravegherea punerii in aplicare a Conventiei dar celelalte functii ale sale constituie o inovatie in domeniul protejarii drepturilor omului in sensul ca el poate actiona din oficiu in situatia in care apreciaza ca informatiile privitoare la practicarea sistematica a torturii pe teritoriul unui stat justifica efectuarea unei anchete [42].

Anchetele Comitetului sunt confidentiale si presupune cooperarea statelor vizate, precum si efectuarea unor vizite la fata locului. Concluziile desprinse de Comitet sunt transmise statelor interesate. Totusi, Conventia a lasat posibilitatea ca statele vizate sa evite efectuarea vizitei la fata locului, prin ridicarea unei rezerve fata de aceasta, in acest sens [43].

Conventia mai prevede si alte metode si instrumente de control si de verificare a respectarii prevederilor sale, respectiv un sistem de rapoarte periodice din partea statelor [44], precum si, cu titlu facultativ, examinarea rapoartelor prezentate de catre state si a petitiilor individuale inregistrate la nivelul Comitetului impotriva torturii .

Reglementarea abolirii masurilor arbitrare de arestare sau

detentie la nivelul Organizatiei Natiunilor Unite

Unul dintre drepturile fundamentale ale omului este si acela de a nu fi arestat, detinut sau inchis pe nedrept sau in mod arbitrar. Declaratia Universala a Drepturilor Omului a consacrat pentru prima oara in istorie acest drept fundamental in urmatoarea formulare: "Nimeni nu poate fi arestat, retinut sau exilat in mod arbitrar".

Ulterior, in anul 1977, el a fost dezvoltat, in cuprinsul articolului 9 al Pactului International cu privire la Drepturile Civile si Politice, sub cinci aspecte si anume:

• Orice om are dreptul la libertate si la securitatea persoanei sale. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa decat pentru motive legale si in conformitate cu procedura prevazuta de lege;
• Orice individ arestat va fi informat,in momentul arestarii sale, despre motivul acestei arestari si va fi instiintat, in cel mai scurt timp, de orice invinuiri care i se aduc;
• Orice individ arestat sau detinut pentru comiterea unei infractiuni penale va fi adus, in termenul cel mai scurt, in fata unui judecator sau a unei alte autoritati imputernicite prin lege sa exercite functiuni judiciare si va trebui sa fie judecat intr-un interval rezonabil sau sa fie eliberat. Detentiunea persoanelor care urmeaza sa fie judecate nu trebuie sa constituie regula, dar punerea in libertate poate fi subordonata unor garantii asigurand infatisarea lor la sedintele de judecata, pentru toate celelalte acte de procedura si, daca este cazul, pentru executarea hotararii;
• Oricine a fost privat de libertate prin arestare sau detentiune are dreptul de a introduce o plangere in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa hotarasca neintarziat asupra legalitatii detentiunii sale si sa ordone eliberarea sa, daca detentiunea este ilegala;
• Orice individ care a fost victima unei arestari sau detentiuni ilegale are dreptul la o despagubire.

Demersurile forului mondial pentru reglementarea principiala a problematicii abolirii situatiilor de arestare, detinere sau exilare ilegale nu s-au oprit doar la consacrarea lor in aceste doua instrumente internationale. Ele au fost dezbatute de Comisia Natiunilor Unite pentru drepturile omului, de Subcomisia de lupta impotriva masurilor discriminatorii si protectia minoritatilor si de Comisia a III-a a Adunarii Generale a O.N.U. cu privire la problemele sociale, umanitare si culturale. Sub egida acestor entitati au fost efectuate analize aprofundate si cercetari, elaborate studii si proiecte de documente avand ca obiect sau tematica diferitele aspecte ale dreptului persoanelor de a nu fi arestate sau detinute pe nedrept ori in mod arbitrar. Spre exemplu, la solicitarea Comisiei pentru drepturile omului [47], un Comitet alcatuit din reprezentantii a patru state a elaborat un proiect de document cu principiile care vizeaza dreptul in virtutea caruia nimeni nu poate fi arestat sau detinut in mod arbitrar.

Aplecandu-ne asupra continutului acestui proiect, observam ca, in cuprinsul articolelor 10 si 26, se fac trimiteri catre obligatiile ce revin statelor de a institui masuri de reducere a perioadelor in care o persoana poate fi arestata sau a se afla sub paza politiei, urmarindu-se practic diminuarea riscurilor relelor tratamente sau a presiunilor din partea politiei. In acest scop, in articolul 22 par. 2, este prevazut si dreptul, pentru orice persoana retinuta, arestata sau detinuta, de a fi asistata de un aparator la toate interogatoriile la care este supusa.

Mai mult, sunt decelate mai multe reguli privitoare la situatia persoanelor arestate sau detinute, protectia acestora in fata eventualelor abuzuri comise pe timpul interogatoriilor, valoarea probanta a declaratiilor si marturisirilor facute prin utilizarea unor mijloace, metode sau procedee scoase in afara legii, in baza articolului 24, astfel:

"1. Nici o persoana arestata sau detinuta nu va fi supusa la constrangeri fizice sau mentale, la tortura, la violenta, la amenintari sau la alte mijloace de presiune, la inselatorie, la manevre insidioase, la sugestii inselatoare, la interogatorii prelungite, la hipnoza, la administrarea de droguri sau la orice alt procedeu de natura a compromite sau diminua libertatea sa de actiune sau de decizie, memoria sau discernamantul sau.

2. Orice declaratie pe care interesatul ar fi determinat sa o faca printr-unul dintre procedeele indicate mai sus, la fel ca si orice element de proba primit ca urmare a unei astfel de declaratii, nu vor putea fi produse ca probe contra lui in cursul unei proceduri.

Marturisirea sau acceptarea din partea unei persoane arestate sau detinute nu va putea fi utilizata ca proba impotriva ei decat daca este vorba de un act voluntar, infaptuit in prezenta avocatului si in fata unui judecator sau a unei alte autoritati imputernicite de lege sa exercite functiuni judiciare".

Articolul 27 mai prevede, in termeni destul de echivoci, faptul ca tratamentul aplicat persoanei, fie ca se gaseste sub paza politiei fie a altei autoritati penitenciare, nu va fi mai favorabil decat cel prescris de ansamblul de reguli minime pentru tratamentul detinutilor.

Se cuvine sa mai mentionam ca Natiunile Unite a fost preocupata si de soarta si protectia drepturilor unor categorii mai speciale de detinuti, cum sunt persoanele detinute sau intemnitate datorita luptei impotriva colonialismului, a ocupatiei straine, a politicilor de apartheid, pentru autodeterminare si independenta sau pentru respectarea drepturilor omului. Organizatia Mondiala a cerut, in nenumarate randuri, statelor incriminate ca persoanelor aflate in asemenea situatii sa li se respecte drepturile si libertatile fundamentale, sa fie protejate impotriva torturii si a tratamentelor crude, inumane sau degradante, sa li se asigure o judecata echitabila a cauzei lor de catre un tribunal competent, independent si impartial si sa fie puse in libertate fie printr-un act de clementa fie sub forma eliberarii provizorii, fie prin orice alta procedura.

O problema mereu actuala, dezbatuta atat in cadrul intern al statelor cat si in cel international, o reprezinta disparitia involuntara sau fortata a persoanelor si necesitatea eliminarii definitive a acestor practici denumita "detentie necunoscuta". De la inceputuri s-a considerat ca aceasta practica si aceasta forma de detentie constituie acte inadmisibile si ca ele sunt in legatura directa cu violenta, santajul, sabotajul sau terorismul intern sau extern si ca ele trebuie scoase in afara legii si incriminate prin mijloace juridice de drept penal si procedural penal.

Nu in ultimul rand, in legatura cu aspectele sub care se poate manifesta arestare sau detentia ilegala, a fost pe larg dezbatuta activitatea responsabililor cu aplicarea legilor si a personalului militar in situatii exceptionale, cum sunt starea de necesitate sau starea exceptionala, incercandu-se degajarea unor reguli din dreptul international si intern, bazate pe coordonatele principiilor protectiei drepturilor omului. Pozitiile adoptate converg spre limitarea cadrului de actiune al puterii de stat in astfel de situatii si proclamarea intaietatii dreptului international al drepturilor omului fata de orice motive ce ar putea fi invocate de cei vinovati. In cadrul argumentatiei au fost invocate desele indepartari ele statelor si reprezentantilor lor de la normele dreptului international si intern, situatiile de adevarata clandestineizare, de permanentizare si chiar de institutionalizare a acestor stari artificiale, in care puterea executivului si a tribunalelor militare se extinde fara limite rezonabile, avand efecte nocive asupra situatiei persoanelor detinute din ratiuni politice. De aceea, s-a recomandat si au fost luate masuri de fortificare si eficientizare a mecanismelor internationale de supraveghere a respectarii drepturilor omului in asemenea cazuri.