Caile de atac ordinare in procesul civil, ca mijloace procesuale, prin care se ofera posibilitatea reexaminarii cauzei (privire generala)

Caile de atac ordinare in procesul civil, ca mijloace procesuale, prin care se ofera posibilitatea reexaminarii cauzei (privire generala)

Notiunea de autoritate de lucru judecat nu exista in vechiul drept romanesc, si, prin urmare, nu erau reglementate nici apelul si nici o alta cale de atac in intelesul de astazi al notiunii .Odata cu aparitia Codului din 1865, au fost sistematizate, pentru prima oara in dreptul romanesc, motivele pentru care puteau fi atacate hotararile pronuntate in solutionarea unui litigiu, iar in functie de categoriile de motive a instituit cai diferite de atac si reguli distincte pentru promovarea lor.Potrivit Codului din 1865, au fost reglementate patru cai de atac ("medii ecurenti"):opozitia, revizuirea, apelul si casatia ( in fapt recurs, dar pentru ca toate caile de atac erau considerate recursuri - expresii ale dreptului la recurs -, s-a folosit cuvantul care desemna in realitate efectele admiterii caii de atac respective ).

Dupa revizuirea din anul 1900 a Codului de procedura civila au fost considerate cai de atac in procesul civil:opozitia, revizuirea, apelul, recursul in casatie, opozitia la executarea silita, iar dupa unii si actiunea recursorie civila impotriva judecatorului .Incercand sa clasifice caile de atac, autorii au exclus din clasificari opozitia la executarea silita si actiunea recursorie ( actiunea pe care o putea indrepta cel ce a pierdut procesul impotriva judecatorului care a judecat cu rea-credinta ).Au fost considerate cai de atac ordinare apelul si opozitia, cai de atac extraordinare recursul si revizuirea, cai de retractare revizuirea si opozitia.Prin urmare, apelul era singura cale de reformare a hotararii, iar recursul singura cale de anulare a acesteia .

In perioada 1948 - 1993, recursul a devenit o cale ordinara de atac, iar dispozitiile privind apelul, recursul in anulare si recursul in interesul legii au fost abrogate.

Prin Legea nr.59/1993, sistemul cailor de atac a fost modificat din nou, reintroducandu-se apelul.Asa cum s-a sesizat, legiuitorul a savarsit unele erori care au determinat ca recursul sa fie calificat ca o cale ordinara de atac - desi motivele de recurs il calificau ca o cale extraordinara de atac - iar recursul in interesul legii sa fie calificat ca o cale extraordinara de atac, desi nu avea nici un efect asupra hotararilor judecatoresti deja pronuntate.Erorile au fost corectate prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.138/2000.Alaturi de alte modificari importante, aceasta ordonanta de urgenta a introdus ca motiv de modificare a unei hotarari judecatoresti (prin intermediul recursului in anulare)constatarea de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului a imprejurarii ca prin anularea unei Hotarari judecatoresti partea ar putea obtine o reparatie. Potrivit articolului I punctul 106 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.138/2000, intrata in vigoare la data de 02 mai 2001, recursul a fost reglementat ca o cale extraordinara de atac iar apelul a fost suprimat in materie comerciala si intr-un numar mare de cauze civile.

Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.58/2003, aprobata cu modificari prin Legea nr.195/2004, a fost abrogat recursul in anulare, iar motivul de recurs in anulare anterior mentionat a fost introdus ca motiv de revizuire a unei hotarari.

Potrivit Codului de procedura civila, exista o singura cale de atac ordinara, si anume, apelul, iar ca si cai de atac extraordinare intalnim recursul, revizuirea, contestatia in anulare si recursul in interesul legii.

Autonomia cailor de atac ordinare si natura lor juridica specifica poate fi consemnata printr-o examinare comparativa in raport de caile extraordinare de atac.

Astfel, deosebirea fundamentala intre caile de atac ordinare si cele extraordinare consta in faptul ca, primele se exercita inainte ca hotararea atacata sa fii ramas definitiva, pe cand secundele se exercita numai dupa ramanerea definitiva a hotararii atacate.Asadar, caile ordinare de atac fac parte din ciclul procesual normal al procesului civil, in timp ce caile extraordinare nu fac parte din ciclul procesual normal.Ele reprezinta o institutie de reluare a unui proces civil care s-a epuizat pana la ultimele sale limite, fara insa sa constituie desfasurarea unei noi cauze civile sau continuarea ei in alt grad de jurisdictie.

Caile de atac ordinare pot fi exercitate de un cerc foarte larg de subiecti, pe cand caile extraordinare de atac pot fi exercitate de un cerc restrans de persoane.

Folosirea cailor de atac ordinare are: ope legis, efect suspensiv, pe cand caile extraordinare nu atrag o asemenea suspendare, anumiti subiecti procesuali avand latitudinea sa decida daca declansarea unei asemenea cai de atac suspenda sau nu executarea hotararii definitive.

O deosebire importanta priveste organul caruia ii revine competenta de a solutiona cauza.

In cazul cailor de atac ordinare competenta este instanta ierarhic superioara celei a carei hotarare se ataca, pe cand in cazul cailor extraordinare de atac uneori este competenta Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Caile ordinare de atac pot fi exercitate pentru orice motiv de nelegalitate si netemeinicie, pe cand caile extraordinare de atac pot fi exercitate numai in cazurile expres prevazute de lege.

Caile ordinare de atac declanseaza o noua judecata ( cu exceptia recursului ), pe cand unele cai extraordinare conduc la o reluare a procesului civil.

Astfel, reglementarea cailor de atac este expresie elocventa a dreptului la aparare al celui ce se considera nedreptatit prin hotararea pronuntata in cursul primei judecati sau chiar intr-o judecata ulterioara.

Pentru acele cauze de o importanta deosebita pentru societate legiuitorul a pus la dispozitia procurorului caile de atac in scopul evitarii producerii unor consecinte grave prin pronuntarea unor hotarari ce reflecta interese particulare, fie ele chiar ale tuturor partilor.

Desi nu a vizat primordial acestea, reglementarea cailor de atac determina si rol activ al partilor si judecatorului, consolidarea permanenta a pregatirii profesionale a magistratilor si o conduita etica, deontologica din partea acestora din urma. Astfel, pentru a obtine in cat mai scurt timp castig de cauza, partile vor depune toate eforturile pentru a indica mijloacele de proba si normele de drept aplicabile, stiut fiind faptul ca daca hotararea este legala si temeinica, exercitarea cailor de atac prelungeste durata de timp pana la obtinerea hotararii irevocabile mult mai putin decat in situatia in care hotararea este nelegala si netemeinica.De asemenea, nu este de neglijat ca intr-o cale de atac se poate constata ca judecatorul a judecat cu rea-credinta sau ca este lipsit de o elementara pregatire, iar aceste constatari pot avea repercusiuni dintre cele mai serioase asupra magistratului.