Clasificarea victimelor

CLASIFICAREA VICTIMELOR

Comportamentul uman nu poate fi etichetat si clasificat in categorii individuale strict distincte si clar stabilite, orice clasificare avand un caracter mai mult sau mai putin arbitrar.

Incercarile de clasificare a victimelor implica o multitudine de dificultati care tin atat de marea diversitate a infractiunilor, cat si de responsabilitatea si rolul avut de victima in comiterea infractiunii, de faptul ca victimele apartin tuturor categoriilor de variabile: varsta, sex, pregatire generala si profesionala, rol-status socio-economic etc.

O clasificare victimala riguros stiintifica poate constitui si un instrument deosebit de util pentru prevenirea victimizarii multor persoane.

Cu toate problemele pe care le ridica victima, numerosi autori au incercat sa realizeze diverse clasificari, in functie de o serie de criterii si variabile. Astfel, criminologul german Hans von Hentig (1948), pe baza sintezei unor criterii psihologice, biologice si sociale distinge victimele innascute (born victims) de victimele societatii (society - made victims). Conform acestei clasificari se disting 13 categorii de victime: victime tinere, victime varstnice, victime femei, consumatorii de alcool si stupefiante, imigrantii, minoritatile etnice, indivizii normali, dar cu inteligenta redusa, indivizii (temporar) deprimati, indivizii achizitivi (lacomi), indivizii destrabalati si desfranati, indivizii singuratici (izolati), chinuitorii (torturantii) si indivizii "blocati" (in datorii) si "nesupusii" (mai greu victimizati). Fiecare dintre aceste tipuri de victime prezinta caracteristici comportamentale specifice care le confera un grad sporit de victimizare (Bogdan & Santea, 1988). Criticand clasificarea lui Hans von Hentig, criminologul american Stephen Schafer (1977) arata ca aceasta nu se refera la caracteristicile victimelor, ci mai degraba la tipurile de situatii psihologice si sociale.

Schafer propune o clasificare mai consistenta sub aspectul logico-stiintific, criteriul acesteia fiind gradul de participare si de responsabilitate al victimei in interactiunea ei cu infractorul.

Tipologia victimala a lui Stephen Schafer cuprinde (Bogdan & Santea, 1988):

1)Victime care anterior faptului infractional nu au avut nici o legatura cu faptasul. Victima nu are nici o parte de vina in actul infractional; incidental victima s-a aflat la locul infractiunii. Astfel, este cazul functionarului de la ghiseul unei banci care nu are nici o legatura cu infractorul, el devine victima numai pentru ca la ora respectiva se afla acolo.

In cazurile de acest tip, actiunea infractorului este rezultatul unei decizii unilaterale luate de el, victima sub nici un aspect nu are vreo parte de vina, caracteristicile sale fizice sau psihice nu sunt determinante.

2)Victime provocatoare sunt acelea care anterior victimizarii lor au comis ceva, constient sau inconstient, fata de infractor. Asemenea cazuri pot fi intalnite atunci cand cineva (victima ulterioara) se comporta arogant fata de viitorul infractor sau daca nu isi tine o promisiune data solemn ori daca intra in relatii amoroase cu iubita infractorului etc. Multe fapte de acest fel pot starni instinctele agresive ale raufacatorului, care apoi "trece usor la act", victimizandu-l pe cel care i-a provocat starea de frustrare.

3)Victime care precipita declansarea actiunii raufacatorului. Este cazul persoanelor care, prin conduita lor, influenteaza raufacatorii in a comite infractiuni, desi intre cei doi protagonisti nu a existat o legatura. Comportamentul neglijent al viitoarei victime il incita pe infractor (persoana care tranteste portiera autoturismului, dar uita sa o incuie; femeia care umbla seara prin locuri putin frecventate si are o costumatie provocatoare etc.).

Schafer sublinia ca oricat de ademenitoare ar fi "ocaziile", ele nu au nici un efect asupra unor persoane care sunt perfect integrate in societate si accepta normele moral-legale. Totusi si in aceste cazuri o parte din vina apartine victimei, care prin comportamentul neglijent, prin lipsa de grija fata de bunuri sau propria persoana o fac sa devina prada usoara pentru infractori.

4)Victime slabe sub aspect biologic, ale caror slabiciuni fizice si psihice trezesc ideea comiterii unor acte criminale impotriva lor (copiii, batranii, debilii fizic sau mintal). Desi constitutia biologica, lipsa posibilitatii de aparare adecvata sau chiar de raportare ulterioara faciliteaza sau chiar precipita comiterea infractiunii, totusi victima nu poate avea nici o parte din responsabilitate. O parte din responsabilitate le revine persoanelor care, prin gradul de rudenie sau profesiune, isi neglijeaza datoria expunand la victimizare pe cei fata de care au raspunderi moral-legale.

5)Victime slabe sub aspect social sunt considerate de autor acei indivizi care, prin statusul de etnici minoritari sau apartinand unor religii neagreate de catre comunitate, fara sa aiba nici un fel de vina reala personala, cad frecvent victime agresiunii manifestate de catre reprezentantii comunitatii. Populatia de culoare din anumite tari cu ideologie rasista, diversele secte ale unor religii neagreate de majoritatea populatiei, constituie victime fata de care linsajul se aplica uneori cu destul zel.

6)Victime autovictimizante sunt acele persoane care orienteaza agresiunea catre propria persoana, ele insele ajung sa devina proprii lor criminali. Toxicomaniile, suicidul, cartoforia etc. sunt acte deviante sau chiar criminale in care cel lezat joaca rolul dublu de criminal si de victima, responsabilitatea nicidecum nu poate fi impartita in aceste cazuri intre infractor si victima.

7)Victime politice sunt persoanele care au de suferit din cauza convingerilor lor, convingeri care nu trebuie sa se materializeze neaparat in actiuni.

O interesanta tipologie este cea pe care criminologul Wolf Middendorf o face victimei escrocheriei (Bogdan & Santea, 1988). Aceasta tipologie cuprinde patru categorii de victime escrocate:

1)Victima "generoasa" care este deseori pagubita nu prin faptul ca ar dori vreun avantaj material din relatia cu infractorul, ci din cauza disponibilitatii sale de a sari in ajutorul oricui ii cere concursul. Falsii cersetori, care afiseaza diverse infirmitati fizice sunt profitorii naivitatii victimelor. Tot aici se incadreaza "generosii" care gazduiesc diverse persoane, dupa care se trezesc jefuiti de o parte din bunuri.

2)Victimele "bunelor ocazii" sunt cele ce fac cumparaturi ocazionale de la indivizi necunoscuti care se pretind a fi in "jena financiara momentana" si ofera la preturi derizorii diverse obiecte de mare valoare.

3)Victimele devotiunii si ale afectivitatii. In aceasta categorie intra religiosii fanatici, care sunt dispusi sa doneze bani, bunuri, sa renunte la proprietati etc. pentru a putea fi pe placul unor puteri supranaturale. Tot din aceasta categorie de victime fac parte si acele femei mai varstnice care vor sa se casatoreasca cu orice pret.

4)Victimele lacomiei si ale doritorilor de mari castiguri ilicite. In cazul acestora este greu de stabilit ce parte de vina are fiecare dintre protagonistii actiunii. Cumparatorii de actiuni ale caror valoare va creste imediat, finantatorii unor sisteme sigure de castig la ruleta, sunt mostre din infinitele variante pe care escrocii mai rafinati le utilizeaza pentru atragerea si jefuirea victimelor.

Fattah (1967) diferentiaza victimele dupa gradul de participare si implicare in comiterea actelor infractionale: nonparticipare; latent, predispus; provocator; participant; fals.

Aproximativ tot in baza acestui criteriu Lamborn (1968) stabileste sase categorii de victime, subliniind in special tipul de "intalnire" victima-infractor: initiere; facilitare; provocare; comitere, savarsire; cooperare; instigare.

Cea mai simpla clasificare pare a fi cea realizata dupa criteriul agentului victimizator: victime ale omorului, ale loviturilor cauzatoare de moarte, ale talhariei, ale violului, ale furtului, ale inselaciunii etc.